Pretenţii. Sentința nr. 375/2013. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN

Sentința nr. 375/2013 pronunțată de Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN la data de 22-01-2013 în dosarul nr. 17013/225/2012

Dosar nr._ -pretentii-

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA DROBETA-T. S.

- JUDETUL MEHEDINTI -

SENTINȚA CIVILĂ NR. 375

ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 22.01.2013

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE: D. C.

GREFIER: E. N.

Pe rol judecarea cauzei civile formulate de reclamanta ASOCIATIA DE P. NR. 22 în contradictoriu cu pârâtul D. I., având ca obiect pretentii.

La apelul nominal făcut în ședință publică, în ordinea de pe listă a răspuns pârâtul, lipsă fiind reclamanta.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că prin serviciul registratură a fost depusă o cerere de către reclamantă prin care solicită suspendarea cauzei.

Instanța acordă cuvântul pârâtului pe cererea de suspendare.

Pârâtul solicită respingerea cererii.

Instanța având în vedere că motivul invocat, acela al reconstituirii listelor de plată, nu de încadrează în niciunul din cazurile prevăzute de codul de procedură civilă.

Nemaifiind alte cereri prealabile sau excepții de invocat instanța acordă cuvântul părții prezente în vederea propunerii de probe.

Pârâtul solicita încuviințarea probei cu înscrisurile de la dosarul cauzei.

In temeiul art. 167 alin.1 Cod Procedura Civila instanța încuviințează pentru părți proba cu înscrisurile de la dosarul cauzei, considerând-o legala, pertinenta si concludenta soluționării cauzei.

Nemaifiind alte cereri de formulat ori probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă părților prezente cuvântul pe fond.

Pârâtul solicită respingerea acțiunii și exonerarea sa de la plata cheltuielilor de întreținere evidențiate.

Nemaifiind alte probe de administrat, instanța declară închise dezbaterile potrivit art. 150 C.proc.civ. și reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA:

Deliberând asupra cauzei de față constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 15.11.2012 sub nr._, reclamanta Asociația de proprietari nr. 22 a chemat in judecata pe pârâtul D. I. pentru ca instanța prin hotărârea ce o va da să îl oblige pe pârât să achite suma de 237,19 lei reprezentând regie restantă aferentă perioadei decembrie 2010 (sold) – 31 iulie 2012.

In motivare a arătat că pârâta, în calitate de proprietar al apartamentului nr. 13 situat în Drobeta Tr. S., .. 5, . nu a achitat cotele de întreținere aferente apartamentului în care locuiește, cumulând un debit de 237,19 lei.

A precizat că în conformitate cu legislația în vigoare asociația de proprietari are dreptul de a acționa în justiție pe orice proprietar pentru sumele datorate cu titlu de contribuție la cheltuielile comune ale clădirii, dacă suma reprezintă o restanță de cel puțin 3 luni.

În drept, cererea nu a fost întemeiată.

La dosar au fost depuse lista de plată a cotelor de contribuție la cheltuielile asociației pentru luna iunie 2011.

Pârâtul a depus la dosar întâmpinare prin care a arătat, în esență, că a achitat întregul debit către asociație, depunând în dovedirea susținerilor mai multe chitanțe care atestă lata anumitor sume către asociația de proprietari.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține în fapt și în drept următoarele:

Conform listei de plată a cotelor de contribuție la cheltuielile asociației pentru luna iunie 2011, la apartamentul 13 de pe scara 1 a blocului 4 figurează un debit de 181 lei. .

În conformitate cu dispozițiile art. 46 din Legea nr.230/2007 toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietari; potrivit 49 alin.2 din același act normativ și art.25 din HG nr.1588/2007, termenul de plată a cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari, afișate pe lista lunară de plată, este de maximum 20 de zile calendaristice, iar potrivit art. 50 alin.1 din aceeași lege, asociația de proprietari are dreptul de a acționa în justiție pe orice proprietar care se face vinovat de neplata cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari mai mult de 90 de zile de la termenul stabilit.

Potrivit art. 25 alin. 1 din H.G. nr. 1588/2007, cotele de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari, calculate pentru fiecare proprietar din condominiu, vor fi achitate de aceștia, după caz, în termen de maximum 20 de zile de la data afișării listei de plată, dată care trebuie să fie înscrisă în lista de plată respectivă. În vederea respectării termenelor legale de plată a facturilor către furnizorii de utilități, administratorii au obligația de a afișa lista de plată în termen de maximum 5 zile de la data primirii ultimei facturi expediate prin poștă, certificată prin înscrisul de pe ștampila poștei, sau de la data confirmării de primire, în cazul transmiterii facturii prin curier/delegat. Art. 32 alin. 3 din H.G. nr. 1588/2007 stabilește că niciun proprietar de apartament sau de spațiu cu altă destinație decât aceea de locuință nu va fi exceptat de la obligația de a contribui la plata cheltuielilor comune, ca urmare a renunțării la folosirea unei părți din proprietatea comună, a abandonării apartamentului sau a spațiului cu altă destinație decât aceea de locuință ori în alte situații.

În cauza de față se observă că, deși reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 237,19 lei reprezentând regie restantă aferentă perioadei decembrie 2010 (sold) – 31 iulie 2012 nu a depus la dosar acte din care să reiese că aceasta este datoria pe care pârâtul o înregistrează către asociație, singura listă de plată fiind cea din luna iunie 2011.

Mai mult decât atât, pârâtul a depus la dosar mai multe chitanțe care atestă că acesta a achitat contravaloarea regiei restante, chitanța aflată la fila 25 atestând faptul că la data de 01.10.2012 a achitat suma de 130 lei reprezentând regie aferentă lunii august 2011.

De altfel, și celelalte chitanțe atestă că în anul 2011 pârâtul a plătit mai mute sume cu titlu de regie datorată asociației de proprietari.

Chitanța aflată la fila 19 atestă faptul că la data de 01.02.2011 a achitat contravaloarea regiei aferente lunii decembrie 2010, iar chitanțele aflate la filele 19-21 atestă că a plătit contravaloarea regiei aferente lunilor ianuarie - martie 2011.

Cum reclamanta nu a făcut probe în dovedirea cererii, iar pârâtul a demonstrat că a achitat regia restanță, instanța urmează să respingă cererea reclamantei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite, în parte, cererea având ca obiect pretenții formulată de reclamanta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI „MKS”, cu sediul in Drobeta Turnu Severin, .. 6, ., parter, județul M., împotriva pârâtei P. M., cu domiciliul in Drobeta Turnu Severin, .. 6, ., .

Obligă pârâta să-i plătească reclamantei suma de 2437,67 lei reprezentând regie restantă aferentă perioadei iunie 2010 – iunie 2012.

Respinge cererea pârâtei privind acordarea unui termen pentru executarea hotărârii.

Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 200 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 29.01.2013, la sediul Judecătoriei Drobeta Tr. S..

PREȘEDINTE, GREFIER,

Red. D.C.Tehnored. EN

2 ex/3pag. 3/18.02.2013

Operator de date cu caracter personal

înregistrat sub numărul 6497

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 375/2013. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN