Contestaţie la executare. Sentința nr. 1531/2013. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN
Comentarii |
|
Sentința nr. 1531/2013 pronunțată de Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN la data de 15-03-2013 în dosarul nr. 11302/225/2012
Dosar nr._ contestație la executare
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA D. T. S.
JUDEȚUL M.
Sentința Civilă nr. 1531
Ședința publică din data de 15.03.2013
Instanța constituită din:
Președinte: A. T.
Grefier: D. M.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe contestatorul B. V. și pe intimata A.F.P. D. T. S., având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns contestatorul personal și consilier juridic C. D pentru intimată.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care,
Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța constatând cauza în stare de judecată a acordat cuvântul pe fond.
Contestatorul B. V., solicită admiterea contestației precizate, cu cheltuieli de judecată.
Consilier juridic C. D pentru intimată, solicită admiterea în parte a contestației.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 25.07.2012, sub numărul_, contestatorul B. V. în contradictoriu cu intimata A.F.P. D. T. S. a formulat contestație la executare împotriva titlului executoriu nr._/04.07.2012 și a somației de plată nr._/04.07.2012 ce încorporează obligații de plată accesorii concretizate în deciziile de calcul accesorii nr._/20.01.2012, nr._/31.12.2011, nr._/01.11.2008, nr._/01.11.2008, nr._/05.04.2012 emise de Administrația Finanțelor Publice Dr.Tr. S., a căror anulare o solicită, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii sale, contestatorul a arătat că având în vedere că deciziile mai sus menționate nu i-au fost comunicate niciodată și nu a avut posibilitatea să ia la cunoștință de conținutul acestora, decât în data de 10.07.2012 când a primit titlul executoriu nr._/04.07.2012 prin poștă cu confirmare de primire.
A susținut că solicită să se constate că titlul executoriu nr._/31.12.2011, nu poartă semnătură și ștampilă și se încadrează în prevederile art. 46 din ordonanță.
În dovedirea contestației, contestatorul a depus la dosar în copie: somație nr._/04.07.2012, titlul executoriu nr._/04.07.2012 emise de ANAF Dr.Tr. S., sent. civ. 2148/2012 pron. în dosar_ de Tribunalul M., copie recurs, extras portalul Curții de Apel C., chitanță privind achitarea taxei de timbru de 9 lei, timbru judiciar de 0,3 lei, precizare de acțiune, decizie referitoare la obligațiile de plată accesorii nr._/03.09.2012, o precizare, prin care înțelege să conteste deciziile nr._/13.09.2012, care deși au același număr de înregistrare privesc date diferite, fiindu-i comunicate la data de 18.09.2012, decizia nr. 37/27.08.2012, nr. 43/07.11.2012 emise de A. M., adresele nr._/27.08.2012 și_/07.11.2012.
Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Contestatorul a formulat o cerere de suspendare a judecății în temeiul art. 244 pct. 1 C. proc. civ., până la soluționarea definitivă și irevocabilă a dosarului cu nr._ aflat pe rolul Curții de Apel C..
Instanța, având în vedere că pe rolul Curții de Apel C. există un dosar de a cărui soluționare depinde soluția ce urmează a fi pronunțată în cauza de față, respectiv dosarul nr._, în temeiul art. 244 alin. 1 pct. 1 C. proc. civ., instanța a suspendat judecarea cauzei până la soluționarea definitivă și irevocabilă a acestui dosar.
Cauza a fost repusă pe rol la cererea contestatorului formulată la data de 13.02.2013.
Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
Prin contestația formulată, se contestă de B. Vigil deciziile referitoare la obligațiile de plată accesorii, pentru care s-a emis titlu executoriu nr._/04.07..2012, respectiv somația emisă în baza titlului de creanță din Dosarul de executare nr._/2009.
Prin deciziile referitoare la obligațiile de plată accesorii nr._/01.11.2008,nr._/01.08.2008,nr._/08.11.2011nr._/05.07.2011 și nr._/08.11.2011, organele fiscale ale A. Dr Tr S. au stabilit în temeiul art.88 lit.c și art.119 din O.G nr.92/2003 privind codul de procedură fiscală, în sarcina contestatorului, accesorii aferente diferențelor de impozit anual regularizat în sumă totală de 73 lei.
Prin Decizia nr.37/ din 27.08.2012 emisă de A. M. și Decizia nr.43/07.11.2012 privind soluționarea contestației formulată împotriva actelor fiscale amintite anterior, a fost admisă contestația pentru suma de 64 lei reprezentând accesorii aferente diferenței de impozit anual de regularizat și desființarea deciziilor referitoare la obligațiile de plată accesorii nr._ din 01.11.2008, nr._ din 01.11.2008 și nr._ din 08.11.2011. De asemenea, a fost respinsă ca nedepusă în termen contestația pentru suma de 8 lei, reprezentând accesorii aferente diferenței de impozit anual de regularizat prin Decizia referitoare la obligațiile de plată nr._/_.2011 și respingerea ca nedepusă în termen a contestației formulate împotriva Deciziei referitoare la obligațiile de plată accesorii nr._/28.03.2012 ce are ca obiect suma de 14 lei.
Decizia A. Dr Tr S. a rămas definitivă, în sistemul căilor administrative de atac, astfel încât față de cele ce preced și potrivit art.172-173 din OG nr.92/2003 republicată urmează a fi admisă în parte contestația la executare și va dispune anularea titlului executoriu nr._/04.07.2012 și somația nr._/04.07.2012 până la concurența sumei de 64 lei, potrivit Deciziei nr. 37/27.08.2012 și nr .43/07.11.2012 emise de A.F.P. D. T. S..
Văzând și dispozițiile art.274 cod procedură civilă, urmează ca intimata A.F.P. D. T. S. prin DGFP M. să fie obligată către contestator la 9,3 lei cheltuieli de judecată reprezentând taxă de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte contestația la executare formulată de contestatorul B. V., cu domiciliul în D. T. S., .. 5, județul M. în contradictoriu cu intimata AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRAȚIE FISCALĂ. D. T. S..
Dispune anularea titlului executoriu nr._/04.07.2012 și somația nr._/04.07.2012 până la concurența sumei de 64 lei, potrivit Deciziei nr. 37/27.08.2012 și nr .43/07.11.2012 emise de A.F.P. D. T. S.
Obligă intimata AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRAȚIE FISCALĂ. D. T. S. prin DGFP M.
către contestator la 9,3 lei cheltuieli de judecată reprezentând taxă de timbru.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată azi 15.03.2013, în ședință publică.
PREȘEDINTE GREFIER
Red. T.A/tehnored. I.D
Ex.4/pag 3/11.04.2013
Cod operator 6497
← Obligaţie de a face. Sentința nr. 891/2013. Judecătoria... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 4530/2013.... → |
---|