Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea nr.7/1996, Art.52 alin.2. Sentința nr. 678/2013. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN

Sentința nr. 678/2013 pronunțată de Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN la data de 08-02-2013 în dosarul nr. 330/225/2013

Dosar nr._ /2012 - plângere încheiere carte funciară –

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA DROBETA T. S.

JUDEȚUL M.

SENTINȚA CIVILĂ NR. 678

Ședința publică de la 08 Februarie 2013

Completul constituit din:

PREȘEDINTE - O. G.

GREFIER- L. B.

Pe pronunțarea asupra dezbaterilor ce au avut loc în cauza civilă privind pe petenta . C. SRL prin C.I.I. P. E. și pe intimatul O. M., având ca obiect plângere împotriva încheierii de carte funciară, dezbateri ce au fost consemnate în încheierea din 05.02.2013 când, având nevoie de timp pentru a delibera, instanța a amânat pronunțarea la data de 08.02.2013, încheierea din 05.02.2013 făcând parte integrantă din prezenta sentință .

INSTANȚA

Deliberând, constata următoarele:

P. cererea formulată la data de 10.01.2013 și înregistrată pe rolul instanței sub nr._, petenta . C. SRL, în contradictoriu cu O. M., a formulat plângere împotriva încheierii de respingere nr._ pronunțată de O. M., solicitând admiterea plângerii cu consecința desființării încheierii atacate și respingerea cererii de notare a sechestrului asigurator asupra imobilului cadastral_ a Băncii de Export Import a României Eximbank SA.

În motivarea acțiunii a arătat că prin încheieirea de respingere nr._/04.12.2012, Biroul de cadastru și Publicitate Imobiliară Dr. Tr. S. s-a pronunțat asupra cererii de reexaminare a petentei cu privire la încheierea nr._ prin care s-a dispus notarea sechestrului pentru suma de_,41 lei + 294.756,69 euro în favoarea Băncii de Expert Import a României Eximbank SA sub C 13 din cartea funciară_.

A mai arătat că a solicitat respingerea cererii introdusă de Bănca de Export Import a României Eximbank SA și restabilirea situației anterioare, măsura dispusă de notare a sechestrului asigurator fiind nelegală .

De asemenea a arătat că a adus la cunoștință faptul că . C. SRL se afla în procedura insolvenției conform sentinței nr. 513/12.11.2012 pronunțată de Tribunalul M. în dosar nr._, astfel că executarea silită și implicit notarea sechestrului nu se poate realiza împotriva bunurilor societății petente și potrivit disp. art. 36 din Legea 85/2006 se impune constatarea de drept a suspendării de drept a executării silite.

Astfel, petenta a solicitat BCPI Dr. Tr. S. să reexamineze încheieirea nr._ și să o modifice în totalitate în sensul respingerii cererii formulată de Bănca de Export Import a României Eximbank SA.

Cererea de reexaminare a fost respinsă, astfel că la data de 07.01.2013 petenta a primit încheierea de respingere nr._, motiv pentru care a promovat prezenta acțiune.

Față de cele menționate, petenta solicită admiterea plângerii cu consecința desființării încheierii atacate și respingerea cererii de notare a sechestrului pentru suma de_,41 lei + 294.756,69 euro în favoarea Băncii de Expert Import a României Eximbank S.A.

În drept a invocat disp. art. 36 din Legea 85/2006, art. 77 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, art. 50 al. 22 din Legea 7/1996.

În temeiul disp. ar.t 242 c.p.civ. a solicitat judecarea cauzei în lipsă .

În dovedirea celor susținute a arătat că înțelege să se folosească de proba cu înscrisuri și de orice mijloc de probă a cărui necesitate va rezulta din dezbateri.

Astfel, în scop probator a depus la dosar o . înscrisuri, respectiv: încheierea de respingere nr._, cererea de reexaminare nr._, încheieirea nr._, sentința nr. 513/12.11.2012 pronunțată de Tribunalul M. în dosar nr._ .

La data de 28.01.2013 O. M. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a sa, potrivit art. 501 din Legea 7/1996.

A arătat că urmare a prevederilor art. 50 alin. 1 din Legea 7/1996, singurele persoane care pot avea calitate procesuală activă sau pasivă în cadrul caestei proceduri necontencioase sunt cele menționat în art. 50 alin. 1 din Legea 7/1996, întrucât hotărârea judecătorească pronunțată de judecătgorie, în plângerea ce i se adresează,va produce efecte relative numai față de aceste persoane.

Chiar dacă biroul teritorial efectuează operațiuni în cartea funciară, pe baza hotărârii instanței, nu înseamnă că are calitate procesuală pasivă întrucât această obligație este prevăzută de lege ( art. 50 alin. 4 și 5 din Legea 7/1996).

În ceea ce privește fondul cauzei, solicită respingerea cererii formulată de petentă, ca neîntemeiată.

A arătat că în speță, registratorul de carte funciară a verificat îndeplinirea condițiilor de formă și fond a actului care a stat la bza înscrierii în cartea funciară, respectiv procesul – verbal de sechestru, acesta neavând competența de a verifica actele care au stat la baza emiterii acestuia de către organul de executare silită.

Mai mult decât atât, în CF nr._ UAT Dr. Tr. S. nu a fost notată în prealabil deschiderea procedurii de insolvență, astfel încât aceasta poate contitui o eventuală piedică la înscrierea sechestrului asigurator în cartea funciară, deși potrivit art. 56 alin. 2 din Legea 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii 287/2009 privnd codul civil, înscrierile în cartea funciară se fac în scop de opozabilitate față de terți .

Față de cele arătat a solicitat admiterea excepției invocate și pe fondul cauzei, respingerea acțiunii ca neîntemeiată .

În drept a invocat disp. art. 331-229 c.p.civ. și disp. Legii 7/1996 și potrivit disp. art. 242 c.p.civ. a solicitat judecarea cauzei în lipsă .

În scop probator a depus la dosar, în copie, încheierea_/21.11.2012, adresa EximBank SA nr._/13.11.2012, procesul verbal de sechestru nr. 84/13.11.2012, cartea funciară nr._ UAT Dr. Tr. S. .

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată și reține următoarele situatii de fapt si de drept:

Petenta . C. SRL, în contradictoriu cu O. M., a formulat plângere împotriva încheierii de respingere nr._ pronunțată de O. M., solicitând admiterea plângerii cu consecința desființării încheierii atacate și respingerea cererii de notare a sechestrului asigurator asupra imobilului cadastral_ a Băncii de Export Import a României Eximbank SA.

Din probatoriul administrat in cauza respectiv: încheierea_/21.11.2012, adresa EximBank SA nr._/13.11.2012, procesul verbal de sechestru nr. 84/13.11.2012, cartea funciară nr._ UAT Dr. Tr. S., încheierea de respingere nr._, cererea de reexaminare nr._, sentința nr. 513/12.11.2012 pronunțată de Tribunalul M. în dosar nr._, instanta retine urmatoarele situatii de fapt si de drept.

In baza art. 137 C.pr.civ., instanta va analiza cu prioritate exceptiile de fond si de procedura care fac de prisos cercetarea in tot sau in parte a fondului cauzei.

Referitor la exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a O. Mehedinti invocata de catre acesta, instanta o apreciaza ca fiind intemeiata, urmare a faptului ca in ceea ce priveste plingerea impotriva incheierii de carte funciara sint incidente in cauza dispozitiile art. 50 indice 1 dinlegea 7/1996 republicata „ soluționarea plângerii împotriva încheierii de carte funciară, a acțiunii în justificare tabulară, în rectificare, precum și prestație tabulară se face fără citarea oficiului teritorial”, motiv pentru care va admite excepția lipsei calității procesuale pasive a O. M., invocată de către O. M., si va respinge acțiunea formulată de . C. SRL, ca formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

În speță, pe calea plângerii împotriva încheierii de carte funciară, fiind o procedură necontencioasă, nu se poate realiza rectificarea unei înscrieri eronate în CF, ci doar pe calea unei acțiuni al cărei obiect să îl constituie rectificarea în cartea funciară judecată în contradictoriu cu toate părțile implicate, cu atit mai putin ridicarea unui sechestru inscris in cf.

În acest sens, se poate observa că în baza disp. art. 33-34 din Legea nr. 7/1996 invocate de petent prin cerere ca temei juridic s-ar putea fundamenta o acțiune în rectificare carte funciară, însă, nu în cadrul procedurii plângerii împotriva încheierii de carte funciară.

În acest sens, petentul are deschisă calea separată a acțiunii în rectificare promovată în condițiile art. 33-37 din Legea nr. 7/1996, în contradictoriu cu toate părțile implicate.

În concluzie, instanța, având în vedere probatoriul existent la dosarul cauzei, va respinge plingerea formulata de . C. SRL, ca neintemeiata

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a O. M., invocată de către O. M., cu sediul în Dr. Tr. S., .. 1A, județul M..

Respinge acțiunea formulată de . C. SRL, cu sediul în Dr. Tr. S., . nr. 11 A, județul M., ca formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Respinge plângerea formulată de . C. SRL,ca neîntemeiată.

Cu apel în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 08.02.2013.

PREȘEDINTE GREFIER

Red. G.O./Tehnored. L.B.

4 ex./ 29.04.2013

Operator de date cu caracter personal

înregistrat sub numărul 6497

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea nr.7/1996, Art.52 alin.2. Sentința nr. 678/2013. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN