Partaj judiciar. Sentința nr. 2802/2013. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN

Sentința nr. 2802/2013 pronunțată de Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN la data de 11-06-2013 în dosarul nr. 3806/225/2008

Dosar nr._ /2009 - lămurire dispozitiv -

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA DROBETA T. S.

JUDEȚUL M.

Sentința Civilă nr. 2802

Ședința publică din data de 11.06.2013

Instanța constituită din:

Președinte: I.-C. G.

Grefier: A. E.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamantul G. G. în contradictoriu cu pârâtul G. N., având ca obiect lămurire dispozitiv.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns părțile.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință după care,

Instanța procedează la identificarea părților, reclamantul legitimându-se cu CI . nr._, CNP_ și pârâtul legitimându-se cu CI . nr._, CNP_.

Instanța, pune în discuția părților calificarea cererii ca fiind o lămurire dispozitiv.

Părțile arată faptul că sunt de acord cu calificarea cererii ca fiind o lămurire dispozitiv.

La a doua strigare a cauzei, în camera de consiliu au răspuns reclamantul și pârâtul.

Nemaifiind excepții de invocat sau cereri prealabile de soluționat, instanța acordă cuvântul pentru a propune probe.

Părțile solicită încuviințarea probei cu înscrisurile depuse la dosar.

In temeiul dispozițiilor art. 167 C.p.civ. instanța încuviințează proba cu înscrisuri apreciind ca fiind utilă, pertinentă și concludentă de natură să ducă la dezlegarea pricinii. Totodată, a procedat la audierea reclamantului G. G., declarația acestuia fiind consemnată și atașată la dosarul cauzei.

Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat, instanța constată închise dezbaterile și în temeiul dispozițiilor art. 150 Cod procedură civilă acordă cuvântul pe cererea de lămurire dispozitiv.

Pârâtul G. N. solicită admiterea cererii de lămurire dispozitiv așa cum a fost formulată.

Reclamantul G. G. solicită admiterea cererii de lămurire dispozitiv, aceasta fiind conformă cu intenția părților la momentul încheierii tranzacției.

INSTANȚA

Prin cererea adresată acestei instanțe la data de 28.05.2013 și înregistrată sub nr._, pârâtul G. N. a solicitat instanței să completeze dispozitivul sentinței civile nr. 2920 din 12.06.2008 pronunțată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin în dosarul cu nr._, în sensul ca la pagina 2 să se treacă că primește din masa partajabilă următoarele:

- un imobil de locuit format din o cameră, hol, bucătărie, imobil construit din chirpici și acoperit cu țiglă

- un teren în suprafață de 193 m.p. intravilan, curți construcții situat în Tarlaua3, . titlul de proprietate nr._/14.08.1996 cu următorii vecini:

N- G. Lăpădata, E-G. G., S- .- G. Lăpădata.

A arătat că această lămurire de dispozitiv îi este necesară la întocmirea fișei cadastrale, întrucât biroul de cadastru și publicitate imobiliară refuză să dea curs cererilor sale apreciind că din cuprinsul sentinței nu rezultă că este proprietarul suprafeței de teren pe care este construit imobilul atribuit în lot.

În dovedirea acțiunii, pârâtul a depus la dosarul cauzei, în fotocopie, următoarele înscrisuri: sentința civilă nr. 2920/12.06.2008 pronunțată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin în dosarul nr._, titlul de proprietate nr._/14.08.1996, carte de identitate G. N., adrese emise de Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară M..

Instanța a procedat la calificarea cererii deduse judecății ca fiind o cerere de lămurire dispozitiv în raport de dispozițiile art. 281 ind. 1 C.p.civ.

În temeiul dispozițiilor art. 167 C.p.civ., instanța a încuviințat pentru pârât proba cu înscrisuri, apreciind-o ca fiind legală, verosimilă, pertinentă, concludentă și utilă soluționării cauzei. Totodată, a fost consemnată declarația reclamantului cu privire la cererea de lămurire dispozitiv.

Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarea situație de fapt:

Prin sentința civilă nr. 2920/12.06.2008 pronunțată în dosarul nr._, instanța a a admis acțiunea având ca obiect partaj succesoral formulată de reclamantul G. G., domiciliat în Drobeta Turnu Severin, .. 3, județul M., împotriva pârâtului G. N., domiciliat în Drobeta Turnu Severin, .. 3, județul M., consfințind tranzacția părților astfel cum a fost prezentată.

La data de 28.05.2013, pârâtul G. N. a solicitat instanței să lămurească dispozitivul sentinței civile nr. 2920 din 12.06.2008 pronunțată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin în dosarul cu nr._, în sensul ca la pagina 2 să se treacă că primește din masa partajabilă următoarele: -un imobil de locuit format din o cameră, hol, bucătărie, imobil construit din chirpici și acoperit cu țiglă; - un teren în suprafață de 193 m.p. intravilan, curți construcții situat în Tarlaua3, . titlul de proprietate nr._/14.08.1996 cu următorii vecini: N- G. Lăpădata, E-G. G., S- .- G. Lăpădata.

Având în vedere că la baza sentinței pronunțate a stat învoiala părților, instanța a dispus citarea acestora și prezentarea personală în fața instanței pentru a verifica dacă cererea formulată corespunde acordului de voință ce a stat la baza soluționării litigiului. Declarația reclamantului G. G. a fost consemnată și atașată la dosarul cauzei.

Față de această situație, instanța reține că potrivit art. 281 ind. 1 C.p.civ. „ în cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea dispozitivului hotărârii ori acesta cuprinde dispoziții potrivnice, părțile pot cere instanței care a pronunțat hotărârea să lămurească dispozitivul sau să înlăture dispozițiile potrivnice”.

Rezultă deci că dispozițiile art. 281 ind. 1 C.p.civ. trebuie înțelese în sensul clarificării, explicitării măsurilor dispuse de instanță prin dispozitivul hotărârii atunci când acesta nu este suficient de clar și poate genera dificultăți în înțelegerea lui nu numai în situația unor hotărâri susceptibile de executare silită, dar și în situația hotărârilor nesusceptibile de executări silite, dar care trebuie respectate în aceeași măsură de către părțile între care s-a derulat litigiul.

Altfel spus, prin procedura instituită de dispozițiile legale precitate, hotărârea nu poate fi modificată sau reconsiderată, deoarece s-ar aduce atingere autorității de lucru judecat, chiar dacă aceasta are caracter provizoriu, în ipoteza unei hotărâri care nu a rămas irevocabilă.

În speță, în raport de considerentele expuse mai sus, se constată că prezenta cerere de lămurire dispozitiv este întemeiată, urmând a o admite și va lămuri dispozitivul sentinței civile nr. 2920/12.06.2008 pronunțată în dosarul nr._ de Judecătoria Drobeta Turnu Severin, în sensul că pârâtul G. N. primește din masa partajabilă, în intravilan:

- un imobil de locuit format din o cameră, hol, bucătărie, imobil construit din chirpici și acoperit cu țiglă.

- un teren în suprafață de 193 m.p., intravilan, curți construcții, situat în tarlaua 3, . titlul de proprietate nr._ din data de 14.08.1996, pe care se află situat imobilul de mai sus, cu următorii vecini: N – G. Lăpădata, E – G. G., S – . – G. Lăpădata.

În raport de dispozițiile art. 281 ind. 1 alin. 3 C.p.civ. prezenta se va atașa la hotărâre, atât în dosarul cauzei cât și în dosarul de hotărâri al instanței.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea de lămurire dispozitiv formulată de pârâtul G. N., cu domiciliul în Dr.Tr.S., .. 3, județul M..

Lămurește dispozitivul sentinței civile nr. 2920/12.06.2008, pronunțată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin, în sensul că pârâtul G. N. primește din masa partajabilă, în intravilan:

- un imobil de locuit format din o cameră, hol, bucătărie, imobil construit din chirpici și acoperit cu țiglă.

- un teren în suprafață de 193 m.p., intravilan, curți construcții, situat în tarlaua 3, . titlul de proprietate nr._ din data de 14.08.1996, pe care se află situat imobilul de mai sus, cu următorii vecini:

N – G. Lăpădata,

E – G. G.,

S – .>

V – G. Lăpădata.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 11.06.2013.

PREȘEDINTE GREFIER

Red. I.C.G./Tehn. A.E. 4 ex/14.06.2013

Operator de date cu caracter personal

înregistrat sub numărul 6497

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Partaj judiciar. Sentința nr. 2802/2013. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN