Constatare nulitate act juridic. Sentința nr. 1328/2013. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1328/2013 pronunțată de Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN la data de 07-03-2013 în dosarul nr. 18730/225/2012
Dosar nr._ constatare nulitate act juridic
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA DROBETA - T. S.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1328
Ședința publică din data de 07.03.2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: D. C.
GREFIER: E. N.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta D. A. și pe pârâta . SA, având ca obiect constatare nulitate act juridic.
Dezbaterile au avut loc în ședința din 28.02.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta când instanța, pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru astăzi.
INSTANȚA,
Prin cererea înregistrată pe rolul pe rolul Judecătoriei Drobeta Turnu Severin la data de 19.12.2012 sub nr._, reclamanta D. A. în contradictoriu cu pârâta . SA, a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate nulitatea contractului de cesiune de creanță autentificat sub nr. 1795/09.05.2011 de BNP I. A. și pe cale de consecință să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 7.000,00 lei, reprezentând contravaloarea drepturilor salariale încasate de aceasta de la .>
În motivare, a arătat că la data de 09.05.2011 a încheiat cu pârâta contractul de cesiune de creanță autentificat sub nr. 1795 de BNP I. A., contract în baza căruia a fost de acord să cedeze în mod irevocabil și necondiționat către aceasta dreptul de creanță împotriva . valoare de 14.000,00 lei, sumă cu care era înscris la poziția nr. 247 din situația creanțelor salariale înscrise în tabelul definitiv consolidat, precum și a sumelor propuse a fi distribuite între creditori din planul de distribuire nr. 2 împotriva debitorului . întocmit de lichidatorii judiciari desemnați în cauză.
A arătat că prețul primit în momentul încheierii contractului de cesiune este de 7.000,00 lei, deși suma cu care era înscris în tabelul creditorilor era de 14.000,00 lei.
Reclamanta a susținut totodată că actul este lovit de nulitatea absolută, în condițiile în care plățile compensatorii au ca izvor contractul colectiv de muncă și conform deciziei nr. 565/06.05.2010 pronunțată de Curtea de Apel C. în dosarul nr._, anexată acțiunii, trebuiau înscrise în tabloul creanțelor drept creanțe de natură salarială.
În opinia sa, încheierea contractului de cesiune de creanță a fost determinat de o cauză ilicită și imorală, cauza imorală rezultând din faptul că pârâta a speculat nevoile materiale ale reclamantei, aflată într-o situație specială.
A invocat dispozițiile art. 38 și art. 39 lit j din Codul muncii(Legea nr. 53/2003), dispoziții care prevăd în mod imperativ faptul că „salariații nu pot renunța la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege. Orice tranzacție prin care se urmărește renunțarea la drepturile recunoscute prin lege salariaților sau limitarea acestor drepturi este lovită de nulitate.”
În drept, și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 38 și art. 39 lit j din Codul muncii(Legea nr. 53/2003), art. 69 și art. 70 din contractul colectiv de muncă, art. 112-119 Cod procedură civilă.
În dovedirea acțiunii a depus la dosar în copie următoarele înscrisuri: contract de cesiune creanță și decizia nr. 565/06.05.2010 a Curții de Apel C..
Ulterior, reclamanta și-a precizat acțiunea, în sensul că a invocat ca motiv de nulitate și faptul că pârâtul nu și-a îndeplinit obligația determinantă la încheierea contractului, ce nu a fost însă menționată în scris, constând în aceea ca diferența de bani neîncasată de parte să o folosească în vederea repornirii activității de producție în cadrul societății, pentru asigurarea unui loc de muncă.
A apreciat că neîndeplinirea acestei obligații reprezintă un motiv de anulare a contractului de cesiune de creanță în litigiu.
Pârâta a depus la dosar întâmpinare și înscrisurile de care a înțeles să se folosească în apărare, aflate la filele 34- 52.
A susținut că există prezumția de lucru judecat în legătură cu prezentul raport juridic dedus judecății în prezenta, în raport de sentința nr. 537/10.10.2011 a Tribunalului M., prin care s-a hotărât că actele de cesiune creanță nu sunt lovite de nulitate absolută, nu există motive de nulitatea absolută, excepția de nulitate absolută fiind respinsă.
Mai mult, prin sentința invocată s-a statuat respectiva cesiune de creanță invocată de reclamant nu încalcă dispozițiile art. 38 și 39 din Codul Muncii, întrucât nu a avut ca obiect salarii ca echivalent a muncii prestate, ci plăți compensatorii, care nu intră sub incidența art. 38.
Art. 38, de strictă interpretare și vizând salariații, privește renunțarea sau limitarea unor drepturi, în cauză operând o transmitere cu titlu oneros, cesiune de creanță nefiind încheiată de o persoană având calitatea de salariat, ci de titular a unui drept de creanță.
A menționat că nici invocarea art. 39 din Codul Muncii nu atrage nulitatea contractului, întrucât acest text de lege privește raporturile dintre angajat și angajator, în speță drepturile foștilor salariați fiind stabilite fie de lichidatorul judiciar, fie de instanța de judecată.
Contractul a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor art. 1391-1398 și art. 1402-1404 c.civ., transmiterea creanței izvorând din acordul de voință între cedent și cesionar, pentru care este necesar doar consimțământul părților.
În plus, contractul îmbracă forma solemnă, încheiat și autentificat de notarul public, deși potrivit dispozițiilor civile cesiune de creanță se încheie în mod valabil din momentul realizării acordului de voință, fiind contract consensual.
Prevederile art. 38, 39 din Codul Muncii vizează renunțarea sau limitarea la dreptul recunoscut de lege, renunțarea la drept fiind un act de dispoziție cu caracter definitiv, în timp ce contractul de cesiune este o convenție prin care se transmite creanța.
În opinia pârâtei, art. 69-70 din contractul colectiv de muncă nu sunt incidente, întrucât acestea fac referire la drepturi bănești, și nu la salarii compensatorii, cedentul neavând calitatea de salariat.
A menționat că susținerea reclamantei, privind cauza ilicită sunt nefondate, întrucât acesta nu avea calitatea de salariat la momentul încheierii contractului, iar cu referire la cauza imorală s-a arătat că actul juridic nu contravine bunelor moravuri, pârâtul fiind de bună credință când a cumpărat drepturile de creanță de la reclamant, care le-a cedat în mod irevocabil și necondiționat, având reprezentarea clară a actului pe care îl semnează.
În fine, a precizat că operațiunea a constat în transmiterea efectivă a unui bun (dreptul de creanță fiind un bun în accepțiunea art. 1 din Protocolul 1 la Convenția Europeană a drepturilor Omului), la dorința manifestă a cedentului și la prețul stabilit de acesta, care acum invocă propria culpă pentru a obține beneficii, deși personal a declarat în fața instanței, în cadrul dosarului nr._ /a15 că nu este de acord cu desființarea contractului de cesiune.
Prin notele de ședință depuse ulterior, pârâta a invocat excepția tardivității formulării de către reclamant a precizării de acțiune și excepția de inadmisibilitatea a acțiunii, pentru nerespectarea dispozițiilor art. 720 ind. 1 c.p.civ., iar pe fond a afirmat că susținerile reclamantului, din precizarea de acțiune, sunt nereale și nesusținute de nici un temei legal.
Prin încheierea de ședință din camera de consiliu data de 29.01.2013, instanța a admis cererea de acordare a ajutorului public judiciar, formulată de reclamantă.
În temeiul art. 167 alin. 1 c.p.civ., instanța a încuviințat pentru părți si a administrat în cauză proba cu înscrisurile de la dosar, apreciind-o ca legală, pertinentă, concludentă și utilă, de natură să ducă la dezlegarea pricinii.
Analizând cu prioritate, potrivit art. 137 alin. 1 c.p.civ, excepțiile invocate, instanța reține următoarele:
În ceea ce privește excepția tardivității formulării precizării de acțiune instanța respinge ca neîntemeiată excepția de tardivitate invocată de pârât, întrucât prin cererea aflată la fila 28, reclamanta nu a modificat acțiunea, ci doar a dezvoltat motivele invocate în susținerea cererii.
În ceea ce privește excepția inadmisibilității acțiunii, pentru neîndeplinirea procedurii prealabile a concilierii directe, instanța reține că natura juridică a raportului litigios dedus judecății este civilă, privind un contract încheiat între un profesionist - pârâta și un neprofesionist – reclamantul, astfel că dispozițiile art. 720 ind. 1 c.p.civ., care prevăd că în procesele și cererile dintre profesioniști, evaluabile în bani, înainte de introducerea cererii de chemare în judecată, reclamanta va încerca soluționarea litigiului prin conciliere directă cu cealaltă parte, nu sunt incidente, astfel încât instanța urmează să respingă ca neîntemeiată excepția de inadmisibilitate a acțiunii.
Analizând acțiunea reclamantei, așa cum a fost precizată, în considerarea probelor de la dosar și prin raportare la dispozițiile legale incidente, instanța constată și reține următoarele:
La data de 09.05.2011, între părțile din prezenta cauză s-a încheiat contractul de cesiune creanță autentificat sub nr. 1795/09.05.2011 de BNP I. A. (f.4), prin care reclamanta, în calitate de cedent, a cedat în mod irevocabil și necondiționat pârâtului cesionar dreptul de creanță împotriva . cedat), în valoare de 15.750,00 lei, sumă cu care reclamanta era înscrisă la poziția nr. 247 din situația creanțelor salariale înscrise în tabelul definitiv consolidat, precum și a sumelor propuse a fi distribuite între creditori din planul de distribuire nr. 2 împotriva debitorului . întocmit de lichidatorii judiciari desemnați în cauză, pentru prețul de 7.875 lei achitat de cesionar și încasat de cedent la momentul autentificării contractului.
Instanța reține că în conformitate cu disp. art. 1 din Legea nr. 53/2003 dispozițiile codului muncii reglementează domeniul raporturilor de muncă, modul în care se efectuează controlul aplicării reglementărilor din domeniul raporturilor de muncă, precum și jurisdicția muncii.
Apărarea reclamantei în sensul că prin încheierea contractului de cesiune au fost încălcate prevederile art. art. 38 și art. 39 lit. j din Codul Muncii, instanța reține că art. 38 reglementează strict situația salariaților, respectiv acele persoane care se află în raporturi de muncă cu angajatorul în baza unui contract individual de muncă aflat în vigoare, însă în speță reclamanta cedent nu mai avea calitatea de salariat, în condițiile în care contractul său individual de muncă a fost desfăcut odată cu deschiderea procedurii de insolvență a angajatorului său, .>
Art. 38 din Legea 53/2003 prevede și faptul că salariații nu pot renunța la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege, iar orice tranzacție prin care se urmărește renunțarea la drepturile recunoscute de lege salariaților sau limitarea acestor drepturi este lovită de nulitate.
Drepturile recunoscute prin lege sunt enumerate la art. 39 din același cod care la lit. j prevede că salariații au dreptul la protecție în caz de concediere, măsurile de protecție fiind cele prevăzute în OG 98/1999. Acceptarea fără rezerve a unei părți din drepturile salariale, sau semnarea actelor de plată în astfel de situații nu poate avea semnificația unei renunțări din partea salariatului la drepturile salariale ce i se cuvin în integralitatea lor potrivit dispozițiilor legale sau contractuale.
Mai mult, în acord cu susținerile pârâtului, instanța constată că prin încheierea contractului de cesiune în litigiu nu a avut loc o renunțare la drepturi sau o limitare a acestora, în favoarea fostului angajator – debitorul cedat, ci o transmitere cu titlu oneros a creanței către pârâtul cesionar, transmitere ce nu a vizat salariile – echivalent al muncii prestate, ci plățile compensatorii, care nu sunt asimilate salariului.
Cu referire la încălcarea dispozițiile art. 39 lit. j din Codul Muncii, instanța reține că potrivit textului de lege invocat de reclamant, salariatul are dreptul la protecție în caz de concediere, iar acceptarea fără rezerve a unei părți din drepturile salariale, sau semnarea actelor de plată în astfel de situații nu poate avea semnificația unei renunțări din partea salariatului la drepturile salariale ce i se cuvin în integralitatea lor potrivit dispozițiilor legale sau contractuale.
Instanța reține că în cauză nu au aplicabilitate nici dispozițiile art. 69-70 din contractul colectiv de muncă, întrucât, pe de o parte, art. 69 face referire la drepturile bănești – echivalent al muncii prestate, respectiv la faptul că salariații au calitatea de creditori privilegiați, în sensul de a le fi plătite drepturile înaintea celorlalți creditori, iar pe de altă parte art. 70 privește la rândul său drepturile salariale și calitatea de salariat.
În ceea ce privește susținerea reclamantei că cesiunea de creanță a fost fondată pe o cauză ilicită și imorală, instanța reține că potrivit art. 1391 c.civ., la strămutarea unei creanțe, a unui drept sau a unei acțiuni, predarea între cedente și cesionar se face prin remiterea titlului, iar conform art. 1396 vânzarea sau cesiunea unei creanțe cuprinde accesoriile creanței, precum cauțiunea, privilegiul și ipoteca.
Ca urmare, principalul efect al cesiunii de creanță, între părți, este acela că din momentul realizării acordului de voință, creanța se transferă către cesionar cu toate drepturile pe care i le conferea cedentului, cesionarul devenind creditor în locul cedentului, contractul de cesiune fiind astfel translativ de drepturi, având deci ca efect strămutarea unui drept subiectiv din patrimoniul unei persoane în patrimoniul altei persoane, cesiunea producând, pe de altă parte, efectele actelor juridice care se realizează prin intermediul ei.
În ceea ce privește condițiile de valabilitate a contractului de cesiune, pentru încheierea acestuia este necesar doar consimțământul valabil exprimat al părților, contractul producându-și așadar efectele între cocontractanți fără îndeplinirea vreunei condiții de formă, în speță, contractul îmbrăcând chiar forma solemnă, fiind încheiat și autentificat de notarul public.
Nu poate fi primită nici susținerea reclamantei că în speță cauza contractului este ilicită și imorală, raportat la disp. art. 966 c.civ., potrivit cărora cauza actului juridic este valabilă atunci când este licită și morală și la disp. art. 968 c.civ., potrivit cărora cauza este nelicită când este prohibită de legi, contrară bunelor moravuri și ordinii publice.
Instanța constată că încheierea contractului de cesiune nu este însă interzisă de lege, nefiind nici contrară bunelor moravuri și ordinii publice, în condițiile în care reclamanta, în deplină cunoștință de cauză, a convenit să cedeze irevocabil și necondiționat dreptul de creanță împotriva debitorului cedat . valoare de 14.000,00 lei.
În ceea ce privește motivul invocat, acela faptul că pârâtul nu și-ar fi îndeplinit obligația determinantă la încheierea contractului că pârâtul nu și-ar fi îndeplinit obligația determinantă la încheierea contractului, instanța constată că această clauză nu a fost menționată în actul încheiat, iar dacă ar fi reală, ar da dreptul celeilalte părți de a solicita rezoluțiunea contractului valabil încheiat sau daune interese și nicidecum aceasta nu ar putea să ceară constatarea nulității contractului.
Întrucât reclamanta a precizat că nu înțelege să completeze acțiunea cu un nou capăt de cerere, instanța va analiza susținerile reclamantei prin prisma condițiilor de valabilitatea a convenției dintre părți, urmând a constata că din acest punct de vedere nu se impune constatarea nulității absolute a contractului.
Mai mult, cesiunea de creanță a fost încheiată cu titlu oneros, pentru prețul determinat de voința părților, în sumă de 7.000 lei, nedovedindu-se existența altor clauze în afara celor inserate în contract.
În plus, instanța constată că prin sentința nr. 537/10.10.2011 a Tribunalului M. care s-a hotărât că actele de cesiune creanță nu sunt lovite de nulitate absolută, nu există motive de nulitatea absolută, excepția de nulitate absolută fiind respinsă, soluția cuprinsă în această hotărâre fiind prezumată a exprima adevărul juridic.
Față de considerentele de fapt și de drept expuse mai sus, instanța, urmează să respingă ca neîntemeiată acțiunea, așa cum a fost precizată la fila 28 dosar.
În ceea ce privește suma de 531 lei reprezentând taxă timbru pentru care reclamanta a beneficiat de ajutor public judiciar, în temeiul art. 19 din OG 51/2008 această sumă va rămâne în sarcina statului
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge excepția tardivității formulării precizării de acțiune și excepția inadmisibilității acțiunii.
Respinge, ca neîntemeiată, acțiunea precizată la fila 28, având ca obiect constatare nulitate act, formulată de reclamanta D. A., domiciliată în Drobeta Tr. S., .. 12, ., . în contradictoriu cu pârâta . SRL, cu sediul în Drobeta tr. S., .. 8, jud. M..
Suma de 531 lei reprezentând taxă de timbru pentru care reclamanta a beneficiat de ajutor public judiciar, rămâne în sarcina statului.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 07.03.2013, la sediul Judecătoriei Drobeta Tr. S..
PREȘEDINTE, GREFIER,
D. CAMENIȚĂEMILIA N.
Red. DC./Tehn..E.ON
4 ex./5 pag/02.04.2013
Operator de date cu caracter personal înregistrat sub numărul 6497
| ← Grăniţuire. Sentința nr. 187/2013. Judecătoria DROBETA-TURNU... | Constatare nulitate act juridic. Sentința nr. 1314/2013.... → |
|---|
