Investire cu formulă executorie. Încheierea nr. 278/2013. Judecătoria DEVA

Încheierea nr. 278/2013 pronunțată de Judecătoria DEVA la data de 17-01-2013 în dosarul nr. 9460/221/2011/a1

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA D., JUDEȚUL HUNEDOARA

D., .. 35

Tel:0254_/ Fax: 0254_ / e-mail_

operator de date cu caracter personal nr. 4259

prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001

DOSAR NR._ 12/a2

ÎNCHEIEREA CIVILĂ NR.278/2013

Ședința publică din data de: 17.01.2013

Instanța constituită din :

PREȘEDINTE: M. – N. T. - judecător

GREFIER: A. R.

Pe rol se află soluționarea cererii de învestire cu formulă executorie a Ordonanței civile nr. 2129/15.03.2012,pronunțată de Judecătoria D. în dosarul nr. _ 11, formulată de petenta . .

Procedura legal îndeplinită, fără citarea părților.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Instanța constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cererii formulate, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei D. la data de 14.01.2013, petenta .,cu sediul social în municipiul Sibiu, Calea Cisnădiei, nr.56,județul Sibiu a solicitat învestirea cu formulă executorie a Ordonanței civile nr. 2129/15.03.2012,pronunțată de Judecătoria D. în dosarul nr. _ 11,irevocabilă prin respingerea cererii în anulare.

Cererea a fost legal timbrată cu 4 lei taxă judiciară de timbru și 0,3 lei timbru judiciar.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Ordonanța civilă nr. 2129/15.03.2012,pronunțată de Judecătoria D. în dosarul nr. _ 11,rămasă irevocabilă prin respingerea cererii în anulare .

Având în vedere cele expuse, instanța constată că în speță devin incidente dispozițiile art. 374 și art. 376 Cod procedură civilă.

Astfel, conform prevederilor art. 374 din codul de procedură civilă „hotărârea judecătorească sau alt titlu se execută numai dacă este învestit cu formula executorie prevăzută de art.269 alin. 1, afară de încheierile executorii, de hotărârile executorii provizoriu și de alte hotărâri sau înscrisuri prevăzute de lege, care se execută fără formula executorie”.

În același sens dispozițiile art. 376 Cod de procedură civilă prevăd că „se învestesc cu formula executorie prevăzută de art.269 alin. 1 hotărârile care au rămas definitive ori au devenit irevocabile, precum și orice alte hotărâri sau înscrisuri, pentru ca acestea să devină executorii, în cazurile anume prevăzute de lege”.

Fiind vorba de o somație de plată, sunt incidente dispozițiile art. 8 al. 5 din O.G. nr. 5/2001 potrivit cărora “Hotărârea prin care a fost respinsă cererea în anulare este irevocabilă.” Iar potrivit art. 9 al 2 al aceluiași articol “La cererea creditorului ordonanța prevăzută la alin. (1) sau, după caz, ordonanța impotriva căreia a fost introdusă cererea în anulare prevăzută la art. 8, care însă a fost respinsă prin hotărâre rămasă irevocabilă, va fi investită cu formula executorie, potrivit dispozițiilor Codului de procedura civilă. Astfel investită, ordonanța constituie titlu executoriu, care se eliberează creditorului. Totodată titlul, în copie, se comunica și debitorului”.

În speță, având în vedere că petentul a solicitat învestirea cu formulă executorie a Ordonanței civile nr. 2129/15.03.2012,pronunțată de Judecătoria D. în dosarul nr. _ 11, rămasă irevocabilă prin respingerea cererii în anulare, instanța apreciază că cererea formulată este întemeiată și o va admite, urmând a dispune învestirea cu formulă executorie a acestei sentințe.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DISPUNE:

Admite cererea formulată de petenta . cu sediul în Sibiu, Calea Cisnădiei, nr. 56, jud. Sibiu.

Dispune învestirea cu formulă executorie a ordonanței nr. 2129/15.03.2012 pronunțată de Judecătoria D. în dosarul nr._ 11, irevocabilă prin respingerea cererii în anulare.

Dispune comunicarea unei copii a sentinței nr. 2129/15.03.2012, învestită cu formulă executorie, către debitorul Centrul M. Dr. M. SRL, cu sediul în D., .. B, ., Jud. Hunedoara.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 17.01.2013.

Președinte,Grefier,

M. – N. T. A. R.

Red. MNT/AR

3 ex. – 17.01.2013.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Investire cu formulă executorie. Încheierea nr. 278/2013. Judecătoria DEVA