Evacuare art. 1033 CPC ş.u.. Sentința nr. 2684/2013. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN

Sentința nr. 2684/2013 pronunțată de Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN la data de 04-06-2013 în dosarul nr. 5950/225/2013

Dosar nr._ evacuare art. 1033 C.

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA DROBETA T. S.

JUDEȚUL M.

Sentința Civilă nr. 2684

Ședința publică din data de 04.06.2013

Instanța constituită din:

Președinte: I.-C. G.

Grefier: A. E.

Pe rol soluționarea acțiunii civile formulate de reclamantul M. C. C. în contradictoriu cu pârâtul M. N., având ca obiect evacuare art. 1033 C..

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns reclamantul personal și asistat de avocat T. A., în baza împuternicirii avocațiale aflate la dosar și avocat V. E., în baza împuternicirii avocațiale depuse la dosar, pentru pârât.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care,

Reprezentantul reclamantului depune chitanța nr. 973/16.05.2013 reprezentând onorariu avocat.

Reprezentantul pârâtului depune la dosar întâmpinare însoțită de înscrisuri. Arată faptul că s-a comunicat și reclamantului un exemplar.

Reprezentantul reclamantului arată faptul că a observat întâmpinarea.

Verificându-și din oficiu competența, potrivit art. 131 C.p.civ., instanța constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta pricină, în temeiul art.94 C.p.civ. și art. 1035 C.p.civ.

Avocat V. E., pentru pârât arată că înțelege să invoce excepția autorității de lucru judecat și excepția inadmisibilității acțiunii. Arată că potrivit art. 430, art. 431, art. 432 N.C.p.c când există triplă identitate de cauză, obiect, părți, excepțiile intră în autoritate de lucru judecat.

De asemenea, invocă excepția inadmisibilității acțiunii în baza art.1033 alin.2 lit e rap. la art. 1038 N.C.p.c, arătând că ocupatul ar fi persoana care a avut un drept de a ocupa imobilul cu sau fără permisiunea ori îngăduința proprietarului, drept care în anumite condiții a încetat. Arată că reclamantul nu a folosit imobilul în litigiu, acesta fiind cumpărat de pârât, fiind folosit sub nume de proprietar, astfel că în niciun moment nu s-a constatat încetarea dreptului de a folosi imobilul.

Avocat T. A. pentru reclamant, cu privire la excepția autorității de lucru judecat invocată de către pârât prin întâmpinare solicită respingerea excepției întrucât în cele două acțiuni nu există identitate de obiect. Arată că prin sentința civilă nr. 152/14.01.2011 pronunțată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin în dosarul nr._/225/2010 are ca obiect evacuare, nu se face referire la art. 1033 Cod procedură civilă, este vorba dspre alt temei legal deci nu se pune problema autorității de lucru judecat.

Cu privire la excepția inadmisibilității, reprezentantul reclamantului solicită respingerea excepției având în vedere că la dosar a fost depusă dovada notificării pârâtului prin executor judecătoresc, dreptul acestuia de a ocupa imobilul încetând în condițiile art. 1038 C.p.civ.. În subsidiar, a solicitat unirea cu fondul cauzei. Arată câ pârâtul nu a avut drept de folosință, acesta a încetat o dată cu notificarea făcută.

Instanța, cu privire la excepția autorității de lucru judecat și excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâtul M. N., constată incidența în cauză a dispozițiilor art. 248 alineat 4 C.p.civ., care permit unirea excepțiilor procesuale cu fondul cauzei, dacă pentru soluționarea acestora este nevoie să se administreze dovezi ca și pentru finalizarea etapei cercetării procesului, respectiv soluționarea fondului cauzei și ținând seama de aceste aspecte, unește cu fondul cauzei excepția autorității de lucru judecat și excepția inadmisibilității acțiunii invocate de pârâtul M. N..

Nemaifiind excepții de invocat sau cereri prealabile de soluționat, instanța acordă cuvântul asupra propunerii de probe.

Avocat T. A., pentru reclamant solicită încuviințarea probei cu înscrisurile depuse la dosar.

Avocat V. E., pentru pârât solicită încuviințarea probei cu înscrisuri, proba testimonială și interogatoriul.

Avocat T. A., pentru reclamant se opune cererii de încuviințare a probei testimoniale, apreciind că nu este utilă. Arată faptul că proba dreptului de proprietate se poate face cu înscrisuri, nu cu martori.

Instanța respinge proba cu interogatoriul și proba testimonială solicitate de către reprezentantul pârâtului ca nefiind utile cauzei.

Instanța, în baza art. 258 al. 1 Cod proc. civilă rap. la art. 255 Cod proc. civilă, apreciind că este concludentă, încuviințează pentru părți proba cu înscrisuri.

Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat, instanța constată încheiată cercetarea judecătorească și în temeiul dispozițiilor art. 392 Cod procedură civilă declară deschise dezbaterile.

Avocat T. A. pentru reclamant solicită admiterea acțiunii, evacuarea imediată a pârâtului, întrucât acesta ocupă apartamentul fără drept și refuză să-l elibereze, cu cheltuieli de judecată potrivit chitanței privind achitarea onorariului de avocat.

Avocat V. E. pentru pârât lasă la aprecierea instanței.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Drobeta Turnu Severin sub nr._ la data de 24.04.2013, reclamantul M. C. C. în contradictoriu cu pârâtul M. N., a formulat acțiunea, solicitând prin hotărâre executorie evacuarea imediată, pentru lipsă de titlu, a pârâtului M. N. din apartamentul nr. 3, proprietatea sa personală, compus din 2 camere și dependințe, cu nr. cad. 567/1/1/3 înscris în C. F. nr._-C1-U7 Drobeta-T. S. (provenită din conversia de pe hârtie a C.F. nr. 8012), aflat în . municipiul Dr. Tr. S., . și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea a arătat că fiind plecat o perioadă din țară pentru a munci în străinătate, pârâtul M. N., care este tatăl său, s-a ocupat conform înțelegerii de administrarea și îngrijirea acestui apartament, proprietatea sa, descris mai sus, în care a și locuit, cu acceptul său, în ultimii ani, în urma despărțirii de mama sa.

Revenind în țară și având nevoie de locuință pentru a-și întemeia o familie, l-a rugat pe pârât să-i elibereze acest apartament proprietatea sa.

Pârâtul refuză să-i elibereze apartamentul și, mai mult, i-a contestat titlul de proprietate, respectiv contractul de vânzare-cumpărare autentificat cu nr. 2661 din 04.09.2002 de către Biroul Notarului Public G. V. din Dr. Tr. S., acțiunea sa fiind însă respinsă, în mod definitiv și irevocabil, prin sentința civilă nr. 5527 din 16.10.2012, pronunțată de Judecătoria Timișoara și menținută de Tribunalul T. prin decizia civilă nr. 210 din 20.02.2013.

Deși pârâtul este coproprietar al unei alte locuințe împreună cu mama sa, continuă să-i ocupe, în mod abuziv, apartamentul, deși este conștient de faptul că nu are nici un titlu asupra acestui apartament.

A mai menționat că pârâtul refuză să dea curs cererii sale, inclusiv în urma notificării pe care i-a transmis-o, în acest sens, prin intermediul executorului judecătoresc, fiind nevoit să se adreseze instanței judecătorești.

In drept, au fost invocate prevederile art. 1033 și următoarele din Codul de procedură civilă.

In dovedirea acțiunii, reclamantul a depus la dosarul cauzei, în fotocopie, următoarele înscrisuri: Extras C. F. nr._-C1-U7 Drobeta-T. S., contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2661 din 04.09.2002, sentința civilă nr. 5527 din 16.10.2012 pronunțată de Judecătoria Timișoara, rămasă definitivă și irevocabilă, copia cărții de identitate a reclamantului M. C. C., dovada plății taxei judiciare de timbru în sumă de 10 lei (potrivit art. 3 lit. b din Legea nr. 146/1997) și timbru judiciar în valoare de 0,3 lei.

Acțiunea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 10 lei achitată cu chitanța . nr._(126) din 16.04.2013 și timbru judiciar în valoare de 0,3 lei.

La prezentul termen de judecată reprezentantul pârâtului a depus la dosar întâmpinare prin care solicită respingerea cererii.

În motivarea întâmpinării a arătat că în anul 2002, aflându-se în relații încordate cu soția sa, de care este despărțit în fapt și în prezent, a convenit cu fiul său, pentru a nu se împărți bunul la un eventual partaj cu soția sa și mama reclamantului, să cumpere un apartament pe numele acestuia. Cum reclamantul nu a fost prezent la încheierea actului de vânzare-cumpărare s-a ocupat de găsirea apartamentului, de plata acestuia, de renovare și toate cele necesare (mobilier, aparatură casnică, etc.) locuind efectiv de la data cumpărării în acel apartament singur, fără reclamant. A mai arătat că în anul 2010 am fost acționat in judecată de fiul său să evacueze apartamentul atunci fiind prima discuție cu privire la acest apartament. Mai arată că are o stare a sănătății precară fiind bolnav de diabet și nu are un alt loc unde să locuiască, așa cum a arătat apartamentul în care a locuit înainte de 2002 fiind în posesia soției sale.

A mai precizat că invocă autoritatea de lucru judecat, întrucât prin sentința civilă nr.152/14.01.2011 pronunțată de Judecătoria Dr.Tr.S. în dosarul nr._/225/2010 a fost respinsă cererea de evacuare a sa din acest apartament, în mod irevocabil prin respingerea recursului declarat de reclamant conform deciziei nr.l 124/07.09.2011. A mai menționat că există identitate de obiect (același apartament, același drept invocat asupra apartamentului), cauză (evacuare, scopul pentru care este introdusă acțiunea civilă) și părți, așa încât sunt îndeplinite cerințele art. 430-432 C.Pr. Civilă.

Totodată, a invocat excepția inadmisibilității acțiunii apreciind că acțiunea nu se încadrează în dispozițiile art. 1033 C.p.civ. Ocupantul, definit la alin.2 lit.e din art. 1033 C.Pr.Civilă, coroborat cu disp.art. 1038 C.Pr.Civilă trebuie să fi avut un drept de a ocupa imobilul, cu sau fără permisiunea ori îngăduința proprietarului, drept care, din anumite condiții a încetat. Deși reclamantul susține că pârâtul s-a ocupat doar de administrarea și îngrijirea acestui apartament, acest fapt nu este real, el fiind cel care, așa cum a arătat a cumpărat, cu banii săi apartamentul și a efectuat îmbunătățiri. A arătat că reclamantul nu a folosit niciun moment apartamentul din care solicită a fi evacuat, nici nu s-a pus problema dreptului său de a folosi acest apartament, fiind folosit pârât în nume de proprietar, nici în prezent nefiindu-i achitată contravaloare apartamentului, a îmbunătățirilor aduse apartamentului, pe cale de consecință apreciază că nu s-a constatat încetarea dreptului de a mai folosi apartamentul.

În aceste condiții, apreciază că nu se poate face aplicarea procedurii simplificate a evacuării prevăzute de disp.art.1033 și urm.Cpr.Civilă, singura modalitate de soluționare a cauzei fiind aceea a dreptului comun.

Potrivit art.248 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond care fac de prisos, în total sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.

Cu privire la excepția autorității de lucru judecat, invocată de pârât, instanța constată că această este neîntemeiată, având în vedere următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 430 Cod procedură civilă, hotărârea judecătorească ce soluționează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepții procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunțare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranșată.

Analizând considerentele și dispozitivul sentinței civile nr. 152/14.01.2011 pronunțată de Judecătoria Dr.Tr.S. în dosarul nr._/225/2010, sub imperiul dispozițiilor vechiului cod de procedură civilă, instanța reține că cererea de evacuare a fost respinsă ca inadmisibilă, reținându-se în esență că dreptul real de proprietate al reclamantului nu poate fi apărat decât pe calea acțiunii în revendicare.

Față de dispozițiile legale în vigoare la data promovării litigiului ce a făcut obiectul dosarului nr._/225/2010, noul cod de procedură civilă a instituit procedura evacuării din imobilele folosite sau, după caz, ocupate fără drept de către foștii locatari sau alte persoane, potrivit dispozițiilor art. 1033 și următoarele cod de procedură civilă. Astfel, motivarea pârâtului potrivit căreia soluția irevocabilă asupra excepției din prima acțiune a dobândit autoritate de lucru judecat nu poate fi primită, având în vedere dispozițiile legii noi pe care se întemeiază acțiunea din cauza de față, care a reglementat o procedură specială în ceea ce privește evacuarea.

Totodată, având în vedere că acțiunea dedusă judecății se întemeiază pe dispozițiile art. 1033 și următoarele cod de procedură civilă, iar acțiunea ce a făcut obiectul dosarului nr._/225/2010 se întemeiază pe dispozițiile Legii 114/1996, instanța reține că deși între cele două dosare există identitate de părți și de obiect, nu există identitate de cauză, respectiv fundamentul raportului juridic dedus judecății, temeiul juridic.

Potrivit dispozițiilor art. 431 alin. 1 cod de procedură civilă, nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect.

Față de aceste considerente, reținând că nu există identitate de cauză între cele două litigii în discuție, instanța va respinge ca neîntemeiată excepția autorității de lucru judecat invocată de pârâtul M. N..

Cu privire la excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de pârât, instanța constată că această este neîntemeiată, având în vedere următoarele considerente:

Dispozițiile art. 1033 Cod procedură civilă, arată că dispozițiile titlului ... se aplică în litigiile privind evacuarea din imobilele folosite sau, după caz, ocupate fără drept de către foștii locatari sau alte persoane. Alineatul 2 lit e al aceluiași articol prevede că în sensul prezentului titlu, ocupantul este oricare persoană, alta decât proprietarul sau locatarul, care ocupă în fapt imobilul cu sau fără permisiunea ori îngăduința proprietarului;

Potrivit art. 1038 cod de procedură civilă, „atunci când proprietarul unui imobil dorește să îl evacueze pe ocupantul acestuia, după ce dreptul de a ocupa imobilul a încetat, proprietarul va notifica în scris ocupantul, punându-i în vedere să elibereze imobilul pe care îl ocupă fără niciun drept în termen de cinci zile de la comunicarea notificării”.

Potrivit art. 1040 cod de procedură civilă, dacă locatarul sau ocupantul notificat în condițiile art. 1038 cod de procedură civilă refuză să evacueze imobilul, locatorul sau proprietarul va solicita instanței să dispună prin hotărâre executorie, evacuarea imediată a locatarului sau ocupantului din imobil, pentru lipsă de titlu.

În speța dedusă judecății, reclamantul invocă un drept de proprietate al său asupra imobilului în litigiu și inexistența unui drept al pârâtului asupra aceluiași imobil, făcând, totodată, dovada notificării prin executor judecătoresc a pârâtului ca ocupant al imobilului de a-l elibera.

Motivarea pârâtului, în sensul că proprietarul va notifica în scris ocupantul, „după ce dreptul de a ocupa imobilul a încetat” și argumentarea în sensul că dreptul său de a ocupa imobilul nu a încetat, nu pot fi primite având în vedere că legiuitorul a instituit aceste dispoziții în considerarea apărării dreptului de proprietate privată în raport cu ocupantul – definit ca oricare persoană, alta decât proprietarul sau locatarul, care ocupă în fapt imobilul cu sau fără permisiunea ori îngăduința proprietarului. Mențiunea după ce dreptul acestuia de a ocupa imobilul a încetat este corelativă situației în care a existat permisiunea ori îngăduința proprietarului de a ocupa imobilul, situație în care dreptul poate înceta la împlinirea unui termen suspensiv sau prin manifestarea unilaterală de voință a proprietarului în orice moment. Demersul întreprins de reclamant de a-l notifica pe pârât pentru a elibera imobilul situat în Drobeta Tr. S., ., ., ., cât și celelalte acțiuni întreprinse anterior, fac dovada încetării dreptului pârâtului de a ocupa imobilul raportat la dispozițiile art. 1038 cod de procedură civilă, manifestarea de voință a reclamantului ce se pretinde proprietar al bunului fiind în sensul de a-i lăsa liber imobilul.

Față de aceste considerente, instanța va respinge ca neîntemeiată excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâtul M. N..

Pe fondul cauzei, analizând materialul probator administrat în cauza, instanța constată următoarele:

Reclamantul M. C. C. este proprietarul apartamentului situat în Drobeta Tr. S., ., ., potrivit contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2661/04.09.2002 de BNP G. V. (f.11).

Imobilul a fost cumpărat de către pârât în numele și pentru fiul său M. C. C..

Actul de proprietate mai sus menționat a fost supus controlului instanței judecătorești, la cererea pârâtului M. N., acțiunea acestuia fiind respinsă ca neîntemeiată prin sentința civilă nr. 5527 din 16.10.2012, pronunțată de Judecătoria Timișoara (f.12) și menținută de Tribunalul T. prin decizia civilă nr. 210 din 20.02.2013.

De asemenea, din cuprinsul extrasului de carte funciară pentru informare eliberat la 18.04.2013, rezultă că imobilul este în proprietatea reclamantului M. C. C., nefiind notate alte sarcini ori litigii cu privire la acest bun (f.15).

Având în vedere că este proprietar al bunului, reclamantul și-a manifestat voința ca pârâtul să elibereze imobilul, însă, în urma refuzului pârâtului, a înțeles ca în baza dispozițiilor art. 1038 cod de procedură civilă să îl notifice prin executor judecătoresc solicitându-i să părăsească apartamentul în litigiu, în acest sens fiind emisă notificarea din 18.04.2013 în dosarul 8/N/2013 al B. P. G. A. (f.8), comunicată la aceeași dată pârâtului potrivit dovezilor depuse la filele nr.9 și 10.

Cum pârâtul nu a eliberat imobilul în termen de cinci zile de la primirea notificării, reclamantul a solicitat instanței de judecată ca în condițiile art. 1033 și urm. cod de procedură civilă să dispună evacuarea pârâtului pentru lipsă de titlu.

În raport de situația de fapt expusă mai sus, instanța reține că reclamantul face dovada dreptului său de proprietate asupra imobilului situat în Drobeta Tr. S., ., ., . potrivit contractului de vânzare-cumpărare aflat la fila nr.11.

Pârâtul nu face dovada unui drept de proprietate ori de locațiune asupra aceluiași apartament, locuind de la data achiziționării în acest imobil cu acordul cumpărătorului reclamant.

Apărările pârâtului în sensul că a cumpărat apartamentul din banii săi, a efectuat îmbunătățiri și l-a stăpânit sub nume de proprietar sunt nefondate, având în vedere că din contractul de vânzare-cumpărare rezultă că apartamentul a fost cumpărat de către pârât în numele și pentru fiul său M. C. C., din sentința civilă nr. 5527 din 16.10.2012, pronunțată de Judecătoria Timișoara (f.12) rezultă că pârâtul nu a făcut dovada simulației prin interpunere de persoane, iar din acțiune rezultă că pârâtul a locuit în apartament cu permisiunea reclamantului, având în vedere că acesta a fost plecat o perioadă în străinătate.

În lipsa unui titlu asupra imobilului în litigiu, pârâtul are calitatea de ocupant în sensul art. 1033 alin. 2 lit. e cod de procedură civilă.

De asemenea, se reține că reclamantul a făcut dovada procedurii prealabile a notificării ocupantului în baza art. 1038 cod de procedură civilă și în condițiile în care de la data notificării pârâtului 18.04.2013 au trecut mai mult de cinci zile, iar acesta nu a eliberat imobilul pentru a-i permite proprietarului să intre în posesia bunului său, reclamantul s-a adresat instanței de judecată.

Constatând că pârâtul ocupă imobilul fără titlu împotriva voinței reclamantului de a elibera apartamentul și având în vedere dispoz. art. 1033 și urm. cod de procedură civilă și art. 555 C.civ. potrivit căruia proprietatea este „dreptul ce are cineva de a se bucura și dispune de un lucru în mod exclusiv, absolut și perpetuu, în limitele determinate de lege”, instanța urmează să admită acțiunea și să dispună evacuarea pârâtului din imobilul situat în Drobeta Tr. S., ., ., ., printr-o hotărâre executorie potrivit art. 1041 alin. 5 cod de procedură civilă.

În raport de dispozițiile 453 cod de procedură civilă, potrivit cărora partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată, instanța va obliga pârâtul la plata către reclamant a sumei de 800 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge excepția autorității de lucru judecat invocată de pârâtul M. N. ca neîntemeiată.

Respinge excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâtul M. N. ca neîntemeiată.

Admite acțiunea civilă formulată de reclamantul M. C. C., cu domiciliul în Drobeta Turnu Severin, ., nr. 69, ., CNP_ în contradictoriu cu pârâtul M. N., cu domiciliul în Drobeta Turnu Severin, ., .. 1, ., CNP_, având ca obiect evacuare.

Dispune evacuarea pârâtului M. N. din imobilul situat în Drobeta Tr. S., ., ., ., proprietatea reclamantului M. C. C..

Obligă pârâtul la plata către reclamant a sumei de 800 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Executorie.

Cu apel în 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 04.06.2013..

PREȘEDINTE GREFIER

Red. I.C.G./Tehn. A.E. 4 ex/04.07.2013

Operator de date cu caracter personal

înregistrat sub numărul 6497

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Evacuare art. 1033 CPC ş.u.. Sentința nr. 2684/2013. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN