Pretenţii. Sentința nr. 119/2013. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN

Sentința nr. 119/2013 pronunțată de Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN la data de 11-01-2013 în dosarul nr. 4589/225/2012

Dosar nr._ Pretenții.

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA DROBETA-T. S.

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 119/2013

Ședința publică de la 11 Ianuarie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE I. P.

Grefier ședință M. C.

Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe reclamant R.A.A.N. S.. ROMAG TERMO TR. S. și pe pârâții V. S. G. și V. A. M., având ca obiect

Pretenții.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că reclamanta a formulat cerere de repunere pe rol la care a atașat fișa clientului în sold și fișe individuale de calcul a cheltuielilor de întreținere.

Nemaifiind alte cereri formulate și excepții invocate de soluționat, instanța constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la această instanță la data de 02.04.2012 sub nr._ , reclamant R.A.A.N. S.. ROMAG TERMO TR. S. în baza contractului de cesiune creanțe nr. 6660/08.12.2010 încheiat cu Asociația de proprietari nr. 92 a chemat în judecată pe pârâții V. S. G. și V. A. M. solicitând obligarea acestora la plata sumei de 7362,15 lei, reprezentând c/valoare debit restant aferent perioadei decembrie 2006- octombrie 2010+ sold, cu penalități de întârziere pe perioada mai 2010- iulie 2010 sumă cesionată în totalitate în contul datoriei la energie termică.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că pârâtul, care este membru al Asociației de Proprietari nr. 92 Dr.Tr.S., domiciliază în Dr.Tr.S. .. 6, ., . a acumulat pentru neplata regiei un debit de 7362,15.

Creanța pârâților a fost cesionată de către Asociația de Proprietari reclamantei conform contractului de cesiune de creanțe nr. 6660/08.12.2010 . Reclamanta a mai arătat că prin adresa nr. 4810/08.12.2010, pârâtul a fost încunoștințat cu privire la suma datorată, potrivit prevederilor art. 1578 al. 1 lit. a C.civ.și a fost invitat în vederea rezolvării pe cale amiabilă a situației.

În drept a invocat dispozițiile art. 46 Legii nr.230/2007, art. 25 din HG nr.1588/2007, Contractul de cesiune de creanță, art. 1566 C.civ. art. 1568 pct.1 C.civ, art. 1586 C.civ. C.civ., și art. 82 coroborat cu art. 112 și urm. Codul de procedură civilă.

În dovedirea acțiunii reclamanta a anexat la cerere: contractul de cesiune de creanță nr. 6660/08.12.2010, fișă individuală privind debitul înreg. la asociația de proprietari, adresa de conciliere nr. 4810/08.12.2010, confirmare primire notificare.

Deși legal citați, pârâții nu s-a prezentat în fața instanței pentru a formula apărări, nu a depus întâmpinare și nu a mai achitat alte sume din debit.

Acțiunea reclamantei este scutită de taxă de timbru în temeiul art. 50 alin. 2 din Legea nr. 230/2007 coroborat cu art. 15 lit. p) din Legea nr. 146/1997, respectiv de timbru judiciar în temeiul art. 1 alin. 2 din OG 32/1995.

În temeiul art. 167 alin. 1 c.p.civ., sub aspect probatoriu, instanța a încuviințat și a administrat proba cu înscrisurile depuse la dosar, apreciind-o ca legală, concludentă, pertinentă și utilă, de natură să ducă la dezlegarea pricinii.

Analizând cererea reclamantei în raport de întreg materialul probator administrat în cauză și văzând dispozițiile legale în vigoare, instanța constată și reține următoarele:

Conform evidențelor de calcul al regiei restante instanța reține că pârâții V. S. G. și V. A. M., în calitate de proprietari ai apartamentului în condominiu nr. 6, din Dr.Tr. S., Dr.Tr.S. .. 6, ., ., jud. M. din cadrul Asociației de proprietari nr.92 Dr.Tr.S. înregistrează o datorie în valoare de 7362,15 lei față de Asociația de Proprietari nr. 92, reprezentând contravaloare regie restantă pe perioada decembrie 2006- octombrie 2010+ sold .

Creanța reprezentând debitul înregistrat de pârâți în sumă de 7362,15 lei( debit principal de 6876,56 lei pe perioada dec. 2006- oct. 2010+ sold, precum și penalități calculate în sumă de 485,58 lei pe perioada mai 2010- iulie 2010) a fost cesionat reclamantei de către Asociația de Proprietari nr. 92 conform contractului de cesiune creanțe nr. 6660/08.12.2010 ( f.6 ), iar pârâtul nu a mai achitat din datorie nici după introducerea acțiunii așa cum rezultă și din fișa clientului depusă ulterior la dosar .

Reclamanta, conform contractului de cesiune de creanță ( art.1 pct.d din contract) a preluat toate drepturile cedentului privind recuperarea creanțelor, inclusiv dreptul de a promova acțiuni pentru recuperarea debitului.

De altfel, anterior promovării prezentei acțiuni, reclamanta i-a invitat pe pârâți la sediul său pentru a-și achita debitul arătându-i toate consecințele care decurg în sens contrar.

Prin concluziile scrise reclamanta a solicitat admiterea în totalitate a acțiunii arătând că pârâții nu au mai achitat din debit.

Instanța a încuviințat proba cu înscrisurile depuse la dosar și a solicitat relații la reclamantă.

În ceea ce privește penalitățile la întârziere reclamanta a precizat în ce bază au fost calculate și nici nu a depus înscrisuri în acest sens.

Potrivit art. 25 alin. 1 din H.G. nr. 1588/2007, cotele de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari, calculate pentru fiecare proprietar din condominiu, vor fi achitate de aceștia, după caz, în termen de maximum 20 de zile de la data afișării listei de plată, dată care trebuie să fie înscrisă în lista de plată respectivă. În vederea respectării termenelor legale de plată a facturilor către furnizorii de utilități, administratorii au obligația de a afișa lista de plată în termen de maximum 5 zile de la data primirii ultimei facturi expediate prin poștă, certificată prin înscrisul de pe ștampila poștei, sau de la data confirmării de primire, în cazul transmiterii facturii prin curier/delegat. Asociația de proprietari poate calcula și percepe penalizări de întârziere pentru suma neachitată, în condițiile stabilite și aprobate de comitetul executiv al asociației de proprietari, în limitele stabilite de art. 49 alin. (1) din Legea nr. 230/2007. Suma acestora nu poate depăși suma cotei restante la care s-a aplicat.

Instanța reține din listele de plată depuse la dosar că obligația pârâților de plată a cheltuielilor pe perioada dec. 2006- oct. 2010+ sold este în cuantum de 6876,56 lei, excluzând penalitățile de întârziere calculate pe perioada mai 2010- iulie 2010.

Având în vedere că suma de 485,58 lei solicitată de reclamantă cu titlu de penalități de întârziere nu a fost dovedită corespunzător dispozițiilor de mai sus, nefăcând dovada bazei legale de calcul instanța urmează să respingă această cerere și să admită în parte acțiunea reclamantei, respectiv să oblige pe pârâtul la plata sumei de 6876,56 lei, reprezentând contravaloarea cheltuielilor de întreținere restante în perioada mai 2010- iulie 2010.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite în parte acțiunea formulată de reclamant R.A.A.N. S.. ROMAG TERMO TR. S. cu sediul în Dr.Tr.S., .. 1, jud. M. în contradictoriu cu pârâții V. S. G. și V. A. M. din Dr.Tr.S., . A, ., . .

Obligă pârâtul la plata sumei de 6876,56 lei reprezentând contravaloare regie restantă.

Respinge cererea de obligare a pârâtului la plata sumei de 485,58 lei reprezentând penalități de întârziere.

Cu recurs.

Pronunțată în ședință publică, azi, 11.01.2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Red. I.P.

Tehnored. CEM

4 ex./25.01. 2013

Cod. Operator 6497

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 119/2013. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN