Contestaţie la executare. Sentința nr. 698/2013. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN

Sentința nr. 698/2013 pronunțată de Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN la data de 08-02-2013 în dosarul nr. 18769/225/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA DROBETA-T. S.

..

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 698/2013

Ședința publică de la 08 Februarie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE I. P.

Grefier ședință M. C.

Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe contestator R. și pe intimat . ca obiect contestație la executare.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns: contestatoarea reprezentată de consilier juridic R. L..

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care,

În temeiul art. 159 ^1 din L- 202 /2010 instanța verificându-și din oficiu competența se constată competentă general, material și teritorial cu judecata pricinii.

Contestatoarea reprezentată de cons.jur. R. L. solicită proba cu înscrisurile pe care le-a depus la dosar.

Instanța pune în discuție dreptul de a face opoziție la executare.

Contestatoarea prin reprezentant arată că nu i s-a adus la cunoștință de către executorul judecătoresc acest drept.

În temeiul art. 167 al. 1 C.pr.civ. coroborat cu art. 129 al. 5 C.pr.civ. considerând că este utilă, pertinentă și concludentă soluționării cauzei încuviințează proba cu înscrisuri .

Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța acordă probe de administrat sau excepții de invocat instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.

Cons.jur. R. L. pentru contestatoare solicită admiterea contestației, anularea formelor de executare întocmite de B. și în subsidiar solicită îndreptarea procesului verbal privind cheltuielile d eexecutare .Arată că titlul executoriu este un bilet la ordin care derogă de la executarea dreptului comun, în baza art. 106 rap. la art. 62 din L. 58/34 a cambiei și biletului la ordin, executorul nu și-a respectat obligația să menționeze în somație dreptul de a face opoziție în 5 zile, având în vedere și data când a fost emisă somația și ulterior adresa de poprire, consideră că actul de executare e nul, solicită anularea tutror formelor de executare, precum și diminuarea cheltuielilor de executare întrucât onorariul a fost stabilit la maximal, solicită reducerea la minim conform pct. 14 din Ordinul care stabilește onorariile executorilor, solicită admiterea contestației și anularea formelor de executare.

În temeiul art. 150 C.proc.civ. declară închise dezbaterile și reține cauza pentru soluționare.

INSTANȚA

Prin contestația formulată la data de 19.12.2012, contestatoarea R. a solicitat în contradictoriu cu intimat . tuturor formelor de executare cuprinse în dosarul de executare nr.246/E/2012 al B. P. G. A., respectiv anularea somației nr. 246 / 10.12.2012, adresa de înființare din data de 12.12.2012, anularea procesului verbal al cheltuielilor de executare încheiat în data de 10.12.2012, în subsidiar a soliitat îndreptarea procesului verbal al cheltuielilor de executare în sensul reducerii acestora de la suma de 10.675,9 lei la suma de 4550 lei., cu cheltuieli de judecată constând în taxă timbru și timbru judiciar.

În fapt a arătat că în baza relațiilor comerciale cu ., R. a emis biletul la ordin . nr._/16.05.2012 în valoare de 300.000 lei cu termen scadent la data de 30.09.2012. care a fost ulterior girat de . către ., iar acesta l-a girat către . mai arătat că datorită dificultăților economice cu care se confruntă R., biletul la ordin nu s-a putut achita la scadență, iar intimata a solicitat executarea silită a sumei de_ lei.

În motivare a arătat că formele de executare întocmite de B. P. G. A. în dosarul de executare nr.246/E/2012 nu au respectat dispozițiile legale în vigoare privind L. 58/34 a cambiei și biletului la ordin potrivit cărora somația de executare trebuia să cuprindă transcrierea exactă a biletului la ordin precum și a celorlate acte din care rezultă suma datorată și nu a înștiințat debitorul de dreptul de a formula opoziție la executare în termen de 5 zile de la comunicare, iar în termen de 1 zi de la comunicare a înființat poprire asupra conturilor R... Consideră că pentru motivele arătate somația prin care s-a început executarea silită este lovită de nulitate și ca urmare se impune anularea tuturor actelor de executare subsecvente .Al doilea capăt al contestației privind îndreptarea procesului verbal al cheltuielilor de executare în sensul reducerii acestora de la suma de 10.675,9 lei la suma de 4550 lei., a arătat că procesul verbal privind onorariul executorului nu respectă limitele minime și /sau maximale pentru onorariile prevăzute la Anexa la Ordinul 2550/2006 pentru serviciile prestate de executorii judceătoresti, și nici Anexa 1 la Statutul Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești și al prefesiei d eexecutor judecătoresc.În motivare a arătat că că onorariul stabilit de executor este exagerat de mare și este neîntemeiat prin raportare la creanța din titl executoriu precum și complexitatea operațiunilor efectuate. A solicitat ca calculul onorariului executorului judecătoresc să se facă după formula 2500 lei +(1%x200.000 lei) ‗‗4500 lei și 50 lei cheltuieli de executare conform Anexei 1 la Statutul Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești și al profesiei de executor judecătoresc.

În drept și-a întemeiat contestația pe disp. 399 – 404 C.pr.civ. și L. 58/1934 cambiei și biletului la ordin și a mai solicitat judecarea cauzei și în lipsă.

La contestație a atașat: comunicarea 246/E/2012, somația 246/E/2012, BO_ refuzat la plată, învestit cu formulă executorie, încheierele de încuviințarea executării silite din 08.11.2012 și din 27.11.2012, proces verbal cheltuieli de executare din dosar 246/E/2012 din 10.12.2012, adresa de înștiințare înființare poprire, împuternicire.

Intimata a formulat întâmpinare solicitând respingerea acesteia ca netemeinică și nelegală.În motivare a arătat că a fost respectată fără echivoc procedura de executare de B. P. G. A., iar în ceea ce privește procesul verbal pentru cheltuielile de executare arată că acesta s-a întocmit în limitele prevăzute de lege și a fost stabilit în totalitate de B. P. G. A. nu de . la plata cheltuielilor de exeutare a arătat că această cerere nu se justificată întrucât actele pentru executarea silită nu emană de la .>

În cauză s-a dispus atașarea dosarului de executare 246/E/2012 al B. P. G. A..

Cererea a fost legal timbrată.

Analizând întregul material probator administrat in cauza, instanța reține următoarele:

Contestatoarea R. a solicitat, în contradictoriu cu intimata . tuturor formelor de executare cuprinse în dosarul de executare nr.246/E/2012 al B. P. G. A., respectiv anularea somației nr. 246 / 10.12.2012, adresa de înființare a popririi din data de 12.12.2012, anularea procesului verbal al cheltuielilor de executare, încheiat în data de 10.12.2012 în sensul reducerii acestora de la suma de 10.675,9 lei la suma de 4550 lei., susținând că, în baza relațiilor comerciale cu ., R. a emis biletul la ordin . nr._/16.05.2012 în valoare de 300.000 lei, cu termen scadent la data de 30.09.2012, care a fost ulterior girat de . către ., iar acesta l-a girat către ., că datorită dificultăților economice cu care se confruntă R., biletul la ordin nu s-a putut achita la scadență, iar intimata a solicitat executarea silită a sumei de_ lei, că formele de executare întocmite de B. P. G. A. în dosarul de executare nr.246/E/2012 nu au respectat dispozițiile legale în vigoare privind L. 58/34 a cambiei și biletului la ordin, potrivit cărora somația de executare trebuia să cuprindă transcrierea exactă a biletului la ordin precum și a celorlalte acte din care rezultă suma datorată și nu a înștiințat debitorul de dreptul de a formula opoziție la executare în termen de 5 zile de la comunicare, iar, în termen de 1 zi de la comunicare, a înființat poprire asupra conturilor R..

Al doilea capăt al contestației privind îndreptarea procesului verbal al cheltuielilor de executare în sensul reducerii acestora de la suma de 10.675,9 lei la suma de 4550 lei, e motivat prin aceea că procesul verbal privind onorariul executorului nu respectă limitele minime și /sau maximale pentru onorariile prevăzute la Anexa la Ordinul 2550/2006 pentru serviciile prestate de executorii judceătoresti și nici Anexa 1 la Statutul Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești și al profesiei de executor judecătoresc, fiind exagerat de mare și este neîntemeiat prin raportare la creanța din titlul executoriu precum și la complexitatea operațiunilor efectuate, calculul onorariului executorului judecătoresc urmând să se facă după formula 2500 lei +(1%x200.000 lei) ‗‗4500 lei și 50 lei cheltuieli de executare conform Anexei 1 la Statutul Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești și al profesiei de executor judecătoresc.

Criticile contestatarei privind somația de executare și adresa de înființare a popririi sunt neîntemeiate și urmează a fi respinse după cum urmează:

În ceea ce privește somația de executare nr.246/E/2012 din data de 10.12.2012 al B. P. G. A., art.387 C.p.c. prevede că „În afară de cazurile în care legea prevede altfel, executarea poate începe numai după ce se va comunica debitorului o somație care va cuprinde următoarele:

1. denumirea și sediul organului de executare;

2. data emiterii somației și numărul dosarului de executare;

3. numele și domiciliul sau, după caz, denumirea și sediul debitorului;

4. arătarea titlului executoriu anexat în baza căruia urmează să se facă executarea silită;

5. termenul în care cel somat urmează să-și execute de bunăvoie obligația prevăzută în titlul executoriu și arătarea consecințelor nerespectării acesteia;

6. semnătura și ștampila organului de executare.

Dacă în termenul arătat în somație debitorul nu-și execută de bunăvoie obligația, executorul judecătoresc va proceda de îndată la executarea silită.”

Analizând somația emisă (fila 6), deși contestatara nu a motivat în ce constă nelegalitatea acestei somații, instanța, analizând din oficiu somația, constată că aceasta respectă prevederile legale de mai sus, neexistând motive de anulare a ei.

Totodată, somația cuprinde și transcrierea exactă a biletului la ordin, așa cum prevede art.61 alin.6 din Legea ne.58/1934.

Prin urmare, nu există motive de anulare a acestei somații și, având în vedere că singurul argument pentru care se solicită anularea adresei de înființare a popririi este acela că la baza ei stă această somație „nulă” după aprecierea contestatarei, instanța, menținând somația, va menține și adresa de înființare a popririi ca fiind legală.

Nu același lucru se poate spune despre procesul verbal al cheltuielilor de executare, încheiat în data de 10.12.2012, față de care criticile contestatarei sunt întemeiate, în ceea ce privește onorariul executorului judecătoresc.

În condițiile în care, în ceea ce privește posibilitatea reducerii onorariilor practicate de avocați există un text legal, constituit de dispozițiile art.274 alin.4 C.pr.civ., instanța apreciază că, pentru identitate de rațiuni, aceste dispoziții pot fi aplicate și în cazul onorariilor practicate de executorul judecătoresc, întrucât, acolo unde există aceleași rațiuni se aplică aceleași principii. Or, activitatea prestată de executorii judecătorești este similară activității prestate de avocați, executarea silită fiind o etapă a procesului civil.

Ca și în cazul avocaților, aprecierea instanței este aceea că nu se intervine în contractul de executare silită încheiat între intimată și executorul judecătoresc, ci doar se apreciază în ce măsură onorariul părții care solicită punerea în executare trebuie suportat de către debitor.

În același timp, se constată că onorariul stabilit nici nu a fost plătit anticipat, iar, în atare situație, intimata-creditoare nici nu ar fi avut interes să procedeze la o eventuală negociere a onorariului ce urma a fi perceput și care oricum ar fi fost recuperat de la debitor.

În consecință, onorariul executorului judecătoresc trebuie să reprezinte echivalentul muncii prestate de acesta pentru punerea în executare a hotărârii judecătorești și nu să constituie un mijloc de rotunjire a veniturilor, în detrimentul debitorului urmărit.

Instanța reține că, în cadrul dosarului de executare, a fost încheiat contractul de executare silită între B. și intimat, fixându-se onorariul în cuantum de 8300 lei RON.

Cu toate că onorariul stabilit de executorul judecătoresc se încadrează în prevederile art.1 din Ordinul nr.2550/2006 privind onorariile minimale și maximale pentru serviciile prestate de executorii judecătorești și cheltuielile ocazionate de efectuarea executării silite, instanța apreciază că acesta este exagerat de mare raportat la actele îndeplinite de către executorul judecătoresc în vederea punerii în executare a sentinței civile mai sus menționate.

Legiuitorul a prevăzut posibilitatea practicării unor onorarii în anumite limite, însă, în mod cert, a avut în vedere complexitatea cauzei și a actelor de executare, reflectate în demersurile efectuate și munca prestată.

În consecință, onorariul executorului judecătoresc trebuie să reprezinte echivalentul muncii prestate de acesta pentru punerea în executare a hotărârii judecătorești, ci nu să constituie un mijloc de rotunjire a veniturilor, în detrimentul debitorului urmărit, apreciind că, în speța de față, un onorariu în cuantum de 4000 lei este suficient.

Față de considerentele expuse mai sus, instanța va admite în parte contestația, va anula parțial procesul verbal din 10.12.2012, în sensul că va reduce onorariul de executor de la suma de 8.300 lei la suma de 4.000 lei și va respinge cererea de anulare a celorlalte acte de executare din dosarul de executare nr.246/E/2012 al B. P. G. A..

În ceea ce privește cheltuielile de judecată, potrivit art. 23 alin 1 lit. e) din Legea nr.146/1997 „(1) Sumele achitate cu titlu de taxe judiciare de timbru se restituie, la cererea petiționarului, în următoarele cazuri:

……………………………………………………………………………….

e) când contestația la executare a fost admisă, iar hotărârea a rămas irevocabilă;”, astfel că, față de aceste prevederi legale, constatând că prezenta hotărâre nu este irevocabilă, instanța va respinge cererea contestatarei de obligare a intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite în parte contestația la executare privind pe contestator R. cu sediul în Dr.Tr.S., .. 1, jud. M. în contradictoriu cu intimat . sediul social în Bistrița, .. 66-68, județul Bistrița Năsăud.

Anulează parțial procesul verbal din 10.12.2012, în sensul că reduce onorariul de executor de la suma de 8.300 lei la suma de 4.000 lei.

Respinge cererea de anulare a celorlalte acte de executare din dosarul de executare nr.246/E//2012 al B. P. G. A..

Respinge cererea contestatarei de obligare a intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 08.02.2013.

PREȘEDINTE GREFIER

Red.I.P.

Tehnored CEM

Cod operator 6497

M.C. 05 martie 2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 698/2013. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN