Contestaţie la executare. Sentința nr. 2767/2013. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN

Sentința nr. 2767/2013 pronunțată de Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN la data de 10-06-2013 în dosarul nr. 7236/225/2013

Dosar nr._ contestație la executare

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA DROBETA-T. S.

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 2767

ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 10 IUNIE 2013

COMPLETUL COMPUS DIN:

PREȘEDINTE: D. G.

GREFIER ȘEDINȚĂ: A. S.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe contestatoarea P. C. G. și pe intimata A. F. PUBLICE DR TR S., având ca obiect contestație la executare.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns avocat S. R. pentru contestatoare și consilier juridic C. D. pentru intimată.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care constatând că nu mai sunt alte cereri, instanța apreciază dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.

Avocat S. R. pentru contestatoare solicită admiterea contestației la executare, anularea formelor de executare cu motivarea că debitul a fost plătit de către unul dintre intimații reclamanți din dosarul nr._ al Tribunalului București - Secția V civilă.

Consilier juridic C. D. pentru intimată solicită respingerea contestației la executare

INSTANȚA

Prin cererea depusă la această instanță la 24 mai 2013, petenta P. C. G. a formulat contestație la executare împotriva actelor de executare emise de A. F. PUBLICE DR TR S. în dosarul nr.25/_ /_, solicitând anularea acestora.

În motivarea cererii petenta a susținut că în calitate de intimați au fost dați în debit pentru suma de 2015,10 lei reprezentând diferență taxă de timbru, dar s-a întocmit dosar de executare pentru aceeași sumă în sarcina fiecăruia dintre cei 6 intimați. Mai mult suma respectivă a fost achitată de către unul dintre cei 6 intimați.

În dovedirea cererii, petenta a depus la dosar următoarele înscrisuri, în copie: încheiere din 07.09.2012 pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului București- Secția V civilă, somația, titlul executoriu, chitanța . nr._ din 31.05.2013.

Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii, susținând că actele de executare au fost legal emise. A depus titlul executoriu și somația.

Din actele dosarului, instanța reține că prin încheierea dată în dosarul nr._ Tribunalul București la 07.09.2012 a dispus din oficiu îndreptarea unei erori materiale strecurată în dispozitivul deciziei civile nr.3297 R din 02.12.2011, dispunând darea în debit a intimaților reclamanți pentru suma de 2015,10 lei reprezentând diferență taxă judiciară de timbru.

Cu ocazia comunicării pentru dare în debit, cu nesocotirea stării de solidaritate stabilită de instanță pentru cheltuielile de judecată, s-a dispus înființarea unui debit în sarcina fiecăruia dintre cei 6 intimați reclamanți, pentru aceeași sumă de 2015,10 lei, printre ei figurând și petenta din cauza de față.

Cum suma stabilită a fost achitată la data de 31 mai 2013 de către I. D., unul din cei 6 intimați reclamanți, se apreciază că în mod nelegal s-a procedat la urmărirea celorlalți intimați reclamanți, inclusiv a contestatoarei din cauza de față pentru aceeași sumă.

Față de cele reținute, se apreciază contestația ca fiind fondată și urmează a fi admisă, dispunând anularea titlului executoriu nr._ din 29 aprilie 2013 și a somației nr.25/_ /_ din 29 aprilie 2013 și exonerarea petentei de plata sumei înscrisă în acestea.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite contestația la executare formulată de contestatoarea P. C. G. domiciliată în Drobeta Turnu Severin, ..2, ., ., cu domiciliul ales la Cabinet avocat S. R. cu sediul în Drobeta Turnu Severin, ..3, ., județul M. în contradictoriu cu intimata A. F. PUBLICE DR TR S..

Anulează formele de executare reprezentate de titlul executoriu nr._ din 29 aprilie 2013 și somația nr.25/_ /_ din 29 aprilie 2013 și exonerează pe petentă de plata sumei înscrisă în titlu și somație.

Cu recurs.

Pronunțată în ședința publică de la 10 Iunie 2013.

PREȘEDINTE GREFIER

Red.G.D.

Tehnored.S.A.

4 ex.

05.07.2013

Cod operator 6497

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 2767/2013. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN