Plângere contravenţională. Sentința nr. 3653/2013. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN
Comentarii |
|
Sentința nr. 3653/2013 pronunțată de Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN la data de 04-10-2013 în dosarul nr. 6925/225/2013
Dosar nr._ plângere contravențională
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA DROBETA-T. S.
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 3653
Ședința publică de la 04.10.2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. T.
Grefier ședință I.-M. D.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petenta . și pe intimata C.N.A.D.N.R. ROMÂNIA S.A. CESTRIN, având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care,
Instanța potrivit art. 131 raportat la art. 32 din OG2/2001 se declară competentă din punct de vedere material, general și teritorial.
În temeiul art. 254-258 C. proc. civ, încuviințează pentru părți proba cu înscrisurile depuse la dosar.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța constatând închise dezbaterile, reține cauza spre judecare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:
La data de 20.05.2013 s-a înregistrat la această instanță sub nr._, plângerea petentei ., împotriva procesului verbal de contravenție . nr._ din 24.04.2013, emis de C.N.A.D.N.R. ROMÂNIA, solicitând admiterea plângerii, anularea procesului verbal de contravenție și exonerarea de plata amenzii.
In motivarea plângerii, a arătat că prin procesul verbal de contravenție menționat mai sus, societatea petentă a fost sancționată contravențional cu suma de 250 lei, reținându-se că în data de 16.04.2013, orele 14:38, autovehiculul cu nr.de înmatriculare_, aparținând petentei a circulat pe DN 6 KM 333+400 m Șimian, fără a deține rovinetă valabilă. În conținutul procesului verbal de contravenție, la rubrica „contravenient, organul constatator a menționat denumirea societății și codul fiscal, omițând astfel condițiile imperativ prevăzute la art. 16 din OG 2/2001 modificată, respectiv: denumirea, codul fiscal, dar și nr. de înmatriculare la Registrul Comerțului. A susținut că procesul verbal de contravenție este întocmit cu încălcarea prevederilor art. 16 alin.7 din OG 2/2001, potrivit căreia printre mențiunile obligatorii pe care trebuia să le cuprindă se numără și semnătura agentului constatator, și astfel, invocă nulitatea absolută a procesului verbal de contravenție datorită lipsei semnăturii olografe a agentului constatator de pe procesul verbal, cerință prevăzută de art. 17 din OG2/2001, fiind făcută doar mențiunea că acesta a semnat electronic.
În dovedirea plângerii, petentul a depus la dosar, în copie: procesul verbal de contravenție . nr._/24.04.2013, sentință civilă nr. 2170/19.04.2013 pronunțată de Autoritatea Judecătorească Judecătoria B., împuternicire în persona d-nei I. S., certificat constatator nr. 7018/07.05.2013 emis de ORC de pe lângă Tribunalul M., certificat de înregistrare . nr._, carte de identitate a vehiculului, dovada comunicării cu confirmare de primire,
Intimata a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată și menținerea procesului verbal de contravenție, ca fiind temeinic și legal întocmit, depunând în copie: certificat calificat pentru semnătură electronică cu valoare legală, autorizația de control a agentului constatator și proba foto obținută cu sistemul SIEGMCR
Petentul a formulat răspuns la întâmpinare prin care a susținut că în ceea ce privește legalitatea procesului verbal de contravenție, să se constate că documentul nu conține semnătura agentului constatator, iar această semnătură electronică este validă doar pentru documentele trimise în format electronic și în mod cert trebuie să existe o semnătură olografă, iar în conf. Cu prevederile art. 17 din OG 2/2001, privind regimul juridic al contravențiilor, lipsa semnăturii atrage nulitatea absolută, iar acest argument nu este însușit de CNADNR. De asemenea, a susținut că mai există un argument împotriva valabilității amenzilor, pentru neplata rovinietei, acesta fiind legat de absența omologării sistemului de verificare a rovinietei.
Părțile au solicitat și instanța le-a încuviințat, în temeiul art. 258 alin.1 C. proc. civ, raportat la art. 254 C. proc. civ.
Examinând actele dosarului, instanța constată și reține că:
Prin procesul verbal de contravenție . nr._ din 24.04.2013, emis de C.N.A.D.N.R. ROMÂNIA, societatea petentă . a fost sancționată contravențional cu suma de 250 lei, reținându-se că în data de 16.04.2013, orele 14:38, autovehiculul cu nr.de înmatriculare_, aparținând petentei a circulat pe DN 6 KM 333+400 m pe raza localității Șimian, fără a deține rovinietă valabilă.
Potrivit art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, instanța va verifica legalitatea și temeinicia procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor, și analizând probele administrate, reține următoarele:
In ceea ce privește legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ din 24.04.2013, instanța va verifica dacă sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 16 din O.G. nr. 2/2001, și dacă procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor legale incidente.
Astfel, procesul-verbal conține data și locul unde a fost încheiat, numele, prenumele, calitatea și instituția din care face parte agentul constatator, datele personale din actul de identitate, descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei și locului în care a fost săvârșită, precum și arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei, indicarea actelor normative incidente, termenul de exercitare a căii de atac.
În ceea ce privește critica petentei în sensul că absența semnăturii olografe de pe procesul verbal atrage nulitatea procesului verbal potrivit art. 17 din OG 2/2001, instanța constata ca excepția nulității absolute a procesului verbal de contravenție invocata de petentă nu reprezintă o veritabila excepție (aceasta ca mijloc procedural tinzând la respingerea sau amânarea acțiunii) ci motive ale plângerii formulate ce vor fi analizate de instanța la soluționarea pe fond a cauzei.
Astfel, cu privire la absența semnăturii olografe de pe procesul verbal invocată de petentă, instanța reține că în circuitul juridic semnătura are rolul de identifica persoana de la care emană o manifestare de voință producătoare de efecte juridice.
Semnătura electronică se realizează cu ajutorul unui Certificat digital calificat, care permite identificarea sigură a unei persoane în mediul electronic, fiind documentul de identitate al utilizatorului in spațiul virtual.
Motivul pentru care legea a impus semnarea procesului verbal drept condiție de validitate a acestuia este posibilitatea de verificare a identității persoanei care a întocmit actul și, pe această cale, a competenței acesteia în emiterea procesului verbal. Semnătura electronică realizează cu certitudine funcția semnăturii, respectiv de a-l identifica pe autor, iar art. 17 din OG 2/2001, care trebuie interpretat în sensul în care produce efecte juridice, nu distinge după cum semnătura este realizată olograf ori electronic. În consecință art. 17 din OG 2/2001 permite interpretarea că semnătura electronică este o semnătură în sensul acestui acest text de lege astfel încât instanța reține că procesul verbal este semnat.
Din perspectiva aceluiași principiu al interpretării legii în sensul în care produce efecte juridice, nu în sensul în care nu produce nici unul, se impune a se interpreta art. 10 din O.G. nr. 15/2002 astfel încât să se asigure aplicarea în general a actului normativ și în special a art. 8 și art. 9 alin. 2, alin. 3 care reglementează contravențiile constând în fapta de a circula fără a deține rovinieta valabilă și constatarea acestora prin mijloace tehnice, respectiv în sensul că semnătura electronică îndeplinește condiția prevăzută de art. 17 din OG 2/2001.
Forma imprimată a procesului verbal este singura modalitate care asigură în acest moment realizarea dreptului persoanei sancționate de a contesta în instanță procesul verbal. Nu se poate reține că pe calea imprimării documentul își pierde semnătura pe care o poartă în momentul realizării acestui procedeu tehnic.
În consecință un proces verbal de contravenție generat și semnat electronic îndeplinește condiția prevăzută de art. 17 din OG nr. 2/2001 cu privire la existența semnăturii agentului constatator dacă sunt îndeplinite condițiile care garantează valabilitatea semnăturii.
În cauză instanța constată că procesul-verbal . nr._ din 09.04.2013 a fost generat și semnat electronic de către agentul constatator A. S. cu certificatul calificat fila 33 dosar emis de Certsign SA și valabil de la 08.12.2013 până la data de 08.12.2014. Așadar certificatul era valabil, atât la data săvârșirii faptei – 16.04.2014, când a fost aplicată semnătura electronică.
Întrucât certificatul calificat respectă condițiile prevăzute de art. 18 din Legea nr. 455/2001, pentru motivele care preced, instanța reține că semnătura electronică aplicată pe procesul-verbal este valabilă, iar procesul verbal este semnat, fiind respectată condiția impusă de art. 17 din OG nr. 2/2001.
Pentru aceste motive, văzând că procesul verbal cuprinde numele, prenumele și calitatea agentului constatator, denumirea și sediul contravenientei, fapta săvârșită, data comiterii acesteia, semnătura agentului constatator, instanța reține că acesta a fost întocmit cu respectarea mențiunilor prevăzute sub sancțiunea nulității exprese de art.17 din O.G. nr.2/2001.Neiindicarea codului fiscal și a nr. de înmatriculare de la Registrul Comerțului a societății nu atrag nulitatea absolută a procesului verbal de contravenție.
Cu privire la temeinicia procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor, instanța reține că acesta este un act administrativ de autoritate, cu caracter jurisdicțional, ce face dovada deplină a situației de fapt până la proba contrară, conform art. 34 din O.G. nr. 2/2001.
Instanța consideră că, materia contravențională, conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, poate fi calificată ca aparținând materiei penale, din perspectiva garanțiilor instituite de aceasta, astfel încât, instanța trebuie să asigure toate garanțiile prevăzute de art. 6 din Convenție, cu condiția respectării unui raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul legitim urmărit.
Privitor la dispozițiile art.6 din Convenția europeană a drepturilor omului, în acord cu jurisprudența Curții de la Strasbourg, în privința prezumțiilor si a limitei rezonabile pe care statele nu trebuie sa o depășească în folosirea lor, una din limitele până la care să acționeze prezumția de temeinicie a procesului verbal trebuie să fie dată de constatarea personală a faptei de către agent. Astfel, în situația în care fapta este constatată personal de agentul constatator, cum este și speța de față, procesul verbal legal întocmit, se bucură de prezumția de temeinicie și, în absența altor probe propuse de către petent pentru răsturnarea acesteia plângerea va fi respinsă.
Aceste concluzii sunt confirmate și de decizia adoptată în cauza N. c. României, de unde reiese foarte clar că sunt respectate garanțiile prevăzute de art. 6, dacă petenta a avut posibilitatea sa facă dovada contrarie constatărilor din procesul-verbal, în fata instanței.
Instanța apreciază că petenta nu a făcut dovada existenței unei alte situații de fapt decât cea reținută în sarcina sa prin procesul-verbal de contravenție. Observând planșa foto depusă la dosar la fila 35, instanța constată că autoturismul cu numărul de înmatriculare_ aparținând petentei a circulat în data de 16.04.2013 pe drumurile publice, fără rovinietă valabilă în baza de date pusă la dispoziția emitentului procesului verbal de către organele competente.
Analizând acest capăt de cerere prin prisma criteriilor de apreciere cuprinse în art. 21 alin. 3 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 instanța constată următoarele:
Potrivit art. 11 din OG nr. 15/2002 „stabilirea nivelului tarifelor de trecere și al tarifelor de concesiune are la bază principiul recuperării costurilor de construcție, de operare și de întreținere.” Așadar sumele obținute din achitarea rovinietelor sunt destinate asigurării calității infrastructurii rutiere din România.
Instanța reține că este de notorietate că una dintre problemele majore ale dezvoltării economice a țării o constituie infrastructura rutieră nedezvoltată.
Așadar valoarea socială protejată prin OG nr. 15/2002 este una foarte de importantă, vătămarea produsă prin încălcarea dispozițiilor acestui text de lege fiind una la fel de importantă.
Pentru aceste motive, având în vedere că s-a aplicat minimul special al amenzii, instanța constată că s-a respectat condiția de proporționalitate între fapta săvârșită și sancțiunea aplicată, menținerea sancțiunii impunându-se pentru formarea unei atitudini corecte a petentului față de necesitatea respectării normelor încălcate.
În consecință, ținându-se cont și de împrejurarea că în speță nu se poate reține existența vreunei cauze de nulitate absolută a procesului – verbal, instanța reține că forța probantă a procesului – verbal nu a fost înlăturată, acesta bucurându-se în continuare de prezumția de legalitate și temeinicie.
Față de considerentele expuse mai sus, dat fiind faptul că prezumția de veridicitate a procesului-verbal contestat instituită de legea română nu a fost răsturnată prin proba contrară făcută de către petentă . și având în vedere jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, în temeiul art.34 coroborat cu art.31 din OG nr.2/2001, instanța urmează să respingă plângerea formulată de petenta în contradictoriu cu intimata Compania Natională de Autostrazi și Drumuri Naționale din R. S.A. – CESTRIN, ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge plângerea formulată de petenta ., cu sediul în Dr.Tr. S., str. .. 138, ., . în contradictoriu cu intimata C.N.A.D.N.R. ROMÂNIA S.A. CESTRIN, cu sediul în București, str. .. 401 A, sector 6.
Cu apel în 30 zile de la comunicare.
Pronunțată azi 04.10.2013, în ședință publică.
PREȘEDINTE GREFIER
A. T. M. D.
Red.T.A./ tehnored. I.D.
Ex.5/pag.4/04.11.2013
Cod operator 6497
Poz. 922/2013
← Acţiune în constatare. Sentința nr. 5016/2013. Judecătoria... | Pretenţii. Sentința nr. 1417/2013. Judecătoria DROBETA-TURNU... → |
---|