Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 3367/2013. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN

Sentința nr. 3367/2013 pronunțată de Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN la data de 14-11-2013 în dosarul nr. 9719/225/2013

Dosar nr._ - Cerere cu valoare redusă –

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA DROBETA T. S.

JUDEȚUL M.

Sentința Civilă nr. 3367

Ședința din camera de consiliu din data de 12.09.2013

Instanța constituită din:

Președinte: A. - M. B.

Grefier: C. C.

Pe rol soluționarea cauzei civile formulate de reclamanta S.C. C. V. S.A. prin mandatar EOS KSI România S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul F. D., având ca obiect cerere cu valoare redusă.

La apelul nominal efectuat în camera de consiliu nu au răspuns părțile .

Procedura de citare este legal îndeplinită, cauza soluționându-se fără citarea părților, potrivit art. 1.029 c.p.civ...

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care,

Instanța, cu privire la soluționarea prezentei cauze, conform art.131 Noul Cod procedură civilă, constată că potrivit art. 94 pct. 1 lit. j Noul Cod procedură civilă este competentă general și material, iar potrivit art.1027 raportat la art. 107 alineat 1 Noul Cod procedură civilă este competentă teritorial.

Instanța, având în vedere dispozițiile art. 238 Noul Cod procedură civilă, ținând cont de împrejurările cauzei, ce are ca obiect cerere cu valoare redusă, în raport de probele ce urmează a fi administrate și de complexitatea pricinii, apreciază că durata necesară pentru cercetarea procesului este de 30 de zile.

Instanța, față de faptul că pârâtul F. D. a decedat, astfel cum reiese din adresa nr._/01.10.2013 depusă la dosarul cauzei de către Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date, invocă, din oficiu, excepția lipsei capacitații de folosință a acestuia și rămâne în pronunțare cu privire la excepția invocată.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea formulată și înregistrată pe rolul Judecătoriei Drobeta Turnu Severin la data de 12.07.2013 sub nr._, reclamanta S.C. C. V. S.A. prin mandatar EOS KSI România S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul F. D., în procedura prevăzută de art. 1.025 c.p.civ, a solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să oblige pârâtul la plata sumei de 610,92 lei reprezentând contravaloare energie electrică și 33,01 lei reprezentând penalități de întârziere, cu cheltuieli de judecată în cuantum de 50 lei.

În fapt a arătat că între . (succesoare in calitate de furnizor de energie electrica a fostei Electrica Oltenia SA) si debitor s-au derulat raporturi contractuale, in baza cărora . a livrat către debitor energie electrica. Astfel, începerea derulării relațiilor contractuale s-a realizat la data in care debitorul a început sa consume energie electrica, însușindu-si totodată si toate obligațiile contractului cadru de furnizare a energiei electrice. In conformitate cu contractul semnat, care este standard si aplicabil la nivel național, reglementat prin act normativ (Decizia președintelui ANRE nr. 57/1999 pentru aprobarea contractelor-cadru de furnizare a energiei electrice, publicata in Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 623 din 21 decembrie 1999 si Ordinul nr. 5 din 21 februarie 2003 privind modificarea contractelor-cadru de furnizare a energiei electrice), . avea obligația sa furnizeze energie electrica, iar debitorul avea obligația sa achite contravaloarea serviciilor prestate in baza facturilor emise de către . în termenul de scadenta de 15 zile de la data emiterii facturilor, data emiterii facturilor și termenul de scadență fiind înscrise pe factura (art. 11 modificat din Contractul-cadru de furnizare a energiei electrice).

Prin urmare, . si-a onorat obligația de a furniza debitorului energie electrica, fă ca acesta din urma sa-si fi indeplinit intocmai obligația corelativa de achitare a facturilor, in contextul in care nu a tăgăduit existenta raportului juridic obligational invocat de creditoare ca izvor al pretențiilor si nici nu a opus imprejurarea neexecutarii culpabile de către aceasta a obligațiilor contractuale dupa cum nu a formulat niciodată vreo obiectiune cu privire la obligația de plata a debitului restant si a penalităților.

A solicitat obligarea, în continuare, la plata penalităților de întârziere, calculate potrivit reglementarilor legale si contractuale, pana la achitarea efectiva a debitelor restante.

In drept, au fost invocate dispozițiile Noului Cod de procedura civila: art. 150 alin. 1 si 2, art. 223 alin. 3, art. 277, art. 453, art. 628 alin. 2, art. 662, art. 1025-1032; Noului Cod Civil: art. 1270, art. 1516, art.1535; Vechiului Codul Civil: art. 969 si urm., art. 1073; Art. 156 din Regulamentul de furnizare a energiei electrice, aprobat prin HG 1007/2004; Decizia ANRE nr. 57 din 11 octombrie 1999 pentru aprobarea contractelor-cadru de furnizare a energiei electrice; Ordinul nr. 5 din 21 februarie 2003 privind modificarea contractelor-cadru de furnizare a energiei electrice; Art. 120, alin. 7 din OG 92/2003; Vechea lege a energiei electrice nr. 13/2007 publicata in Monitorul Oficial, Partea I nr. 51 din_ ; Legea energiei electrice si a gazelor naturale nr. 123/2012, publicata in Monitorul Oficial, Partea I nr. 485/16 iulie 2012.

Cererea a fost timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 50 lei achitată cu OP nr._/17.06.2013.

În dovedirea acțiunii a depus la dosarul cauzei, în fotocopie, următoarele înscrisuri: împuternicire de reprezentare juridică, procură autentificată sub nr. 930/13.05.2013, fișa cont 04.06.2013, factura . nr._, factura . nr._, factura . nr._, factura . nr._, aviz de plată până la 09.11.2012, factura . nr._, factura . nr._, aviz de plată până la 13.02.2013, factura penalități . nr._, factura penalități . nr._, contract de furnizare a energiei electrice pentru consumatorii casnici nr. 3111-_/31.10.2005.

Pârâtului i-a fost comunicat formularul de răspuns ( anexa 3 din ORDIN Nr. 359/C din 29 ianuarie 2013 pentru aprobarea formularelor utilizate în procedura cu privire la cererile de valoare redusă) și un exemplar formular de cerere și înscrisuri depuse de reclamant, cu mențiunea ca în termen de 30 de zile de la comunicarea actelor să depună sau să trimită formularul de răspuns completat corespunzător, precum și copii de pe înscrisurile de care înțelege să se folosească, cu mențiunea că poate să răspundă prin orice alt mijloc adecvat, fără utilizarea formularului de răspuns, conform art. 1.029 alin. 4 c.p.civ.,

Instanța, având în vedere că dovada de îndeplinire a procedurii de comunicare a înscrisurilor către pârât s-a restituit la dosar cu mențiunea „ destinatarul este decedat”, a emis adresă către reclamantă cu mențiunea să depună copie certificat deces pentru pârâtul F. D. sau adresă de la Evidența Populației din care să rezulte dacă pârâtul F. D. figurează în evidențe ca fiind decedat.

La data de 03.10.2013 Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date a depus la dosarul cauzei adresa nr._/01.10.2013 din care reiese că pârâtul F. D., a decedat conform actului de deces nr. 597/16.08.2011 înregistrat la Primăria Drobeta Turnu Severin, județul M..

Analizând actele si lucrările dosarului, instanța retine următoarele situatii de fapt si de drept:

Reclamanta S.C. C. V. S.A. prin mandatar EOS KSI România S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul F. D., în procedura prevăzută de art. 1.025 c.p.civ, a solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să oblige pârâtul la plata sumei de 610,92 lei reprezentând contravaloare energie electrică și 33,01 lei reprezentând penalități de întârziere, cu cheltuieli de judecată în cuantum de 50 lei.

Analizând materialul probator administrat în cauză cu privire la excepția lipsei capacității de folosință a pârâtului F. D., excepție absolută și peremptorie invocată de către instanță, din oficiu, se reține că aceasta este decedat conform actului de deces nr. 597/16.08.2011 înregistrat la Primăria Drobeta Turnu Severin, județul M., astfel cum rezultă din adresa nr._/01.10.2013 depusă la dosarul cauzei de către Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date (fila 126).

Instanța nu va face aplicarea disp. art.412 alineat1 pct.1 C., care se referă la suspendarea de drept a judecății, deoarece aceste dispoziții legale au în vedere situația în care una dintre părțile procesului decedează în cursul judecății, iar potrivit relațiilor comunicate de Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date, rezultă că pârâtul a decedat în anul 2011, iar acțiunea a fost înregistrată pe rolul instanței ulterior decesului la data de 12.07.2013.

Potrivit dispozițiilor art. 56 alin. 1 Cod procedura civila, „ poate fi parte în judecată orice persoană care are folosința drepturilor civile”, iar conform art. 35 cod civil „capacitatea de folosință începe la nașterea persoanei și încetează odată cu moartea acesteia”..

Așadar, paratul din speța de fata, nu mai are capacitate de folosință si, implicit, nici capacitate procesuala de folosință, tradusa ca fiind aptitudinea unei persoane de a avea drepturi si de a-si asuma obligații pe plan procesual.

Pe cale de consecință, întrucât actele de procedura din speță au fost săvârșite împotriva unei persoane lipsite de capacitatea de folosință a drepturilor subiective civile, instanța va admite excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtului invocata din oficiu, și va respinge acțiunea formulata de către reclamanta S.C. C. V. S.A. prin mandatar EOS KSI România S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul F. D., ca fiind formulata împotriva unei persoane fără capacitate de folosință, o astfel de soluție neconferind autoritate de lucru judecat, reclamanta având posibilitatea de a formula o noua cerere de chemare in judecata in contradictoriu cu moștenitorii pârâtului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția lipsei capacitații de folosință a pârâtului F. D., invocata din oficiu.

Respinge actiunea formulata de catre reclamanta S.C. C. V. S.A. prin mandatar EOS KSI România S.R.L. cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură în București, .. 10A, Clădirea C3, ., înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J_, cod unic de înregistrare_ in contradictoriu cu pârâtul F. D., având ultimul domiciliu cunoscut în Drobeta Turnu Severin, ., ., ., ca fiind formulata impotriva unei persoane fara capacitate de folosinta.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune la Judecătoria Drobeta Turnu Severin.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14.11.2013.

PREȘEDINTE GREFIER

Red.A-M.B./ Tehn.C.C./3ex./ 25.11.2013

Operator de date cu caracter personal

înregistrat sub numărul 6497

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 3367/2013. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN