Pretenţii. Sentința nr. 5015/2013. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN

Sentința nr. 5015/2013 pronunțată de Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN la data de 19-12-2013 în dosarul nr. 13453/225/2012

Dosar nr._ pretenții

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA DROBETA T. S.

JUDEȚUL M.

Sentința Civilă nr. 5015

Ședința publică din data de 19.12.2013

Instanța constituită din:

Președinte: A. – M. S.

Grefier: C. C.

Pe rol soluționarea acțiunii civile formulate de reclamanta Asociația de proprietari 96 în contradictoriu cu pârâții R. D. și R. Ianis, având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns pârâta R. D. personal, lipsă fiind reclamanta și pârâtul R. Ianis.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează faptul că stadiul procesual al prezentei cauze este primul termen de judecată după ce cauza a fost repusă pe rol în vederea constatării perimării.

Instanța procedează la identificarea pârâtei R. D. care se legitimează cu CI . nr._, având domiciliul în Drobeta Turnu Severin, .. 74, ., ..

În ședință publică pârâta R. D. învederează faptul că numele corect al pârâtului R. Ianis este R. I. și depune la dosarul cauzei, în fotocopie, CI R. I..

Instanța, față de cele învederate de pârâta R. D. și având în vedere fotocopia cărții de identitate a pârâtului R. I., în conformitate cu dispozițiile art. 1321 alineat 2 Cod procedură civilă, dispune rectificarea citativului, în sensul că numele corect al pârâtului este R. I..

Instanța verifică din oficiu condițiile prevăzute de art. 248 Cod procedură civilă și constată că a trecut mai mult de un an de la ultimul act de procedură, procesul fiind suspendat la data de 04.10.2012, în temeiul art. 1551 Cod procedură civilă.

Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța invocă, din oficiu, excepția perimării cererii de chemare în judecată și acordă cuvântul pârâtei R. D. cu privire la excepția invocată.

Pârâta R. D. lasă la aprecierea instanței soluționarea excepției.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea adresată acestei instanțe la data de 07.09.2012 și înregistrată sub nr._ reclamanta Asociația de Proprietari 96 în contradictoriu cu pârâții R. D. și R. Ianis a solicitat ca instanța prin hotărârea ce o va pronunța să oblige pârâții la plata sumei de 3.792,76 lei reprezentând contravaloare regie restantă aferentă perioadei noiembrie 2010 - iunie 2012. A solicitat de asemenea obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii reclamanta a învederat că pârâții R. D. și R. Ianis sunt proprietarii apartamentului nr.8 al imobilului situat în Drobeta Turnu Severin, .. 74, ., ., județul M., iar conform situației de plată întocmita de asociație în baza facturilor introduse la plată de furnizorii RAAN - ., . SA - CEZ), nu au plătit contravaloarea cheltuielilor comune de întreținere în suma de 3.792,76 lei aferente perioadei noiembrie 2010 - iunie 2012.

A precizat faptul că, având în vedere datoria mare fața de Asociația de Proprietari 96, acumulată pe o perioadă de 1 an si 7 luni, precum si faptul că aceștia nu au mai făcut plăți, în data de 18.07.2012 a somat pârâții că au înregistrat la asociație un debit de 3.792,76 cu obligația de a-1 achita în termen de 15 zile, însă pârâții nu au răspuns somației..

În drept au fost invocate dispozițiile Legii nr. 230/2007, HG 1588/2007 și Codul de procedura civilă.

În dovedirea acțiunii a depus la dosarul cauzei, în fotocopie, următoarele înscrisuri: borderou de corespondență cu indicația recomandat, adresa nr. 362/17.07.2012, fișă de cont pentru operați diverse.

Pârâții, legal citați cu un exemplar acțiune formulată de către de reclamantă și mențiunea de a depune întâmpinare conform art.114 ind. 1 alin.2 C.pr. civ., nu au formulat întâmpinare.

Prin încheierea de ședință din data de 04.10.2012, constatând că desfășurarea normală a procesului este împiedicată din vina părții reclamante întrucât nu a depus la dosar listele lunare afișate privind debitul datorat de pârâții R. D. și R. Ianis pe perioada noiembrie 2010-iunie 2012, deși instanța a emis adresă în acest sens la primirea cererii de chemare în judecată, instanța a dispus suspendarea judecării cauzei în temeiul art.1551 Cod procedură civilă

Din analiza actelor și lucrărilor dosarului instanța reține că:

Din verificarea actelor de la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost îndeplinit la data de 04.10.2012, prin încheierea de ședință din 04.10.2012, cauza a fost suspendată conform dispozițiilor art. 1551 Cod procedură civilă, întrucât reclamanta nu a depus la dosar listele lunare afișate privind debitul datorat de pârâții R. D. și R. Ianis pe perioada noiembrie 2010-iunie 2012.

Conform prevederilor art. 248 C.proc.civ., orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an iar conform dispozițiilor art.252 C.proc.civ. perimarea se poate constata și din oficiu.

Constatând că de la data încheierii de suspendare, prezenta cauză a rămas în nelucrare mai mult de un an din vina părților neîndeplinindu-se nici un act de procedură în vederea judecării pricinii, instanța, în baza art. 248 și urm C.proc.civ, urmează a constata perimată acțiunea de față.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția perimării invocată din oficiu de către instanță.

Constată perimată acțiunea formulată de reclamanta Asociația de Proprietari 96 cu sediul în Drobeta Turnu Severin, .. 3, ., parter, județul M. în contradictoriu cu pârâții R. D. și R. I., ambii cu domiciliul în Drobeta Turnu Severin, .. 74, ., ., județul M..

Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședință publică, azi 19.12.2013.

PREȘEDINTE GREFIER

Red. A-M.S./Tehn. C.C. 5 ex./ 09.01.2014

Operator de date cu caracter personal

înregistrat sub numărul 6497

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 5015/2013. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN