Constatare nulitate act juridic. Sentința nr. 1510/2013. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1510/2013 pronunțată de Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN la data de 14-03-2013 în dosarul nr. 18304/225/2012
Dosar nr._ - constatare nulitate act
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA DROBETA-T. S.
Sentința civilă nr. 1510
Ședința publică din: 14.03.2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: D. C.
GREFIER: E. N.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta G. M., în contradictoriu cu pârâtul M. G., având ca obiect constatare nulitate act.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns avocat V. R. pentru reclamant și procurator A. M. A. pentru pârât.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care arată că la dosar au fost depuse în dublu exemplar de către pârât, prin Registratură, note de ședință, la care a fost atașată și încheierea de ședință pronunțată la data de 20.06.2011 de Tribunalul M. Sectia Comercială și de C. Administrativ în dosarul nr. 4842/101/ a 15, după care,
Reprezentanta pârâtului arată că nu mai stăruie în excepția invocată prin notele de ședință.
Nemaifiind excepții de invocat sau cereri prealabile de soluționat, instanța acordă cuvântul pentru a propune probe.
Avocat V. R. pentru reclamantă solicită proba cu înscrisurile depuse la dosar, proba testimonială cu 2 martori și proba cu interogatoriul pârâtului .
Reprezentanta pârâtului, procurator A. A. nu se opune la proba cu înscrisuri, însă se opune la proba cu martori și cu interogatoriul pârâtului; solicită încuviințarea probei cu înscrisuri.
În baza art. 167 alin. 1 C.proc.civ., încuviințează pentru ambele părți proba cu înscrisuri apreciind-o ca fiind legală, verosimilă, pertinentă, concludentă și utilă soluționării cauzei; în ceea ce privește proba cu martori și cu interogatoriul pârâtului, solicitate de către apărătoarea reclamantei, instanța o respinge, întrucât în cauză se solicită constatarea nulității unui contract de cesiune de creanță, încheiat în formă autentică și peste cuprinsul acestui înscris, nu se poate face proba cu martori și cu interogatoriul pârâtului.
Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat, în temeiul art. 150 C.proc. civ., instanța constată închise dezbaterile și acordă cuvântul pe fond.
Avocat V. R. pentru reclamantă solicită admiterea cererii așa cum a fost formulată și precizată, să se constate nulitatea contractului de cesiune de creanță autentificat sub nr. 1651/04.05.2011 de BNP I. A., și obligarea pârâtului la plata sumei de 7875 lei, reprezentând contravaloare drepturi salariale încasate de aceasta de la .>
Reprezentanta pârâtului depune la dosar concluzii scrise.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe în data de 13.12.2012, sub nr. de dosar_, reclamanta G. M., a solicitat chemarea în judecată a pârâtului M. G., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se constate nulitatea contractului de cesiune de creanță autentificat sub nr. 1651/04.05.2011 de BNP I. A. și pe cale de consecință să se dispună obligarea acestuia la plata sumei de 7875 lei reprezentând contravaloarea drepturilor salariale încasate de pârât de la .. prin administrator judiciar – societate aflată în faliment.
În motivare, a arătat că la data de 04.05.2011 a încheiat cu pârâtul contractul de cesiune de creanță autentificat sub nr. 1651 de BNP I. A., contract în baza căruia a fost de acord să cedeze în mod irevocabil și necondiționat către aceasta dreptul de creanță împotriva . valoare de 15.750,00 lei, sumă cu care era înscris la poziția nr. 292 din situația creanțelor salariale înscrise în tabelul definitiv consolidat, precum și a sumelor propuse a fi distribuite între creditori din planul de distribuire nr. 2 împotriva debitorului . întocmit de lichidatorii judiciari desemnați în cauză.
A arătat că prețul primit în momentul încheierii contractului de cesiune este de 7875,00 lei, deși suma cu care era înscrisă în tabelul creditorilor era de 15.750,00 lei.
Reclamanta a susținut totodată că actul este lovit de nulitatea absolută, în condițiile în care plățile compensatorii au ca izvor contractul colectiv de muncă și conform deciziei nr. 565/06.05.2010 pronunțată de Curtea de Apel C. în dosarul nr._, anexată acțiunii, trebuiau înscrise în tabloul creanțelor drept creanțe de natură salarială.
În opinia sa, încheierea contractului de cesiune de creanță a fost determinat de o cauză ilicită și imorală, cauza imorală rezultând din faptul că pârâtul a speculat nevoile materiale ale reclamantei, aflată într-o situație specială.
A invocat dispozițiile art. 38 și art. 39 lit j din Codul muncii(Legea nr. 53/2003), dispoziții care prevăd în mod imperativ faptul că „salariații nu pot renunța la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege. Orice tranzacție prin care se urmărește renunțarea la drepturile recunoscute prin lege salariaților sau limitarea acestor drepturi este lovită de nulitate.”
În drept, și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 38 și art. 39 lit j din Codul muncii(Legea nr. 53/2003), art. 69 și art. 70 din contractul colectiv de muncă, art. 112-119 Cod procedură civilă.
În dovedirea acțiunii a depus la dosar în copie următoarele înscrisuri: contract de cesiune creanță și decizia nr. 565/06.05.2010 a Curții de Apel C..
Ulterior, reclamanta și-a precizat acțiunea, în sensul că a invocat ca motiv de nulitate și faptul că pârâtul nu și-a îndeplinit obligația determinantă la încheierea contractului, ce nu a fost însă menționată în scris, constând în aceea ca diferența de bani neîncasată de parte să o folosească în vederea repornirii activității de producție în cadrul societății, pentru asigurarea unui loc de muncă.
A apreciat că neîndeplinirea acestei obligații reprezintă un motiv de anulare a contractului de cesiune de creanță în litigiu.
Pârâtul, prin procurator, a depus la dosar întâmpinare și înscrisurile de care a înțeles să se folosească în apărare, aflate la filele 35- 54.
A susținut că există prezumția de lucru judecat în legătură cu prezentul raport juridic dedus judecății în prezenta, în raport de sentința nr. 537/10.10.2011 a Tribunalului M., prin care s-a hotărât că actele de cesiune creanță nu sunt lovite de nulitate absolută, nu există motive de nulitatea absolută, excepția de nulitate absolută fiind respinsă.
Mai mult, prin sentința invocată s-a statuat respectiva cesiune de creanță invocată de reclamant nu încalcă dispozițiile art. 38 și 39 din Codul Muncii, întrucât nu a avut ca obiect salarii ca echivalent a muncii prestate, ci plăți compensatorii, care nu intră sub incidența art. 38.
Art. 38, de strictă interpretare și vizând salariații, privește renunțarea sau limitarea unor drepturi, în cauză operând o transmitere cu titlu oneros, cesiune de creanță nefiind încheiată de o persoană având calitatea de salariat, ci de titular a unui drept de creanță.
A menționat că nici invocarea art. 39 din Codul Muncii nu atrage nulitatea contractului, întrucât acest text de lege privește raporturile dintre angajat și angajator, în speță drepturile foștilor salariați fiind stabilite fie de lichidatorul judiciar, fie de instanța de judecată.
Contractul a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor art. 1391-1398 și art. 1402-1404 c.civ., transmiterea creanței izvorând din acordul de voință între cedent și cesionar, pentru care este necesar doar consimțământul părților.
În plus, contractul îmbracă forma solemnă, încheiat și autentificat de notarul public, deși potrivit dispozițiilor civile cesiune de creanță se încheie în mod valabil din momentul realizării acordului de voință, fiind contract consensual.
Prevederile art. 38, 39 din Codul Muncii vizează renunțarea sau limitarea la dreptul recunoscut de lege, renunțarea la drept fiind un act de dispoziție cu caracter definitiv, în timp ce contractul de cesiune este o convenție prin care se transmite creanța.
În opinia pârâtului, art. 69-70 din contractul colectiv de muncă nu sunt incidente, întrucât acestea fac referire la drepturi bănești, și nu la salarii compensatorii, cedentul neavând calitatea de salariat.
A menționat că susținerea reclamantei, privind cauza ilicită sunt nefondate, întrucât acesta nu avea calitatea de salariat la momentul încheierii contractului, iar cu referire la cauza imorală s-a arătat că actul juridic nu contravine bunelor moravuri, pârâtul fiind de bună credință când a cumpărat drepturile de creanță de la reclamantă, care le-a cedat în mod irevocabil și necondiționat, având reprezentarea clară a actului pe care îl semnează.
În fine, a precizat că operațiunea a constat în transmiterea efectivă a unui bun (dreptul de creanță fiind un bun în accepțiunea art. 1 din Protocolul 1 la Convenția Europeană a drepturilor Omului), la dorința manifestă a cedentului și la prețul stabilit de acesta, care acum invocă propria culpă pentru a obține beneficii, deși personal a declarat în fața instanței, în cadrul dosarului nr._ /a15 că nu este de acord cu desființarea contractului de cesiune.
Prin notele de ședință depuse ulterior, pârâtul a invocat excepția tardivității formulării de către reclamant a precizării de acțiune, excepție pe care reprezentanta pârâtului a declarat că nu mai înțelege să o susțină, iar pe fond a afirmat că susținerile reclamantei, din precizarea de acțiune, sunt nereale și nesusținute de nici un temei legal.
Prin încheierea de ședință din camera de consiliu data de 05.02.2013, instanța a admis în parte cererea de acordare a ajutorului public judiciar, formulată de reclamantă și a dispus scutirea acesteia de la plata a ½ din cuantumul taxei de timbru datorate, în sumă de 583,50 lei .
Reclamanta a timbrat acțiunea cu taxă judiciară de timbru in cuantum de 292 lei și timbru judiciar de 0,3 lei.
În temeiul art. 167 alin. 1 c.p.civ., instanța a încuviințat pentru părți si a administrat în cauză proba cu înscrisurile de la dosar, apreciind-o ca legală, pertinentă, concludentă și utilă, de natură să ducă la dezlegarea pricinii.
Analizând acțiunea reclamantei, așa cum a fost precizată, în considerarea probelor de la dosar și prin raportare la dispozițiile legale incidente, instanța constată și reține următoarele:
La data de 04.05.2011, între părțile din prezenta cauză s-a încheiat contractul de cesiune creanță autentificat sub nr. 1651 de BNP I. A. (f.4), prin care reclamanta, în calitate de cedent, a cedat în mod irevocabil și necondiționat pârâtului cesionar dreptul de creanță împotriva . cedat), în valoare de 15.750,00 lei, sumă cu care reclamanta era înscrisă la poziția nr. 292 din situația creanțelor salariale înscrise în tabelul definitiv consolidat, precum și a sumelor propuse a fi distribuite între creditori din planul de distribuire nr. 2 împotriva debitorului . întocmit de lichidatorii judiciari desemnați în cauză, pentru prețul de 7.875 lei achitat de cesionar și încasat de cedent la momentul autentificării contractului.
Instanța reține că în conformitate cu disp. art. 1 din Legea nr. 53/2003 dispozițiile codului muncii reglementează domeniul raporturilor de muncă, modul în care se efectuează controlul aplicării reglementărilor din domeniul raporturilor de muncă, precum și jurisdicția muncii.
În ceea ce privește apărarea reclamantei în sensul că prin încheierea contractului de cesiune au fost încălcate prevederile art. art. 38 și art. 39 lit. j din Codul Muncii, aceasta nu poate fi reținută de către instanța constatând că art. 38 reglementează strict situația salariaților, respectiv acele persoane care se află în raporturi de muncă cu angajatorul în baza unui contract individual de muncă aflat în vigoare, însă în speță reclamantul cedent nu mai avea calitatea de salariat, în condițiile în care contractul său individual de muncă a fost desfăcut odată cu deschiderea procedurii de insolvență a angajatorului său, .>
Art. 38 din Legea 53/2003 prevede și faptul că salariații nu pot renunța la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege, iar orice tranzacție prin care se urmărește renunțarea la drepturile recunoscute de lege salariaților sau limitarea acestor drepturi este lovită de nulitate.
Drepturile recunoscute prin lege sunt enumerate la art. 39 din același cod care la lit. j prevede că salariații au dreptul la protecție în caz de concediere, măsurile de protecție fiind cele prevăzute în OG 98/1999. Acceptarea fără rezerve a unei părți din drepturile salariale, sau semnarea actelor de plată în astfel de situații nu poate avea semnificația unei renunțări din partea salariatului la drepturile salariale ce i se cuvin în integralitatea lor potrivit dispozițiilor legale sau contractuale.
Mai mult, în acord cu susținerile pârâtului, instanța constată că prin încheierea contractului de cesiune în litigiu nu a avut loc o renunțare la drepturi sau o limitare a acestora, în favoarea fostului angajator – debitorul cedat, ci o transmitere cu titlu oneros a creanței către pârâtul cesionar, transmitere ce nu a vizat salariile – echivalent al muncii prestate, ci plățile compensatorii, care nu sunt asimilate salariului.
Instanța reține că în cauză nu au aplicabilitate nici dispozițiile art. 69-70 din contractul colectiv de muncă, întrucât, pe de o parte, art. 69 face referire la drepturile bănești – echivalent al muncii prestate, respectiv la faptul că salariații au calitatea de creditori privilegiați, în sensul de a le fi plătite drepturile înaintea celorlalți creditori, iar pe de altă parte art. 70 privește la rândul său drepturile salariale și calitatea de salariat.
În ceea ce privește susținerea reclamantei că cesiunea de creanță a fost fondată pe o cauză ilicită și imorală, instanța reține că potrivit art. 1391 c.civ., la strămutarea unei creanțe, a unui drept sau a unei acțiuni, predarea între cedente și cesionar se face prin remiterea titlului, iar conform art. 1396 vânzarea sau cesiunea unei creanțe cuprinde accesoriile creanței, precum cauțiunea, privilegiul și ipoteca.
Ca urmare, principalul efect al cesiunii de creanță, între părți, este acela că din momentul realizării acordului de voință, creanța se transferă către cesionar cu toate drepturile pe care i le conferea cedentului, cesionarul devenind creditor în locul cedentului, contractul de cesiune fiind astfel translativ de drepturi, având deci ca efect strămutarea unui drept subiectiv din patrimoniul unei persoane în patrimoniul altei persoane, cesiunea producând, pe de altă parte, efectele actelor juridice care se realizează prin intermediul ei.
În ceea ce privește condițiile de valabilitate a contractului de cesiune, pentru încheierea acestuia este necesar doar consimțământul valabil exprimat al părților, contractul producându-și așadar efectele între cocontractanți fără îndeplinirea vreunei condiții de formă, în speță, contractul îmbrăcând chiar forma solemnă, fiind încheiat și autentificat de notarul public.
Nu poate fi primită nici susținerea reclamantei că în speță cauza contractului este ilicită și imorală, raportat la disp. art. 966 c.civ., potrivit cărora cauza actului juridic este valabilă atunci când este licită și morală și la disp. art. 968 c.civ., potrivit cărora cauza este nelicită când este prohibită de legi, contrară bunelor moravuri și ordinii publice.
Instanța constată că încheierea contractului de cesiune nu este însă interzisă de lege, nefiind nici contrară bunelor moravuri și ordinii publice, în condițiile în care reclamanta, în deplină cunoștință de cauză, a convenit să cedeze irevocabil și necondiționat dreptul de creanță împotriva debitorului cedat . valoare de 15.750,00 lei.
În ceea ce privește motivul invocat, acela faptul că pârâtul nu și-ar fi îndeplinit obligația determinantă la încheierea contractului, instanța constată că această clauză nu a fost menționată în actul încheiat, iar dacă ar fi reală, ar da dreptul celeilalte părți de a solicita rezoluțiunea contractului valabil încheiat sau daune interese și nicidecum aceasta nu ar putea să ceară constatarea nulității contractului.
Întrucât reclamanta a precizat că nu înțelege să completeze acțiunea cu un nou capăt de cerere, instanța va analiza susținerile reclamantei prin prisma condițiilor de valabilitate a convenției dintre părți, urmând a constata că din acest punct de vedere nu se impune constatarea nulității absolute a contractului.
Mai mult, cesiunea de creanță a fost încheiată cu titlu oneros, pentru prețul determinat de voința părților, în sumă de 7.875 lei, nedovedindu-se existența altor clauze în afara celor inserate în contract.
În plus, instanța constată că prin sentința nr. 537/10.10.2011 a Tribunalului M. care s-a hotărât că actele de cesiune creanță nu sunt lovite de nulitate absolută, nu există motive de nulitatea absolută, excepția de nulitate absolută fiind respinsă, soluția cuprinsă în această hotărâre fiind prezumată a exprima adevărul juridic.
Față de considerentele de fapt și de drept expuse mai sus, instanța, urmează să respingă ca neîntemeiată acțiunea, așa cum a fost precizată la fila 33 dosar.
În ceea ce privește suma de 291,75 lei reprezentând taxă timbru pentru care reclamanta a beneficiat de ajutor public judiciar, în temeiul art. 19 din OG 51/2008 această sumă va rămâne în sarcina statului
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE :
Respinge ca neîntemeiată acțiunea precizată la fila 33 din dosar având ca obiect, constatare nulitate act, formulată de reclamanta G. M., cu domiciliul în com. Șimian, ., în contradictoriu cu pârâtul M. G., cu domiciliul în Tîrgu – J., ., ., . .
Suma de 291,75 lei reprezentând taxă de timbru pentru care reclamanta a beneficiat de ajutor public judiciar, rămâne in sarcina statului .
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 14.03.2013, la sediul Judecătoriei Drobeta Tr. S..
Președinte, Grefier,
D. C. E. N.
Red. CD./Tehnored. E.N.
4 ex./5 pag.
10.04.2013
| ← Acţiune în constatare. Sentința nr. 4789/2013. Judecătoria... | Pretenţii. Sentința nr. 4198/2013. Judecătoria DROBETA-TURNU... → |
|---|
