Obligaţie de a face. Sentința nr. 896/2013. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN

Sentința nr. 896/2013 pronunțată de Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN la data de 20-02-2013 în dosarul nr. 1385/225/2013

Dosar nr._ obligație de a face

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA DROBETA T. S.

JUDEȚUL M.

Sentința Civilă nr. 896

Ședința publică din data de 20.02.2013

Instanța constituită din:

Președinte Dr. G.-C. Z.

Grefier D. S.

Pe rol se află soluționarea acțiunii civile formulate de reclamantul S. A. în contradictoriu cu pârâții Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor de pe lângă Prefectura Județului M., Primăria Drobeta Turnu Severin-Direcția I. și Taxe Locale și P. I. având ca obiect obligație de a face.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns reclamantul personal, lipsă fiind pârâții.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează faptul că la dosarul cauzei nu s-a depus de către reclamant dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 8 lei și timbru judiciar în valoare de 0,3 lei, deși a fost citat cu această mențiune. De asemenea, învederează faptul că s-au depus la dosar, prin serviciul registratură, la data de 6.02.2013 și respectiv 11.02.2013, răspunsul la adresa efectuată către Primăria Drobeta Turnu Severin-Direcția I. și Taxe Locale și răspunsul la adresa efectuată către Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor de pe lângă Prefectura Județului M. după care:

Instanța, cu privire la soluționarea prezentei cauze, conform art.159 ind.1 alineat 4 Cod procedură civilă, constată că potrivit art. 1 Cod procedură civilă este competentă general și material, iar potrivit art. 5 Cod procedură civilă este competentă teritorial.

Instanța procedează la identificarea reclamantului S. A. care se legitimează cu carte de identitate . nr._ și cod numeric personal_, având domiciliul în Drobeta Turnu Severin, ., ., . și față de faptul că cererea de chemare în judecată nu a fost legal timbrată, din oficiu, invocă excepția netimbrării și acordă cuvântul reclamantului cu privire la excepția invocată.

Având cuvântul sub aspectul excepției. reclamantul solicită radierea autoturismului din evidențele pârâtelor Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor de pe lângă Prefectura Județului M. și Primăria Drobeta Turnu Severin-Direcția I. și Taxe Locale.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea formulată și înregistrată pe rolul Judecătoriei Drobeta Turnu Severin la data de 29.01.2013 sub nr._, reclamantul S. A. în contradictoriu cu pârâții Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor de pe lângă Prefectura Județului M., Primăria Drobeta Turnu Severin-Direcția I. și Taxe Locale și P. I. a solicitat ca instanța prin hotărârea ce o va pronunța să oblige Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor de pe lângă Prefectura Județului M. și Primăria Drobeta Turnu Severin-Direcția I. și Taxe Locale să radieze din evidențele acestora autoturismul marca Renault Laguna având număr de identificare VF1BG0G_ și număr de înmatriculare_ .

În susținerea acțiunii, reclamantul a arătat că în data de 30.07.2009 a vândut numitului P. I. autoturismul marca Renault Laguna având număr de înmatriculare_, ocazie cu care au încheiat un contract de vânzare-cumpărare, s-a achitat prețul, a fost predat autoturismul și s-a înmânat pârâtului, în original, certificatul de înmatriculare.

A mai arătat că pârâtul P. I. și-a asumat obligația că în maxim 30 de zile va face demersurile necesare pentru radierea autoturismului de pe numele reclamantului și înmatricularea acestuia pe numele pârâtului însă, contactându-l telefonic, pârâtul promitea că va face radierea ori invoca faptul că nu are timpul necesar ori refuza să răspundă la apeluri.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1516 și art. 1528 cod civil.

În dovedirea acțiunii a depus la dosarul cauzei, în fotocopie, următoarele înscrisuri: contract de vânzare-cumpărare a unui vehicul folosit încheiat la data de 30.07.2009, procesul verbal de constatare a contravenției . nr._/10.10.2012 și procesul verbal de constatare a contravenției . nr._/12.07.2012.

Pârâții P. I., Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor de pe lângă Prefectura Județului M. și Primăria Drobeta Turnu Severin-Direcția I. și Taxe Locale, legal citate cu un exemplar cerere de chemare în judecată și înscrisuri depuse de către reclamant și mențiunea de a depune întâmpinare, nu au formulat întâmpinare.

La primirea cererii de chemare în judecată instanța a dispus citarea reclamantului cu mențiunea să achite taxa judiciară de timbru în cuantum de 8 lei și timbru judiciar în valoare de 0,3 lei.

Ca urmare a faptului că reclamantul nu a înțeles să se conformeze dispozițiilor instanței și nu a timbrat corespunzător cererea de chemare în judecată, instanța, din oficiu, a invocat excepția netimbrării acțiunii .

Examinând actele și lucrările dosarului în soluționarea excepției netimbrării cererii, instanța reține următoarele:

Potrivit art.137 C.proc.civ. instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.

Conform dispozițiilor art. 20 din Legea nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru, taxa de timbru se plătește anticipat, iar alin.3 din același articol prevede că neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii. Obligația timbrării cererii de chemare în judecată este o condiție prealabilă introducerii acesteia, neîndeplinirea ei fiind sancționată, conform art. 20 alin. 3 din Legea 146/1997, cu anularea cererii.

Astfel, deși reclamantul a fost citat cu mențiunea achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 8 lei și timbru judiciar în valoare de 0,3 lei, conform dovezii de îndeplinire a procedurii de citare aflată la dosarul cauzei (fila 24), acesta nu și-a îndeplinit obligația instituită în sarcina sa, ceea ce atrage anularea cererii.

F. de aceste considerente, în temeiul art. 20 din Legea nr. 146/1997 și art. 9 din O.G. nr. 32/1995, instanța va admite excepția netimbrării cererii invocată din oficiu de către instanță și va anula cererea formulată de reclamantul S. A. în contradictoriu cu pârâții Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor de pe lângă Prefectura Județului M., Primăria Drobeta Turnu Severin-Direcția I. și Taxe Locale și P. I., ca netimbrată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția netimbrării.

Anulează cererea formulată de reclamantul S. A. cu domiciliul în Drobeta Turnu Severin, ., ., . în contradictoriu cu pârâții Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor de pe lângă Prefectura Județului M., cu sediul în Drobeta Turnu Severin, .. 6, județul M., Primăria Drobeta Turnu Severin-Direcția I. și Taxe Locale, cu sediul în Drobeta Turnu Severin, .. 17, județul M. și P. I., cu domiciliul în Fălticeni, .. 19, ., județul Suceava.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 20.02.2013.

.

PREȘEDINTE GREFIER

Red.G-C.Z./Tehn. D.S.

6 ex./ 3 pag.

Data redactării: 04.03.2013

Operator de date cu caracter personal

înregistrat sub numărul 6497

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Obligaţie de a face. Sentința nr. 896/2013. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN