Pretenţii. Sentința nr. 4840/2013. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN
Comentarii |
|
Sentința nr. 4840/2013 pronunțată de Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN la data de 10-12-2013 în dosarul nr. 11873/225/2013
Dosar nr._ -pretenții -
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA DROBETA T. S.
JUDEȚUL M.
Sentința Civilă nr. 4840
Ședința publică din data de 10.12.2013
Instanța constituită din:
Președinte: C. E. C.
Grefier: A. E.
Pe rol soluționarea acțiunii civile formulate de reclamanta Asociația de proprietari Nr. 96 în contradictoriu cu pârâta C. M., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns avocat T. C. în baza împuternicirii avocațiale aflate la dosarul cauzei, pentru reclamantă, lipsă fiind pârâta.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care,
Nemaifiind cereri prealabile de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Avocat T. C., pentru reclamantă, solicită ca instanța să ia act de acordul de mediere și să pronunțe o hotărâre de expedient.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea formulată și înregistrată pe rolul Judecătoriei Drobeta Turnu Severin la data de 05.09.2013 sub nr._, reclamanta Asociația de Proprietari Nr. 96 în contradictoriu cu pârâta C. S. a solicitat ca în temeiul prevederilor art. 58 și art. 59, pct. 2 din Legea nr. 192/2006 actualizată, instanța să încuviințeze conform prevederilor art. 438 – 441 NCPC, în camera de consiliu Acordul de Mediere nr. 216/2 din data de 20.08.2013.
În drept au fost invocate dispozițiile Legii nr. 192/2006 actualizată, precum și prevederile art. 438 – 441 NCPC.
În dovedirea acțiunii a depus la dosarul cauzei, în original, acordul de mediere nr. 216/2 din 20.08.2013 din data de 20.08.2013 și procesul verbal de închidere a procedurii medierii nr. 216/3 din data de 20.08.2013.
La prezentul termen de judecată reprezentantul reclamantei a solicitat ca instanța să ia act de acordul de mediere.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța retine următoarele:
În ceea ce privește acordul de mediere încheiat la data de 20.08.2013 și întocmit de Birou de mediator F. L., instanța constată că aceasta întrunește condițiile prevăzute de lege întrucât vizează un domeniu în care părțile pot recurge la mediere, respectiv pretenții ce vizează cotele de întreținere, acordul fiind în concordanță cu dispozițiile art.2 alin 1 din Legea 192/2006, vizează drepturi de care părțile pot dispune, și s-au respectat normele imperative ale legii cu ocazia încheierii acordului.
În concluzie, având în vedere aspectele de fapt și de drept analizate, instanța, constatând că înțelegerea intervenită între părți cu privire la cotele de întreținere datorate către asociația de proprietari pe perioada iunie 2011- aprilie 2013 în cuantum de 5.236, 45 lei, nu contravine prevederilor legale, în temeiul art. 63 din Legea nr. 192/2006 și art. 438 – 441 C.proc.civ., va admite acțiunea precizată și va încuviința înțelegerea părților astfel cum a fost consemnată în acordul de mediere încheiat la data de 20.08.2013 și întocmit de Birou de mediator F. L., acord ce constituie dispozitivul prezentei hotărâri.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea formulată de reclamanta Asociația de Proprietari Nr. 96, având C._ cu sediul în Drobeta Turnu Severin, .. 3, ., parter, județul M. în contradictoriu cu C. S. cu domiciliul în Drobeta Turnu Severin, ., ., .
Încuviințează înțelegerea părților astfel cum a fost consemnată în acordul de mediere încheiat la data de 20.08.2013 și întocmit de Birou de mediator F. L., acord ce constituie dispozitivul prezentei hotărâri, după cum urmează:
„Acord de Mediere
încheiat la data de 20.08.2013
în baza Contractului de Mediere Nr. 215/2 din 20.08.2013
Noi,
Asociația de Proprietari „Nr. 96", cu sediul in Drobeta Turnu Severin, .. 3, ., parter, județul M., având C._, prin P. M. in calitate de președinte, reprezentata de avocat T. C. si
C. S., domiciliata in Drobeta Tr. S., ., ., .
care în temeiul Legii nr. 192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator, au convenit la încheierea prezentului contract,
în conformitate cu prevederile Legii nr. 192/2006, am consimțit la încheierea prezentului acord, liber exprimat și neafectat de nici un viciu de consimțământ, fiind întru-totul de acord cu cele convenite după cum urmează:
1. Plata esalonată a sumei de 5.236, 45 lei, în tranșe lunare egale, în suma de 350 lei, până la stingerea efectivă a debitului, fără aplicarea altor penalități sau majorări, pentru lunile deja plătite sau rămase de plată.
2. Efectuarea plăților lunare în suma stabilită de 350 lei, în intervalul cuprins între 25 și 30 ale fiecărei luni, pentru luna în curs, începând cu luna septembrie 2013.
3. Neplata unei luni scadente, va permite administrației asociației să pună în executare Acordul de Mediere pentru toată suma rămasă rest de plată din totalul sumei de 5.236, 45 lei.
Prezentul acord constituie angajament de plata, reprezintă voința liberă și neviciată a subsemnaților, nu conține clauze care sa aducă atingere legii si ordinii publice și, potrivit disp. art. 58 si 63 din L. 192/2006, îl vom depune la instanța de judecată în vederea verificării si pronunțării unei hotărâri de expedient care să cuprindă prezentul acord potrivit disp. art. 271 și urm Cprocciv.
Încheiat azi, 20.08.2013 la Birou de mediator F. L. în 4 exemplare originale, câte unul pentru fiecare parte, unul pentru mediator si unul pentru instanța de judecata.
Asociația de Proprietari Nr. 96 C. S.
SS indescifrabil SS indescifrabil”
Cu recurs în 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 10.12.2013.
PREȘEDINTE GREFIER
Red.C.E.C/ Tehn.A.E./4 ex./ 20.12.2013
Operator de date cu caracter personal înregistrat sub numărul 6497
← Evacuare art. 1033 CPC ş.u.. Sentința nr. 2684/2013.... | Pretenţii. Sentința nr. 4510/2013. Judecătoria DROBETA-TURNU... → |
---|