Plângere contravenţională. Sentința nr. 4530/2013. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN

Sentința nr. 4530/2013 pronunțată de Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN la data de 21-11-2013 în dosarul nr. 5147/225/2013

Dosar nr._ plângere contravențională

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA DROBETA T. S.

JUDEȚUL M.

SENTINȚA CIVILĂ NR. 4530

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 21 noiembrie 2013

PREȘEDINTE: C. D.

GREFIER: S. C.

Pe rol soluționarea acțiunii civile formulate de petentul T. N. G. în contradictoriu cu intimatul I.P.J. M. având ca obiect plângere contravențională

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință,după care,constatându-se că, dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 14 noiembrie 2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a dispus amânarea pronunțării pentru data de 21 noiembrie 2013, când a hotărât următoarele:

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Drobeta Turnu Severin sub nr._ la data de 08.04.2013, petentul T. N. G., în contradictoriu cu intimata IPJ M. a solicitat ca instanța, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună anularea procesului verbal . nr._ din 27.03.2013.

În fapt, a motivat că în data specificată în procesul verbal a fost sancționat pentru că nu a acordat prioritate unui pieton care se angajase în traversarea străzii pe trecerea de pietoni, fapt neadevărat întrucât respectivul pieton nu manifestase intenția de a traversa.

În drept, plângerea a fost motivată pe prevederile OG 2/2001.

A atașat plângerii copia procesului verbal.

Instanța, la primirea acțiunii formulate de către petent a constatat că plângerea nu a fost formulată cu respectarea dispozițiilor art. 194 C.p.civ., în sensul că petentul nu a indicat partea cu care înțelege să se judece, nu a menționat CNP-ul, nu a depus înscrisurile în dublu exemplar, certificate pentru conformitate cu originalul și nu a indicat numele, prenumele și adresa martorilor.

Prin încheierea de ședință din data de 30.04.2013 s-a constatat că deși a fost citat cu mențiunea completării cererii în sensul celor mai sus arătate, acesta nu s-a conformat decât parțial, în sensul că nu a depus în dublu exemplar înscrisurile, certificate pentru conformitate cu originalul.

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Drobeta Turnu Severin la data de 06.06.2013 petentul a solicitat revenirea asupra măsurii anulării.

Prin încheierea din Camera de Consiliu din data de 19.06.2013 instanța a admis cererea de reexaminare formulată de petent și a trimis cauza spre soluționare completului inițial investit.

Plângerea este scutită de plata taxei judiciare de timbru, potrivit art. 15 lit. i) din Legea nr. 146/1997 și a timbrului judiciar conform art. 1 alin. 2 din O.G. nr. 32/1995.

Instanța, având în vedere dispozițiile art. 201, alin. 1 din Noul Cod de procedură civilă a comunicat intimatului un exemplar al plângerii contravenționale și procesului verbal de contravenție contestat, cu mențiunea că are obligația de a depune întâmpinare în termen de 25 zile de la comunicarea cererii de chemare în judecată, sub sancțiunea decăderii din dreptul de a mai propune probe și de a mai invoca excepții, în afara celor de ordine publică.

La data de 08.07.2013 intimatul IPJ M. a depus la dosarul cauzei întâmpinare.

În fapt, a arătat că la data de 27.03.2013, ora 10:29, petentul a condus autoturismul cu numărul de "înmatriculare BH 5008 BC pe . din Drobeta Turnu Severin, județul M., iar la intersecția cu . a acordat prioritate de trecere pietonilor angajați regulamentar în traversarea străzii, respectiv pe trecerea de pietoni semnalizată corespunzător prin marcaj pietonal si indicator motiv pentru care a fost sancționat contravențional pentru neacordare de prioritate pietonilor angajați în traversarea regulamentară a străzii cu 4 puncte-amendă in valoare de 300 lei si i s-a reținut permisul de conducere in vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe o perioada de 30 zile pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art.100, alin. 3, lit. b si sancționate de art. 100, al. 3 din O.U.G. nr. 195/2002, republicata.

În dovedirea celor susținute, a depus la dosar în copie raportul din 03.04.2013, atestatul operator din 27.02.2012, buletinele de verificare metrologică nr._/19.04.2012 și nr._/19.04.2012, cartea de identitate a vehiculului MAI_, CD-ul privind abaterea săvârșită de către petent.

Instanța, având în vedere prevederile art. 201 alin. 2 din Noul Cod de procedură civilă, a comunicat petentului un exemplar al întâmpinării și înscrisurilor depuse de către intimat, cu mențiunea că are obligația de a depune răspuns la întâmpinare în termen de 10 zile de la comunicarea întâmpinării.

La data de 23.09.2013 petentul a depus la dosar răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea întâmpinării iar pe fond admiterea plângerii așa cum a fost formulată și anularea procesului verbal de contravenție contestat.

Sub aspectul probatoriului, instanța a încuviințat pentru ambele părți proba cu înscrisuri, proba testimonială cu martorul M. S., iar pentru intimat proba video cu înregistrarea pe suport CD a contravenției.

Analizând întregul material probator administrat in cauza, instanța reține următoarele:

Prin procesul-verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 27.03.2013, petentul T. N. G. a fost sancționat pentru că la aceeași dată, conducând autoturismul cu nr. de înmatriculare BH 5008 BC, pe . a acordat prioritate de trecere pietonilor angajați în traversarea străzii pe trecerea de pietoni semnalizată corespunzător prin indicator și în direcția de deplasare a acestuia..

Fapta este prevăzută de dispozițiile art. 100 alin. 3 lit. b din OUG 195/2002 și sancționată de art. 100 alin. 3 din OUG 195/2002.

În temeiul art.34 alin.1 din O.G.2/2001 instanța verifică legalitatea si temeinicia procesului-verbal.

Instanța reține că, în ceea ce privește legalitateaprocesului-verbal, petentul a invocat mai multe motive de nelegalitate.

Cu privire la primul motiv de nelegalitate invocat de către petent, acesta constă în faptul că agentul constatator a reținut o situație nereală deoarece pietonul cae se angajase în traversare s-a răzgândit și i-a făcut semn să-și continue deplasarea.

În ceea ce privește motivul de nelegalitate invocat de către petent, instanța reține că în procesul verbal a fost reținută o stare de fapt care este contestată de către petent. Reținerea greșită a unei stări de fapt poate fi contestată și probată în instanță, dar nu echivalează cu nereținerea acesteia, singura care poarte atrage nulitatea procesului verbal.

Din cuprinsul procesului-verbal de contravenție rezultă faptul că petentul conducând autoturismul cu nr. de înmatriculare BH 5008 BC, pe . a acordat prioritate de trecere pietonilor angajați în traversarea străzii pe trecerea de pietoni semnalizată corespunzător prin indicator și în direcția de deplasare a acestuia, astfel că instanța reține că fapta a fost descrisă în mod corespunzător de către agentul constatator, eventualele circumstanțieri și motivări ale petentului avându-și locul la rubrica „obiecțiuni”.

Cu privire la al doilea motiv de nelegalitate, acela neconsemnării datelor de identificare, din analiza procesului verbal reiese că petentul a fost identificat de către agentul constatator, datele de identificare ale acestuia fiind înscrise în procesul verbal, ocupația și locul de muncă neconstituind date de identificare a căror lipsă să atragă nulitatea procesului verbal, în conformitate cu art. 17 din OG 2/2001.

În ceea ce privește critica referitoare la neacordarea posibilității de a înscrie obiecțiuni în procesul verbal, instanța reține că petentul nu a făcut dovada că agentul constatator nu i-a dat posibilitatea de a formula acele obiecțiuni.

De asemenea, se constată că procesul-verbal conține data și locul unde a fost încheiat, numele, prenumele, calitatea și instituția din care face parte agentul constatator, datele personale din actul de identitate, descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei și locului în care a fost săvârșită, precum și arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei, indicarea actelor normative incidente, termenul de exercitare a căii de atac.

De asemenea, instanța constată că plângerea a fost introdusă în termenul legal, prevăzut de art. 31 alin.1 din O.G. nr. 2/2001.

În ceea ce privește critica petentului referitoare la încălcarea dispozițiilor din Norma de metrologie legală nr. 021-05, instanța constată că intimata a făcut dovada, prin depunerea documentelor aflate la filele 25-30 că au fost respectate dispozițiile legale.

În ceea ce privește temeinicia procesului-verbal de contravenție, instanța reține că procesul-verbal face dovada situației de fapt menționate în cuprinsul său până la proba contrară, fapta respectivă fiind probată cu ajutorul prezumției de legalitate a actului administrativ (actul a fost emis cu respectarea tuturor condițiilor de fond și de formă prevăzute de lege), asociată cu prezumția de autenticitate (actul emană în mod real de la cine se spune că emană) și cu prezumția de veridicitate (actul reflectă în mod real ceea ce a stabilit autoritatea emitentă).

Astfel, procesul-verbal se bucură de forța probantă până la proba contrarie, pe care contravenientul este cel care trebuie să o facă, persoana sancționată având dreptul la un proces echitabil, în cadrul căruia poate să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul-verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. v. România).

Deși prin plângerea formulată petentul a arătat că nu se face vinovat de săvârșirea contravenției reținute în sarcina sa, întrucât pietonul care se angajase în traversare s-a oprit i i-a făcut semen să-și continue deplasarea se constată că această susținere este nereală întrucât di imaginile captate se că la momentul trecerii autoturismului petentului pe trecerea de pietoni se aflau două persoane care erau angajate în traversarea străzii înainte ca autoturismul să se afle pe trecerea de pietoni și care nu și-au manifestat nici un moment intenția de a se opri sau a se întoarce.

Declarația martorului audiat în cauză va fi înlăturată ca fiind nesinceră în raport de celelalte probe administrate.

În raport de cele menționate mai sus, având în vedere că petentul nu a făcut dovada unei situații de fapt contrare celei reținute în procesul verbal contestat instanța apreciază că în mod temeinic s-a reținut în sarcina acesteia încălcarea prevederilor art. 100 alin. 3 lit b din OUG 195/2002 care prevăd „constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile săvârșirea de către conducătorul de autovehicul sau tramvai a următoarelor fapte: …….. neacordarea priorității de trecere pietonilor angajați în traversarea regulamentară a drumului public prin locurile special amenajate și semnalizate, aflați pe sensul de deplasare a autovehiculului sau tramvaiului”.

În ceea ce privește dozarea sancțiunii instanța reține că potrivit art. 98 din OUG 195/2002, amenzile contravenționale se stabilesc în cuantumul determinat de valoarea numărului punctelor-amendă aplicate iar un punct-amendă reprezintă valoric 10% din salariul minim brut pe economie, stabilit prin hotărâre a Guvernului.

Cum, contravenția săvârșită de către petent se sancționează cu amendă din clasa a II –a, adică 4 sau 5 puncte și, în raport de nivelul salariului mimin brut pe economie, reiese că și dozarea sancțiunii s-a făcut în mod legal și temeinic de către intimată.

Față de considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 34 coroborat cu art. 31 din OG nr. 2/2001, instanța urmează să respingă plângerea formulată de petentul T. N. G. în contradictoriu cu intimatul IPJ M. împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ din 27.02.2013 și să mențină procesul verbal atacat ca legal și temeinic.

De asemenea, va fi obligat petentul la plata sumei de 30 lei – cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Respinge plângerea contravențională formulată de petentul T. N. G., CNP_, domiciliat în Drobeta tr. S., .. 68, jud. M., în contradictoriu cu intimata IPJ M..

Menține procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ din 27.02.2013, ca legal și temeinic.

Obligă petentul la 30 lei cheltuieli judiciare către stat.

Cu drept de apel în termen de 30 zile, care se depune la Judecătoria Drobeta Tr. S..

Pronunțată în ședință publică azi, 21.11.2013.

PREȘEDINTE GREFIER

Red.D.C./tehnored. S.C.

4 pag/2 ex.

Data red. 20.12.2013

Operator de date cu caracter personal

înregistrat sub numărul 6497

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 4530/2013. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN