Reziliere contract. Sentința nr. 230/2013. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN

Sentința nr. 230/2013 pronunțată de Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN la data de 17-01-2013 în dosarul nr. 11109/225/2011

Dosar nr._ - Reziliere contract - Perimare -

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA DROBETA-T. S.

SENTINȚA CIVILĂ NR. 230

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 17.01.2013

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE: C. O.

GREFIER: E. O.

Pe rol soluționarea cauzei civile privind pe reclamantul C. L. DR. TR. S. - SPAGDPP în contradictoriu cu pârâtul F. I. C., având ca obiect reziliere contract.

La apelul nominal, făcut în ședință publică, nu au răspuns părțile.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează faptul că, stadiul procesual al prezentei cauze este primul termen de judecată după ce cauza a fost repusă pe rol în vederea constatării perimării.

Instanța verifică din oficiu condițiile prevăzute de art. 248 Cod procedură civilă și constată că au trecut mai mult de un an de la ultimul act de procedură, pricina fiind suspendată la data de 24.11.2011, în temeiul art. 242 alin.1 pct.1 Cod procedură civilă.

Având în vedere că nu mai sunt alte cereri de formulat, instanța invocă, din oficiu, excepția perimării cererii de chemare în judecată și rămâne în pronunțare, cu prioritate, asupra excepției, potrivit art. 137 alin. 1 c.p.civ.

INSTANȚA,

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._, la data de 11.10.2011, reclamantul C. L. Drobeta Turnu Severin - SPAGDPP în contradictoriu cu pârâtul F. I. C. a solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună rezilierea contractului de închiriere nr.737/01.01.2007, pentru locuința din Drobeta Turnu Severin -Gura Văii, ., ., apt.27, evacuarea pârâtului din locuință și obligarea sa la plata sumei de 834 lei, cu titlu de contravaloare chirie pe perioada 01.05._11, penalități de întârziere și contravaloarea consumului de apă.

În dovedirea cererii s-au depus la dosar înscrisuri (f.4-10), acțiunea fiind întemeiată în drept pe dispozițiile art. 24 din Legea 114/1996 și ale cap.IV din contractul de închiriere nr. 737/01.01.2007.

Legal citat, intimatul nu a formulat întâmpinare în cauză.

Prin încheierea de ședință din data de 24.11.2011, instanța, în baza art. 242 alin.1 pct.1 Cod procedură civilă a dispus suspendarea cauzei lipsa părților.

Analizând excepția de perimare invocată, în raport de întregul material probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

Din verificarea actelor de la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost îndeplinit la data de 24.11.2011, când prin încheierea de ședință pronunțată la acest termen, în temeiul art. 242 alin.1 pct.1 Cod procedură civilă a dispus suspendarea cauzei la solicitarea părților.

Conform prevederilor art. 248 C.P.C., orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an în materie civilă, iar conform dispozițiilor art.252 C.P.C., perimarea se poate constata și din oficiu.

Constatând că de la data încheierii de suspendare, prezenta cauză a rămas în nelucrare mai mult de un an de zile, din vina părților neîndeplinindu-se nici un act de procedură în vederea judecării pricinii, instanța, în baza art. 248 și urm C.p.civ, urmează a admite excepția invocată și a constata perimată acțiunea de față.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția de perimare a acțiunii, invocată din oficiu de instanță.

Constată perimată acțiunea având ca obiect reziliere contract, formulată de reclamantul C. L. DR. TR. S. - SPAGDPP, cu sediul în Drobeta Turnu Severin, ..2, .. M. în contradictoriu cu pârâtul F. I. C., cu sediul în Drobeta Turnu Severin, . C, ., apt.27, jud. M..

Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17.01.2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

C. O. E. O.

Red. C.O. / Tehn. O.E.

4 ex./ 2 pag./23.01.2013

Operator de date cu caracter personal

înregistrat sub numărul 6497

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Reziliere contract. Sentința nr. 230/2013. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN