Fond funciar. Sentința nr. 2078/2013. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN

Sentința nr. 2078/2013 pronunțată de Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN la data de 17-04-2013 în dosarul nr. 16038/225/2012

Dosar nr._ „fond funciar”

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA DROBETA T. S., JUDEȚUL M.

SENTINȚA CIVILĂ NR. 2078

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 17.04.2013

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE F.-G. A.

GREFIER M. B.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petenta L. L. și pe intimații A. E., C.L.F.F. ȘIMIAN, C.J.F.F.M., C. V., având ca obiect fond funciar.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns petenta L. L. personal și asistată de av. V. F. apărător ales al în baza împuternicirii avocațiale depusă la fila 2, consilier juridic R. M. E. pentru C. Șimian, lipsă celelalte părți.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Consilier juridic R. M. E. depune la dosarul cauzei delegație de reprezentare.

Av.V. F. apărător ales al petentei depune la dosarul cauzei certificat nr.8917/08.04.2013 cu privire la identificarea numărului topografic/cadastral și de carte funciară după numele/denumirea proprietarului din care rezultă că nu au fost identificate înregistrări referitor la C. V.. Solicită a se emite adresă către OCPI M. pentru lămuriri.

Instanța respinge solicitarea apărătoarei petentei ca nefiind concludentă soluționării cauzei, având în vedere și relațiile pe care le-a depus la dosarul cauzei emise de OCPI M..

Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de administrat, față de disp.art. 150 C., constatând cauza în stare de judecată, acordă cuvântul pe fondul cauzei.

Av.V. F. apărător ales al petentei solicită instanței admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată. Având în vedere înscrisurile de la dosarul cauzei consideră că se impune anularea parțială a titlului de proprietate nr._/20.05.2003 în sensul de a se înscrie la rubrica moștenitori ai defunctei V. N.E. și moștenitoarele L. L. și A. E.. Cu cheltuieli de judecată.

INSTANȚA

Deliberând asupra cererii de față,

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Drobeta Turnu Severin la 30.10.2012 sub nr._ petenta L. L. în contradictoriu cu intimații A. E., C.L.F.F. ȘIMIAN, C.J.F.F.M., C. V. a solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se anuleze parțial titlul de proprietate nr._/20.05.2003, în sensul completării rubricii moștenitori ai defunctului cu numele celorlalți moștenitori care au fost omiși.

În motivarea acțiunii a arătat că este nepoata defunctei V. N.E., bunica sa care a fost căsătorită cu V. N.N. și au avut un fiu: V. N.G., tatăl său. Acesta din urmă a fost căsătorit cu V. A. și au avut împreună 4 copii: C. (V.) V., A. (V.) E., V. C. (decedat) și L. (V.) L..

Tatăl său V. N.G. a depus la Primăria comunei Șimian cerere de reconstituire a dreptului de proprietate în baza legii nr. 18/1991 pentru terenurile de la mama sa, defuncta V. E..

Însă, atunci când s-a eliberat titlul de proprietate nr._/20.05.2003, la numele moștenitori ai defunctei a fost trecută doar sora sa C. (V.) V., fiind omiși V. N.G., tatăl, frații L. (V.) L., A. (V.) E. și V. C..

În drept și-a întemeiat cererea pe dispozițiile Codului Civil, Codului de Procedură Civilă și ale Legii nr.247/2005.

În dovedirea cererii formulate a depus la dosarul cauzei în fotocopie, următoarele înscrisuri: titlu de proprietate, nr._/20.05.2003, certificat moștenitor nr.1518/01.12.1983 privind succesiunea defunctului V. G., extras certificat deces V. G., certificat căsătorie V. G., certificat deces V. A., certificat naștere V. L., certificat căsătorie L. (V.) L., CI L. L., adresele emise către Primăria comunei Șimian înregistrată sub nr._/07.11.2012 și nr._/17.12.2012 (f. 23-35), adresa nr. 442/14.01.2013 emisă de Primăria comunei Șimian prin care i s-a comunicat copia cererii de reconstituire a dreptului de proprietate formulată de C. V. și A. E. în baza Legii nr.169/1997 (f. 46-47), certificat naștere, certificat căsătorie și BI privind pe C. V., certificat naștere, certificat căsătorie și CI privind pe A. E. (f. 55-59).

Cererea este scutită de taxa judiciară de timbru conform art. 16 ind. 1 din Legea nr. 146/1997 art.2 alin. 1 lit. c, modificată și completată prin Legea nr. 276 din 7 iulie 2009.

Prin încheierea de ședință din data de 19.12.2012, având în vedere disp.art.129 alin.5 C., instanța a apreciat necesar amânarea emiterea unei adrese către C. Șimian pentru a înainta instanței întreaga documentație care a stat la baza eliberării titlului de proprietate nr._/20.05.2003 emis pe numele V. N.E. cu moștenitor C. V. pentru suprafața de 1700 mp situată pe teritoriul satului Cerneți, ., a cărui anulare parțială o solicită petenta și a pus în vedere av. V. F. apărător ales al petentei L. L. să depună la dosarul cauzei acte de filiație după bunica petentei V. E..

La data de 11.01.2013, cu adresa nr._/07.01.2013 Primăria comunei Șimian a înaintat instanței copie Hotărârea CJFF nr.234/22.04.2003 prin care s-a admis validarea A1, A3 cu suprafața totală de 0,17 ha dar nu ști copie RA 1959-1963 iar în ceea ce privește cererea de reconstituire solicitată a făcut mențiunea că aceasta nu a fost găsită în evidențele sale (f. 38-40).

Prin încheierea de ședință din data de 30.01.2013, instanța, având în vedere disp.art.129 alin.5 C., a apreciat necesar emiterea unei adrese către CJFF M. pentru a înainta instanței întreaga documentație care a stat la baza care a stat la baza emiterii Hotărârii nr. 234/22.04.2003 prin care s-a validat A1, A3 privind pe V. E. cu moștenitor C. V. pentru suprafața de 0,17 ha situată pe teritoriul satului Cerneți, ., respectiv cerere pentru reconstituirea dreptului de proprietate, filă poziție rol RA, anexele de validare, procesul verbal de punere în posesie.

Cu adresa nr. 1054/12.02.2013 (f.50), CJFF Mehdinți, precizat instanței că întreaga documentație ce a stat la baza emiterii Hotărârii nr. 234/2003 a CJFF M. se află la C. Șimian, urmând ca instanța să se adreseze acesteia din urmă sau la OCPI M. unde se regăsesc datele solicitate.

Prin încheierea de ședință din data de 20.02.2013, s-a luat act că prin serviciul registratură al instanței intimata C. Șimian a depus la dosarul cauzei întâmpinare (f. 53-54) prin care a invocat lipsa calități procesuale active a petentei L. L..

Instanța, având în vedere precizările CJFF M. din adresa nr. 1054/12.02.2013, văzând și disp.art.129 alin.5 C., a apreciat necesar emiterea unei adrese către C. Șimian pentru a înainta instanței întreaga documentație care a stat la baza care a stat la baza emiterii Hotărârii nr. 234/22.04.2003 prin care s-a validat A1, A3 privind pe V. E. cu moștenitor C. V. pentru suprafața de 0,17 ha situată pe teritoriul satului Cerneți, ., respectiv cerere pentru reconstituirea dreptului de proprietate, filă poziție rol RA, anexele de validare, procesul verbal de punere în posesie.

Cu adresa nr. 2088/19.03.2013 C. Șimian, a înaintat instanței întreaga documentație care a stat la baza emiterii Hotărârii nr.234/22.04.2003 (f. 74-76).

Prin încheierea de ședință din data de 20.03.2013, instanța, față de excepția lipsei calității procesuale active a petentei L. L. invocată de intimata C. Șimian prin întâmpinarea formulată, a respins-o având în vedere înscrisurile depuse la dosarul cauzei, petenta L. L. este persoană îndreptățită a formula acțiunea în anularea parțială a titlului de proprietate nr._/20.05.2003 în sensul completării la rubrica moștenitori ai defunctului și cu ceilalți moștenitori ai autorului care au fost omiși, petenta fiind descendentă după tată pentru bunica V. E..

Analizând actele și lucrările dosarului instanța constată și reține următoarele:

La data de 20.05.2003 CJFF Mehedinti a eliberat titlul de proprietate nr._/20.05.2003 emis pe numele autoarei V. N.E. cu moștenitor C. V. pentru suprafața de 1700 mp. teren agricol .

Potrivit dispozițiilor art. 13 din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, în cadrul procedurii de reconstituire a dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, "calitatea de moștenitor se stabilește pe baza certificatului de moștenitor sau a hotărârii judecătorești definitive ori, în lipsa acestora, prin orice probe din care rezultă acceptarea moștenirii" (2) Moștenitorii care nu-și pot dovedi această calitate, întrucât terenurile nu s-au găsit în circuitul civil, sunt socotiți repuși de drept în termenul de acceptare cu privire la cota ce li se cuvine din terenurile ce au aparținut autorului lor. Ei sunt considerați că au acceptat moștenirea prin cererea pe care o fac comisiei. (3) Titlul de proprietate se emite cu privire la suprafața de teren determinată pe numele tuturor moștenitorilor, urmând ca ei să procedeze potrivit dreptului comun. Aceasta dispoziție a legiuitorului nu poate fi interpretata decât in sensul ca titlul de proprietate se emite pe numele tuturor moștenitorilor care au solicitat reconstituirea dreptului de proprietate, aceasta concluzie se impunându-se prin interpretarea semantica a textului de lege menționat mai sus, care completează dispoziția prevăzuta la art. 8 alin (3) din același act normativ, in care se precizează ca "stabilirea dreptului de proprietate se face la cerere”. Rațiunea textului menționat, privind emiterea titlului pe numele tuturor moștenitorilor, nu este aceea de a-i cuprinde in titlu pe toți succesorii, indiferent daca au cerut sau nu reconstituirea dreptului de proprietate, ci numai de a se dispune prin aceeași procedura de reconstituire si o individualizare a loturilor cuvenite tuturor moștenitorilor ("suprafața de teren determinata"), urmând ca ieșirea din indiviziune sa se facă potrivit dreptului comun.

Se reține astfel, ca o condiție esențiala a includerii unui moștenitor in cuprinsul titlului de proprietate emis pe numele autorului sau, ca acesta sa fi formulat cererea de reconstituire a dreptului de proprietate către comisia de fond funciar.

Din înscrisul existent la fila 74 din dosar, reprezentând cererea formulata de moștenitorii autoarei V. N.E. pentru reconstituirea dreptului de proprietate in urma acesteia, instanța retine ca aceasta a fost formulata C. V. si de catre A. E., reclamanta L. L. nefăcând dovada formulării cerererii de reconstituire, in condițiile prev. de art. 13 alin. 2 din Lg. 18/1991, pentru a fi menționata in cuprinsul titlului de proprietate nr._/20.05.2003 .

Față de cele constatate instanța va admite în parte acțiunea, va anula titlul de proprietate nr._/20.05.2003 și dispune eliberarea unui nou titlu de proprietate pentru aceleași suprafețe de teren pentru defunctul V. N.E. cu moștenitori C. V. și A. E..

Va respinge cererea apărătoarei petentei de acordare a cheltuielilor de judecată, având în vedere că nu s-au depus dovezi în susținerea acestei cereri.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite în parte acțiunea formulată de reclamanta L. L. domiciliată în municipiul Drobeta Turnu Severin, ., ., ., județul M. în contradictoriu cu intimații C. V. domiciliată în municipiul Drobeta Turnu Severin, ..69, ., ., A. E. domiciliată în municipiul Drobeta Turnu Severin, ., județul M., C. Șimian și CJFF M..

Anulează titlul de proprietate nr._/20.05.2003 și dispune eliberarea unui nou titlu de proprietate pentru aceleași suprafețe de teren pentru defunctul V. N.E. cu moștenitori C. V. și A. E..

Respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 17.04.2013.

Președinte, Grefier,

F.-G. A. M. B.

Red.FGA/MB

Ex.7, ..04.2013/Cod operator 6497

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Fond funciar. Sentința nr. 2078/2013. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN