Contestaţie la executare. Sentința nr. 3030/2013. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN

Sentința nr. 3030/2013 pronunțată de Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN la data de 21-06-2013 în dosarul nr. 1382/225/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA D.-T. S.

SENTINȚA CIVILĂ NR. 3030/2013

ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 21 IUNIE 2013

COMPLETUL COMPUS DIN:

PREȘEDINTE M. - G. U.

GREFIER ȘEDINȚĂ M. - C. B.

Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe contestator P. R. M. și pe intimata A.F.P. D. T. S., având ca obiect contestație la executare.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.

Procedura legal îndeplinită, fără citarea părților.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,

dezbaterile au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 03.06.2013 ce face parte integrantă din prezenta sentință; la acel termen instanța, pentru a avea nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data 10.06.213, când a hotărât amânarea pronunțării la data de 17.06.2013, iar prin încheierea de la acel termen s-a dispus amânarea pronunțării la data de 21.06.2013, când s-au reținut următoarele:

INSTANȚA

Asupra cauzei de față, deliberând, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 29.01.2013, contestatorul P. R. M. a formulat contestație la executare împotriva titlului executoriu nr._/28.12.2012 și a formelor de executare silită din dosarul_/25/_ /_ al Administrației Finanțelor Publice.

În concluzie, a solicitat admiterea contestației, anularea titlului executoriu mai sus amintit și a formelor de executare emise de către Administrația Finanțelor Publice Dr. Tr. S., prin care a fost obligat la plata sumei de 2301 de lei.

În fapt, a arătat că la data de 16.01.2013, a primit prin poștă un plic ce conținea somația nr. 25/_ /_, ce reprezenta un debit pe numele său pentru care s-a emis titlul executoriu nr._/28.12.2012 de către Administrația Finanțelor Publice Dr. Tr. S., pentru recuperarea sumei de 2301, ce ar reprezenta contribuții de asigurări sociale de sănătate datorate de persoane care realizează venituri din alte activități.

Mai arată că a fost în continuu și neîntrerupt, salariat și a avut contract de muncă la care a lucrat, de asemenea arată, că i s-a virat C.A.S.S.-ul la C.A.S. M..

Mai arată că nu a primit deciziile de impunere de care se face mențiunea în titlul executoriu emis de către Administrația Finanțelor Publice Dr. Tr. S..

În drept, acțiunea a fost motivată pe disp art 172-173 din OG 92/2003 R.

La dosar a depus titlul executoriu nr._, somația nr. 25/_ /_, dovada achitării taxei de timbru în sumă de 194 de lei și timbru judiciar de 3 lei.

Intimata A. D. T. S. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestației ca neîntemeiată.

A arătat că debitele datorate către CNAS MH de către Panteș R. M., reprezintă un debit din activitatea desfășurată (profesii liberale) aferente anilor 2004-2006 la care se adaugă accesoriile aferente până în prezent conform deciziei de impunere nr. ACC 132/12.08.2012 emisă de către CNAS MH, comunicate contribuabilului precum și înștiințării nr._/07.07.2010 cu confirmarea de primire în data de 20.07.2010

Mai arată că necontestarea actelor susmenționate conform legilor speciale le transformă în titluri executorii ce nu mai pot fi puse în discuție în cadrul contestației la executare.

În concluzie, a solicitat respingerea contestației la executare.

La dosar a depus lista persoanelor fizice care desfășoară activități independente sau profesii liberale pentru care s-au emis decizii de impunere privind obligații către FNUASS.

Contestatorul a depus la dosar răspuns la întâmpinare menționând că emiterea deciziei de impunere nr. AACC 132/12.08.2012 este în afara termenului de prescripție de 5 ani, conform art. 83 alin 1 și 2 din CP Fiscală.

Mai arată, în legătură cu activitatea independentă pe care a desfășurat-o cu firma c.f. autorizației nr. 368/03.08.2005 eliberată de Primăria Dr. Tr. S., că la data de 16.02.2007, a depus la sediul primăriei o cerere prin care a solicitat anularea autorizației nr. 368/2005 iar prin dispoziția nr. 989/20.02.2007 s-a dispus anularea autorizației.

De asemenea, arată că această perioadă, contestatorul era salariat, că firmele la care a lucrat nu au achitat contribuțiile aferente acestei perioade.

În concluzia, a solicit a să se constate prescripția emiterii actelor emise de către CNAS M. și anularea titlului de executoriu și a formelor de executare emise de către A. DR TR S..

În drept a invocat dis part 162-174 C.P.fiscală și art. 379-404 CPCiv.

La dosar a depus, în copie carte de muncă (extras) fișa fiscală privind impozitul pe salariu aferent anilor 2006, 2007, dispoziția nr. 989 privind anularea autorizației nr. 368/03.08.2005 emisă de Primăria Dr. Tr. S..

În baza rolului activ, instanța a dispus emiterea unei adrese către intimată pentru a înainta înscrisurile ce au stat la baza emiterii titlului executoriu nr._/28.12.2012.Relațiile solicitate au fost comunicate și atașate la dosarul cauzei (f. 48-75).

La data de 30.06.2013, A.F.P. D. T. S. a depus la dosar note de ședințe prin care s-a arătat că la data transmiterii debitelor de la CNAS M. către Ministerul de Finanțe, respectiv A. Dr. Tr. S., luna iulie 2012, a fost transmisă decizia nr._/31.05.2012 fără a se comunica că au fost anulate anterior transmiterii debitelor către A. Dr. Tr. S., luând cunoștință de acest aspect prin comunicarea de la instanța de judecată în data de 07.05.2013.

În aceste condiții, arată că se impune admiterea în parte a contestației în sensul menținerii formelor de executare a somației nr. 25/30.01.2012 pentru suma de 61,00 lei reprezentând diferența impozit anual de regularizare datorat exclusiv la bugetul de stat.

Din actele și lucrările dosarului, se reține următoarele:

În baza titlului executoriu nr._ al A. DR.TR. S. contestatorul a fost obligat la plata sumei de 2301 lei din care 61 lei diferenta de impozit de regularizat, restul reprezentând contribuții de asigurări sociale de sanatate, fiind emisa in acest sens somatia nr. 25/_ DIN 28.12.2012.

Conform adresei nr._/17.05.2013 a A.F.P. DR.TR S., decizia nr. 2163/13.10.2010, respectiv decizia de calcul nr._/31.05.2012 au fost anulate anterior transmiterii către organul fiscal.

Pentru aceste considerente instanța va admite in parte contestația la executare în sensul anularea parțială a somației de executare nr. 25/30.01.2012 emisă de ANAF A. DR TR S. pentru suma de 2232de lei și anularea partiala titlului executoriu nr._/28.12.2012 emis de ANAF A. DR TR S., pentru aceeași sumă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite în parte contestația la executare formulată de contestator P. R. M., domiciliat în Dr TR S., .. 29. ., ., jud. M. și pe intimata A.F.P. D. T. S.

Dispune anularea parțială a somației de executare nr. 25/30.01.2012 emisă de ANAF A. DR TR S. pentru suma de 2232de lei și anularea partiala titlului executoriu nr._/28.12.2012 emis de ANAF A. DR TR S..

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi 21.06.2013.

P. GREFIER

Red. MGU/tehnored. MCB

4 ex/.>

M.B. 03.07.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 3030/2013. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN