Pretenţii. Sentința nr. 4185/2013. Judecătoria DEVA

Sentința nr. 4185/2013 pronunțată de Judecătoria DEVA la data de 18-10-2013 în dosarul nr. 6052/221/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA D., JUDEȚUL HUNEDOARA

D., .. 35

Tel:0254_/ Fax: 0254_ / e-mail_

operator de date cu caracter personal nr. 4259

prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ nr.4185

Ședința publică de la 18 octombrie 2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: M. T.

GREFIER: S. Ș.

Pe rol se află soluționarea acțiunii civile formulate de reclamanta P. comunei Burjuc, în contradictoriu cu pârâta S.C. R. M. S.R.L., având ca obiect – pretenții..

La apelul nominal făcut în ședința publică, nu se prezintă părțile.

Procedura de citare a fost legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Instanța ia act de faptul că s-a depus la dosar întâmpinare și dovada achitării sumei de 1899 lei pretinsă de către reclamant.

În lipsa unei cereri exprese din partea reclamantului de pronunțare a unei hotărâri în măsura recunoașterii pârâtei, instanța va proceda la judecarea fondului.

În baza art. 131 C.proc.civ, instanța, verificându-și din oficiu competența, constată că este competentă general, material și teritorial să judece prezenta cauză, raportat la prevederile art. 94 alin.1 lit j C. proc civ.

Conform dispozițiilor art. 238 C.proc.civ., raportat la conținutul actelor procesuale, la probele admisibile în această procedură, instanța estimează durata acestui proces la o lună, ca termen optim și previzibil în soluționarea cauzei în condiții de legalitate și temeinicie.

Sub aspect probatoriu, în baza art. 258 C.proc.civ., instanța încuviințează pentru părți proba cu înscrisurile depuse și nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat, constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei D. la data de 06.08.2013, sub nr._, reclamanta P. C. Burjuc, prin Primar a chemat în judecată pe pârâta ., solicitând instanței, ca prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 1894 lei, reprezentând penalități de întârziere la plata chiriei pentru perioada ianuarie 2011-iulie 2012.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, în fapt, între părți a fost încheiat contractul de închiriere nr. 1/04.08.2008, având ca obiect închirierea unei suprafețe de 60mp, destinată activităților comerciale, pentru o perioadă de un an, fiind totodată stipulate penalități de întârziere. Ulterior, contractul a fost prelungit printr-o . acte adiționale. În derularea contractului, față de întârzierile la plata chiriei de către ., P. C. Burjuc a convocat pârâta în vederea concilierii, context în care aceasta din urmă a recunoscut debitul și s-a obligat să returneze suma de 1095 lei reprezentând chiria pentru perioada susmenționată până la data de 31.03.2012, obligație complinită de pârâtă, care însă nu a achitat penalitățile de întârziere aferente debitului pentru aceeași perioada.

În drept, cererea a fost întemeiată pe prevederile art 1381, art. 1385, art. 1531 C.civ..

În dovedirea cererii, reclamanta a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, sens în care a depus în copii certificate pentru conformitate cu originalul următoarele: fișă calcul penalități (fila 6), somația nr._/17.07.2013 (fila 7, 8), chitanța nr. 539/29.03.2012 (fila 9), act adițional 1/2008 (fila 11-13), contract de închiriere nr. 1/2008 (fila 14), nota de conciliere (fila 16), fișă debit (fila 16), proces verbal din 23.05.2013 (fila 17).

În conformitate cu prevederile art. 30 alin.1 din OUG nr. 80/2013, cererea este scutită de la plata taxei judiciare de timbru.

În temeiul art. 411 C.proc.civ, reclamanta a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.

La data de 21.08.2013, pârâta a depus întâmpinare, în cuprinsul căreia învederează că a achitat debitul pretins de reclamantă.

În dovedirea apărărilor, pârâta a depus chitanța nr. 735/09.08.2013 (fila 28) și chitanța nr. 753/19.08.2013 (fila 29).

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

În fapt, la data de 4.08.2008, între părți, a intervenit contractul de închiriere nr. 1 (fila 14, 15), prin care reclamanta P. C. Burjuc, prin Primar i-a închiriat pârâtei . o suprafață de 60 mp, pe perioada de 1 an, începând cu data de 15.08.2008 până la data de 14.08.2009, iar acesta din urmă s-a obligat la plata unei chirii lunare în cuantum de 701 lei. Ulterior, au intervenit între părți acte adiționale care au prelungit contractul de închiriere până la data de 14.08.2012, fiind menținute toate celelalte prevederi contractuale (fila 11).

În continuare, instanța constată că, în derularea contractului, pârâta a înregistrat întârzieri la plata chiriei, context în care a fost notificată de reclamantă în vederea achitării penalităților de întârziere aferente perioadei 2009-2010 în cuantum de 1095 lei, suma pe care pârâta a achitat-o (fila 9)

Totodată, din actele depuse la dosar, instanța reține că pârâta figurează cu penalități de întârziere în cuantum de 1.894 lei, pentru perioada ianuarie 2011-iulie 2012 și care fac obiectul prezentului litigiu.

Instanța ia act că, pe parcursul prezentei proceduri, pârâta a depus la dosar chitanța nr. 735/09.08.2013 (fila 28) pentru suma de 800 lei și chitanța nr. 753/19.08.2013 (fila 29) pentru suma de 1094 lei, în total 1.894 lei, ambele chitanțe fiind achitate în scopul stingerii datoriei pe care . o are față de P. C. Burjuc și care face obiectul prezentului litigiu.

Față de această stare de fapt, instanța constată că prezenta cerere a rămas fără obiect, urmând a fi respinsă.

Instanța urmează să ia act că în cauză nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge ca rămasă fără obiect acțiunea formulată de reclamanta P. C. Burjuc, prin Primar, cu sediul în loc. Burjuc, ., județul Hunedoara în contradictoriu cu pârâta ., cu sediul in loc. Tisa nr. 21, ..

Respinge ca neîntemeiat capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria D.

Pronunțată în ședință publică, azi 18.10.2013.

PREȘEDINTE,GREFIER,

Red. M.T./Tehnored. S.Ș.

4 ex./06.11.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 4185/2013. Judecătoria DEVA