Cereri. Sentința nr. 3991/2013. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN

Sentința nr. 3991/2013 pronunțată de Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN la data de 28-10-2013 în dosarul nr. 13314/225/2013

Dosar nr._ - alte cereri -

ROMÂNIA

JUDETUL MEHEDINTI

JUDECĂTORIA DROBETA T. S.

SENTINȚA CIVILĂ NR.3991

ȘEDINTA PUBLICĂ DIN 28.10.2013

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE: U. M. - G.

GREFIER: G. M.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe contravenientul G. G. Miluță, având ca obiect alte cereri.

La apelul nominal, făcut în ședință publică, au fost lipsă părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care

Verificându-și din oficiu competența, instanța constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta pricină în temeiul art. 1 pct. 1 rap. art.7 alin.1 din OG nr.55/2002.

Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:

Prin referatul înregistrat la această instanță la data de 07.10.2013 sub nr._, judecătorul delegat la Registrul de evidență și punere în executare a sancțiunilor contravenționale, a formulat o sesizare din oficiu, solicitând să se constate că a intervenit prescripția executării sancțiunii obligării la prestarea unei activități în folosul comunității, aplicată prin sentința civila nr. 4110/27.09.2011 in dosarul nr._, contravenientului G. G. Miluță.

La dosarul cauzei a fost anexat dosarul nr._, al Judecătoriei Drobeta Turnu Severin.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată și reține următoarele:

Prin sentința civilă sentința civilă nr. 4110/27.09.2011 pronunțată in dosarul nr._ de Judecătoria Drobeta Turnu Severin, s-a înlocuit sancțiunea amenzii contravenționale cu sancțiunea obligării contravenientului G. G. Miluță la prestarea unei munci în folosul comunității pe o durată de 10 ore pe raza Primăriei municipiului Drobeta T. severin, pentru care s-a emis mandatul de executare nr.113/29.09.2011.

Din înscrisurile existente la dosar, rezultă că această sancțiune nu a fost executată până în prezent.

Potrivit art. 21 indice 1 pct.1 din OG 55/2002,executarea sancțiunii prestării unei activități în folosul comunității, se prescrie în termen de 2 ani de la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești prin care s-a aplicat sancțiunea.

Față de cele de mai sus, instanța urmează să admită sesizarea din oficiu și să constate că a intervenit prescripția executării sancțiunii obligării la prestarea unei activități în folosul comunității, aplicată intimatului G. G. Miluță prin sentința civilă nr. 4110/27.09.2011 pronunțată in dosarul nr._ de Judecătoria Drobeta Turnu Severin.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite sesizarea.

Constată că a intervenit prescripția executării sancțiunii obligării la prestarea unei activități în folosul comunității aplicată prin sentința civilă nr. 4110/27.09.2011 în dosarul nr._ contravenientului GOGOSANU G. M., având CNP_, cu domiciliul în Drobeta Turnu Severin, ., .,..

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică,azi, 28.10.2013 la sediul Judecătoriei Dr.TR.S..

PREȘEDINTE GREFIER

Red.U.M.G.Tehnored.A.D.

4 ex./ 2 pag.

20.11.2013

Operator de date cu caracter personal

înregistrat sub numărul 6497

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cereri. Sentința nr. 3991/2013. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN