Pretenţii. Sentința nr. 105/2013. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN
Comentarii |
|
Sentința nr. 105/2013 pronunțată de Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN la data de 10-01-2013 în dosarul nr. 12648/225/2012
Dosar nr. 12_ - Pretenții -
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA DROBETA-T. S.
Sentința civilă nr. 105
Ședința publică de la 10 Ianuarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE - O. G.
Grefier ședință – L. B.
Pe rol pronunțarea asupra dezbaterilor ce au avut loc în cauza civilă privnd pe reclamanta .. S. SA și pe pârâta . Dr. Tr. S., având cas obiect pretenții, dezbateri ce au fost consemnate în încheieirea din 08.01.2013,când,având nevoie de timp pentur a deliobera, instanța a amânat pronunțarea la 10.01.2013, încheiere ce face parte integrantă din prezenta sentință .
INSTANȚA:
Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarea situație de fapt:
Prin cererea formulată la data de 23.08.2012 și înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ , reclamanta .. S. SA, a chemat în judecată pe pârâta ., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea acesteia la plata sumei de 5000 lei reprezentând diferența neachitată din factura fiscală nr. 17/19.01.2012, scadentă la 05.02.2012. De asemenea, a solicitat obligarea pârâtei și la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu prezentul proces.
În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că în urma relațiilor contractuale dintre aceasta și societatea pârâtă, a emis factura nr. 17/19.01.2012, în valoare de 30.000 lei, reprezentând contravaloare deșeuri fier provenite din dezafectare stație de sortare, factură ce prezintă, la rubrica semnătura de primire, semnăruta reprezentantului pârâtei.
A mai arătat că această factură era scadentă în 15 zile de la primire, respectiv trebuia să fie achitată cel târziu la data de 05.05.2012, conform adresei nr. 19/27.01.2012.
Reclamanta a arătat că din această factură a fost achitată suma de 25.000 lei, rămânând un rest de plată de 5000 lei, în ciuda demersurile reclamantei, rest de plată ce nu a fost achitat nici până în prezent . De asemenea, reclamanta a mai arătat că factura respectivă nu a fost contestată în nici un fel anume de către pârâtă, ba chiar a fost acceptată prin semnătura de primire și chiar achitându-se din această factură suma de 25.000 lei . Astfel, pârâta nu are nici un motiv întemeiat să nu achite și diferența de 5000 lei, însă din motive necunoscute, pârâta refuză să facă acest lucru și chiar refuză orice fel de corespondență cu reclamanta. Reclamanta a arătat că a încercat și demersul concilierii, însă notificările nr. 87/14.05.2012 și nr. 107/18.06.2012 nu au fost primite de pârâtă, fiind restituite. În dovedirea acțiunii a arătat că înțelege să se folosească de proba cu înscrisuri, scop în care a depus la dosar, în copie, factura nr. 17/19.01.2012, adresa nr. 19/27.01.2012, notificarea nr. 87/14.05.2012 cu confirmare de primire, notificarea nr. 107/18.067.2012 cu confirmare de primire și copie a plicurilor prin care au fost înaintate cele două notificări . De asemenea, a depus la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 411 lei, respectiv chitanța . nr._/15.10.2012 și timbru judiciar de 3 lei .
În temeiul rolului activ reglementat de disp. art. 129 al. 5 c.p.civ., instanța a dispus emiterea unei adrese către reclamantă pentru a depune la dosar extras de cont cu privire la plățile efectuate de către pârâtă reclamantei, ca urmare a relațiilor contractuale dintre acestea, relațiile solicitate fiind înaintate la data de 18.12.2012, fiind înaintate, în copie, extras de cont din data de 15.02.2012, extras de cont nr. 3/06.03.2012 și extras de cont nr. 4/11.04.2012.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele situații de fapt si de drept: eclamanta .. S. SA, a chemat în judecată pe pârâta ., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea acesteia la plata sumei de 5000 lei reprezentând diferența neachitată din factura fiscală nr. 17/19.01.2012, scadentă la 05.02.2012. De asemenea, a solicitat obligarea pârâtei și la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu prezentul proces
Din probatoriul administrat in cauza respectiv: factura nr. 17/19.01.2012, adresa nr. 19/27.01.2012, notificarea nr. 87/14.05.2012 cu confirmare de primire, notificarea nr. 107/18.067.2012 cu confirmare de primire și copie a plicurilor prin care au fost înaintate cele două notificări, extras de cont din data de 15.02.2012, extras de cont nr. 3/06.03.2012 și extras de cont nr. 4/11.04.2012, instanta retine urmatoarele situatii de fapt si de drept.
Pentru angajarea răspunderii contractuale este necesară întrunirea cumulativă a următoarelor condiții: existența unor raporturi contractuale stabilite între părți, neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a obligațiilor contractuale, existența unui prejudiciu patrimonial, existența unei legături de cauzalitate între prejudiciu și nerespectarea obligațiilor contractuale, precum și vinovăția părții care a cauzat prejudiciul.
Factura depusa la dosar de către reclamantă în dovedirea acțiunii de față a fost însușita de către pârâta prin semnatura si efectuarea unor plati partiale precum si prin confirmarea in scris sub semnatura si ștampila a restului de plata de pe notificarea din 19/27.01.2012, aflata la fila 4 dosarul cauzei, motiv pentru care instanta va inlatura ca neintemeiate sustinerile debitoarei care contesta debitul si semnatura aplicata pe factura.
Potrivit art. 969 C. civ. “convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante.”
Față de împrejurările că între părți s-au desfasurat relatii comerciale pe baza carora s-a emis de catre reclamanta factura nr. 17/19.01.2012, în conformitate cu dispozițiile legale, factura care nu au fost achitata de către pârâta in totalitate desi a confirmat debitul, instanța constată că între părți s-au stabilit raporturi contractuale directe.
Reclamanta a îndeplinit procedura concilierii potrivit disp. art. 7201 C.p.c., dar pârâta nu s-a prezentat pentru a rezolva conflictul pe cale amiabilă.
Având în vedere că sunt îndeplinite condițiile răspunderii contractuale, iar pârâta nu și-a respectat obligația contractuală și legală de plată a prețului pentru marfa livrata de către reclamantă în sumă de rest 5000 lei, acesta achitând suma de 25 000 lei din totalul de 30 000 lei, instanța va admite acțiunea și va obliga pârâta la plata sumei de 5 000 lei reprezentând rest contravaloare factură neachitată.
Față de împrejurarea că pârâta a căzut în pretenții, fiind în culpă procesuală, instanța, în temeiul disp. art. 274 alin. 1 C.proc.civ., va obliga debitoarea să plătească reclamantei suma de 414 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxa judiciară de timbru și timbrul judiciar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea formulată de .. TR. S., cu sediul în Dr. Tr. S., ., județul M., în contrictoriu cu ., cu sediul în Dr. Tr. S., ., județul M. .
Obligă pârâta la plata sumei de 5 000 lei reprezentând contravaloare factură neachitată.
Obligă pârâta la plata sumei de 414 lei reprezentând contravaloare factură neachitată.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 10.01.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red. G.O./Tehnored. L.B.
4 ex /7.04.2013
← Contestaţie la executare. Sentința nr. 3030/2013. Judecătoria... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 2437/2013.... → |
---|