Plângere contravenţională. Sentința nr. 51/2013. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN

Sentința nr. 51/2013 pronunțată de Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN la data de 08-01-2013 în dosarul nr. 17536/225/2012

DOSAR NR.17_ - plângere contravențională

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA DROBETA-T. S.

JUDEȚUL M.

SENTINȚA CIVILĂ NR. 51

ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 08.01.2013

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE - G. O.

GREFIER - L. B.

Pe rol soluționarea cauzei civile privind pe petentul M. P. și pe intimatul I. CarașSeverin, având ca obiect plângere contravențională.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile .

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează s-a depus la dosar, prin serviciul registratură, întâmpinare de către intimată prin care solicită declinarea competenței de soluționare în favoarea Judecătoriei Caransebeș.

În baza art.1591 alin. 4 c.p.civ., întrucât se află la prima zi de înfățișare, instanța procedează la verificarea competenței generale, materiale și teritoriale a instanței și având în vedere că fapta a fost săvârșită în . S., localitate ce este arondată Judecătoriei CARANSEBES, din oficiu, invocă excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Dr.Tr. S. și rămâne în pronunțare asupra excepției invocate.

INSTANȚA:

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin plângerea formulată la data de 28.11.2012 și înregistrată pe rolul Judecătoriei Dr. Tr. S. sub nr._, petentul M. P. a contestat procesul verbal de constatare a contravenției . nr._ întocmit la data de 15.11.2012 de I. C. S., solicitând admiterea plângerii și anularea procesului verbal de contravenție.

În motivarea plângerii petentul a arătat că la data de 15.11.2012, în jurul orelor 16,50a fost oprit de un echipaj de poliție care i-a cerut să prezinte actele autoturismului pe care îl conducea întrucât a fost depistat de un alt echipaj cu 2-3 km în spate cu camera că nu ar fi purtat centura de siguranță și nu a avut luminile de întâlnire aprinse

A depus la dosar copie a procesului verbal de contravenție . nr._ întocmit la data de 15.11.2012 de I. C. S.

Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma excepției necompetentei teritoriale invocate, instanța retine următoarele:

Prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr_ întocmit la data de 15.11.2012 de I. C. S. întocmit, petentul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 280 lei, reținându-se că la data de 15.11.2012, în jurul orelor 16,50a fost oprit de un echipaj de poliție care i-a cerut să prezinte actele autoturismului pe care îl conducea întrucât a fost depistat de un alt echipaj cu 2-3 km în spate cu camera că nu ar fi purtat centura de siguranță și nu a avut luminile de întâlnire aprinse

Potrivit art. 137 C.p.civ., instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.

Astfel, conform dispozițiilor art. 32 al.2 OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, plângerea contravențională se soluționează de judecătoria în raza căreia s-a săvârșit fapta contravențională, competența teritorială stabilită în acest fel fiind competența teritorială exclusivă. De asemenea, conform dispozițiilor art. art. 31 al. 1 din OG 2/2001, împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia, iar potrivit disp. art. 32 al. 2 din OG 2/2001, plângerea împreună cu dosarul cauzei se trimit de îndată judecătoriei în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția.

Față de excepția de necompetență teritorială invocată și având în vedere că petentul a săvârșit contravenția în localitatea Mehadia jud C. S., instanța constată că locul unde s-a săvârșit contravenția este localitatea Mehadia jud C. S.,localitate ce se află pe raza teritorială Judecătoriei Caransebeș.

Având în vedere norma legală imperativă menționată care reglementează un caz de competență teritorială exclusivă, de la care nu sunt permise derogări, văzând și dispozițiile art. 159 pct. 3 Cod procedura civilă, potrivit cu care necompetența este de ordine publică atunci când pricina este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura, instanța apreciază întemeiată excepția de necompetență teritorială invocată, urmând să o admită și, în temeiul art. 158 alin. 3 Cod procedura civilă, să decline competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Caransebeș, în a cărei rază teritorială a fost săvârșita contravenția.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția necompetentei teritoriale invocata de către instanța din oficiu .

Declina competenta de soluționare a plângerii formulate de M. P., domiciliat în Baia de A. ., județul M., in contradictoriu cu I.P.J. C. S. in favoarea Judecătoriei Caransebeș-

Irevocabilă .

Pronunțată în ședință publică, azi 08.01.2013 .

PREȘEDINTE, GREFIER,

Red. G.O./Tehnored. L.B. / Ex. 2 ex../04.04.2013

Operator de date cu caracter personal

înregistrat sub numărul 6497

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 51/2013. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN