Plângere contravenţională. Sentința nr. 877/2013. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN
| Comentarii |
|
Sentința nr. 877/2013 pronunțată de Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN la data de 19-02-2013 în dosarul nr. 12903/225/2012
Dosar nr._ -plângere contravențională -
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA DR. TR. S.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 877
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 19.02.2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. M.
Grefier: A. N. D.
Pe rol fiind pronunțarea în cauza civilă având ca obiect plângere contravențională privind pe petentul D. I. C. în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul Județean de Poliție M. și intervenientul R. G. - O..
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 12.02.2013 fiind consemnate în încheierea de ședință ce face parte integrantă din prezenta sentință; la acel termen instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de azi 19.02.2013, când a hotărât următoarele.
INSTANȚA:
Deliberând asupra cauzei civile de față, instanța constată următoarele:
La data de 29.08.2012 a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Drobeta Turnu Severin plângerea contravențională formulată de petentul D. I. C. împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._/13.08.2012, solicitând să se dispună anularea acestuia și exonerarea de la plata amenzii contravenționale, precum și anularea măsurii privind reținerea permisului de conducere.
În motivarea în fapt, a arătat că la data de 03.07.2012, în jurul orei 12, pe . autoturismul cu nr. de înmatriculare_ pe ., iar la intersecția cu . și 10, schimbându-și direcția prin viraj la stânga a acroșat și lovit autoturismul cu nr. de înmatriculare_ și, fiind implicat în accident, nu s-a prezentat la unitatea de poliție în termen legal pentru întocmirea documentației de constatare.
A considerat că procesul-verbal este rezultatul interpretării eronate a dispozițiilor legale, iar petentul arată că nu a săvârșit fapta contravențională reținută în sarcina sa.
A mai arătat că autoturismul său a fost parcat în fața blocului, fiind în imposibilitate de a fi mișcat din cauza unor defecțiuni tehnice.
În drept plângerea nu a fost motivată.
În probațiune, petentul a depus proces-verbal . nr._/13.08.2012, dovada . nr._/16.08.2012, nr._/16.08.2012 și nr._/16.08.2012.
Plângerea este scutită de plata taxei judiciare de timbru conform art. 15 lit. i și art. 15 lit. p din Legea nr.147/1996 raportat la art. 36 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu modificări prin Legea nr. 180/2002, cu completările și modificările ulterioare, și de plata timbrului judiciar, conform art. 1 din OG nr. 32/1995, aprobată prin Legea nr. 106/1995.
Intimata a formulat întâmpinare solicitând respingerea plângerii ca neîntemeiată .
A arătat că la data de 03.07.2012, ora 12:30, petentul a condus autoturismul cu nr. de înmatriculare_ pe . din Drobeta Turnu Severin, iar la schimbarea direcției prin efectuarea virajului la stânga a acroșat autoturismul cu nr. de înmatriculare_, proprietatea numitului R. O.. Totodată petentul nu s-a prezentat la unitatea de poliție pentru a anunța accidentul de circulație.
La întâmpinare, intimata a atașat raportul agentului constatator din data de 14.09.2012, declarația numitului C. T., planșă fotografică, declarația celuilalt conducător auto, declarația petentului.
Instanța a încuviințat proba cu înscrisurile depuse de ambele părți și proba testiminială cu martori propusă de petent.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal . nr._/13.08.2012 întocmit de intimat, s-a reținut că la data de 03.07.2012, ora 12:30, petentul a condus autoturismul cu nr. de înmatriculare_ pe . din Drobeta Turnu Severin, iar la schimbarea direcției prin efectuarea virajului la stânga a acroșat autoturismul cu nr. de înmatriculare_, proprietatea numitului R. O.. Totodată petentul nu s-a prezentat la unitatea de poliție pentru a anunța accidentul de circulație.
S-a reținut în sarcina petentului săvârșirea contravențiilor prev. de art. 101 alin. 1 pct. 9 și art. 100 alin. 3 lit. g din OUG 195/2002.
Împotriva procesului-verbal menționat, petentul a formulat plângere contravențională în termen legal.
În temeiul art. 34 din O.G. nr. 2/2001, instanța verifică legalitatea și temeinicia procesului-verbal de contravenție pe baza declarațiilor petentului și ale persoanelor citate, dacă se prezintă, precum și a altor probe prevăzute de lege, în scopul asigurării garanțiilor de procedură aplicabile în materie penală, ca de exemplu respectarea prezumției de nevinovăție (A. c. României, par. 66).
Analizând procesul-verbal sub aspectul legalității, instanța constată că acesta îndeplinește cerințele impuse de art. 17 din OG 2/2001, cuprinzând mențiunile stipulate sub sancțiunea nulității absolute, anume numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, fapta săvârșită și data comiterii acesteia, precum și semnătura agentului constatator.
Cu privire la temeinicia procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor, instanța reține că acesta este un act administrativ de autoritate, cu caracter jurisdicțional, ce face dovada deplină a situației de fapt până la proba contrară, conform art. 34 din O.G. nr. 2/2001, precum și din perspectiva Convenției Europene a Drepturilor Omului.
Conform art. 20 din Constituția României, textul Convenției și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului sunt încorporate în dreptul intern, având în același timp o forță juridică superioară legilor în materia drepturilor fundamentale ale omului.
Analizând criteriile stabilite pe cale jurisprudențială de Curtea Europeană a Drepturilor Omului (cauza LAUKO vs Slovacia, A. vs România), instanța constată că domeniul contravențional, astfel cum este reglementat prin norma cadru O.G.2/2001, poate fi calificat ca intrând în sfera de aplicare a art.6 paragraf 1 din CEDO, în latura sa penală.
Instanța, reținând aplicabilitatea în speță a dispozițiilor art.6 paragraf 1 CEDO, în mod evident va fi ținută și de prevederile paragrafului 2 și 3 ale aceluiași articol, care instituie garanții procedurale specifice în domeniul penal. Printre aceste garanții se numără și cea referitoare la obligativitatea respectării prezumției de nevinovăție, prezumție care privește atât atitudinea organelor judiciare față de săvârșirea faptei, cât și sarcina probei.
Referitor la procesul-verbal contestat, instanța reține că, în genere, fiind întocmit de un agent al statului aflat în exercițiul funcțiunii, trebuie să i se recunoască valoare probatorie sub aspectul constatării stării de fapt. În acest sens este de remarcat că în jurisprudența Curții s-a reținut în mod constant că prezumțiile nu sunt în principiu contrare Convenției. Astfel, în Hotărârea pronunțată în cauza Salabiaku c. Franței, Curtea a reținut că prezumțiile sunt permise de Convenție, dar nu trebuie să depășească limitele rezonabile ținând seama de gravitatea mizei și prezervând drepturile apărării.
Prin urmare, prezumția de nevinovăție nu are caracter absolut, după cum nici prezumția de veridicitate a faptelor constatate de agent și consemnate în procesul-verbal nu are caracter absolut, dar prezumția de veridicitate nu poate opera decât până la limita la care, prin aplicarea ei, s-ar ajunge în situația ca persoana învinuită de săvârșirea faptei să fie pusă în imposibilitatea de a face dovada contrarie celor consemnate în procesul-verbal, deși din probele administrate de „acuzare” instanța nu poate fi convinsă de vinovăția „acuzatului”, dincolo de orice îndoială rezonabilă.
Având în vedere cele mai sus expuse, instanța a încuviințat petentului proba cu înscrisurile depuse la dosar și proba testimonială cu martorii I. A. R. și S. V. M..
Cu privire la situația de fapt descrisă în cuprinsul procesului-verbal, din probele administrate în cauză, instanța reține mai întâi faptul că autoturismul condus de petent cu nr. de înmatriculare_ a suferit avarii constând în urme de frecare și de înfundare a ușii în partea stângă spate, petentul susținând că această coliziune s-a produs cu autoturismul condus de intervenient. De asemenea, apărarea constantă a petentului a constat în aceea că el nu ar fi condus autoturismul marca Opel Astra cu nr. de înmatriculare_, deoarece acesta era defect și a stat o lungă perioadă în parcarea blocului în care locuiește petentul. Analizând această apărare, precum și cea referitoare la ideea că agentul de poliție nu ar fi constatat personal săvârșirea faptelor reținute în procesul-verbal, urmează să se constate netemeinicia acestor apărări în virtutea următoarelor considerente:
Este adevărat că agentul de poliție nu a constatat ex propriis sensibus săvârșirea faptelor pentru care petentul a fost sancționat, însă instanța constată că sancționarea petentului s-a făcut de către agentul constatator în urma efectuării unor demersuri care l-au indicat pe petent ca fiind conducătorul auto vinovat de producerea avariilor la autoturismul intervenientului. De altfel, legea nu interzice sancționarea persoanelor care săvârșesc fapte contravenționale, dacă aceste fapte nu au fost constatate efectiv de agentul forței publice, acesta din urmă având obligația ca atunci când este sesizat, așa cum s-a demonstrat că s-a întâmplat și în speța de față, să facă demersurile necesare în vederea identificării persoanei care se face vinovată de săvârșirea unei fapte contravenționale și stabilirii cu exactitate a situației de fapt. Asemenea demersuri au fost efectuate și în cauza de față, la dosar existând acte pe care agentul constatator le-a avut în vedere, cu deosebire declarațiile petentului și intervenientului, declarația martorului C. T. și, mai ales, experimentul judiciar întocmit de un specialist criminalist.
Toate acestea s-au concretizat în raportul agentului constatator, întocmit la 14.09.2012, iar aceleași elemente au fost avute în vedere și la întocmirea procesului-verbal contestat în cauză.
Instanța constată că raționamentul pentru care agentul constatator a încheiat procesul-verbal este unul corect, un element esențial care infirmă de plano apărarea principală a petentului fiind declarația martorului C. T., martor care atât în declarația dată în fața organelor de poliție, cât și în fața instanței, a relevat în mod neechivoc faptul că la data săvârșirii faptelor a perceput în mod nemijlocit o discuție între petent și intervenient, discuție care viza o coliziune între autoturismele celor doi, și tot în mod nemijlocit a observat că petentul conducea autoturismul marca Opel Astra cu nr. de înmatriculare_ . La aprecierea ca veridică a depoziției acestui martor, instanța are în vedere doar aspectul că martorul C. T. a perceput nemijlocit discuția contradictorie dintre părți și faptul că petentul conducea autoturismul marca Opel, perspectivă din care este nerelevantă poziția oarecum oscilantă a martorului, referitoare la alte amănunte, poziție pe care a avut-o pe de o parte în fața organului de polițe, iar pe de altă parte în fața instanței. Cu alte cuvinte, în condițiile în care petentul a susținut în mod constant că în perioada în care s-au săvârșit faptele autoturismul său era avariat în parcarea blocului și nu l-a condus niciodată în acea perioadă, infirmarea acestei aserțiuni de către martorul C. T. face necredibilă orice altă apărare a petentului referitoare la modalitatea în care critică experimentul judiciar, inclusiv aprecierile legate de faptul că urmele lăsate pe autoturismul intervenientului ar fi la o distanță mai mare sau mai mică cu câțiva centimetri față de urmele pe care le-ar fi putut lăsa autoturismul său. Dimpotrivă, în acest context, instanța apreciază ca fiind verosimil faptul că, legat de modul cum s-a produs coliziunea, acea diferență de câțiva centimentri, putea fi determinată fie de modul în care era poziționat autoturismul petentului, respectiv cu o roată pe trotuar, fie de faptul că acesta ar fi avut în portbagaj o greutate care nu s-a mai aflat acolo la momentul efectuării experimentului judiciar.
În condițiile expuse mai sus, declarațiile martorilor propuși de petent, respectiv I. A. R. și S. V. M., apar ca fiind lipsite de valoare probatorie, mai ales în condițiile în care aceștia au relatat un fapt pe deplin posibil, respectiv că petentul ținea de mai mult timp autoturismul marca Opel în fața blocului, însă faptul că ei nu l-au mai văzut pe petent circulând în mod constant cu acest autoturism nu conduce la imposibilitatea ca acest autoturism să fi fost condus la data de 03.07.2012
În lumina considerentelor anterior menționate, instanța constată că petentul a săvârșit contravențiile pentru care a fost sancționat, reținându-se astfel că prezumția de legalitate și temeinicie a procesului-verbal contestat nu a fost răsturnată, situația de fapt descrisă în cuprinsul acestuia corespunzând realității.
Totodată, faptele au fost în mod corect încadrate juridic, iar sancțiunile au fost legal aplicate.
În ceea ce privește înlocuirea sancțiunii amenzii administrative cu cea a avertismentului, având în vedere criteriile de apreciere cuprinse în art. 21 alin. 3 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 instanța constată că sancțiunile aplicate, respectiv amenda contravențională în cuantum de 420 lei, respectiv 280 lei pentru săvârșirea contravențiilor prevăzute de art. 101 alin. 1 pct. 9, respectiv art. 100 alin. 3 lit. g din OUG nr. 195/2002, reprezintă minimul prevăzut de textele legale incidente.
Gradul de pericol social al unei fapte contravenționale poate varia, existând obligația legală, conform art. 5 alin. 5 și art. 21 alin. 3 din O.G. 21/2001, de aplicare a unei sancțiuni proporționale cu gradul de pericol social al faptei săvârșite.
Similar pedepselor penale, sancțiunile contravenționale au nu doar o funcție represivă, ci și una educativă constând în procesul de antrenare a individului să respecte anumite norme de comportament, și alta preventivă care pornește de la ideea că amenințarea cu o sancțiune poate determina persoanele să nu mai încalce dispozițiile legale.
Potrivit art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001, unul dintre criteriile de apreciere a pericolului social al faptei săvârșite este reprezentat de circumstanțele personale ale contravenientului. În cadrul acestora un loc important îl are atitudinea subiectivă a autorului față de fapta săvârșită: manifestarea dorinței de a se desista, comportamentul sincer în fața autorităților și alte comportări relevante.
În raport de acest criteriu, față de atitudinea nesinceră adoptată de petent în prezenta cauză și având în vedere considerentele precedente, instanța constată că sancțiunile aplicate sunt proporționale cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, constituind modalitatea adecvată de realizare a tuturor funcțiilor sancțiunii contravenționale, cererea de aplicare a sancțiunii avertismentului fiind neîntemeiată.
Pentru aceste motive instanța, în baza art. 34 alin. 1 din OG nr. 2/2001, va respinge plângerea contravențională formulată de petent și va menține procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor ca fiind legal și temeinic.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge plângerea formulată de petentul D. I. C., cu domiciliul în Drobeta Turnu Severin, bld. M. V., nr. 29, ., ., în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul Județean de Poliție M., cu sediul în Drobeta Turnu Severin, județul M. și intervenientul R. G. – O., cu domiciliul în Drobeta Turnu Severin, ., ., ., județul M..
Menține procesul-verbal . nr._/13.08.2012.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi data de 19.02.2013.
PreședinteGrefier,
Red.M.A./tehno.D.A.N.
4 ex./ 5 pagini
18.03.2013
Cod operator 6497
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 2102/2013. Judecătoria... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 3624/2013.... → |
|---|
