Plângere contravenţională. Sentința nr. 2031/2013. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN
Comentarii |
|
Sentința nr. 2031/2013 pronunțată de Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN la data de 12-04-2013 în dosarul nr. 1257/225/2013
Dosar nr._ - plângere contraventională –
ROMÂNIA
JUDETUL MEHEDINTI
JUDECĂTORIA DROBETA T. S.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2031
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 12.04.2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: F. C.-A.
GREFIER: C. P.
Pe rol judecarea plângerii contravenționale formulată de petentul V. G. în contradictoriu cu intimatul I. Mehedinti.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns martorii Ilief Ș. și L. D.-D., lipsă fiind petentul și intimatul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;
În conformitate cu dispozițiile art. 193 Cod procedură civilă, instanța procedează la audierea martorilor Ilief Ș. și L. D.-D., sub prestare de jurământ, declarațiile acestora fiind consemnate în scris și atașate la dosarul cauzei.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată închise dezbaterile și în temeiul dispozițiilor art. 150 Cod procedură civilă, reține cauza pentru soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, instanța constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Drobeta T. – S. la data de 28.01.2013, sub nr._ , petentul V. G. a formulat plângere împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._ întocmit la data de 27.09.2012 de Intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului Poliție al jud. M., solicitând anularea acestuia ca fiind încheiat nelegal și netemeinic.
În motivarea plângerii a arătat că, în data de 21.01.2013, când s-a deplasat la sediul Direcției de Taxe si Impozite din municipiul Dr-Tr-S. cu scopul de a-și achita impozitul, a fost înștiințat că figurează cu amendă contravențională in cuantum de 500 lei. Observând procesul- verbal de contravenție, in care se retine faptul că la data de 27.03.2013, in timp ce se afla în incinta cafe-barului . adresat cuvinte jignitoare unei anumite persoane, fapt care nu este adevărat.
Susține petentul că incidentul reținut in procesul- verbal de contravenție nu a avut loc in incinta barului menționat și nici procesul- verbal de contravenție nu a fost întocmit in prezenta sa, mai mult decât atât, agentul constatator a menționat pe procesul -verbal cu rea-credință că „refuză să semneze”.
In drept, plângerea a fost întemeiată pe dispoz. OG 2/2001.
In scop probator petentul a depus la dosarul cauzei în copie, procesul- verbal de contravenție . nr._ întocmit la data de 27.09.2012 de intimat, C.I., somatia din data de 21.01.2013, titlul executoriu nr._/21.01.2013, proces-verbal de comunicare a procesului verbal prin afisare la data de18.10.2012.
Plângerea este scutita de plata taxei judiciare de timbru conform art. 15 lit. I si art. 15 lit. m din Legea nr.147/1996 raportat la art. 36 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu modificări prin Legea nr.180/2002, cu completările si modificările ulterioare, si de plata timbrului judiciar, conform art. 1 din OG nr. 32/1995, aprobata prin Legea nr. 106/1995.
Intimatul a depus întâmpinare prin care a invocat excepția tardivității introducerii plângerii, iar pe fond, a solicitat respingerea plângerii promovată de petent ca tardiv formulata.
În temeiul art. 167 al. 1 C., apreciind concludentă, pertinentă și utilă, instanța a încuviințat, pentru petent, proba cu înscrisuri și proba cu martorii Ilief Ș. și L. D.-D..
În temeiul art. 137 alin. 1 c.p.civ., analizând cu prioritate, pe excepția tardivității plângerii, în raport de probele administrate în dosar, prin prisma dispozițiilor legale incidente, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal de contravenție . nr._ întocmit la data de 27.09.2012 de intimatul I. Mehedinti, petentul a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 500 lei, pentru săvârșirea contravenției prev.de art.3 pct.1 din Lg.61/1991 republicată, pe motiv că, în data de 27.03.2013, aflându-se în incinta cafe-barului ., a adresat cuvinte jignitoare și amenințări cu acte de violență numitului C. A.-M., ca urmare a unor discuții purtate in contradictoriu cu acesta.
In procesul-verbal de contraventie se mentioneaza ca petentul a luat la cunostinta despre intocmirea procesului-verbal, insa a refuzat sa-l semneze.
Potrivit art.27 din OG nr.2/2001, comunicarea procesului-verbal și a înștiințării de plată de face prin poștă, cu aviz de primire, sau prin afișare la domiciliul sau la sediul contravenientului. Operațiunea de afișare se consemnează într-un proces-verbal semnat de cel puțin un martor.
Petentului i s-a comunicat de către intimat la data de 18.10.2012, procesul -verbal ce face obiectul prezentului litigiu, în conformitate cu dispozițiile art. 27 din OG nr. 2/2001, prin afisare la domiciliul acestuia, incheindu-se cu aceasta ocazie procesul- verbal de afișare aflat la fila 11 dosar, semnat de martorul asistent L. D.-D., proces-verbal ce face dovada până la înscrierea în fals cu privire la constările personale ale agentului.
Martorul asistent L. D.-D. a declarat ca a semnat procesul-verbal ca si martor asistent la un imobil de pe .)
Așadar, de la data comunicării, începe să curgă pentru petent termenul de 15 zile în care poate să conteste procesul verbal de contravenție, la instanța judecătorească, potrivit art. 31 din OG 2/2001.
Petentul a demarat prezenta procedură judiciară la data de 28.01.2013, când s-a adresat instanței de judecată cu plângere contravențională împotriva procesului verbal . nr._ întocmit la data de 27.09.2012.
Cu privire la calculul termenului, instanța reține că potrivit art. 101 alin. 1 c.p.civ, termenele se socotesc pe zile libere, neintrând în calcul nici ziua când a început, nici ziua când s-a sfârșit termenul.
Raportând dispozițiile legale găsite incidente la situația de fapt concretă, instanța constată că petentul a formulat plângerea contravențională cu depășirea termenului prevăzut de lege, motiv pentru care va admite excepția tardivității și va respinge ca tardivă prezenta plângere contravențională.
In temeiul art.34 din OG nr.2/2001,
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția tardivității plangerii contraventionale.
Respinge plângerea contravenționala formulata de petentul V. G., domiciliat în Dr-Tr-S. ., jud.Mehedinti, impotriva intimatului I. Mehedinti, cu sediul in Dr.-Tr.S., ..75, judetul Mehedinti.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 12.04.2013, la sediul Judecătoriei DR TR S..
PREȘEDINTE GREFIER
F. C.-A. C. P.
Red.C.A.F./Tehnored.P.C.
3 ex./3 pag./
Operator de date cu caracter personal
înregistrat sub numărul 6497
← Contestaţie la executare. Sentința nr. 1056/2013. Judecătoria... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 3549/2013.... → |
---|