Constatare nulitate act juridic. Sentința nr. 2407/2013. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2407/2013 pronunțată de Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN la data de 15-05-2013 în dosarul nr. 18388/225/2012
Dosar nr._ - constatare nulitate act juridic
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA DROBETA - T. S.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2407
Ședința publică din data de 15.05.2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A.-D. Z.
GREFIER: E. N.
P e rol judecarea cauzei civile privind pe reclamantul P. C. și pe pârâtul I. C., având ca obiect constatare nulitate act juridic .
La apelul nominal făcut în ședință publică, au răspuns avocat V. R. pentru reclamant și procurator A. A. pentru pârât, precum și martorii G. G. și E. A..
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Reprezentanta reclamantului depune la dosar interogatoriul cu răspunsurile la întrebările puse de către reclamant; duplicatul acestora se comunică și reprezentantei pârâtului.
Cu respectarea dispozițiilor art. 192 și 193 C.proc.civ., coroborate cu art. 130 și 169 C.proc.civ., se procedează la audierea martorilor prezenți, sub prestare de jurământ, declarația acestora fiind consemnată și atașată la dosarul cauzei conform prevederilor art. 198 C.proc.civ.
Instanța pune în discuție excepția autorității puterii de lucru judecat.
Reprezentanta pârâtei solicită admiterea exceptiei.
Avocat V. R. solicită respingere excepției.
Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat, în temeiul art. 150 C.proc. civ., instanța constată închise dezbaterile și acordă cuvântul pe fond.
Avocat V. R. pentru reclamant solicită admiterea cererii așa cum a fost formulată și precizată, să se constate nulitatea contractului de cesiune de creanță autentificat sub nr. 1631 de BNP I. A., și obligarea pârâtei la plata sumei de 7875 lei, reprezentând contravaloare drepturi salariale încasate de aceasta de la . la dosar concluzii scrise .
consilier juridic A. A. pentru pârâtă solicită respingerea acțiunii formulate și precizate și menținerea contractului de cesiune de creanță ca fiind perfect valabil; apreciază că drepturile salariale nu sunt reale –sunt plăți compensatorii - nu provin din raporturi de muncă ; la baza calculelor salariale a stat Decizia nr. 565/2010 a Curții de Apel C. – creanțe salariale ; depune concluzii scrise.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul pe rolul Judecătoriei Drobeta Turnu Severin la data de 14.12.2012 sub nr._, reclamantul P. C., în contradictoriu cu pârâtul I. C., a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se constate nulitatea contractului de cesiune de creanță autentificat sub nr. 1737/06.05.2011 de BNP I. A. și pe cale de consecință să se dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 7.875,00 lei, reprezentând contravaloarea drepturilor salariale încasate de aceasta de la .>
În motivare, a arătat că la data de 06.05.2011 a încheiat cu pârâtul contractul de cesiune de creanță autentificat sub nr.1737 de BNP I. A., contract în baza căruia a fost de acord să cedeze în mod irevocabil și necondiționat către aceasta dreptul de creanță împotriva . valoare de 15.750,00 lei, sumă cu care era înscris la poziția nr. 282 din situația creanțelor salariale înscrise în tabelul definitiv consolidat, precum și a sumelor propuse a fi distribuite între creditori din planul de distribuire nr. 2 împotriva debitorului . întocmit de lichidatorii judiciari desemnați în cauză.
A arătat că prețul primit în momentul încheierii contractului de cesiune este de 7.875,00 lei, deși suma cu care era înscris în tabelul creditorilor era de 15.750,00 lei.
Reclamantul a susținut totodată că actul este lovit de nulitatea absolută, în condițiile în care plățile compensatorii au ca izvor contractul colectiv de muncă și conform deciziei nr. 565/06.05.2010 pronunțată de Curtea de Apel C. în dosarul nr._, anexată acțiunii, trebuiau înscrise în tabloul creanțelor drept creanțe de natură salarială.
În opinia sa, încheierea contractului de cesiune de creanță a fost determinat de o cauză ilicită și imorală, cauza imorală rezultând din faptul că pârâtul a speculat nevoile materiale ale reclamantului, aflată într-o situație specială.
A invocat dispozițiile art. 38 și art. 39 lit j din Codul muncii(Legea nr. 53/2003), dispoziții care prevăd în mod imperativ faptul că „salariații nu pot renunța la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege. Orice tranzacție prin care se urmărește renunțarea la drepturile recunoscute prin lege salariaților sau limitarea acestor drepturi este lovită de nulitate.”
În drept, și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 38 și art. 39 lit j din Codul muncii(Legea nr. 53/2003), art. 69 și art. 70 din contractul colectiv de muncă, art. 112-119 Cod procedură civilă.
În dovedirea acțiunii a depus la dosar în copie următoarele înscrisuri: contract de cesiune creanță și decizia nr. 565/06.05.2010 a Curții de Apel C..
Ulterior, reclamantul și-a precizat acțiunea, în sensul că a invocat ca motiv de nulitate și faptul că pârâtul nu și-a îndeplinit obligația determinantă la încheierea contractului, ce nu a fost însă menționată în scris, constând în aceea ca diferența de bani neîncasată de parte să o folosească în vederea repornirii activității de producție în cadrul societății, pentru asigurarea unui loc de muncă.
A apreciat că neîndeplinirea acestei obligații reprezintă un motiv de anulare a contractului de cesiune de creanță în litigiu.
In cauză reclamantul a formulat cerere de reexaminare a taxei judiciare de timbru ,dosarul fiind repartizat spre soluționarea acesteia, la un alt complet de judecată.
Prin încheierea pronunțată în Camera de Consiliu din data 04.02.2013 a fost respinsă cererea de reexaminare a taxei judiciare de timbru formulată de reclamantul P. C.
La data de 18.02.2013 reclamantul a depus la dosar precizare de acțiune.
La data de 20.02.2013, reclamntul a formulat cerere de acordare ajutor public judiciar in sensul reducerii sau eșalonării taxei judiciare de timbru în cuantum de 1056 lei, la care a atașat documente justificative in acest sens, respectiv ; declarație dată pe proprie răspundere că nu a mai beneficiat de ajutor public judiciar în ultimele 12 luni, adeverințe de venit pe anii 2012, 2013 pe membru de familie, certificat de căsătorie, declarație autentificată de BNP O. V..
Prin încheierea pronunțată în camera de consiliu la data de 06.03.2013, instanța a dispus scutirea reclamantului de la plata taxei judiciare de timbru în cuantum de 1056 lei.
Pârâta a depus la dosar întâmpinare și înscrisurile de care a înțeles să se folosească în apărare, aflate la filele 31- 51.
A susținut că există prezumția de lucru judecat în legătură cu prezentul raport juridic dedus judecății în prezenta, în raport de sentința nr. 537/10.10.2011 a Tribunalului M., prin care s-a hotărât că actele de cesiune creanță nu sunt lovite de nulitate absolută, nu există motive de nulitatea absolută, excepția de nulitate absolută fiind respinsă.
Mai mult, prin sentința invocată s-a statuat respectiva cesiune de creanță invocată de reclamant nu încalcă dispozițiile art. 38 și 39 din Codul Muncii, întrucât nu a avut ca obiect salarii ca echivalent a muncii prestate, ci plăți compensatorii, care nu intră sub incidența art. 38.
Art. 38, de strictă interpretare și vizând salariații, privește renunțarea sau limitarea unor drepturi, în cauză operând o transmitere cu titlu oneros, cesiune de creanță nefiind încheiată de o persoană având calitatea de salariat, ci de titular a unui drept de creanță.
A menționat că nici invocarea art. 39 din Codul Muncii nu atrage nulitatea contractului, întrucât acest text de lege privește raporturile dintre angajat și angajator, în speță drepturile foștilor salariați fiind stabilite fie de lichidatorul judiciar, fie de instanța de judecată.
Contractul a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor art. 1391-1398 și art. 1402-1404 c.civ., transmiterea creanței izvorând din acordul de voință între cedent și cesionar, pentru care este necesar doar consimțământul părților.
În plus, contractul îmbracă forma solemnă, încheiat și autentificat de notarul public, deși potrivit dispozițiilor civile cesiune de creanță se încheie în mod valabil din momentul realizării acordului de voință, fiind contract consensual.
Prevederile art. 38, 39 din Codul Muncii vizează renunțarea sau limitarea la dreptul recunoscut de lege, renunțarea la drept fiind un act de dispoziție cu caracter definitiv, în timp ce contractul de cesiune este o convenție prin care se transmite creanța.
În opinia pârâtei, art. 69-70 din contractul colectiv de muncă nu sunt incidente, întrucât acestea fac referire la drepturi bănești, și nu la salarii compensatorii, cedentul neavând calitatea de salariat.
A menționat că susținerea reclamantului, privind cauza ilicită sunt nefondate, întrucât acesta nu avea calitatea de salariat la momentul încheierii contractului, iar cu referire la cauza imorală s-a arătat că actul juridic nu contravine bunelor moravuri, pârâtul fiind de bună credință când a cumpărat drepturile de creanță de la reclamant, care le-a cedat în mod irevocabil și necondiționat, având reprezentarea clară a actului pe care îl semnează.
În fine, a precizat că operațiunea a constat în transmiterea efectivă a unui bun (dreptul de creanță fiind un bun în accepțiunea art. 1 din Protocolul 1 la Convenția Europeană a drepturilor Omului), la dorința manifestă a cedentului și la prețul stabilit de acesta, care acum invocă propria culpă pentru a obține beneficii, deși personal a declarat în fața instanței, în cadrul dosarului nr._ /a15 că nu este de acord cu desființarea contractului de cesiune.
Prin notele de ședință depuse ulterior, pârâta a invocat excepția tardivității formulării de către reclamant a precizării de acțiune și excepția de inadmisibilitatea a acțiunii, pentru nerespectarea dispozițiilor art. 720 ind. 1 C.p.civ., iar pe fond a afirmat că susținerile reclamantului, din precizarea de acțiune, sunt nereale și nesusținute de nici un temei legal.
Instanța a încuviințat pentru ambele părți si a administrat în cauză proba cu înscrisurile de la dosar, pentru reclamant proba testimonială cu martorii E. A. și G. G. și probele cu interogatoriile în scris pentru părți, apreciindu – le ca legale, pertinente, concludente și utile, de natură să ducă la dezlegarea pricinii.
Prin încheierea de ședință din data de 20.02.2013, instanța a respins excepția tardivității depunerii precizării de acțiune ca nefiind întemeiată; a decăzut pe pârât din dreptul de a mai invoca excepții privind neîndeplinirea procedurii prealabile și a unit cu fondul excepția puterii de lucru judecat .
A fost luat interogatoriul în scris reclamantului, și au fost audiați martorii încuviințați, răspunsurile acestora fiind atașate la dosar ( f. 94, 95 și127).
La data de 01.04.2013 au fost înaintate la dosar răspunsurile solicitate de instanță ITM M. si Casei Județene de Pensii M. ( filele 77—86).
Analizând cu prioritate, potrivit art. 137 alin. 1 c.p.civ, excepțiile invocate, instanța reține următoarele:
În ceea ce privește excepția puterii de lucru judecat, instanța reține următoarele:
Autoritatea de lucru judecat cunoaște două manifestări procesuale, aceea de excepție procesuală (conform art. 1201 C.civ. si art. 166 C.proc.civ.) si aceea de prezumție, mijloc de probă de natură să demonstreze ceva în legatură cu raporturile juridice dintre părți (conform art. 1200 pct. 4, art. 1202 alin. (2) C.civ.).
Daca în manifestarea sa de excepție procesuală (care corespunde unui efect negativ, extinctiv, de natură să oprească a doua judecată), autoritatea de lucru judecat presupune tripla identitate de elemente prevăzută de art. 1201 C.civ. (obiect, părți, cauză), nu tot astfel se întâmplă atunci când acest efect important al hotărârii se manifestă pozitiv, demonstrând modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părți, fără posibilitatea de a se statua diferit.
Altfel spus, efectul pozitiv al lucrului judecat se impune într-un al doilea proces care are legătură cu chestiunea litigioasă dezlegată anterior, fără posibilitatea de a mai fi contrazis. Această reglementare a autorității de lucru judecat în forma prezumției vine să asigure, din nevoia de ordine si stabilitate juridica, evitarea contrazicerilor între considerentele hotărârii judecătorești.
Prezumția nu oprește judecata celui de-al doilea proces, ci doar ușurează sarcina probațiunii, aducând în fața instanței constatări ale unor raporturi juridice făcute cu ocazia judecății anterioare și care nu pot fi ignorate.
Cum, potrivit art. 1200 pct. 4 cu referire la art. 1202 alin. (2) C.civ., în relația dintre părți, această prezumție are caracter absolut, înseamnă că nu se poate introduce o nouă acțiune în cadrul căreia să pretindă stabilirea contrariului a ceea ce s-a statuat judecătorește anterior.
Principiul autorității de lucru judecat corespunde necesității de stabilitate juridica și ordine socială, fiind interzisă readucerea în fața instanțelor a chestiunii litigioase deja rezolvate si nu aduce atingere dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 6 din CEDO, deoarece dreptul de acces la justiție nu este unul absolut, el poate cunoaște limitări, decurgând din aplicarea altor principii.
Potrivit art. 1201 C.civ., este lucru judecat atunci când a doua cerere de chemare în judecată are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți, făcută de ele și în contra lor în aceeași calitate.
Având în vedere aceste dispoziții legale, rezultă că nu există autoritate de lucru judecat, atunci când intre elementele acțiunii pendinte și o altă acțiune soluționată definitiv, nu există tripla identitate prevăzută de lege, întrucât pârâții sunt diferiți.
În speță, se constată că nu există triplă identitate de obiect, părți și cauză, astfel încât instanța va respinge excepția puterii de lucru judecat ca neîntemeiată.
Pe fondul cauzei, instanța reține următoarele:
În ceea ce privește legea aplicabilă, instanța reține că între părți s-a încheiat contractul de cesiune autentificat sub nr. 1737/6 mai 2011, astfel încât instanța va avea în vedere disp. art. 102 din Legea nr. 71/2011, conform cărora contractul este supus dispozițiilor legii în vigoare la data când a fost încheiat în tot ceea ce privește încheierea, interpretarea, efectele, executarea și încetarea sa.
În data de 6 mai 2011, între părțile din prezenta cauză s-a încheiat contractul de cesiune creanță autentificat sub nr. 1737/6 mai 2011de BNP I. A. (fila 4), prin care reclamantul, în calitate de cedent, a cedat în mod irevocabil și necondiționat pârâtei cesionare dreptul de creanță împotriva . cedat), în valoare de 15.750 lei, sumă cu care reclamanta era înscrisă la poziția nr. 571 din situația creanțelor salariale înscrise în tabelul definitiv consolidat, precum și a sumelor propuse a fi distribuite între creditori din planul de distribuire nr. 2 împotriva debitorului . întocmit de lichidatorii judiciari desemnați în cauză, pentru prețul de 7.875 lei achitat de cesionar și încasat de cedent la momentul autentificării contractului.
Instanța reține că în conformitate cu disp. art. 1 din Legea nr. 53/2003 dispozițiile codului muncii reglementează domeniul raporturilor de muncă, modul în care se efectuează controlul aplicării reglementărilor din domeniul raporturilor de muncă, precum și jurisdicția muncii.
În ce privește susținerea reclamantei, în sensul că prin încheierea contractului de cesiune au fost încălcate prevederile art. art. 38 și art. 39 lit. j din Codul Muncii, instanța reține că art. 38 reglementează strict situația salariaților, respectiv acele persoane care se află în raporturi de muncă cu angajatorul în baza unui contract individual de muncă aflat în vigoare, însă în speță reclamanta cedent nu mai avea calitatea de salariat, în condițiile în care contractul său individual de muncă a fost desfăcut odată cu deschiderea procedurii de insolvență a angajatorului său, .>
Art. 38 din Legea 53/2003 prevede și faptul că salariații nu pot renunța la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege, iar orice tranzacție prin care se urmărește renunțarea la drepturile recunoscute de lege salariaților sau limitarea acestor drepturi este lovită de nulitate.
Drepturile recunoscute prin lege sunt enumerate la art. 39 din același cod care la lit. j prevede că salariații au dreptul la protecție în caz de concediere, măsurile de protecție fiind cele prevăzute în OG 98/1999. Acceptarea fără rezerve a unei părți din drepturile salariale, sau semnarea actelor de plată în astfel de situații nu poate avea semnificația unei renunțări din partea salariatului la drepturile salariale ce i se cuvin în integralitatea lor potrivit dispozițiilor legale sau contractuale.
Mai mult, în acord cu susținerile pârâtei, instanța constată că prin încheierea contractului de cesiune în litigiu nu a avut loc o renunțare la drepturi sau o limitare a acestora, în favoarea fostului angajator – debitorul cedat, ci o transmitere cu titlu oneros a creanței către pârâta cesionară, transmitere ce nu a vizat salariile – echivalent al muncii prestate, ci plățile compensatorii, care nu sunt asimilate salariului.
Cu referire la încălcarea dispozițiile art. 39 lit. j din Codul Muncii, instanța reține că potrivit textului de lege invocat de reclamant, salariatul are dreptul la protecție în caz de concediere, iar acceptarea fără rezerve a unei părți din drepturile salariale, sau semnarea actelor de plată în astfel de situații nu poate avea semnificația unei renunțări din partea salariatului la drepturile salariale ce i se cuvin în integralitatea lor potrivit dispozițiilor legale sau contractuale.
Instanța reține că în cauză nu au aplicabilitate nici dispozițiile art. 69-70 din contractul colectiv de muncă, întrucât, pe de o parte, art. 69 face referire la drepturile bănești – echivalent al muncii prestate, respectiv la faptul că salariații au calitatea de creditori privilegiați, în sensul de a le fi plătite drepturile înaintea celorlalți creditori, iar pe de altă parte art. 70 privește la rândul său drepturile salariale și calitatea de salariat.
În ceea ce privește susținerea reclamantei că cesiunea de creanță a fost fondată pe o cauză ilicită și imorală, instanța reține că potrivit art. 1391 c.civ., la strămutarea unei creanțe, a unui drept sau a unei acțiuni, predarea între cedent și cesionar se face prin remiterea titlului, iar conform art. 1396 vânzarea sau cesiunea unei creanțe cuprinde accesoriile creanței, precum cauțiunea, privilegiul și ipoteca.
Ca urmare, principalul efect al cesiunii de creanță, între părți, este acela că din momentul realizării acordului de voință, creanța se transferă către cesionar cu toate drepturile pe care i le conferea cedentului, cesionarul devenind creditor în locul cedentului, contractul de cesiune fiind astfel translativ de drepturi, având deci ca efect strămutarea unui drept subiectiv din patrimoniul unei persoane în patrimoniul altei persoane, cesiunea producând, pe de altă parte, efectele actelor juridice care se realizează prin intermediul ei.
În ceea ce privește condițiile de valabilitate a contractului de cesiune, pentru încheierea acestuia este necesar doar consimțământul valabil exprimat al părților, contractul producându-și așadar efectele între cocontractanți fără îndeplinirea vreunei condiții de formă, în speță contractul îmbrăcând chiar forma solemnă, fiind încheiat și autentificat de notarul public.
Nu poate fi primită nici susținerea reclamantei că în speță cauza contractului este ilicită și imorală, raportat la disp. art. 966 c.civ., potrivit cărora cauza actului juridic este valabilă atunci când este licită și morală și la disp. art. 968 c.civ., potrivit cărora cauza este nelicită când este prohibită de legi, contrară bunelor moravuri și ordinii publice.
Instanța constată că încheierea contractului de cesiune nu este însă interzisă de lege, nefiind nici contrară bunelor moravuri și ordinii publice, în condițiile în care reclamanta, în deplină cunoștință de cauză, a convenit să cedeze irevocabil și necondiționat dreptul de creanță împotriva debitorului cedat .>
Deși reclamanta prin precizarea de acțiune formulată invocă drept motiv de nulitate și faptul că pârâta nu și-ar fi îndeplinit obligația determinantă la încheierea contractului, instanța constată că, dacă ar fi reală, neexecutarea unei obligații de către o parte dă dreptul celeilalte părți de a solicita rezoluțiunea contractului valabil încheiat sau daune interese și nicidecum constatarea nulității contractului, astfel încât instanța va analiza susținerile reclamantei prin prisma condițiilor de valabilitate a convenției încheiate între părți, în limitele învestirii, urmând a constata că din acest punct de vedere nu se impune constatarea nulității absolute a contractului.
Pe de altă parte, cesiunea de creanță a fost încheiată cu titlu oneros, pentru prețul determinat de voința părților, în sumă de 15.750 lei, nedovedindu-se existența altor clauze în afara celor inserate în contract, proba testimonială fiind încuviințată exclusiv sub aspectul tezei probatorii privind cauză ilicită și imorală, motive ce nu pot fi reținute pentru argumentele arătate mai sus.
Astfel, prin probele administrate în cauză, respectiv înscrisuri, martori și interogatoriu, reclamantul nu a făcut dovada că acesta se afla într-o situație financiară precară, că pârâtul a cunoscut-o și că ar fi profitat de această situație în scopul de a-l determina pe reclamant să încheie contractul de cesiune de creanță.
În ceea ce privește prezumția de lucru judecat, analizată ca prezumție, instanța constată că prin sentința nr. 537/10.10.2011 a Tribunalului M. (fila 40 - 44) s-a hotărât că actele de cesiune creanță nu sunt lovite de nulitate absolută, nu există motive de nulitate absolută, excepția de nulitate absolută fiind respinsă, soluția cuprinsă în această hotărâre fiind prezumată a exprima adevărul juridic.
Față de considerentele de fapt și de drept expuse mai sus, instanța, urmează să respingă ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantul P. C. în contradictoriu cu pârâtul I. C.
În baza art. 19 alin. 1 din OUG nr. 51/2008, cheltuielile procesuale avansate de către stat constând în ajutorul public judiciar pentru plata taxei de timbru în cuantum de 1056 lei de care reclamantul a fost scutit prin încheierea din Camera de Consiliu din data de 6 martie 2013 pronunțată de Judecătoria Dr.Tr.S. în dosar nr._ să rămână în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE :
Respinge ca neîntemeiată excepția puterii de lucru judecat, invocată de pârât.
Respinge ca neîntemeiată acțiunea precizată, formulată de reclamantul P. C.. domiciliat în Drobeta Turnu Severin, ., jud. M., în contradictoriu cu pârâtul I. C., cu sediul în Drobeta Tr. S., .. 65, jud. M..
Dispune ca suma de 1056 lei de care reclamantul a fost scutit prin încheierea din Camera de Consiliu din data de 6 martie 2013 pronunțată de Judecătoria Dr.Tr.S. în dosar nr._ să rămână în sarcina statului.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15 mai 2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
A. D. Z.E. N.
Red. Z../Thored. EN – 14 iunie 2013/ Ex. 4/7 pag./
Operator de date cu caracter personal
înregistrat sub numărul 6497
| ← Pretenţii. Sentința nr. 3645/2013. Judecătoria DROBETA-TURNU... | Fond funciar. Sentința nr. 4352/2013. Judecătoria... → |
|---|
