Revendicare imobiliară. Sentința nr. 1498/2013. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN

Sentința nr. 1498/2013 pronunțată de Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN la data de 14-03-2013 în dosarul nr. 3894/225/2012

Dosar nr._ revendicare imobiliară

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA DROBETA T. S.

JUDEȚUL M.

Sentința Civilă nr. 1498

Ședința publică din data de 14.03.2013

Instanța constituită din:

Președinte: A. - M. B.

Grefier: C. C.

Pe rol se află soluționarea acțiunii civile formulate de reclamantul P. P. în contradictoriu cu pârâții G. L. și G. Ș. și intervenienții în interes propriu B. F. și B. C. având ca obiect revendicare imobiliară.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 07.03.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la data de 14.03.2013, când a hotărât următoarele:

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

P. cererea formulată și înregistrată pe rolul Judecătoriei Drobeta Turnu Severin la data de 20.03.2013 sub nr._, reclamantul P. P. prin procurator P. M. în contradictoriu cu pârâții G. L. și G. Ș., a formulat acțiune în revendicare prin care a solicitat ca instanța să oblige pârâții să lase în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de teren de 3900 m.p. situată în . 16, P 41 cu vecinii: N- ogaș și P. E., E- DE 403, V- rest proprietate reclamant și S- M. D..

În fapt a menționat că este proprietarul suprafeței de teren conform titlului de proprietate nr._/12.09.2011, teren care face parte din totalul de teren menționat în titlul de proprietate și a fost dobândit prin sentința civilă nr. 1283/09.03.2011, în baza Legii nr. 18/1991 și nu poate beneficia de dreptul său de proprietate întrucât pârâții l-au ocupat fără drept și refuză să-l părăsească.

A preciza că terenul în suprafață de 3900 m.p. se află în prelungirea spre est a terenului intravilan curți construcții al reclamantului care face corp comun cu restul terenului reprezentând curtea și grădina casei.

A invocat în susținerea celor menționate dispozițiile art. 563 alineat 1 și art. 566 cod civil și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.

A menționat faptul că a vândut pârâților o altă suprafață de teren pe un alt am,plasament cu alte vecinătăți, însă aceștia de crea credință și profitând de faptul că are o vârstă înaintată și nu se poate deplasa u ocupat și cei 3900 m.p. de teren, teren pe care nu l-a înstrăinat acestora.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 563-566 Cod civil raporta la art. 82(1) și art. 112 Cod procedură civilă,, art. 44 din Constituția României și art. 1 primul protocol al Curții Europene a Drepturilor Omului.

În dovedirea acțiunii a depus la dosarul cauzei, în fotocopie, următoarele înscrisuri: titlu de proprietate nr._/12.09.2011, sentința civilă nr. 1283/09.03.2011 pronunțată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin în dosarul nr._/225/2010, titlu de proprietate nr._/12.09.2011.

Acțiunea a fost timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 73 lei, achitată cu chitanța . nr._(126) din 10.04.2012 și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei.

La data de 07.05.2012 s-a depus la dosarul cauzei de către numiții B. F. și B. C. cerere de intervenție în interes propriu prin care au solicitat admiterea cererii de intervenție, urmând ca instanța să constate că sunt proprietarii terenului asupra căruia părțile se judecă, iar acestea să fie obligate să le respecte dreptul de proprietate asupra terenului, iar pârâții să fie obligați la plata cheltuielilor de judecată.

În fapt au menționat că prin actul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 4372/15.11.2011 au cumpărat de la reclamantul P. P. suprafața de teren de 4826 m.p. situat situată în . 16, P 41, județul M. cu vecinii: N- drum, E- M. C. 403, V- P. E. și S- NC_ și din această suprafață de teren, 3900 m.p. au fost ocupați abuziv și fără forme legale de către pârâții G. L. și G. Ș..

Au precizat faptul că au încercat soluționarea pe cale amiabilă să obțină posesia asupra terenului, însă pârâții au refuzat să-l elibereze și deși sunt proprietarii suprafeței de teren nu pot să-l folosească întrucât pârâții refuză să-l lase liber.

Cererea de intervenție a fost timbrată cu taxă judiciară e timbru în cuantum de 74 lei, achitată cu chitanța . nr._(126) din 22.05.2012 și timbru judiciar în valoare de 1,5 lei.

Pârâții, legal citați cu duplicat acțiune și mențiunea de a depune întâmpinare conform art.114 ind. 1 alin.2 C.pr. civ, au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea acțiunii formulate de către reclamant. întrucât nu folosesc suprafața de teren menționată în cererea de chemare în judecată ci doar suprafața de teren pentru care dețin titlu de proprietate.

Au menționat faptul că au cumpărat de la reclamant suprafața de teren de 5000 m.p. teren și prin sentința civilă nr. 5512/10.11.2011 pronunțată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin în dosarul nr. 8260/225/201 s-a pronunțat o hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare cumpărare pentru această suprafață de teren care a fost identificată prin expertiză tehnică omologată de către instanță. Au precizat că din cererea de intervenție formulată de intervenienții rezultă că reclamanții nu mai au calitate procesuală activă vânzând suprafața dec teren revendicată anterior introducerii cererii de chemare în judecată, nemaifiind proprietarii terenului revendicat.

Au atașat la întâmpinare, în fotocopie, următoarele înscrisuri: sentința civilă nr. 5512/10.11.2011 pronunțată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin în dosarul nr._ și raport de expertiză efectuat de expert Biteș Ș. în dosarul nr._ .

La termenul de judecată din data de 13.06.2012, instanța a admis în principiu cererea de intervenție formulată de B. F. și B. C. și a dispus introducerea acestora în cauză în această calitate, a unit cu fondul cauzei excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților, invocată de către pârâți și a încuviințat efectuarea în cauză a unei expertize specialitatea topografie, având ca obiective: identificarea terenurilor din acțiune, din titlul de proprietate depus la dosar, din hotărârea care ține loc de vânzare cumpărare și contractul de vânzare cumpărare, urmând a se stabili dacă este vorba de unul și același teren iar în caz afirmativ care este motivul de figurează cu vecini diferiți, dacă este vorba despre suprapuneri între terenuri totale sau parțiale, care este valoarea terenului, identificarea urmând a se face prin amplasament, vecinătăți, categorie de folosință, coordonate cadastrale, urmând ca raportul de expertiză să fie avizat de OCPI MH.

Raportul de expertiză efectuat de expert P. I. a fost depus la dosarul cauzei la data de 20.09.2012( filele 48-59).

Instanța, în exercițiul rolului activ reglementat de dispozițiile art.129 alineat 5 Cod procedură civilă a acvirat dosarul nr._ în care s-a pronunțat sentința civilă nr. 5512/1011.2011 și dosarul nr._/225/2010 în care s-a pronunțat sentința civilă nr. 1283/10.11.2011.

La termenul de judecată din data de 25.10.2012, instanța, având în vedere obiectul cauzei și înscrisurile aflate la dosar, în baza rolului activ reglementat de dispozițiile art. 129 alineat 5 Cod procedură civilă, a pus în vedere reclamantului să depună la dosarul cauzei, în fotocopie sentința civilă nr. 5512/1011.2011 pronunțată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin în dosarul nr._, a emis adrese la Oficiul de cadastru și Publicitate Imobiliară M. pentru a depune la dosarul cauzei întreaga documentație care a stat la baza întabulării dreptului de proprietate asupra imobilului cu nr. cadastral_ pentru terenul în suprafață de 4826 m.p. arabil extravilan situat în T 16, P41, Izvoru Bîrzii, cu vecinii: N- drum, E-. M. C.; S- NC_( fostă proprietate reclamant Pertolescu P., actualmente proprietari B. F. și B. C.); V- P. E. și încheierea de întabulare a dreptului de proprietate în cartea funciară și pentru a comunica dacă s-a operat întabularea în cartea funciară a dreptului de proprietate asupra imobilului menționat în dispozitivul sentinței civile nr. 5512/10.11.2011 pronunțată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin în dosarul nr._ (respectiv terenul arabil, extravilan, situat in extravilanul comunei Izvoru Bârzii, judet M., tarlaua 16, . de 5000 mp, cu vecinii: N- moșt. B. C., S- propr. B. (T9 intravilan), E- M. C., V- P. E., cuprins in titlul de proprietate nr._/22.04.1998) și la Comisia Locală de Fond Funciar Izvoru Bîrzii pentru a depune la dosarul cauzei întreaga documentație care a stat la baza emiterii titlurilor de proprietate nr._/22.04.1998 și nr._/12.09.2011 (copii cerere reconstituire, registru agricol, plan parcelar, procese verbale punere în posesie și orice alte documente aflate în arhiva comisiei) și pentru a comunica dacă titlul de proprietate nr._/22.04.1998 a fost anulat sau modificat.

Cu adresa nr._/30.10.2012 depusă la dosarul cauzei la data de 05.11.2012 Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară M. a depus la dosarul cauzei copia conformă cu exemplarul din arhiva PCPI – Drobeta Turnu Severin a dosarului nr._/03.11.2011, iar Comisia Locală de Fond Funciar Izvoru Bîrzii, cu adresa nr. 4389/07.11.2012 a depus la dosarul cauezi cerere reconstituire Legea 18/1991- P. V. C., copie RA 1959/1963- P. V. C., cerere reconstituire P. P., sentința civilă nr. 1283/09.03.2011 pronunțată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin în dosarul nr._/225/2010, anexa nr. 1 și nr. 2b, plan parcelar, sentința civilă nr. 1210/04.03.2011 pronunțată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin în dosarul nr._ .

Reclamantul a depus de asemenea la dosarul cauzei, în fotocopie, următoarele înscrisuri: sentința civilă nr. 5512/1011.2011 pronunțată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin în dosarul nr._, promisiune bilaterală de vânzare cumpărare autentificată sub nr. 2152/03.06.2010 de BNP I. A., extras de carte funciară pentru informare, încheieri cf nr._ nr._, plan de amplasament șui delimitare a bunului imobil, chitanță pentru creanțele bugetelor locale, contract de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 4372/15.11.2011 de BNP I. A..

Față de faptul că reclamantul P. P. și intervenienții în interes propriu B. F. și B. C. au formulat obiecțiuni la raportul de expertiză întocmit de expert P. I., instanța la termenul de judecată din data de 29.11.2012, considerându-le întemeiate, le-a admis și a revenit cu adresă la expert P. I. pentru a formula un punct de vedere și a răspunde punctual cu privire la fiecare dintre obiecțiunile formulate la raportul de expertiză și să identifice în mod distinct pe schiță prin amplasament, vecini, suprafață, coordonate stereo terenul menționat în titlul de proprietate nr._/12.09.2011 în suprafață de 4826 m.p., terenul din contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 4372/15.112.011 de BNP I. A. și terenul din sentința civilă nr. 5512/10.11.2011 pronunțată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin în dosarul nr._, având în vedere vecinii din actele de proprietate de care se prevalează părțile, având în vedere că vecinii evidențiați pe schița întocmită nu concordă cu vecinii din actele de proprietate ale reclamantului și intervenienților în interes propriu, raportat și la faptul că terenul ce face obiectul prezentei cauze se află într-o parcelă diferită, expertul urmând a efectua măsurători proprii ale terenurilor în cauză, urmând a evidenția distinct pe schiță suprafața de 3900 m.p. revendicată de reclamant și intervenienți, având în vedere și vecinii terenului revendicat, astfel cum au fost indicați de reclamant în cererea de chemare în judecată.

La data de 04.01.2013 expert P. I. a depus la dosarul cauzei răspuns la obiecțiunile formulate, iar la termenul de judecată din data de 17.01.2013, instanța, având în vedere că expert P. I. prin răspunsul la obiecțiuni depus la dosarul cauzei la data de 04.01.2013 nu a răspuns punctual la obiecțiunile la raportul de expertiză întocmit în cauză, formulate de reclamantul P. P. și intervenienții în interes propriu B. F. și B. C., va reveni cu adresă la expert P. I. pentru a formula un punct de vedere și a răspunde punctual cu privire la fiecare dintre obiecțiunile formulate la raportul de expertiză și să identifice în mod distinct pe schiță prin amplasament, vecini, suprafață, coordonate stereo terenul menționat în titlul de proprietate nr._/12.09.2011 în suprafață de 4826 m.p., terenul din contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 4372/15.112.011 de BNP I. A. și terenul din sentința civilă nr. 5512/10.11.2011 pronunțată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin în dosarul nr._, având în vedere vecinii din actele de proprietate de care se prevalează părțile, având în vedere că vecinii terenului menționat în titlul de proprietate nr._/12.09.2011 în suprafață de 4826 m.p evidențiați pe schița întocmită nu concordă cu vecinii din actele de proprietate ale reclamantului și intervenienților în interes propriu, raportat și la faptul că terenul ce face obiectul prezentei cauze se află într-o parcelă diferită de terenul din sentința civilă nr. 5512/10.11.2011, expertul urmând a evidenția distinct pe schiță suprafața de 3900 m.p. revendicată de reclamant și intervenienți, având în vedere și vecinii terenului revendicat, astfel cum au fost indicați de reclamant în cererea de chemare în judecată. De asemenea, expertul urmează a indica dacă vecinii terenului menționat în titlul de proprietate nr._/12.09.2011 coincid cu amplasamentul faptic real al terenului, dacă terenul situat în T 16, P 41 are în fapt alți vecini, iar în ipoteza în care terenul are în fapt un alt amplasament decât cel dat de vecinătățile din titlul de proprietate nr._/12.09.2011 urmează a face precizări în acest sens, având în vedere și expertiza efectuată în dosarul nr._/225/2010 având ca obiect fond funciar ce a stat la baza emiterii titlului de proprietate nr._/12.09.2011 potrivit căreia terenul ar avea în fapt alt amplasament decât cel redat în schița întocmită în cauză.

La data de 13.02.2013 expert P. I. a depus la dosarul cauzei precizări la raportul de expertiză tehnică judiciară, iar față de faptul că pârâții G. L. și G. Ș. au formulat obiecțiuni, instanța, la termenul de judecată din data de 18.02.2013, considerându-le întemeiate, le-a admis și a revenit cu adresă la expert P. I. pentru a formula un punct de vedere și a răspunde punctual cu privire la fiecare dintre obiecțiunile formulate la suplimentul la raportul de expertiză, având în vedere că prin suplimentul la raportul de expertiză nu a făcut referire și la expertiza efectuată în dosarul nr._/225/2010 având ca obiect fond funciar ce a stat la baza emiterii titlului de proprietate nr._/12.09.2011, iar față de schița efectuată, să precizeze punctele de contur ale fiecărui teren identificat în parte.

La data de 06.03.2013 expert P. I. a depus la dosarul cauzei precizări la raportul de expertiză tehnică judiciară.

Analizând materialul probator administrat în cauza, instanța constată următoarele:

Potrivit art.137 C.proc.civ. instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii, astfel încât va analiza cu prioritate excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului P. P., invocată de pârâți prin întâmpinare.

Întrucât reclamantul este acela care declanșează procedura judiciară, acestuia îi revine obligația de a justifica atât calitatea sa procesuală, cât și calitatea procesuală a pârâtului. Această obligație își are temeiul în dispozițiile art. 112 Cod procedură civilă, care prevede că cererea de chemare în judecată trebuie să cuprindă, printre alte elemente, obiectul, precum și motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază pretenția reclamantului. P. indicarea pretenției sale, precum și a împrejurărilor de fapt și de drept pe care se bazează această pretenție reclamantul justifică îndreptățirea de a introduce cererea împotriva unui anumit pârât.

Astfel, în baza sentinței civile nr. 1283/09.03.2011, s-a emis titlul de proprietate nr._/12.09.2011 pe numele reclamantului P. P. pentru suprafața de teren de 4826 m.p. situată în . 16, P 41 cu vecinii: N- ogaș și P. E., E- DE 403, V- rest proprietate reclamant și S- M. D., suprafață de teren din care reclamantul revendică suprafața de 3900 m.p (f.18-20).

P. contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 4372/15.11.2011 de BNP I. A., reclamantul P. P. a vândut intervenienților B. F. și B. C., suprafața de teren de 4826 m.p. situată în . 16, P 41, cu nr. cadastral_ (f.31).

P. urmare, cum la data formulării prezentei acțiunii având ca obiect revendicare, reclamantul P. P. nu mai era proprietarul suprafeței revendicate de 3900 m.p, și cum acțiunea în revendicare este o acțiune prin care proprietarul care a pierdut posesia asupra unui bun determinat cere instanței să i se stabilească dreptul de proprietate asupra bunului și să redobândească posesia lui de la cel care îl stăpânește fără drept, instanța reține că excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului P. P., invocată de pârâți prin întâmpinare, este întemeiată astfel încât o va admite și prin urmare va respinge acțiunea formulată de reclamantul P. P. în contradictoriu cu pârâții G. L. și G. Ș., ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă.

În ceea ce privește cererea formulată de intervenienții în interes propriu B. F. și B. C., aceștia au dobândit de la reclamantul P. P. suprafața de teren de 4826 m.p. situată în . 16, P 41, cu nr. cadastral_, prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 4372/15.11.2011 de BNP I. A. (f.31).

P. sentința civilă nr. 5512/10.11.2011 pronunțată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin în dosarul nr._ s-a admis în parte acțiunea precizată formulată de către G. L. și G. Ș., în contradictoriu cu P. P., s-a constatat valabilitatea promisiunii bilaterale de vânzare- cumpărare încheiata intre părți autentificată sub nr. 2152/03.06.2010 de B.N.P.I. A., privind terenul arabil, extravilan, situat in extravilanul comunei Izvoru Bârzii, judet M., tarlaua 16, . de 5000 mp, cu vecinii: N- moșt. B. C., S- propr. B. (T9 intravilan), E- M. C., V- P. E., cuprins in titlul de proprietate nr._/22.04.1998, terenul fiind în posesia cumpărătorilor G. L. și G. Ș..

Potrivit disp.555 Cod Civil, proprietatea privată este dreptul titularului de a poseda, folosi și dispune de un bun în mod exclusiv, absolut și perpetuu, în limitele stabilite de lege, iar conform disp.563 Cod Civil, proprietarul unui bun are dreptul de a-l revendica de la posesor sau de la o altă persoană care îl deține fără drept. Astfel, acțiunea în revendicare este o acțiune prin care proprietarul care a pierdut posesia asupra unui bun determinat cere instanței să i se stabilească dreptul de proprietate asupra bunului și să redobândească posesia lui de la cel care îl stăpânește fără drept. Orice persoană care este proprietar neposesor poate astfel chema în judecată o altă persoană care îi tulbură proprietatea și posesia pentru restabilirea dreptului său de proprietate.

Conform art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventia Europeana a Drepturilor Omului, „orice persoana fizica sau juridica are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauza de utilitate publica si în conditiile prevazute de lege si de principiile generale ale dreptului international”.

Astfel, pârâții se prevalează de sentința civilă nr. 5512/10.11.2011 pronunțată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin în dosarul nr._, prin care s-a constatat valabilitatea promisiunii bilaterale de vânzare- cumpărare încheiata intre părți autentificată sub nr. 2152/03.06.2010 de B.N.P.I. A., privind terenul arabil, extravilan, situat in extravilanul comunei Izvoru Bârzii, judet M., tarlaua 16, . de 5000 mp, cu vecinii: N- moșt. B. C., S- propr. B. (T9 intravilan), E- M. C., V- P. E., cuprins in titlul de proprietate nr._/22.04.1998 emis pe numele autorului reclamantului P. P..

Intervenienții în interes propriu B. F. și B. C. se prevalează de contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 4372/15.11.2011 de BNP I. A. prin au dobândit de la reclamantul P. P. suprafața de teren de 4826 m.p. situată în . 16, P 41, cu nr. cadastral_, suprafața de teren înscrisă în titlul de proprietate nr._/12.09.2011 emis pe numele reclamantului P. P..

P. sentința civilă nr. 1283/09.03.2011, s-a admis acțiunea așa cum a fost precizată de petentul P. P. în contradictoriu cu intimatele primăria Izvoru Bârzii, C.L.F.F. Izvoru Bârzii și C.J.F.F. MEHEDINTI, s-a constatat dreptul de proprietate al reclamantului prin efectul art. 23 din Lg. 18/1990 rep. asupra terenului în suprafață de 4826 de mp situat în tarlaua 16 . . vecini la N-ogaș și P. E., la E- DE 403, la S- M. D., la V- rest proprietate reclamant, sentință în baza căreia s-a emis titlul de proprietate nr._/12.09.2011 în care au fost înscriși aceeași vecini ca în sentința civilă nr. 1283/09.03.2011.

P. încheierea CF nr._ din data de 09.11.2011, s-a admis cererea și s-a întabulat dreptul de proprietate cu privire la terenul în suprafață de 4826 de mp situat în tarlaua 16 . . nr. cadastral_, documentația cadastrală fiind întocmită cu următori vecini: N-DE, S- nr. cadastral_, V-P. E., E-M. C., potrivit adeverinței nr. 4683/08.11.2011 emisă de Primăria Comunei Izvoru Bîrzii (f.87-117).

Din raportul de expertiza intocmit in cauza de expert P. I. si suplimentele la raportul de expertiza, instanța reține că terenul arabil, extravilan, situat in extravilanul comunei Izvoru Bârzii, judet M., tarlaua 16, . de 5000 mp menționat în dispozitivul sentinței civile nr. 5512/10.11.2011 pronunțată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin în dosarul nr._, se suprapune cu terenul de 4826 m.p. situat în . 16, P 41, cu nr. cadastral_, amplasamentul terenurilor fiind același, iar vecinii în fapt sunt aceeași (f.48-59, 163-169, 178-179).

Astfel, din probatoriul administrat în cauză, rezultă ca ambele părți exhibă titluri de proprietate, intervenienții în interes propriu B. F. și B. C. se prevalează de contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 4372/15.11.2011 de BNP I. A., privind suprafața de teren de 4826 m.p. situată în . 16, P 41, suprafața de teren înscrisă în titlul de proprietate nr._/12.09.2011, iar pârâții se prevalează de sentința civilă nr. 5512/10.11.2011 pronunțată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin în dosarul nr._, privind terenul arabil, extravilan, situat in extravilanul comunei Izvoru Bârzii, judet M., tarlaua 16, . de 5000 mp, cuprins in titlul de proprietate nr._/22.04.1998 .

Deși, terenurile celor două părți figurează scriptic în tarlale și parcele diferite, și sunt înscrise în titlurile de proprietate diferite, din cuprinsul raportului de expertiza intocmit in cauza de expert P. I. si suplimentele la raportul de expertiza, instanța reține că amplasamentul în fapt al terenurilor se suprapune parțial, deși în aparență vecinii suprafeței de teren de 4826 m.p. situată în . 16, P 41, cu nr. cadastral_ înscriși în titlul de proprietate nr._/12.09.2011 sunt diferiți față de cei găsiți de expert la fața locului, se reține că expertul a precizat faptul că emitentul titlului a schimbat vecinătățile punctelor cardinale, iar în fapt amplasamentul terenului este cel identificat de expert.

P. urmare, întrucât ambele părți exhibă titluri de proprietate care provin de la același autor instanța urmează să verifice care dintre aceștia au un drept preferabil, în această ipoteză urmează a se distinge după cum părțile au îndeplinit sau nu formalitățile de publicitate imobiliară. Astfel, dacă niciuna dintre părți nu a înscris titlul său, are preferință titlul cu data cea mai veche, dacă s-a efectuat înscrierea, va avea preferință partea care a înscris mai întâi, potrivit principiului qui prior tempore, potior iure, chiar dacă actul înscris mai întâi este încheiat ulterior.

Astfel, deși pârâții G. L. și G. Ș. au încheiat cu P. P. promisiunea bilaterală de vânzare- cumpărare autentificată sub nr. 2152/03.06.2010 de B.N.P.I. A., privind terenul arabil, extravilan, situat in extravilanul comunei Izvoru Bârzii, judet M., tarlaua 16, . de 5000 mp, consființită prin sentința civilă nr. 5512/10.11.2011 pronunțată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin în dosarul nr._, aceștia nu au întabulat dreptul de proprietate asupra acestui imobil în cartea funciară astfel cum rezultă din adresa nr._/30.10.2012 emisă de O.C.P.I. (f.85).

Pe de altă parte, intervenienții în interes propriu B. F. și B. C., au dobândit suprafața de teren de 4826 m.p. situată în . 16, P 41, cu nr. cadastral_, prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 4372/15.11.2011 de BNP I. A., terenul cumpărat de aceștia fiind deja întabulat în CF la data încheierii contractului de vânzare cumpărare.

P. urmare, deși pârâții G. L. și G. Ș. se prevalează de un titlu cu dată anterioară titlului exhibat de intervenienții în interes propriu B. F. și B. C., terenurile fiind înscrise în titlul de proprietate nr._/22.04.1998 și respectiv titlul de proprietate nr._/12.09.2011, ce provin de la același autor, cum numai intervenienții în interes propriu B. F. și B. C. au întabulat dreptul de proprietate, aceștia au un titlu de proprietate preferabil.

În consecință, având în vedere cele expuse mai sus, cum din suplimentul la raportul de expertiza, instanța reține că terenurile părților se suprapun pe o suprafață de 3163 mp, instanța va admite în parte cererea formulată de intervenienții în interes propriu B. F. și B. C. în contradictoriu cu pârâții G. L. și G. Ș., și va obliga pârâții să lase în deplină proprietate și pașnică posesie intervenienților terenul arabil extravilan în suprafață 3163 m.p. situat in Izvoru Bîrzii jud. M., delimitat prin punctele 13,6,11,12,13 conform schiței anexa la raportul de expertiză întocmit în cauză de către expert P. I. depusă la dosar la fila 179.

Totodată va omologa raportul de expertiza intocmit in cauza de expert P. I. si suplimentele la raportul de expertiza.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului P. P., invocată de pârâți prin întâmpinare.

Respinge acțiunea formulată de reclamantul P. P. cu domiciliul în M. Nouă, . S. în contradictoriu cu pârâții G. L. cu domiciliul în . Izvoru Bîrzii, județul M. și G. Ș. cu domiciliul în . Izvoru Bîrzii, județul M., ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă.

Admite în parte cererea formulată de intervenienții în interes propriu B. F. cu domiciliul în ., județul M. și B. C. cu domiciliul în ., județul M. în contradictoriu cu pârâții G. L. și G. Ș..

Obligă pârâții să lase în deplină proprietate și pașnică posesie intervenienților terenul arabil extravilan în suprafață 3163 m.p. situat in Izvoru Bîrzii jud. M., delimitat prin punctele 13,6,11,12,13 conform schiței anexa la raportul de expertiză întocmit în cauză de către expert P. I. depusă la dosar la fila 179.

Omologheaza raportul de expertiza intocmit in cauza de expert P. I. si suplimentele la raportul de expertiza.

Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi 14.03.2013.

PREȘEDINTE GREFIER

Red. A-M.B./Tehn. C.C. 6 ex./ 12.04.2013

Operator de date cu caracter personal

înregistrat sub numărul 6497

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Revendicare imobiliară. Sentința nr. 1498/2013. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN