Contestaţie la executare. Sentința nr. 1/2013. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1/2013 pronunțată de Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN la data de 19-03-2013 în dosarul nr. 18240/225/2012
Dosar nr. 18_ - contestație la executare -
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA DROBETA T. S.
JUDEȚUL M.
Sentința Civilă nr. 1 610
Ședința publică din data de 19.03.2013
Instanța constituită din:
Președinte – O. Girogescu
Grefier – L. B.
Pe rol soluționarea acțiunii civile formulate de contestatoarea C. Județeană de Pensii M. în contradictoriu cu intimatul V. I., având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns consilier juridic C. I. pentru contestatoare și intimatul .
Procedura legal îndeplinită .
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:
Consilier juridic C. I. pentru contestatoare a depus la dosar precizări și înscrisuri. .
Fiind interpelați, consilier juridic C. I. și intimatul V. I. învederează că nu mai au alte cereri de formulat .
Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța acordat cuvântul pe fond.
Consilier juridic C. I. pentru contestatoare, având cuvântul, a solicitat admiterea contestației, așa cum a fost formulată, arătând că executarea solicită nu trebuia începută întrucât creditorul primise o parte din debitul menționat în titlul executoriu .
Intimatul V. I., având cuvântul, solicită respingerea contestației la executare și menținerea formelor de executare .
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 12.12.2012, sub nr._, contestatoarea C. Județeană de Pensii M. a formulat contestație la executare împotriva actelor de executare îndeplinite de către B. G. G. C., în dosarul de executare nr. 680/E/2012, la cererea creditorului V. I. pentru ca în urma probelor ce vor fi administrate să se dispună anularea formelor de executare.
În motivarea cererii a arătat că între aceasta și creditorul V. I. a avut loc un litigiu ce s-a soluționat irevocabil în data de 09.05.2012, prin decizia Curții de Apel C. nr. 6059/2012 pronunțată în dosarul nr._ .
A mai arătat că a fost obligată la recalcularea și restituirea diferențelor dintre sumele efectiv încasate cu titlu de CASS și cele ce rezultă din aplicarea cotei procentuale de 5,5% la veniturile realizate din pensie, venituri ce depășesc 740 lei, începând cu data de 01.01.2011, diferențe ce vor fi actualizate cu coeficientul de devalorizare a monedei naționale între data reținerii și data restituirii efective.
Contestatoarea a mai arătat că își întemeiază contestația la executare pe prevederile OG 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, modificată și completată, precum și pe prevederile OUG nr. 17/2012 și a Normelor Metodoligie ale acestei ordonanțe, precum și a faptului că până la primirea somației de executare, contestatoarea a trecut de bună voie la plata diferențelor cotei de CAS reținute, diferențe ce vor fi plătite eșalonat potrivit actului normative OUG nr. 17/2012.
Orodnanța nr. 22/2002 instituie o procedură execuțională specifică pentru instituțiile bugetare.
Astfel prin dispozițiile art. 13 din OG nr. 22/2002 legiuitorul a instituit un termen imperative de 6 luni în care instituția debitoare este obligată să facă demersurile necesare la ordonatorul principal de credite pentru obținerea sumei în scopul îndeplinirii obligației de plată, dacă executarea creanței nu începe din lipsa de fonduri, situație în care s-a aflat și contestatoarea .
Acest termen de 6 luni curge, în speță, de la data la care contestatoarea a primit cererea de la creditor privind punerea în executare a titlului executoriu, așa cum prevede art. 2 din ordonanță .
Ca atare, executorul judecătoresc a întocmit în mod nelegal procesul verbal pentru stabilirea cheltuielilor de executare.
Ordonanța este aplicabilă speței pentru că are drept finalitate protecția patrimonului instituției publice ca o premisă indispensabilă a desfășurării activității în condiții optime și prin aceasta a îndeplinirii atribuțiilor ce revin instituției, ca parte integrantă a mecanismului statului .
Prin urmare, executarea silită împotriva contestatoarei poate fi pornită numai după expirarea termenului de 6 luni de la primirea cererii de punere în executare a titlului executoriu, termen în care contestatoarea are obligația de a găsi resursele financiare necesare pentru executarea obligației .
Dacă în termenul de 6 luni prev. de art. 2 contestatoarea nu își îndeplinește oboligația, doar atunci creditorul va putea solicita efectuarea executării silite.
Contestatoarea a mai arătat că somația de executare a fost emisă cu încălcarea OG 22/2002 .
Așadar, creditorul V. I. era obligat să efectueze demersurile legale pentru punerea în executare a titlului executoriu, urmând ca instituția debitoare, în termenul de 6 luni, să depună diligențele prevăzute în sarcina sa pentru executarea creanței reprezentată de titlul executoriu .
Conform art. 3711 alin.1 c.p.civ., obligația stabilită prin hotărârea unei instanțe sau prin alt titlu executoriu se adduce la îndeplinire de bună voie .
Prin urmare, regula care guvernează realizarea acelor obligații stabilite prin hotărârea unei instanțe sau prin alt titlu executoriu în condițiile legii este executarea lor de bună voie, iar excepția de la regula în materie este executarea în mod silita a obligațiilor .
Astfel, creditorul V. I. avea obligația de a se adresa mai întâi Casei Județene de Pensii M., ori acesta a trecut direct la executarea silită .
Contestatoarea a mai arătat că din somația de plată nu rezultă în concret cuantumul în concret al drepturilor bănești stabilite în titlul executoriu, pentru a determina dacă suma a fost stabilită în mod correct.
A mai arătat că, având în vedere modul de calcul eronat și faptul că un număr foarte mare de pensionari s-a adresat instanțelor de judecată din toată țara, executivul, pentru a reduce acest fenomen de amploare, a adoptat OUG nr. 17/2012 prin care a dispus restituirea din oficiu a sumelor reținute eronat .
Potrivit ordonanței în cauză, restituirea se va face de către casele teritoriale de pensii, din oficiu, în tranșe lunare egale experes prevăzute.
Prin urmare, contestatoarea a arătat că în prezent există temei legal pentru restituirea sumelor reținute eronat pe perioada 01.01.2011 – 30.04.2012, iar restituirea se poate face doar în condițiile prev. de OUG nr. 17/2012 .
Așadar, nu sunt îndeplinite condițiile de executare silită, întrucât restituirea CASS-ului reținut eronat a fost deja efectuată conform OUG nr. 17/2012 începând cu luna iunie 2012, urmând a fi efectuată succesiv și pe viitor.
În drept a invocat disp. OUG 17/2012, OG nr. 22/2002, art. 3711 c.p.civ.
A depus la dosar tabelele cu pensionarii din județul Mehedințiale ale caror drepturi se achită prin conuturi bancare, OUG nr. 17/2012 și decizia nr. 6133/10.05.2012 pronunțată de Curtea de Apel C. în dosar nr._ .
La data de 14.01.2013 intimatul V. I. a formulat întâmpinare prin care a arătat că acțiunea formulată de contestatoare este neconstituțională deoarece în temeiul legal pe care înțelge să își întemeieze acțiunea este neconstituțional încălcând prevederile art. 15 alin. 2 din Constituția României conform cărora “ legea dispune numai pe viitor” .
În fapt titlul executoriu în baza căruia a fost întocmit dosarul de executare silită nr. 680/E/2012 de către B. G. G. C. este reprezentată de decizia nr. prin decizia Curții de Apel C. nr. 6059/2012 pronunțată în dosarul nr._, decizie irevocabilă și investită cu formulă executorie .
Temeiul legal în baza căruia s-a formulat contestația la executare de către C. de Pensii M. este reprezentat de OUG 17/2012, ordonanță intrată în vigoare la data publicării ei in M.O., repsectiv 18.05.2012.
Intimatul a mai arătat că OUG 17/2012 este publicată după data emiterii titlului executoriu și, pe cale de consecință, nu poate produce efecte anterior datei publicării în MO în sensul celor invocate de contestatoare privind plata eșalonată a debitului .
Pe fond, intimatul V. I. a arătat că, așa cum a fost formulată, contestația este nelegală și netemeinică.
Astfel a arătat că, deși a invocat prevederile art. 3711 alin. 1 c.p.civ., contestatoarea nu face dovada faptului că a înțeles să aducă la îndeplinire de bună voie hotărârea instanței de judecată ce a emis titlul executoriu . De altfel, din dispozitivul deciziei ce constituie titlu executoriu nu rezultă faptul că suma se va plăti eșalonat .
Prin somația de plată emisă la data de 03.12.2012 și primită la sediul contestatoarei la data de 10.12.2013, executorul judecătoresc acordă , în virtutea prevederilor art. 3731 c.p.civ., o singură zi pentru executarea de bună voie a obligației prevăzută în titlul executoriu, având în vedere și valoarea mică a debitului.
Din somația de plată comunicată debitoarei rezultă, cu certitudine, cuantumul în concret al drepturilor bănești stabilite prin titlul executoriu, acesta fiind de 594 lei . Suma a fost stabilită printr-o expertiză contabilă dispusă de executorul judecătoresc în baza legii deoarece din dispozitivul deciziei nu rezulta o sumă certă .
A mai arătat că a fost privat de către contestatoare de dreptul a primi suma înscrisă indexată cu coeficientul de devalorizare a monedei naționale, așa cum rezultă din înscrisul intitulat tabele de restituire.
A mai arătat că din prevederile art. 371 c.p.civ. nu rezultă faptul că intimatul, în calitate de creditor, are obligația de a se adresa Casei de Pensii M. în vederea solicitării punerii în executare a titlului executoriu .
Având în vedere cele arătate, intimatul solicită respingerea contestației la executare și menținerea, ca fiind legale și temeinice, formele de executare silită contestate .
La data de 12.02.2013, în temeiul rolului active reglememtat de disp. art. 129 al. 5 c.p.civ., instanța a dispus emiterea unei adrese către B. G. G. C. pentru a înainta, în copie certificată, dosarul de executare nr. 680/E/2012, acesta fiind înaintat la data de 19.03.2013.
Analizând actele si lucrările dosarului instanța constata si retine următoarele situatii de fapt si de drept:
Contestatoarea C. Județeană de Pensii M. a formulat contestație la executare împotriva actelor de executare îndeplinite de către B. G. G. C., în dosarul de executare nr. 680/E/2012, la cererea creditorului V. I. pentru ca în urma probelor ce vor fi administrate să se dispună anularea formelor de executare.
Din probatoriul administrat in cauza respectiv, copia certificata a dosarului de executare silita nr. 680/E/2012, al B.E.J. G. G. C., instanta retine urmatorele situatii de fapt si de drept.
Se retine faptul ca decizia nr. 6059/9.05.2012 pronunțată de Curtea de Apel C. în dosar nr._, a fost obligata C. Județeană de Pensii M., la plata sumei de 651,2 lei catre intimat aceasta fiind irevocabila, iar contestatoarea avind cunostiinta de acest fapt trebuia sa procedeze la punerea sa in aplicare de indata.
La data de 13.06.2013 intimatul investeste cu formula executorie decizia decizia nr. 6059/9.05.2012 pronunțată de Curtea de Apel C. în dosar nr._, la data de 1.10.2012, se adreseaza executorului judecatoresc, acesta solicita incuviintarea executarii silite la 10.10.2012 si obtine incuviintarea executarii silite la 17.10.2012, iar in data de 3.12.2012 s-a intocmit procesul verbal de cheltuieli de executare si emis somatia catre contestatoare de catre executorul judecatoresc.
De asemenea contestatoarea a a facut plata integrala catre inimatul VLADUTI T.I. in noiembrie 2012, respectiv suma de 651 lei.
Desi contestatoarea a fost parte in dosarul_, si a avut cunostiinta de dispozitile date de instanta de recurs, aceasta a achitat debitul catre intimat abia in luna noiembrie 2012, dupa ce intimatul s-a adresat executorului judecatoresc s-a format dosarul de executare silita si s-a obtinut incuviintarea executarii silite.
Refuzul de plata al debitorului nu reprezinta un act de executare silita sau o procedura in sine, care sa poata fi analizata pe calea contestatiei la executare, ci o atitudine, o stare de fapt care sta la baza executarii silite insasi si impotriva careia exista instrumentele legale de constringere.
Art.6 paragraful 1 din Convenția (Europeană) pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale protejează dreptul la un proces echitabil și soluționarea cauzei într-un termen rezonabil, în materie civilă și penală.
Acest drept ar rămâne iluzoriu dacă nu ar include și faza de executare a hotărârilor judecătorești definitive. Însă Convenția are în vedere drepturi efective, concrete, iar nu iluzorii, așa cum a stabilit Curtea Europeană a Drepturilor Omului de la Strasbourg în jurisprudența sa, începând cu cauza Artico vs. Italia (1980).
Statul și instituțiile publice au îndatorirea, reprezentând autoritatea publică, de a veghea la respectarea principiului legalității și de a executa de bunăvoie hotărârea judecătoreasca de condamnare a lor, termenul rezonabil de soluționare prevăzut de art.6 din Convenție fiind aplicabil și în faza executării silite (de exemplu, cauza Ruianu contra României, Pini și Bertani, Manera și Atripaldi contra României, Ș. contra României, V. I. contra României, S. P. contra României).
Întârzierea în executarea unei sentințe, imputabilă autorităților care nu furnizează o justificare valabilă în acest sens, aduce atingere și dreptului creditorului la respectarea bunurilor sale, drept protejat de art.1 din Protocolul nr.1 al Convenției.
În Cauza Ș. contra României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că: "Administrația constituie un element al statului de drept, interesul său fiind identic cu cel al unei bune administrări a justiției. Pe cale de consecință, dacă administrația refuză sau omite să execute o hotărâre judecătorească ori întârzie în executarea acesteia, garanțiile art.6 de care a beneficiat justițiabilul în fața instanțelor judecătorești își pierd orice rațiune de a fi".
Curtea reamintește că nu este oportun să ceri unei persoane, care în urma unei proceduri judiciare a obținut o creanță împotriva statului sau altei instituții publice să recurgă la procedura de executare silită pentru a obține satisfacție.
Curtea a concluzionat că, prin refuzul de a executa sentința, autoritățile naționale au lipsit reclamantul de un acces efectiv la justiție în faza de executare, fiind încălcat art.6 alin.1 din Convenție.
Așadar, refuzul autorităților de a aloca sumele necesare plății debitului constituie și o atingere adusă dreptului ce decurge din art.1 din Protocolul nr.1 al Convenției.
Așa cum rezultă din cele arătate anterior, art.6 din Convenție, în maniera în care a fost interpretat de Curte, impune statului (și instituțiilor publice) obligația pozitivă de a da curs hotărârilor judecătorești irevocabile prin care a fost obligat la plata unor sume de bani, nefiind oportun să se ceară unei persoane care a obținut o creanță împotriva statului să inițieze procedura executării silite pentru satisfacerea creanței sale.
În consecință, statul nu poate să refuze, să omită sau să întârzie într-un mod nerezonabil executarea unor asemenea hotărâri, lipsa fondurilor nefiind considerat un motiv justificat pentru întârziere.
Cu atât mai mult, statul nu poate impune limitări ale executării silite și nu poate institui norme care să ducă la amânarea realizării creanței pe care o persoană o are împotriva sa, aceasta constituind o ingerință în dreptul său la recunoașterea bunurilor.
Dispozițiile derogatorii ale O.G. nr.22/2002, ale O.U.G. nr. 75/2008, ale O.U.G. nr.71/2009 și ale actelor subsecvente de punere în aplicare a ordonanțelor favorizează statul în raporturi de drept privat (raporturile de drept al muncii întră în sfera dreptului privat), acolo unde statul trebuie să se găsească pe poziții de deplină egalitate cu orice altă persoană fizică sau juridică. Un debitor, privit generic, nu poate nicicând invoca lipsa fondurilor, putând fi urmărit silit inclusiv asupra locuinței, în cazul persoanei fizice, sau până la . cazul persoanei juridice.
Curtea Constituțională a României, în practica sa constantă (de exemplu, Decizia nr. 255/2003, Decizia nr. 127/2008, Decizia nr. 1184/2008, Decizia nr. 784/12.05.2009), a considerat că dispozițiile derogatorii ale O.G. nr.22/2002 sunt în acord cu dispozițiile Constituției.
În Decizia nr. 127/2008, Curtea Constituțională a arătat că dispozițiile O.G. nr.22/2002 nu contravin nici dispozițiilor art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, chiar dacă permite statului să împiedice, să anuleze sau să întârzie în mod excesiv executarea unei hotărâri judecătorești pronunțate împotriva sa: „este adevărat că prin instituirea unui termen de 6 luni în care instituția debitoare este obligată să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată (dacă executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau nu continuă din cauza lipsei de fonduri) se prelungește durata procedurii de executare a titlului.
Însă, Curtea observă că în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, de exemplu în Cauza Burdov contra Rusiei (2002), s-a statuat că, deși o autoritate statală nu ar putea să invoce lipsa de lichidități pentru a justifica refuzul de a executa o condamnare, în mod excepțional, se admite că o întârziere în executare ar putea fi justificată de circumstanțe speciale, chiar dacă regula este aceea a executării într-un termen rezonabil. Această întârziere nu trebuie să se eternizeze, astfel încât să aducă atingere substanței înseși a dreptului protejat de art.6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.”
De la Cauza Burdov contra Rusiei (2002), jurisprudența Curții de la Strasbourg a evoluat în sensul arătat mai sus, în Cauza Ș. contra României (2005), lipsa fondurilor nefiind considerat un motiv justificat pentru întârziere.
Constituționalitatea O.G. nr.22/2002, a O.U.G. nr. 75/2008 sau a O.U.G. nr.71/2009 nu poate fi pusă în discuție de către prezenta instanță, verificarea constituționalității fiind de competența exclusivă a Curții Constituționale.
Însă în privința concordanței dispozițiilor O.G. nr.22/2002, ale O.U.G. nr. 75/2008 și ale O.U.G. nr.71/2009 cu cele ale Convenției Europene, primul judecător chemat să se pronunțe este cel intern. În această privință, prezenta instanță nu mai este ținută de aprecierile Curții Constituționale dacă ordonanțele respective respectă sau nu principiile europene în materia drepturilor omului.
De altfel, nu este singura dată când Curtea Constituțională a României are aprecieri contrare celor ale Curții Europene asupra compatibilității legislației interne cu dispozițiile Convenției. În Cauza D. P. contra României (nr.2 / 26 aprilie 2007), se apreciază că instanța constituțională română „a ajuns la concluzia compatibilității legii naționale cu art.8 din Convenție și cu principiile care se degajă din jurisprudența Curții (Europene) în materie. Această concluzie este desigur în contradicție cu aprecierile Curții”, această situație fiind „regretabilă”, fiind vorba despre „o eroare de aplicare sau de interpretare a jurisprudenței Curții de către judecătorul constituțional național.” (paragrafele 101 și 102 din Hotărâre).
Între aplicarea ordonanțelor indicate, ce prevăd eșalonări în achitarea unor creanțe constatate prin hotărâri judecătorești irevocabile – titluri executorii, creanțe ce reprezintă drepturi salariale restante, pe de-o parte și dispozițiile Convenției și ale jurisprudenței Curții de la Strasbourg, pe de altă parte, instanța este obligată să dea curs celor din urmă, conform art.11 alin.2 și art.20 din Constituția României, revizuită în 2003.
Art. 11 alin. 2 din Constituție arată că „Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern.” Art.20 intitulat „Tratatele internaționale privind drepturile omului” prevede: „(1) Dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte.
(2) Dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.”
In speta se poate observa si faptul ca aceste drepturi salariale sint datorate de peste aproape 4 ani de zile, statul prin institutiile sale fiind debitorul obligatiei de plata a drepturilor salariale ale creditoarei din momentul in care aceasta a prestat activitatea ce trebuia remunerata conform legii, fara a fi necesar ca aceasta sa se adreseze justitiei pentru a obtine obligarea statului prin institutiile sale la plata unor drepturi salariale, ce se cuveneau in virtutea legii si a muncii deja prestate, cu atit mai mult statul nu poate veni decit in mod abuziv si contrar principiilor de drept international si tratatelor si conventiilor la care ROMANIA este semnatara, sa emita acte care sa-l exonereze de plata unor drepturi sau sa intirzie plata cauzind prejudicii patrimoniale si atingere drepturilor cetatenilor sai (intrucit motivatia crizei economice nu constituie un temei de neplata a drepturilor salariale, cu atit mai mult cu cit statul trebuia sa le plateasca inca din 2008, 2007, si respectiv 2006 cind munca a fost prestata de catre creditoare).
În concluzie, ori de câte ori se invocă prevederile O.G. nr.22/2002, ale O.U.G. nr. 75/2008, ale O.U.G. nr.71/2009 sau ale actelor subsecvente de punere în aplicare a ordonanțelor, pentru a se bloca sau amâna executarea silită, acest impediment nu va fi luat în considerare.
In speta insa executorul judecatoresc nu a facut decit sa emit o somatie catre contestatoare pentru plata drepturilor cuvenite intimatului creditor, drepturi ce trebuiau platite acestuia incepind cu luna mai 2012 iar contestatoarea a efectuat plata abia in luna noiembrie 2012, dupa incuviintarea executarii silite, motiv pentru care aceasta datoreaza cheltuielile de executare catre intimatul VLADUTI I..
In concluzie instnata va respinge contestația formulată de către C. JUDETEANA DE PENSII MEHEDINTI, în contradictoriu cu intimatul V. I., ca neîntemeiata.
In baza art. 274 c.pr.civ., instanta va obliga contestatoarea la plata sumei de 11 lei către intimatul V. I., reprezentind cheltuieli de transport dovedite cu inscrisul de la fila 68 dosarul cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge contestația formulată de către C. JUDETEANA DE PENSII MEHEDINTI, cu sediul în Dr. Tr. S., .. 3, județul M., în contradictoriu cu intimatul V. I., domiciliat în comuna Bălăcița ., ca neîntemeiata.
Obligă contestatoarea la plata sumei de 11 lei către intimatul V. I..
Cu recurs in 15 zile de la comunicare .
Pronuntata in ședința publica azi 19.03.2013.
PREȘEDINTE GREFIER
Red. G.O. ./Tehn. L.B
4 ex./ 29.04.2013
Operator de date cu caracter personal
înregistrat sub numărul 6497
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 707/2013.... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 3030/2013. Judecătoria... → |
|---|
