Partaj judiciar. Sentința nr. 3767/2013. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN

Sentința nr. 3767/2013 pronunțată de Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN la data de 14-10-2013 în dosarul nr. 8001/225/2013

Dosar nr._ partaj judiciar

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA DROBETA-T. S.

SENTINȚA NR. 3767

ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 14 OCTOMBRIE 2013

COMPLETUL COMPUS DIN:

PREȘEDINTE A. G.

GREFIER ȘEDINȚĂ C. B.

Pe rol judecarea cauzei civile având ca obiect partaj judiciar , privind pe reclamanta E. A., în contradictoriu cu pârâții P. V. ,E. V., G. E., O. E. și O. C. N. .

La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă reclamanta personal si asistata de avocat V. F. și pârâții .

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Reprezentanta reclamantei depune la dosar tranzacția încheiată între părți, copie.

Instanța procedează la legitimarea părților după care acestea semnează tranzacția și se comunica fiecăreia câte un exemplar.

Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat, instanța constată cauza în stare de judecată și acorda cuvântul pe fond.

Reprezentantul reclamantei, av. V. F. solicita instanței să ia act de tranzacția încheiata între părți, să pronunțe o hotărâre de expedient care să consfințească aceasta înțelegere, fără cheltuieli de judecata.

Pârâții având pe rând cuvântul solicita instanței să ia act de tranzacția încheiată și să pronunțe o hotărâre în acest sens .

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de fata constata următoarele:

Prin cererea înregistrata pe rolul Judecătoriei Drobeta Turnu Severin sub nr._ la data de 10.06.2013, formulată de reclamanta E. A., în contradictoriu cu pârâții P. V. ,E. V., G. E., O. E. și O. C. N., a solicitat instanței ca prin sentința ce va pronunța sa dispună partajarea bunurilor succesorale rămase de pe urm,a defuncților O. V. și O. A. .

Au mai fost solicitate și ca instanța să constate deschise cele 2 succesiuni ale defuncților, constatarea calității reclamantei și a pârâților ca moștenitori ai acestora, să se stabilească compunerea masei partajabile, a cotelor ce li se cuvin precum și lichidarea stării de indiviziune prin atribuirea și predarea efectivă a bunurilor ce li se cuvin .

In fapt, reclamanta a arătat ca, defunctul O. V. a decedat la 09.08.1989 cu ultimul domiciliul în Izvorul Bârzii iar ca moștenitori cu vocație succesorală au rămas O. A. și părțile în calitate de soție supraviețuitoare și descendenți .

La data de 28.04.2011 a decedat și O. A. cu ultimul domiciliul în Izvorul Bârzii având ca moștenitori legali acceptanți pe reclamantă și pârâți în calitate de descendenți.

Cu privire la masa succesorală s-a arătat că aceasta se compune dintr-un imobil, casă de locuit cu 2 camere și sală situată în intravilanul Com. Malovăț . aferent de 336 mp. precum și mai multe terenuri în suprafață totală de 2 ha. și 8800 mp. situate în extravilanul satului puținei și cuprinse în titlul de proprietate nr._/28.02.2003 .

In drept, au fost invocate dispozițiile art. 1143 și urm. C. civil și dispozițiile art. 669-686 c. civil . Codul familiei.

In dovedirea cererii reclamanta a atașat la dosar, in copie, următoarele înscrisuri: arbore genealogic. Certificatul de moștenitor nr.1/13.01.1997 ,titlul de proprietate nr._/28.02.2003, contract de întreținere, acte de stare civile, căsătorie și de filiație, certificate de deces defuncți, copii acte de identitate .

Cererea de chemare în judecată împreună cu actele depuse de către reclamantă au fost comunicate către pârâți cu mențiunea de a depune întâmpinare .

Pârâții nu au formulat întâmpinare fiind astfel decăzuți din dreptul de a mai propune probe sau ridica excepții, judecata urmând a se face doar pe baza actelor și probelor propuse și solicitate de către reclamantă .

La termenul din 14.10.2013 reclamanta și pârâții au învederat că au înțeles să stingă litigiul dintre ei printr-o tranzacție solicitând instanței să ia act de ea și să o consfințească.

Având în vedere că între părți a intervenit o tranzacție prin care acestea au înțeles să stingă litigiul dintre ele, instanța în temeiul art. 438 și urm. C. proc. civ. cu aplicarea art. 2267-2278 Cod civil, va pronunța o hotărâre de expedient prin care va consfinții învoiala acestora .

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite acțiunea având ca obiect partaj succesoral formulată de reclamanta E. A., domiciliată Comuna Malovăț, ., în contradictoriu cu pârâții P. V. domiciliată în Comuna Șimian, . domiciliată în Comuna Șimian, . domiciliată în Dr. Tr. S. ,.. 17, ., jud. M., O. E. domiciliată în . C. N., domiciliat în ..

Ia act de tranzacția intervenită între părți intervenită pe care o consfințește după cum urmează .

TRANZACȚIE

Subsemnații:

1. E. A., cu domiciliul in satul P., . M., posesoare a CI. ., numărul_, eliberata de SPCLEP Dr. Tr. S., la data de 18.07.2012, valabila pana la data de 14.04.2072, având C.N.P._, reclamanta in dosarul civil cu numărul_ al Judecătoriei Drobeta Turnu Severin, având ca obiect partaj judiciar;

2. P. V., cu domiciliul in satul Cerneți, ., posesoare a CI. ., numărul_, eliberata de SPCLEP Dr. Tr. S., la data de 04.06.2009, valabila pana la data de 03.06.2019, având C.N.P._, parata in dosarul civil cu numărul_ al Judecătoriei Drobeta Turnu Severin, având ca obiect partaj judiciar;

3. E. V., cu domiciliul in satul Cerneți, ., posesoare a B.I. ., numărul_, eliberat de Consiliul Popular al Comunei Cerneți, la data de 7.l.9S7, având C.N.P._, parata in dosarul civil cu numărul_ al Judecătoriei Drobeta Turnu Severin, având ca obiect partaj judiciar;

4. G. E., cu domiciliul in municipiul Drobeta T. t S., splai M. Viteazul, numărul 17, ., județul M., posesoare a B.I. ., numărul_, avad C.N.P._, parata in dosarul civil cu numărul_ al Judecătoriei Drobeta Turnu Severin, având ca obiect partaj judiciar;

5. O. E., cu domiciliul in satul P., . M., posesoare a CI. ., numărul_, eliberata de SPCLEP Dr. Tr. S., la data de 26.10.2011, valabila pana la data de 29.05.2071, având C.N.P._, parata in dosarul civil cu numărul_ al Judecătoriei Drobeta Turnu Severin, având ca obiect partaj judiciar;

6. O. C. N., cu domiciliul in satul Colibași, ., posesor al CI. ., numărul_, eliberata de SPCLEP Dr. Tr. S., la data de 07.03.2012, valabila pana la data de 25.09.2022, având C.N.P._, parat in dosarul civil cu numărul_ al Judecătoriei Drobeta Turnu Severin, având ca obiect partaj judiciar;

parti in acest proces civil, dosarul numărul_, având ca obiect partaj judiciar, al Judecătoriei Drobeta Turnu Severin, in vederea terminării acestui proces, a intervenit următoarea intelegere care are următorul cuprins:

Eu, reclamanta E. A., rămân in deplina proprietate asupra următoarelor suprafețe de teren din titlul de proprietate nr._ / 28.02.2003:

- suprafața de 2500 m.p., arabil extravilan, situata in tarlaua 31, .: N- Ciofan Ghe., E-O. Ghe., S- Ogaș, V-B. I. I.;

- suprafața de 2500 m.p., arabil extravilan, situata in tarlaua 31/2, . vecinii: N- Drum, E-O. C. N., S-M. V., V- G. C.;

- suprafața de 2900 m.p., arabil extravilan, situata in tarlaua 26, .: N-O. Ghe., E- Necșeru I., S- P. Nic, V- Ciofan D-tru;

- suprafața de 1000 m.p., vii extravilan, situata in tarlaua 29, .: N- P., E- Mihof I., S- Drum, V-O. C. N.;

- suprafața de 1300 m.p., fânețe extravilan, situata in tarlaua 30, .: N-O. Ghe., E-P. A., S- Drum, V- B. F.;

- suprafața de 1000 m.p., arabil intravilan, situata in tarlaua 99, . vecinii: N- B. V., E-CC18, S- S. D-tru, V- Calea Ferata;

- suprafața de 800 m.p., curți construcții, situata in tarlaua 99, .: N- B. V., E- Drum, S-S. D-tru, V-A18/1;

Eu, paratul O. C. N., rămân in deplina proprietate asupra următoarelor suprafețe de teren din titlul de proprietate nr._/28.02.2003:

suprafața de 2500 m.p., arabil extravilan, situata in tarlaua 31/2, . vecinii: N- Drum, E- Tărăbâc I., S-M. V., V- E. A.;

- suprafața de 2500 m.p., arabil extravilan, situata in tarlaua 26, .: N- Drum, E- P. N., S- HR- Plesova, V- Tărăbâc I.;

- suprafața de 2500 m.p., arabil extravilan, situata in tarlaua 30/2, .: N-Z. C-tin, E- B. N., S- Mihof M., V- Ogaș ;

- suprafața de 5100 m.p., arabil extravilan, situata in tarlaua 63, .: N-Z. G.., E-G. I., S- Drum, V- Năstăsiu I.;

- suprafața de 1000 m.p., vii extravilan, situata in tarlaua 29, .: N- P., E- E. A., S- Drum, V- P.;

- suprafața de 2500 m.p., pășuni extravilan, situata in tarlaua 31, . vecinii: N- Necseru A., E- G. C-tin, S- A. V., V-Z. C-tina;

- suprafața de 2500 m.p. arabil extravilan ,situată în tarlaua 30/1 ,. N- Ogaș, E- Tărăbâc I., S-G. C-tin, V- M. V.

Eu, părâta P. V., nu solicit nici un bun și arăt că nu doresc sultă .

Eu, pârâta E. V., nu solicit nici un bun și arăt că nu doresc sultă.

Eu, părâta G. E., nu solicit nici un bun și arăt că nu doresc sultă.

Eu, părâta O. E., nu solicit nici un bun și arăt că nu doresc sultă.

Aceasta înțelegere scrisa reprezintă voința noastră liberă, neviciată, act pe care îl depunem la instanța judecătorească cu rugămintea de a fi constatată printr-o hotărâre judecătorească în temeiul art. 2267-2278 Cod civil.

întocmit azi 14.10.2013, in 7 exemplare, cate unul pentru fiecare parte si unul pentru instanța de judecata.


E. A., E. V., P. V., O. C. N., G. E., O. E.


Cu recurs în 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publica azi, 14.10.2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

G. A. M. B. C.

Red. GAM Tehnored. BC.

8 ex./ 29.10.2013

Operator de date cu caracter personal

înregistrat sub numărul 6497

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Partaj judiciar. Sentința nr. 3767/2013. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN