Plângere contravenţională. Sentința nr. 814/2013. Judecătoria DOROHOI
Comentarii |
|
Sentința nr. 814/2013 pronunțată de Judecătoria DOROHOI la data de 22-05-2013 în dosarul nr. 1324/222/2013
Dosar nr._ plângere contravențională
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA D. JUDEȚUL B.
Sentința civilă nr. 814
Ședința publică din 22 mai 2013
Președinte – O. L.
Grefier – O. E.
La ordine judecarea plângerii contravenționale formulate de petentul P. I. cu domiciliul în .. B. în contradictoriu cu intimatul I. Județean de Jandarmi B., cu sediul în B., . nr. 110, jud. B..
La apelul nominal făcut în ședință publică, lipsește petentul și reprezentantul unității intimate.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care instanța arată că a fost verificată competența generală, materială și teritorială și se declară competentă să judece prezenta cauză în conformitate cu prevederile art. 94 din Noul Cod de procedură civilă și art. 32 alin. 1 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.
Văzând că nu sunt alte probe de administrat iar unitatea intimată a solicitat în conformitate cu art. 223 alin. 3 din Noul Cod de procedură civilă judecarea cauzei în lipsă, instanța constată cauza în stare de judecată și o reține pentru soluționare.
JUDECATA
Asupra plângerii de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul instanței cu nr._ din 03.04.2013, petentul P. I. a solicitat în contradictoriu cu I. Județean de Jandarmi B., înlocuirea sancțiunii amenzii aplicată prin procesul verbal de contravenție . nr._ din 14.03.2013, cu sancțiunea avertisment.
În motivarea plângerii arată că în data de 14.03.2013 a găsit un spray lacrimogen în autobuzul școlar în timp de mergea spre liceu, în pauză le-a spus colegilor iar aceștia au dorit să-l vadă iar unul dintre ei a apăsat și a ieșit puțin gaz. Arată că nu a făcut nimic cu intenție, nu și-a dat seama de consecințele faptei sale și regretă cele întâmplate. Mai arată că este elev și nu are posibilitatea achitării amenzii, singurul venit din familie este salariul tatălui său în sumă de 800 lei.
În dovedire a depus la dosar procesul verbal de contravenție.
I. Județean de Jandarmi B. a formulat întâmpinare prin care solicită respingerea plângerii ca nefondată.
În motivare arată că în data de 14.03.2013, petentul a fost sancționat pentru săvârșirea faptei prevăzute de art. 3 pct. 2 din Legea nr. 61/1991, faptă constând în aceea că a introdus în incinta Liceului Regina M. D. un spray iritant lacrimogen și împreună cu alți doi elevi ai aceleiași instituții de învățământ a folosit sprayul pulverizând un jet în interiorul clasei a-X-a A, fapt ce a dus la evacuarea clasei de către profesorul de serviciu.
În dovedire s-a depus la dosarul cauzei procesul verbal de contravenție . nr._ din 14.03.2013, raportul agentului constatator, declarația petentului și declarațiile numiților S. S. R. și A. I. C..
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:
Prin procesul verbal de contravenție . nr._ din 14.03.2013, petentul a fost sancționat cu o amendă în sumă de 500 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 3 pct. 2 din Legea nr. 61/1991, reținându-se în sarcina sa faptul că în data de 14.03.2013 a introdus în incinta Liceului Regina M. D. un spray iritant lacrimogen și împreună cu alți doi elevi ai aceiași instituții de învățământ a folosit sprayul pulverizând un jet în interiorul unei săli de curs.
Conform art. 34 alin. 1 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța verifică legalitatea și temeinicia procesului verbal de contravenție pronunțându-se de asemenea și cu privire la sancțiunea aplicată de către agentul constatator.
Potrivit art. 21 alin 3 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele atenuante ale contravenientului.
Instanța constată că procesul verbal de contravenție este legal și temeinic, că fapta petentului prezintă pericol social, însă apreciază că scopul sancțiunii poate fi atins pentru început și prin aplicarea unei sancțiuni cu avertisment, prin urmare, va dispune înlocuirea sancțiunii amenzii în sumă de 500 lei aplicate petentului prin procesul verbal de contravenție . nr._ din 14.03.2013, cu sancțiunea avertisment și va pune în vedere acestuia ca pe viitor să respecte dispozițiile legale.
Acțiunea este scutită de plata taxei de timbru.
Pentru aceste motive,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte plângerea formulată de petentul P. I. cu domiciliul în .. B. în contradictoriu cu intimatul I. Județean de Jandarmi B., cu sediul în B., . nr. 110, jud. B. și în consecință:
Înlocuiește sancțiunea amenzii în sumă de 500 lei aplicată petentului prin procesul verbal de contravenție . nr._ din 14.03.2013 cu sancțiunea avertisment.
Pune în vedere petentului ca pe viitor să respecte dispozițiile legale.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.
Cererea de apel se va depune la Judecătoria D..
Pronunțată în ședință publică astăzi 22 mai 2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
O. L. O. E.
Red. O.L.
Thred. O.E.
Ex. 4
10.06.2012
← Fond funciar. Sentința nr. 813/2013. Judecătoria DOROHOI | Cereri. Sentința nr. 2125/2013. Judecătoria DOROHOI → |
---|