Acţiune în constatare. Sentința nr. 2141/2015. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN

Comentarii

0

Sentința nr. 2141/2015 pronunțată de Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN la data de 09-06-2015 în dosarul nr. 16943/225/2014

Dosar nr._ acțiune în constatare

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA DROBETA-T. S.

SENTINȚA CIVILĂ NR. 2141

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 09.06.2015

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE – I. C. G.

GREFIER –L. M. B.

Pe rol judecarea cauzei Litigii cu profesioniștii privind pe reclamantul pârât M. T. și pe pârâtele reclamante B. C. ROMANIA SA, B. S. M., având ca obiect acțiune în constatare.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns reclamantul asistat de av. Ș. E. C. pentru reclamant și av. A. C. pentru pârâte.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Instanța procedează la legitimarea reclamantului.

De asemenea, instanța procedează la administrarea probei interogatoriului reclamantului, răspunsurile acestuia fiind consemnate și atașate la dosar.

Av. Ș. E. C. pentru reclamant pârât arată că nu mai insistă în administrarea probei cu expertiză contabilă.

Instanța ia act că nu se mai insistă de către apărătorul reclamantului în administrarea probei cu expertiză contabilă.

Fiind interpelați, apărătorii părților învederează că nu mai au alte cereri de formulat.

Nemaifiind alte cereri, în temeiul art. 392 Cod Procedura Civilă instanța acordă părților cuvântul pe fond.

Avocat Ș. E. C. pentru reclamantul pârât solicită admiterea acțiunii precizate, să se constate existența clauzei abuzive privind comisionul de administrare prevăzut la pct. 9 din contract și comisionul de urmărire riscuri prevăzut la art. 9 lit. e din contract să se dispună anularea acestora și să fie obligate pârâtele la restituirea sumelor încasate în baza acestor clauze, cu cheltuieli de judecată. Arată că aceste clauze sunt abuzive, nefiind negociate cu clientul, ci impuse de către bancă. Mai arată că în ceea ce privește contractul încheiat, acesta este un contract standard, preformulat, este un contract de adeziune, nenegociat cu clientul. Reclamantul nu a avut posibilitatea de a negocia clauzele impuse de bancă, acesta neputând influența în nici un fel comisioanele percepute de către bancă.

Avocat A. C. pentru pârâtele reclamante solicită respingerea acțiunii, cu cheltuieli de judecată. Arată că între părți a mai existat un credit ceea ce înseamnă că reclamantul încearcă să inducă instanța în eroare prin afirmația că cel care face obiectul prezentului dosar este primul credit contractat la B.. De asemenea, arată că banca și-a îndeplinit obligațiile privind transparența clauzelor inserate în contract, acesta prevede clauze clare, inteligibile, au un conținut clar, iar reclamantul cunoștea aceste clauze și a fost de acord cu condițiile băncii. În ceea ce privește caracterul abuziv al clauzelor contestate de reclamant, arată că nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile cerute de lege prevăzute de art. 4 al. 1 din Legea 193/2000.

În subsidiar, în măsura în care instanța va aprecia oportună adaptarea dispozițiilor contractuale a solicitat ca instanța să adapteze contractul în sensul de a menține valorile procentuale ale comisioanelor de administrare și de riscuri, dar aplicarea acestora la soldul creditului.

Avocat Ș. E. C. pentru reclamantul pârât solicită respingerea cererii reconvenționale ca neîntemeiată.

Constatând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale pricinii, în temeiul dispozițiilor art. 394 Cod procedura civilă instanța închide dezbaterile asupra fondului și reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Prin cererea depusă la această instanță la data de 22.12.2014, reclamantul M. T. a chemat în judecată pe pârâtele B. COMERICALĂ ROMANIA SA, B. S. M., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună constatarea caracterului abuziv al clauzei prevăzute la art.9 din contractul de credit privind comisionul de administrare și al clauzei privind comision de urmărire riscuri aflat la pct. 9 lit. e din contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr._/2008, încheiat cu pârâtele; să se dispună anularea comisionului de administrare cont în valoare de 0,05% din valoarea creditului și comision de urmărire riscuri reprezentând un procent de 0, 17% din valoarea creditului, să se dispună restituirea sumelor percepute cu titlul de comision de administrare și comision de urmărire riscuri, respectiv dobânda legala pentru sumele percepute abuziv.

În motivarea a cererii a arătat că referitor la comisionul de administrare și comisionul de administrare riscuri, așa cum rezulta din contract, pârâta percepe un comision de administrare de 0,05%, comision de urmărire riscuri de 0,17% ce se calculează prin aplicarea procentului la soldul creditului.

În doctrină și jurisprudență s-a arătat că, acest comision de administrare, calculat și perceput lunar, disimulează, de fapt, un procent consistent de dobânda, mărind artificial costul efectiv al creditului și, în plus, creând băncii un avantaj concurențial contrar uzanțelor cinstite față de celelalte bănci.

Acest comision nu reprezintă altceva decât o dobânda mascată care, pe lângă faptul că lezează interesele economice ale clienților, aduce atingere și mediului concurențial al băncii, dezavantajând băncile concurente prin prezentarea unor dobânzi doar aparent reduse, dar care, de fapt, disimulează un spor de dobânda sub denumirea de comision. Aceasta disimulare a dobânzii echivalează cu un dol.

În mod evident, o dobânda (aparent) redusa a atras mai mulți clienți și, deci, o cifră de afaceri mai mare raportat la ceea ce ar fi putut obține banca respectiva în condițiile în care ar fi arătat în mod transparent costurile reale ale creditului (așa cum, de altfel, au făcut o mare parte din băncile concurente illo temporis).

A se observa, în plus, că acest comision este calculat și perceput la valoarea inițiala a creditului, și nu la soldul acestuia, ceea ce va face, în cazul creditelor ipotecare, acordate pe mai mult de 25 de ani, ca dobânda (aplicată la soldul creditului) să ajungă să fie chiar mai mică decât comisionul (care se va aplica la suma inițială împrumutată, indiferent de valoarea din credit rambursata deja la un moment dat).

Disimularea unei părți a dobânzii sub denumirea de comision este o dovada irefutabila a relei credințe a băncii care percepe un astfel de comision, întrucât, pe de o parte, reprezintă o modalitate de inducere în eroare a clienților, prin prezentarea de dobânzi avantajoase în raport cu ofertele altor bănci care acționau pe aceeași piață relevanta cu banca respectiva (dar care, în realitate, datorita adăugării la D. a comisionului de administrare, nu mai erau chiar atât de avantajoase) și, pe de alta parte, reprezintă o modalitate de procurare a unui avantaj concurențial contrar uzanțelor cinstite ale comercianților.

Dintr-o altă perspectivă, este de subliniat și faptul că, acest tip de comision nu este definit în contract și nu are drept corespondent o contraprestație (serviciu) din partea băncii intimate. Explicația băncii cum că respectivul comision ar fi afectat activității de monitorizare a creditului nu este satisfăcătoare.

Comisionul de administrare credit este prevăzut în contract alături de comisionul de acordare a creditului și dobândă, ceea ce denotă că banca percepe pentru același serviciu de creditare trei categorii de costuri, fără a fi explicată în contract distincția clară între acestea.

Comisionul de administrare credit (dobândă deghizată) comportă o formulă de calcul asemănătoare dobânzii curente (cuprins în grafic alături de dobândă), fiind însă mai oneros decât aceasta (perceput lunar în funcție de soldul inițial al creditului și nu de soldul diminuat ca urmare a rambursării ratelor).

Comisionul bancar, ca și dobânda, are caracter reglementat (art. 10 alin. 1 raportat la art. 6 din OG nr. 9/2000). La data perfectării convenției (18.07.2008) nu exista o normă legală care să reglementeze acest tip de comision. Mai mult, art. 15 din Legea nr. 190/1999 (creditul contractat de subsemnatul fiind unul ipotecar) limitează costurile creditului la cheltuielile aferente înscrierii ipotecii în cartea funciară.

Pe lângă comisionul de administrare banca percepe și un comision de acordare a creditului, ceea ce denotă că pentru același serviciu de creditare banca percepe mai multe costuri, fără a se ști cu precizie care este limita de demarcație între acestea, încărcându-se excesiv obligațiile consumatorului.

În baza celor învederate, se impune constatarea caracterului abuziv al clauzelor care reglementează plata unui comision de administrare calculat la valoarea inițiala a creditului, cu consecința anulării acestuia și restituirii tuturor sumelor încasate cu acest titlu.

În susținerea celor de mai sus, există o jurisprudență bogată a instanțelor naționale, care au statuat în mod definitiv nulitatea absolută a acestui comision, deoarece încalcă Legea 193/2000. Evident, fiind în prezența unei nulități absolute, al cărei regim juridic este de necontestat, apare ca deasupra oricărui dubiu că, în cauză nu poate fi incidentă prescripția dreptului material la acțiune, deoarece o astfel de acțiune este imprescriptibilă, prin natura juridică a regimului ei.

Concluzionând, la cele mai sus arătate, solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, să se constatate că caracterul abuziv al clauzei privind comisionul de administrare, cu toate consecințele legale ce rezultă din aceasta, respectiv anularea clauzei și restituirea sumelor încasate abuziv, în acest sens instanța putând observa și Decizia nr. 3913 din 13.11.2013 a ICCJ pronunțată în cauza nr._/3/2011.

În vederea dovedirii celor susținute, a arătat că înțelege să se folosească de proba cu înscrisuri și proba cu expertiză contabilă, care să calculeze comisionul de administrare perceput și dobânda legală la aceste sume, în vederea stabilirii care sunt sumele plătite în plus și trebuie restituite.

În drept a invocat dispozițiile art. 109, 113 pct.3 și 8 și art.194 C.proc.civ., Legea 193/2000, codul consumatorului, legile la care a făcut referire în acțiune.

A precizat că în conformitate cu disp. art. 29 lit. (f) din OUG nr. 80/2013 cererea este scutită de taxa judiciară de timbru.

A depus la dosar, în copie conformă cu originalul, contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr._/2008, încheiat cu pârâtele, carte identitate, poliță de asigurare, proces verbal nr. 50/20.03.2014 încheiat cu ocazia ședinței de informare privind medierea, grafic de rambursare credit, extrase de cont.

Pârâtelor le-au fost comunicate cererea de chemare în judecată și înscrisurile anexate, cu mențiunea că au obligația de a formula întâmpinare, în termen de 25 de zile, sub sancțiunea decăderii din dreptul de a mai propune probe și de a invoca excepții.

La data de 06.02.2015 pârâta B. România SA a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.

De asemenea, prin întâmpinarea a invocat excepția nulității acțiunii pentru neprecizarea elementelor obligatorii pentru cererea de chemare în judecată, excepția lipsei capacității procesuale și a calității procesuale pasive a pârâtei B. SA - S. Județeană M., excepția prescripției dreptului material la acțiune.

Reconvențional solicită pentru conservarea echilibrului dintre prestațiile părților, să adapteze contractul de credit dedus judecății în sensul menținerii valorilor procentuale ale comisioanelor de administrare și de urmărire riscuri, dar aplicarea acestora la soldul creditului.

La data de 12.09.2008 s-a încheiat între bancă, în calitate de creditor și reclamant, în calitate de debitor, Contractul de credit bancar nr._ („Convenția" sau „Contractul") având ca obiect împrumutul acordat reclamantului în valoare totală de 29.000 RON, reprezentând Credit de trezorerie nenominalizat pentru nevoi personale, fără garanții.

După semnarea acestei convenții, banca și-a îndeplinit obligația stipulată în contract (obligație uno ictu) și a pus la dispoziția debitorului suma împrumutată de 29.000 RON. La rândul său, reclamantul avea obligația corelativă de a restitui eșalonat suma împrumutată, achitând totodată dobânda și comisioanele aferente (obligație cu executare succesivă).

Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul s-a adresat instanței solicitând constatarea caracterului abuziv al clauzelor prevăzute de art.9 lit. b și e din contractul de credit, clauze ce reglementează comisionul de administrare și comisionul de urmărire riscuri, solicitând, de asemenea, și restituirea sumelor reprezentând contravaloarea acestor comisioane.

Cererea de chemare în judecată nu reprezintă nimic altceva decât modalitatea prin care reclamantul încearcă să își atingă scopul de revenire asupra obligațiilor contractuale pe care și le-a asumat față de subscrisa, cererea sa apărând astfel ca fiind inadmisibilă prin raportare la principiul pacta sunt servanda.

În ceea ce privește excepțiile invocate, solicită instanței a se pronunța mai întâi asupra acestora care fac de prisos cercetarea fondului.

În ceea ce privește excepția nulității acțiunii pentru neprecizarea obiectului și a elementelor obligatorii pentru cererea de chemare în judecată, prevăzute la art. 194 c.p.civ. arată că potrivit art. 194 lit. (c) NCPC cererea de chemare în judecată va cuprinde „obiectul cererii și valoarea lui, după prețuirea reclamantului, atunci când acesta este evaluabil în bani, precum și modul de calcul prin care s-a ajuns la determinarea acestei valori, cu indicarea înscrisurilor corespunzătoare".

Art. 194 NCPC impune așadar reclamantului să indice în mod clar care este obiectul cererii, precum și valoarea acestuia, cu redarea modului de calcul aplicat.

Solicită a se observa că, procedând astfel, reclamantul nu a indicat în cuprinsul cererii obiectul acesteia, iar în lipsa acestei mențiuni, se impune a se constata, în conformitate cu dispozițiile art. 196 NCPC, nulitatea cererii, instanța de judecată fiind ținută a se pronunța doar în limitele investirii, or lipsa obiectului cererii face imposibilă atât exercitarea dreptului la apărare de către bancă, cât și judecarea cauzei de către instanță.

Lipsa identificării în concret a valorii obiectului cererii de chemare în judecată determină anularea cererii de chemare în judecată în condițiile art. 175 NCPC, vătămarea cauzată subscrisei constând în imposibilitatea exercitării efective a dreptului nostru la apărare.

Întrucât reclamantul nu a respectat dispozițiile art. 194 în ceea ce privește conținutul cererii de chemare în judecată și în baza prevederilor art. 196 NCPC, solicită instanței să constate nulitatea cererii de chemare în judecată formulată de reclamant și, în subsidiar, în măsura în care se apreciază că nu se impune sancțiunea nulității cererii, solicită a se pune în vedere reclamantului să își precizeze cererea de chemare în judecată sub aspectul obiectului acesteia și a valorii obiectului, numai astfel putându-se asigura dreptul la apărare al pârâtei și realiza o judecată valabilă.

Cu privire la excepția lipsei capacității procesuale și a calității procesuale a pârâtei B. SA – S. Județeană M. a arătat că sucursala reprezintă o modalitate de descentralizare (organizare în teritoriu) a activității societății-mamă, fiind subordonată acesteia din urmă din punct de vedere economic și din punct de vedere juridic. Ea nu are personalitate juridică sau patrimoniu propriu și nici capacitatea de a avea și exercita drepturi procesuale, neputând sta singură în judecată. Ca o consecință a acestui fapt, în situația ipotetică în care, urmare a unei hotărâri judecătorești, sucursala ar cădea în pretenții, hotărârea judecătorească nu ar putea fi pusă în executare silită împotriva sa, neexistând în patrimoniul său bunuri de care să dispună în nume propriu.

Mai mult decât atât, având în vedere că B. SA, este singura entitate care s-a obligat prin contractul de credit față de reclamantă, precum și că nicio prevedere contractuală nu menționează cooptarea Sucursalei Dr. Tr. S. în derularea contractului invocat, consideră că S. Dr. Tr. S. nu poate sta în prezenta cauză în calitate de pârâtă, și pe cale de consecință, nu poate fi obligată cu privire la un contract în care nu deține calitatea de parte.

Pentru toate aceste motive, în baza art. 40 NCPC coroborat cu art. 56-57 și art. 32 NCPC, solicită instanței admiterea excepției invocate și respingerea acțiunii în contradictoriu cu pârâta B. C. Română SA - S. Dr. Tr. S., ca fiind formulată împotriva unei persoane fără capacitate și fără calitate procesuală pasivă.

Cu privire la excepția prescripției dreptului material la acțiune a arătat că astfel cum s-a statuat în doctrină, nulitatea ce intervine în cazul cererii de constatare a caracterului abuziv al clauzelor contractuale este una relativă, deoarece interesul protejat este cel al fiecărui consumator în parte, caracterul abuziv urmând a se aprecia în persoana fiecăruia, neputându-se vorbi de afectarea unui interes general, obștesc în condițiile în care eventuala existență a unei clauze abuzive în contractul încheiat cu un anumit consumator nu ar fi de natură să afecteze decât patrimoniul /dreptul/interesul acestuia și nu și al altor persoane.

Așa cum calitatea de consumator se stabilește pentru fiecare individ în parte, la fel și aprecierea caracterului abuziv al unor clauze nu se poate face decât pentru fiecare contract în parte, în funcție de îndeplinirea celor trei condiții prevăzute de Legea 193/2000.

Perioada în care o astfel de acțiune poate fi inițiată, este de maxim 3 ani, conform art. 3 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958.

Acest termen este suficient de îndelungat pentru a permite consumatorului să sesizeze discrepanța dintre condițiile în care a crezut că a contractat și condițiile pe care banca le aplică în fapt, fiind mai mult decât firesc ca pasivitatea consumatorului timp de peste 6 ani de zile să fie sancționată prin aplicarea prescripției. Această sancțiune este întru-totul aplicabilă în prezenta cauză, având în vedere că reclamantul a formulat acțiunea la data de 22.12.2014, deci la peste 6 ani de la data semnării convenției de credit (12.09.2008).

Considerăm că aceeași soluție se impune și cu privire la cererea reclamantului de restituire a sumelor achitate în temeiul dispozițiilor contractuale contestate, sume ce au fost achitate cu mai mult de 3 ani anterior înregistrării prezentei acțiuni. Raportat la data introducerii acțiunii (22.12.2014), legea oferă reclamantului posibilitatea teoretică de a revendica sume plătite către subscrisa doar ulterior datei de 22.12.2011. Prin urmare, orice pretenții ale reclamantului pentru sume achitate în perioada 12.09._11 sunt prescrise.

Pe fondul cauzei apreciază că acțiunea reclamantului este netemeinică și solicită respingerea acesteia.

Pârâta a susținut că reclamanta tinde să revină asupra obligațiilor pe care și le-a asumat prin semnarea contractului de credit, urmărind să obțină o diminuare a prețului contractului de credit, cu evidenta încălcare a principiului pacta sunt servanda.

Atât din perspectiva Codului civil și a principiilor generale de drept, cât și din perspectiva dispozițiilor legale speciale invocate chiar de reclamanta, cererea de modificare a obiectului material al raportului juridic este inadmisibilă.

Obligația esențială a împrumutatului este aceea de a restitui creditul acordat și de a plăti prețul acestuia (dobânda și comisioanele) agreat de părți prin încheierea contractului de credit, obiectul material al obligației împrumutatului, obiect principal al contractului de credit, fiind suma de bani pe care acesta s-a obligat să o plătească în temeiul contractului de credit.

Având în vedere faptul că prin cererea sa reclamanta solicită eliminarea unei părți a prețului creditului, aceasta încearcă practic să modifice în mod unilateral, fără acordul celeilalte părți contractante, cuantumul sumei datorate și deci obiectul material al obligației sale, cererea sa apărând astfel ca fiind inadmisibilă.

A arătat că în temeiul dispozițiilor Legii 193/2000 invocată de către reclamantă, instanța nu poate interveni asupra prețului contractului. Prețul contractului este principalul element pe care un consumator îl ia în calcul atunci când încheie un contract. A se înlătura din cuprinsul contractului clauze contractuale cum sunt cele invocate de reclamantă și care se referă la prețul contractului ar echivala cu o eliminare a unei părți însăși a prețului contractual, agreat de părți la încheierea contractului, cu lipsirea deci a contractului de unul din elementele esențiale, prețul acestuia (obiect principal al contractului).

Instanța nu poate nesocoti principiul pacta sunt servanda și nu poate admite cererea unei părți contractante de a lipsi de efecte o clauză contractuală agreată de părți, cu atât mai puțin o clauză privind contraprestația caracteristică a uneia din părți - prețul contractului.

Contractul de credit bancar este supus unui regim juridic strict reglementat având în vedere importanța activității de creditare. Libertatea contractuală în sensul ce poate fi desprins din prevederile Codului Civil de la 1864 este circumscrisă în materia contractelor de credit bancare limitelor impuse de legiuitor și de BNR în materia contractelor de credit, Avizul privind accesul la credite pentru consumatori și familii: practici abuzive redactat de Comitetul Economic și Social European stabilește că una dintre principalele soluții pentru crearea unei piețe transparente a creditelor este o și mai mare standardizare a produselor de credite.

Voința părților este însă suverană și nicio putere a statului nu se poate substitui consimțământului liber exprimat al părților. Nimeni și nimic nu poate interveni în sensul alterării acestei voințe, în caz contrar ajungându-se la situația în care persoanele ar fi captive într-o relație contractuală la care nu au convenit.

Contractul este legea părților, obligativitatea respectării acestei legi operând nu numai în persoana partenerilor contractuali, ci și în privința instanțelor de judecată, care numai în mod excepțional pot interveni în raporturile juridice dintre părți. Situațiile în care judecătorul poate interveni în sensul suplinirii voinței părților sunt expres și limitativ prevăzute de lege. Totuși, chiar și în aceste situații, rugăm instanța să observe că, în fapt, părțile își exprimaseră deja voința, rolul instanței fiind doar acela de a veghea la respectarea acordului inițial exprimat.

Prin urmare, dacă instanța ar da curs solicitărilor reclamantei, aceasta ar nesocoti principiul forței obligatorii a contractelor încheiate între particulari, permițând împrumutatei să se sustragă de la obligațiile asumate și să obțină modificarea în mod unilateral a obiectului principal al contractului de credit, respectiv prețul acestuia, compus din dobândă și comisioane.

Or, în mod tradițional, stabilirea prețului contractului a constituit o prerogativă exclusivă a părților, ferită de orice imixtiune exterioară. Prețul are nu numai o dimensiune juridică, ci și una economică. într-o economie de piață liberă, cum este cea a României, prețul nu poate fi stabilit decât pe baza raportului dintre cerere și ofertă, el fiind un element de reglare a concurenței comerciale dintre agenții care operează pe piață. Nici legiuitorul nu ar putea să intervină în stabilirea prețului, intervenția acestuia în economie nefiind permisă. Normele de drept nu vin să răstoarne ordinea economică, ci să o protejeze, aspect care justifică excluderea prețului de la elementele asupra căruia s-ar putea interveni din afară.

A arătat că în ceea ce privește clauzele contestate de reclamant, acestea sunt exprimate într-un limbaj clar, ușor inteligibil.

De la momentul încheierii contractului și până la momentul promovării acțiunii ce face obiectul prezentei cauze, reclamantul nu a transmis băncii existența vreunei nemulțumiri privitoare la contract, executându-și de bunăvoie obligațiile contractuale și nici nu a semnalat eventuale nelămuriri cu privire la clauzele contractuale, nici la momentul încheierii contractului și nici ulterior, fapt ce dovedește încă o dată că scopul reclamantului este doar acela de a încerca să obțină prin intermediul instanței o diminuare a prețului agreat la momentul încheierii contractului prezentând trunchiat clauzele contractuale, nerealizând o coroborare a diferitelor clauze și, chiar mai mult, făcând susțineri tendențioase, nereale, încercând practic să creeze o confuzie care nu este generată de clauzele contractuale.

Obligația de transparență vizează reglementarea de clauze contractuale clare, fără echivoc pentru înțelegerea cărora nu sunt necesare cunoștințe de specialitate. în acest sens doctrina a reținut faptul că dispozițiile contractuale trebuie să fie redactate într-un mod clar și inteligibil, fizic accesibile consumatorului, să primească accentul corespunzător importanței lor prin raportare la locul în contract unde sunt plasate, și să fie lizibile.

Limbajul în care sunt exprimate clauzele referitoare la comisioane este unul inteligibil, clar, acesta neputând da naștere la interpretări, comisioanele percepute fiind exprimate fie prin cifre sau procente, fie prin cifre și procente deopotrivă, iar modalitățile și condițiile în care sunt percepute comisioanele sunt menționate în cuprinsul contractului de credit chiar pe prima pagină imediat după clauzele referitoare la dobânzi, cuantumul acestor comisioane fiind de asemenea înscris în cuprinsul graficului de rambursare.

Astfel, potrivit art. 9 lit. e contractul de credit, pentru creditul pus la dispoziție banca percepea comision de administrare de 14,50 RON lunar, reprezentând un procent de 0,05% din valoarea creditului contractat prevăzută la pct. 1 și un comision de urmărire riscuri de 49,30 RON lunar, reprezentând un procent de 0,17% din valoarea creditului contractat.

Faptul că banca și-a îndeplinit obligația de transparență și că reclamanta a citit, a înțeles și a fost încă de la început de acord cu toate clauzele contractuale referitoare la comisioane este dovedit și de mențiunea din contractul de credit, potrivit căreia reclamanta a declarat „Recunosc faptul că, înainte de semnarea acestei cereri, mi s-au prezentat contractele de credit pe care le oferă B., tipul și suma totală a creditului celui mai adecvat luând în calcul situația mea financiară, avantajele și dezavantajele precum și scopul creditului", așadar nu numai înainte de formularea cererii de credit de către reclamant acesta a fost informat cu privire la oferta băncii privind contractele de credit, având astfel inclusiv prilejul de a solicita orice fel de clarificări în măsura în care ar fi avut nelămuriri legate de conținutul clauzelor contractuale.

Mai mult, banca a pus la dispoziția reclamantului, încă de la momentul formulării cererii de credit, anterior încheierii contractului, o simulare a unui grafic de rambursare sub semnătură de primire, în care era menționat inclusiv cuantumul lunar al comisionului de urmărire riscuri de 49,30 RON și al celui de administrare de 14,50 RON, cât și cuantumul lunar total de 63,80 RON al celor două comisioane contestate prin prezenta cerere, astfel încât acesta să aibă o reprezentare cât mai concretă a obligațiilor sale, fapt ce duce la concluzia că Reclamantul a cunoscut și înțeles prețul creditului încă anterior redactării contractului, dovadă stând faptul că aceasta a decis să încheie și ulterior să execute de bună - voie contractul de credit în condițiile prezentate anterior încheierii contractului.

Mai mult decât atât, reclamantul a obținut înscrisurile necesare încheierii contractului de credit cu câteva zile înainte de a semna contractul, fapt ce ne conduce la concluzia că acesta avea suficient timp la dispoziție pentru a cunoaște clauzele contractuale.

De asemenea, având în vedere faptul că reclamantul a refinanțat prin prezentul credit un alt credit acordat tot de către pârâtă, se ajunge la concluzia că acesta cunoștea clauzele specifice contractelor de credit și era mulțumit atât de costurile practicate de către subscrisa cât și de relația cu banca.

Trebuie avut în vedere, de asemenea, și faptul că toate comisioanele sunt făcute publice prin afișare, consumatorii având posibilitatea de a lua oricând cunoștință de ele, astfel că nu se poate spune că reclamantul nu a fost informat.

Faptul că pârâta și-a îndeplinit obligația de transparență și că reclamantul a citit, a înțeles și a fost încă de la început de acord cu toate clauzele contractuale referitoare la comisioane este dovedit și de mențiunea din contractul de credit, potrivit căreia reclamantul a declarat „am citit, înțeles și mi-au fost explicate clauzele acestuia (n.n. contractului), pe care mi le însușesc în întregime".

Mai mult, trebuie avute în vedere dispozițiile art. 1.1.a din Condițiile Generale de creditare parte integrantă a contractului potrivit cărora: „în cazul creditelor de consum acordate persoanelor fizice, pentru analizarea oportunității creditului banca acordă împrumutatului un termen de reflectare ce reprezintă perioada dintre semnarea contractului de credit și data îndeplinirii condițiilor de tragere" coroborate cu dispozițiile art. 14 din contract potrivit cărora reclamantul a avut la dispoziție un termen de 7 zile în care să efectueze tragerea creditului, deci după ce reclamantul s-a aflat în posesia contractului semnat, astfel încât în situația în care reclamantul ar fi apreciat că acesta nu corespunde nevoilor sale sau că nu este de acord cu vreuna dintre clauzele contractuale, acesta avea posibilitatea să nu efectueze tragerea creditului și astfel contractul să fie desființat, fără vreo obligație ulterioară în sarcina sa.

De altfel, așa cum reiese din extrasul de cont bancar depus la dosar, reclamantul a tras creditul la 4 zile de la semnarea contractului, având astfel suficient timp la dispoziție pentru a cunoaște clauzele și costurile contractuale și pentru a putea denunța unilateral contractul de credit.

În analiza caracterului lizibil, clar al acestor clauze, instanța trebuie să ia în considerare și obligația consumatorului de a manifesta un nivel minim de conștientizare, el neputând profita de calitatea de consumator pentru a obține beneficii referitoare la preț.

Astfel, trebuie avut în vedere faptul că reclamantul nici nu a invocat și nici nu a făcut vreo dovadă a faptului că ar fi solicitat pârâtei la încheierea contractului lămuriri sau explicații suplimentare cu privire la înțelesul clauzelor contractuale și că pârâta ar fi refuzat oferirea unor astfel de răspunsuri. B. nu a impus clientului său să semneze o convenție de credit pe care nu o dorea, dimpotrivă acesta fiind cel care a avut inițiativa demarării raporturilor contractuale.

Este astfel de necontestat faptul că pârâta a prezentat reclamantului contractul în formă scrisă, într-un limbaj obișnuit, comun, inteligibil omului obișnuit. Mai mult reclamantul mai încheiase anterior contracte de credit cu pârâta, astfel încât avea o înțelegere a clauzelor contractuale mult superioară unui om obișnuit la momentul semnării contractului. Pârâta nu a folosit manopere dolozive pentru a determina reclamantul să încheie contractul. Omul abstract de înțelegere medie ar fi înțeles clauzele astfel cum au fost reglementate, astfel încât, față de prezența unui limbaj ușor inteligibil, demersul reclamantului de a se constata caracterul abuziv al clauzelor referitoare la prețul contractului de credit, apare ca fiind un abuz de drept ce se impune a fi sancționat de instanța de judecată prin respingerea prezentei acțiuni.

În ceea ce privește limitele controlului caracterului abuziv al clauzelor, clauzele contestate privind prețul contractului, a solicitat a se avea în vedere și faptul că dispozițiile Legii nr. 193/2000 nu vin să răstoarne ordinea juridică existentă. Potrivit art. 4 alin. (6) din această lege specială, nu pot face obiectul controlului instanței clauzele referitoare la prețul sau obiectul principal al contractului.

Legea nr. 193/2000 coroborată cu dispozițiile din Directivei 13/93/CEE (preambul și art. 4 (2)) nu permit cenzura instanței cu privire la adecvarea prețului, chiar dacă permit analiza altor clauze prin raportare la cele referitoare la preț.

Interpretarea corectă a prevederilor art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000 este aceea că, în orice situație, analizând clauzele contractuale referitoare la preț, instanța ar putea interveni cel mult în vederea asigurării unei exprimări clare și inteligibile a acestor clauze, dacă această cerință nu este respectată de clauzele cercetate, iar nu în vederea asigurării unei așa-zise reechilibrări a prețului raportat la serviciile primite.

Aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu privește nici definirea obiectului contractului, nici justețea prețului sau a remunerației, pe de o parte, față de serviciile sau de bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate în mod clar și inteligibil, or clauzele contractuale care reglementează comisioanele au o redactare clară și inteligibilă, fără utilizarea unor termeni ambivalenți sau echivoci, mai mult ele cuprind și cifre și procente exprimate matematic, în modul cel mai simplu și concis.

Ca atare, o instanță nu poate, sub pretextul analizei caracterului abuziv al contractului să verifice oportunitatea perceperii costului contractului sub forma divizării lui în dobândă și comisioane, nici nu poate să analizeze, sub același pretext, adecvarea nivelului comisioanelor față de contravaloarea efectivă a serviciilor prestate.

Rolul instanței în raport de clauzele referitoare la preț este exclusiv acela de a asigura consumatorilor beneficiul unei exprimări clare și inteligibile a acestor clauze, iar NU costuri mai reduse pentru produsele contractate, instanța neputându-se substitui voinței părților.

Imposibilitatea analizării clauzelor referitoare la prețul contractului din perspectiva dispozițiilor Legii nr. 193/2000 a fost reținută și de înalta Curte de Casație și Justiție într-o speță similară: „Pe de altă parte, clauzele referitoare la dobândă sunt elemente care determină costul total al creditului și împreună cu marja de profit a băncii formează prețul contractului, iar aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu pot privi nici definirea obiectului contractului, nici caracterul adecvat al prețului sau remunerației, pe de o parte, față de serviciile sau de bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte măsura în care aceste clauze sunt exprimate în mod clar și inteligibil - așa cum rezultă în cauză în acest sens fiind dispozițiile Legii nr. 193/2000 (art. 4 alin.6) care au transpus Directiva nr. 93/13/CEE."

În același sens, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat și prin Decizia 1245 din data de 23.03.2011: „...se impune a fi amintite prevederile Directivei nr. 93/13 CE (art. 3 si art. 4) și ale Directivei 2008/48/CE (art. 19) care statuează valabilitatea clauzelor de modificare a dobânzilor în condițiile în care textul contractului de credit este clar, iar informarea consumatorului este efectivă, situații explicite în contractul supus analizei."

Așadar, în măsura în care clauzele din contracte, fie ele chiar și pre-formulate, sunt clar exprimate, consimțământul rămâne criteriul contractului. Legea nr. 193/2000 are ca scop protecția juridică a consumatorilor, iar nu protecția economică/ socială a consumatorilor, iar instanța nu trebuie să permită consumatorilor să deturneze această protecție spre cea economică/socială.

Așa cum reiese din art. 6 din contractul de credit apartenența comisioanelor la D. (costul total al creditului) a fost stipulată în mod expres, fiind astfel în afara oricărui dubiu că aceste clauze contestate se referă la prețul contractului de credit, preț cunoscut și agreat încă de la început de către reclamant.

În consecință, clauzele referitoare la comisioane, ca parte a prețului contractului, nu pot fi analizate din perspectiva clauzelor abuzive. Excluderea se explică prin faptul că, pe de o parte, controlul prețului este o chestiune ce ține de dreptul concurenței și de aceea nu ar trebui să-și găsească locul într-o reglementare privind protecția consumatorului, iar pe de altă parte, prețul este elementul cel mai bine înțeles de către consumator, fiind imposibil ca acesta să nu fi fost avut în vedere la încheierea contractului.

Susținerile pârâtei referitoare la limitele controlului caracterului abuziv al clauzelor sunt confirmate și de cele reținute de Înalta Curte în Decizia nr. 4685/27.11.2012:

„Clauzele referitoare la dobânzi și comisioane sunt elemente care determină costul total al creditului și împreună cu marja de profit formează prețul contractului, iar aprecierea asupra caracterului abuziv al clauzelor, potrivit normelor de drept naționale și comunitare sus citate, nu poate privi nici definirea obiectului contractului, nici caracterul adecvat al prețului sau remunerației, în raport cu serviciul furnizat, cu condiția ca aceste clauze să fie clar și inteligibil exprimatei...)"

Comisionul de risc „constituie un element al prețului și, în speță, prevederea perceperii lui a fost clară și fără echivoc, fiind însușită de consumatori, prin semnarea contractului și a planului de rambursare care face parte integrantă din contract, devenind potrivit art. Q6Q Cod civil, lege între părții...)"

„Atât comisionul de risc, cât și dobânda, ca și componentă a prețului creditului care reprezintă cea mai mare parte a costului creditului sunt exceptate în speță de la controlul caracterului abuziv, potrivit art. 4 alin. 6 din Legea 193/2000, întrucât clauzele referitoare la aceste elemente ce definesc obiectul principal al convenției de credit respectiv prețul serviciului de finanțare, sunt exprimate fără echivoc, în mod clar, în așa fel încât să conducă la concluzia că la momentul acordului de voință, consumatorilor nu le-a fost ascunsă inserarea lor în cuprinsul convenției, iar termenii utilizați pentru stipularea lor au fost inteligibili, clari, limpezi, accesibili și apți de a fi înțeleși cu ajutorul gândirii logice."

În măsura în care instanța va trece totuși peste aceste apărări, consideră că respingerea acțiunii se impune și ca urmare a faptului că în speță nu sunt îndeplinite și celelalte condiții cumulative pentru ca o clauză să fie considerată abuzivă în sensul dispozițiilor art. 4 din Legea 193/2000.

Pârâta arată că în prezenta cauză nu sunt întrunite în mod cumulativ condițiile impuse de Legea nr. 193/2000 pentru calificarea clauzelor contestate ca fiind abuzive.

Potrivit dispozițiilor legii 193/2000 condițiile pe care trebuie să le îndeplinească cumulativ o clauză pentru a fi considerată abuzivă sunt: (i) să nu se refere la obiectul principal al contractului, (ii) să nu fi fost negociată, (iii) să creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților ca o consecință a lipsei de negociere, (iv) dezechilibrul creat să fie contrar bunei-credințe.

În măsura în care instanța ar considera că prețul contractului poate fi analizat din punct de vedere al caracterului abuziv al stabilirii lui, se va observa că acele clauze invocate de către reclamantă au fost negociate și nu creează un dezechilibru semnificativ contrar bunei-credințe între drepturile și obligațiile părților.

În aprecierea îndeplinirii condiției lipsei negocierii, consideră că instanța trebuie să ia în considerare existența unui minim de diligentă din partea consumatorului atât pentru a înțelege dispozițiile contractuale pe care intenționează să și le asume, cât și pentru a încerca influențarea acestora.

Faptul că în general contractele de credit conțin și clauze standard, preformulate, nu duce la concluzia că indiferent de situație, consumatorul nu a cunoscut condițiile de creditare, cât timp acestea au fost clar prevăzute în contract. La fel de eronată este și ipoteza că în astfel de situații consumatorul nu poate influența clauzele respective. Prin urmare, deși protejat, consumatorul nu poate invoca grava sa neglijență în încercarea de a obține foloase ce nu i se cuvin, întrucât nemo auditur propria turpitudinem allegans.

Dacă orice clauză din Contractul de credit nu ar fi convenit reclamantului ori ar fi fost de nedeslușit, acesta avea ocazia să formuleze obiecțiuni sau să renunțe la a mai încheia Contractul de credit. Comerciantul, deși obligat să ofere protecție consumatorilor, nu poate să se substituie cocontractantului său în analiza aprecierii oportunității contractării și chiar a negocierii. Libertatea de voință în asumarea de obligații implică și responsabilitatea alegerii.

Instituțiile de creditare prezintă publicului diferite pachete/opțiuni de creditare, consumatorii fiind liberi să opteze pentru un pachet sau altul. Contractul încheiat cu reclamantul a fost circumstanțiat în funcție exclusiv de alegerile acestuia, banca neputând face altceva decât să prezinte clientului opțiunile existente. Astfel, din exemplele de contracte încheiate cu alte persoane fizice reiese faptul că reclamantul putea opta și pentru contracte de credit cu o altă structură a comisioanelor.

Pârâta nu se putea substitui voinței reclamantului și nu putea iniția negocieri în vederea obținerii de către acesta a unor condiții de creditare mai bune. Întotdeauna părțile unui contract vor avea interese economice contrare, depinzând de voința fiecăreia dintre părți să își apere cât mai bine aceste interese și să negocieze un preț în favoarea sa. Or, împrumutatul a avut întotdeauna posibilitatea de a negocia prețul contractului, însă nu a apelat la această soluție, ci a acceptat în . a fi supus vreunei presiuni din partea băncii,reclamantul a optat pentru semnarea contractului de credit, declarând că a înțeles clauzele contractuale și că și le însușește în întregime. O astfel de atitudine nu poate fi altceva decât dovada clară a faptului că împrumutatul a considerat drept corect și rezonabil nivelul costurilor stipulate. în caz contrar, el ar fi putut refuza oferta făcută sau ar fi putut lansa o contraofertă/cerere de acordare a unui nivel negociat al costurilor.

Pe de altă parte, banca nu avea nici posibilitatea și nici interesul de a forța împrumutatul să convină la condiții contractuale cu care nu era de acord. Aceasta cu atât mai mult cu cât clientul putea oricând compara oferta pârâtei cu ofertele altor bănci, folosindu-se de acestea atât ca puncte de reper, cât și ca pârghii utile în negocierea unor condiții cât mai avantajoase, urmând ca, în final, să opteze pentru acea ofertă care răspundea cel mai bine cerințelor sale.

Reclamantul nici la momentul formulării cererii de credit și nici ulterior nu a avut de făcut nicio obiecție sau propunere de schimbare a vreuneia dintre clauzele contractuale, nu a manifestat niciun interes în a negocia clauzele contractuale, fiind astfel în situația unei oferte de creditare, acceptată în mod necondiționat de către reclamant.

În plus, potrivit Legii nr. 193/2000, un consumator are dreptul la negocierea clauzelor contractului încheiat cu un comerciant, dar comerciantului nu îi revine obligația de a avea el inițiativa negocierii. Comerciantul își manifestă disponibilitatea de încheiere a contractului în anumite condiții prezentate consumatorului, urmând ca acesta din urmă, în măsura în care nu este mulțumit de condițiile propuse, să încerce negocierea clauzelor contractului ce urmează a fi încheiat. Practic, prin obligația comerciantului de a dovedi împrejurarea că acel contract a fost supus negocierii cu consumatorul trebuie să se înțeleagă că va reveni comerciantului sarcina de a proba faptul că a creat condițiile pentru consumator ca acesta să ia cunoștință de conținutul contractului pe care ar urma să-1 încheie, să-i înțeleagă consecințele și să-i asigure consumatorului posibilitatea de a negocia clauzele acelui contract.

Este evident că ar fi excesiv să se ceară comerciantului să inițieze el negocierea contractului, atât timp cât consumatorul nu-și exprimă vreo nemulțumire cu privire la acesta.

Prin urmare, condiția lipsei negocierii nu poate fi considerată a fi îndeplinită în prezenta speță, dat fiind consimțământul liber exprimat de reclamant la încheierea contractului. Acesta a avut de la bun început cunoștință de prevederile contractuale și a fost de acord cu acestea, neexprimându-și în niciun fel dezacordul nici la momentul semnării, dar nici ulterior.

Mai mult decât atât, având în vedere faptul că prin prezentul contract de credit a fost refinanțat un alt contract de credit încheiat tot cu subscrisa, este evident faptul că reclamantul a reușit să obțină condiții negociate de creditare, mai bune decât în contractul de credit inițial.

Pârâta mai arată că clauzele contestate nu sunt contrare bunei – credințe.

Prin cererea de chemare în judecată promovată reclamantul nu a justificat în nici un mod în ce ar consta eventuala reaua-credință a Băncii la momentul încheierii Convenției și cu atât mai puțin nu a făcut nicio dovadă în acest sens.

Cu privire la condiția bunei credințe, având în vedere și interpretarea corectă a celui de-al 16-lea considerent al Directivei 93/13/CEE vă rugăm să rețineți, că, raportat la situația de fapt dedusă judecății: (i) creditul a fost acordat doar la cererea expresă a reclamantului, (ii) consumatorul a putut parcurge conținutul contractului pentru fiecare componentă de cost anterior încheierii acestuia, (iii) reclamantul nu a fost convins să încheie contractul de credit pe baza unei erori sau ca urmare a întreprinderii de către bancă a oricăror manopere dolozive cu privire la oferta comercială a băncii, (iv) banca a luat în considerare interesele legitime ale împrumutatului raportând cuantumul sumei împrumutate la posibilitățile de rambursare ale acestuia, precum și cuantumul ratelor.

Având în vedere, atât faptul că buna-credință se prezumă și o dovadă contrară nu a fost făcută în cauza de față, cât și faptul că Subscrisa și-a îndeplinit obligațiile legale de informare a debitorului, a prezentat acestuia oferta sa de creditare inclusiv contractele de credit propuse chiar înainte de încheierea contractului de credit, i-a permis acestuia observarea tuturor condițiilor contractuale și neputându-se în vreun mod imputa băncii o eventuală lipsă de diligentă a reclamantului, se impune ca cererea de chemare în judecată să fie respinsă.

Pârâta mai arată că clauzele contestate nu creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.

Reclamantul nu a invocat prin cererea de chemare în judecată promovată și nu a dovedit existenta niciunui dezechilibru concret pe care l-ar crea clauzele considerate de aceasta ca fiind abuzive, astfel încât se impune ca cererea de chemare în judecată să fie respinsă, cel puțin această condiție impusă de Legea 193/2000 nefiind îndeplinită.

Doctrina este unanimă în a considera existent „dezechilibrul semnificativ" numai în situația absenței unor prestații echivalente ca urmare a executării obligațiilor contractuale de către părți .

In acest sens CJUE s-a pronunțat în cauza C-226/12 Constructora Principado SA împotriva José Ignacio Menéndez Âlvarez.

Partea care reclamă repararea prejudiciilor cauzate printr-un contract dezechilibrat trebuie să arate că acesta a rămas lipsit de utilitate în ceea ce-1 privește sau că a fost astfel reglementat încă de la data încheierii contractului. Or, în speță, reclamantul nu susține lipsa utilității contractului, ci invocă dispozițiile Legii nr. 193/2000 nu ca urmare a unui dezechilibru contractual, ci încearcă să profite de prevederile acestei legi în vederea obținerii în mod nejustificat a unei diminuării a prețului contractului.

Eliminarea clauzelor contestate înseamnă lăsarea contractului fără obiectul său, fără contraprestația corespunzătoare, adică obligarea băncii să realizeze acte de comerț în pierdere către reclamant și este de natură a crea un dezechilibru semnificativ în defavoarea băncii.

De asemenea, pentru a reține că un dezechilibru este semnificativ, trebuie identificate care sunt acele drepturi și obligații între care se face comparația, acestea trebuind analizate sub toate aspectele și componentele lor. Dezechilibrul trebuie să fie caracterizat prin compararea tuturor drepturilor și obligațiilor părților.

În același sens s-a pronunțat și instanța supremă, care în Decizia 2450/22.06.2011 a reținut: „Cât privește dezechilibrul semnificativ instanța de apel trebuia sa aibă în vedere obiectul contractului care îl constituie acordarea unei sume de bani pentru o anumită perioadă de timp în schimbul prețului, care în cauză este format din dobândă și comision".

Mai mult, pentru a putea fi reclamat un dezechilibru între drepturile și obligațiile părților ar trebui să fie incidență lipsa unei obligații/prestații a Subscrisei, față de obligația reclamantului de a achita comisioanele, aspect care, așa cum vom demonstra mai jos, nu poate fi reținut în cauza de față.

În lipsa indicării de către reclamant a unei surse reale a dezechilibrului contractual, precizează faptul că acele comisioane contestate au fost stipulate în deplină concordanță cu dispozițiile legale în vigoare la momentul încheierii contractului, așa cum de altfel este și firesc din perspectiva regulilor de aplicare a legii civile în timp.

Comisioanele nu reprezintă dobânzi mascate și nu afectează concurența dintre bănci, cât timp sunt practicate de toți furnizorii de servicii financiar-bancare, și cât timp adevăratul reper / punct de referință îl reprezintă valoarea D., or, comisionul contestat de către reclamantă este inclus în D. potrivit art. 6 din contractul de credit.

Cu privire la comisioanele percepute de către bancă se poate observa cu ușurință că în contract, comisioanele sunt exprimate atât prin sumă fixă cât și prin procent, fiind îndeplinită condiția limbajului clar și inteligibil.

Prin contract s-au prevăzut comisioanele percepute de bancă pentru creditul pus la dispoziție, ca parte a costului creditului - „prețul contractului". Potrivit contractelor, aceste comisioane se plătesc lunar, într-un anumit cuantum clar determinat în contract. Comisioanele sunt recunoscute a face parte din costul total al creditului, reprezentând un element al prețului contractului, atât de legislația internă, cât și de cea europeană, și cad în mod uzual în sarcina împrumutatului.

În ceea ce privește cuantumul comisioanelor, și acesta se stabilește pe baza convenției părților, în funcție de aprecierea subiectivă a acestora. Prin semnarea contractelor de credit, reclamanta și-a asumat obligația de a suporta comisioanele, în cuantumul prevăzut în contracte, neexistând nicio dispoziție legală care să interzică perceperea acestor comisioane sau care să permită instanței să modifice cuantumul lor.

Comisionul de urmărire riscuri a fost prevăzut în contract în cuantum fix de 49,30 RON lunar, fiind îndeplinită condiția limbajului clar și inteligibil, acesta fiind de asemenea identificat și în graficul de rambursare parte integrantă a contractului și nu există nicio dispoziție legală aplicabilă contractului care să interzică perceperea acestui comision de către bancă.

Trebuie remarcat faptul că reclamantul nu a indicat prin cererea de chemare în judecată care este situația de fapt sau de drept care ar reprezenta cauza dezechilibrului semnificativ și nici nu a făcut vreo dovadă în acest sens.

Ca și celelalte comisioane, și comisionul de urmărire riscuri, denumire de altfel suficient de sugestivă pentru a contura rațiunea perceperii acestuia, este un element al prețului Băncii.

Însăși ANPC a apreciat ca justificată perceperea comisionului de urmărire riscuri în cazul creditelor negarantate, în adresa nr. 1455/31.07.2013 reținând: „Produsul credit de nevoi personale negarantat este un produs scump, rata dobânzii fiind net superioară creditelor cu garanție reală imobiliară. Obligațiile de plată ce se materializează în convenția legal încheiată trebuie achitată (comisionul de risc nu poate fi clauză abuzivă într-un contract negarantat)".

Serviciile pentru care se percepe comisionul de urmărire riscuri sunt potrivit adresei sus-menționate „operațiuni care implică gestiunea riscului de credit, precum cele de colectare prematură și târzie realizate de Bancă sau societăți specializate asupra portofoliului de credite care înregistrează întârzieri la plata creditului. În același timp acest comision reflectă și costul cu riscul de neplată pentru portofoliul de credite."

Comisionul de urmărire riscuri diferă în funcție de moneda creditului, ca urmare a riscului de neplată diferit în funcție de moneda în care este acordat creditul și este perceput într-o sumă fixă lunară, indiferent de perioada creditului sau de soldul creditului, fiind calculat ca procent aplicat lunar la valoarea creditului tras. „Costul cu riscul de neplată credite este estimat la nivel global/de portofoliu de credite, anterior acordării respectivului portofoliu de credite. Astfel, alocarea se realizează la nivelul fiecărui credit și proporțional cu valoarea acestuia. Costul cu riscul de neplată este estimat la nivel global și nu la nivelul fiecărui credit, anterior acordării creditelor nefiind posibilă identificarea exclusivă a celor care vor înregistra întârzieri la plată sau neplată."

Prin urmare, clauza referitoare la comisionul de risc nu este o clauză care ar putea crea un dezechilibru între prestațiile părților, ea reprezentând exclusiv un cost, or acoperirea unui cost nu poate fi considerată ca generând un dezechilibru între drepturile părților, ea fiind, din contră, un instrument de stabilire a echilibrului contractual.

Trebuie, de asemenea, avut în vedere și faptul că nimic nu a împiedicat reclamanta să aleagă un alt produs bancar pentru care să nu fi fost instituită obligația plății respectivului comision, așa cum nimic nu a obligat reclamanta să nu contracteze un credit cu o altă bancă.

Astfel, comisionul de urmărire riscuri este exprimat în mod clar și inteligibil, atât în contract cât și în graficul de rambursare, împrumutata având o viziune de ansamblu asupra valorii acestui comision pe toată perioadă de rambursare a creditului.

Cu privire la clauza privind comisionul de administrare a arătat că acest comision a fost prevăzut în contract în cuantum fix de 14,50 RON lunar, fiind și de această dată îndeplinită condiția limbajului clar și inteligibil, acest comision fiind prevăzut de asemenea și în graficul de rambursare.

Ca și celelalte comisioane, și comisionul de administrare face parte din costul total al creditului, reprezentând un element al prețului contractului, neexistând nicio dispoziție legală care să interzică perceperea acestui comision sau care să permită instanței să modifice cuantumul acestuia (fiind prevăzut chiar și de OUG 50/2010, act normativ care, reamintim, este neaplicabil contractului).

Comisionul de administrare, așa cum rezultă din chiar denumirea acestuia, se percepe pentru administrarea contului de credit; el cuprinde costuri cu operațiunile bancare privind întreținerea aplicațiilor informatice de gestiune a creditului și informarea clientului cu privire la modificările costurilor creditului atât la inițiativa Băncii, cât și impuse de legislație.

Acest comision are o valoare constantă, pe întreaga perioadă de creditare, fiind un cost determinat de o activitate constantă ca volum și intensitate pe întreaga perioadă de derulare a creditului și fiind perceput pentru acoperirea unui cost al băncii, nu se poate considera că acesta ar genera un dezechilibru între prestațiile părților.

Cu privire la inadmisibilitatea capătului de cerere referitor la restituirea prestațiilor, solicită a se constata că cererea reclamantului de restituire a sumelor pretins plătite în temeiul clauzelor contestate este vădit inadmisibilă prin raportare la dispozițiile Directivei 93/13-

Solicită a se constata că sancțiunea juridică ce poate opera în cazul constatării caracterului abuziv al unor clauze contractuale este încetarea producerii efectelor acelor clauze pentru viitor, fără a se pune în discuție prestațiile deja executate.

Această sancțiune este consacrată în art. 6 alin. (1) coroborat cu art. 7 alin. (2) din Directiva 93/13/CEE privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii interpretate în lumina considerentelor 20 și 23.

Astfel, Directiva 93/13/CEE prevede la considerentul 20 ” întrucât statele membre ar trebui să se asigure că nu se includ clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii de către un vânzător sau furnizor și că, în cazul în care, cu toate acestea, se includ astfel de clauze, acestea nu creează obligații pentru consumator, iar contractul continuă să creeze obligații pentru părți prin acele clauze, în cazul în care poate continua să existe fără dispozițiile abuzive;"

Considerentul 23 prevede: „întrucât autoritățile judiciare sau administrative din statele membre trebuie să aibă la dispoziție mijloace adecvate și eficace pentru a împiedica aplicarea în continuare a clauzelor abuzive în contractele încheiate cu consumatorii;

Articolul 6 alin. 1: „Statele membre stabilesc că clauzele abuzive utilizate într-un contract încheiat cu un consumator de către un vânzător sau un furnizor, în conformitate cu legislația internă, nu creează obligații pentru consumator, iar contractul continuă să angajeze părțile prin aceste clauze, în cazul în care poate continua să existe fără clauzele abuzive."

Articolul 7 alin. 2: „Mijloacele menționate la alineatul (1) cuprind dispozițiile în conformitate cu care persoanele sau organizațiile care au, în temeiul legislației interne, un interes legitim în protecția consumatorilor pot introduce o acțiune în justiție sau în fața organismelor administrative competente, în conformitate cu legislația internă în cauză, pentru a obține o decizie care să stabilească dacă clauzele contractuale elaborate pentru a fi utilizate în general sunt abuzive, astfel încât să poată aplica mijloace adecvate și eficiente pentru a preveni utilizarea acestor clauze în continuare"

Din aceste dispoziții rezultă că sancțiunea juridică ce poate opera în cazul constatării caracterului abuziv al unor clauze contractuale este una sui generis, respectiv încetarea producerii efectelor acelor clauze pentru viitor, fără a repune în discuție prestațiile deja executate.

Solicită, astfel, să se constatate că cererea reclamantului vizând restituirea sumelor pretins achitate de acesta în temeiul clauzelor contestate este inadmisibilă în virtutea aplicării dreptului comunitar, ce se bucură de forță juridică superioară oricărei norme de drept național în baza art. 148 alin. 2 din Constituție și, pe cale de consecință, vă solicităm să dispuneți respingerea acesteia.

A precizat că își întemeiază întâmpinarea pe prevederile legale indicate în cuprinsul acesteia, precum și principiile de drept în care își are sediul materia.

În dovedirea celor susținute a arătat că înțelege să se folosească de proba cu înscrisuri și proba cu interogatoriul reclamantului, precum și orice alte mijloace de probă a căror necesitate ar reieși din cercetarea judecătorească.

A depus la dosar o . înscrisuri menționate în opisul aflat la fila 92 dosar, respectiv Contract de credit bancar pentru persoane fizice nr._/12.09.2008; Grafic de rambursare din 16.09.2008, parte integrantă a contractului de credit;Cerere de credit din 11.09.2008; Simulare de grafic de rambursare - înscris din care reiese faptul că anterior încheierii contractului de credit împrumutatului i-au fost prezentate costurile contractuale; Adeverință de salariu nr. 214/09.09.2008 - înscris din care reiese faptul că anterior încheierii contractului de credit împrumutatului i-au fost prezentate costurile contractuale; Adeverință de salariu nr. 9054/10.09.2008 - înscris din care reiese faptul că anterior încheierii contractului de credit împrumutatului i-au fost prezentate costurile contractuale; Raport de credit emis la 12.09.2008 - înscris din care rezultă faptul că împrumutatul a mai încheiat în trecut un contract de credit cu subscrisa, contract pe care acesta 1-a refinanțat prin prezentul credit; Actul adițional de implementare a dispozițiilor OUG 50/2010; Adresa B. din data de 17.02.2011 privind încetarea efectelor actului adițional de implementare a dispozițiilor OUG 50/2010, precum și adresa B. din 17.02.2011 privind aplicarea principiilor OUG 50/2010 asupra contractului; Extras de cont din 16.01.2015 Pe perioada 16.09._15;

Contract de credit datat 26.03.2007. din care reiese faptul că în oferta băncii au existat și produse bancare pentru care nu era instituită obligația de plată a comisionului de urmărire riscuri; Contract de credit datat 15.01.2008. din care reiese faptul că în oferta băncii au existat și produse bancare pentru care nu era instituită obligația de plată a comisionului de urmărire riscuri; Contract de credit datat 13.06.2008. din care reiese faptul că în oferta băncii existau și produse bancare pentru care nu era instituită obligația de plată a comisionului de urmărire riscuri sau a comisionului de administrare; Contract de credit datat 23.07.2008. din care reiese faptul că în oferta băncii existau și produse bancare pentru care nu era instituită obligația de plată a comisionului de urmărire riscuri sau a comisionului de administrare; Contract de credit datat 25.05.2009. din care reiese faptul că în oferta băncii existau și produse bancare pentru care nu era instituită obligația de plată a comisionului de urmărire riscuri sau a comisionului de administrare; Adresa B. nr. 06/08.01.2013 cuprinzând Explicații pentru serviciile prestate de către Bancă ce intră în componența comisioanelor aplicabile creditelor în care la punctul C sunt menționate serviciile pentru care se percepe și modalitatea de percepere a comisionului de administrare, la punctul D serviciile pentru care se percepe și modalitatea de percepere a comisionului de urmărire riscuri; Adresa ANPC nr. 1455/31.07.2013 în care se reține: „Produsul credit de nevoi personale negarantat este un produs scump, rata dobânzii fiind net superioară creditelor cu garanție reală imobiliară. Obligațiile de plată ce se materializează în convenția legal încheiată trebuie achitată (comisionul de risc nu poate fi clauză abuzivă într-un contract negarantat); Hotărârea CJUE în cauza C226/12 Constructora Principado SA vs.José Ignacio Menéndez Álvarez; Hotărârea CJUE in cauza C-618/10; Jurisprudente instanțelor în cauze similare.

Întâmpinarea a fost comunicată reclamantului, potrivit dovezii aflate la fila 303 dosar, cu mențiunea că are obligația de a depune răspuns întâmpinare în termen de 10 zile de la comunicarea întâmpinării, însă reclamantul nu a formulat răspuns la întâmpinare.

Prin rezoluția din 04.03.2015, aflată la fila 304 dosar, instanța a fixat primul termen de judecată la data de 21.04.2015 și a dispus citarea părților.

La data de 20.04.2015 reclamantul a formulat precizare de acțiune prin care solicită ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate existenta clauzei abuzive in convenția de credit, conform contractului de credit bancar nr._/12.09.2008, prevăzuta in art. 9 lit. b si art. 9 lit. e denumite „comision de administrare" si „comision de urmărire riscuri"; să se dispună anularea acestor clauze și să fie obligate pârâtele în solidar să îi restituie sumele încasate abuziv, în temeiul clauzei privind comisionul de urmărire riscuri si in temeiul clauzei privind comisionul de administrare în perioada 14.10._15, respectiv suma de 3894,71ei ( 49,31ei x 791uni = 3894,71ei comision de urmărire riscuri si 1145,51ei ( 14,51ei x 79 luni = 1145,51ei - comision de administrare, 3894,7 + 1145,5 = 5040,21ei, precum și obligarea sa pârâtelor la plata eventualelor cheltuieli de judecata.

Referitor la comisionul de administrare si comisionul de administrare riscuri, așa cum rezulta din contract pârâta percepe un comision de administrare de 0,05% comision de urmărire riscuri de 0,17% ce se calculează prin aplicarea procentului la soldul creditului.

Prin precizarea formulată reclamantul reiterează susținerile din cererea introductivă.

În temeiul art. 258 al. 1 c.p.civ. raportat la disp. art. 255 c.p.civ., instanța a încuviințat pentru reclamant proba cu înscrisuri, iar pentru pârâte a încuviințat proba cu înscrisuri și proba cu interogatoriul reclamantului.

La data de 09.06.2015 instanța a administrat proba cu interogatoriul reclamantului.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

În ceea ce privește legea aplicabilă, instanța reține că între părți s-a încheiat contractul de credit nr._/21.09. 2008, astfel încât instanța va avea în vedere disp. art. 102 din Legea nr. 71/2011, conform cărora contractul este supus dispozițiilor legii în vigoare la data când a fost încheiat în tot ceea ce privește încheierea, interpretarea, efectele, executarea și încetarea sa, raportat la data încheierii convenției de credit.

Față de dispozițiile art. 248 alin. 1 C.p.c. și având în vedere că excepția lipsei capacității procesuale de folosință și a calității procesuale pasive a pârâtei B. S.A. S. M., excepția prescripției dreptului de a cere înlăturarea clauzelor din contract și excepția prescripției dreptului de a solicita restituirea sumelor achitate, sunt excepții care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii, instanța se va pronunța mai întâi cu privire la acestea și va stabili ordinea de soluționarea în funcție de efectele pe care le produc, astfel: excepția lipsei capacității procesuale de folosință și a calității procesuale pasive a pârâtei B. S.A. S. M., excepția prescripției dreptului de a cere înlăturarea clauzelor din contract și excepția prescripției dreptului de a solicita restituirea sumelor achitate.

În ceea ce privește excepția lipsei capacității procesuale de folosință și a calității procesuale pasive a pârâtei B. S.A. S. Județeană M. invocată prin întâmpinare de pârâta B. SA, instanța reține următoarele:

Instanța reține că una din condițiile necesare pentru a fi parte in procesul civil, alături de existenta calității procesuale, a interesului si a formulării unei pretenții, este existența capacității procesuale de folosință, aceasta fiind de altfel și premisa celorlalte trei cerințe. Ca si celelalte condiții, capacitatea procesuala de folosință, înțeleasă ca aptitudine a subiectului de drept de a avea drepturi și obligații în cadrul procesului civil, trebuie sa subziste pe întreg parcursul derulării procesului, iar capacitatea procesuala de exercițiu implică capacitatea procesuală a persoanei de a-și exercita drepturile și de a-și asuma obligații prin săvârșirea de acte juridice.

Astfel, contractul de credit nr._/21.09. 2008 a fost încheiat de consumator cu B. C. ROMANIA S.A. prin S. Județeană M., contractul fiind semnat de reprezentanții Sucursalei din Drobeta T. S..

Este adevărat că art. 43 alin.1 din Legea nr.31/1990 prevede ca sucursalele sunt dezmembrăminte fără personalitate juridică ale societăților comerciale și se înregistrează, înainte de începerea activității lor, în registrul comerțului din județul în care vor funcționa, însă in cauza devin aplicabile prevederile art.56 alin.2 din C.Proc.Civ. că reglementează ca excepție faptul că pot sta în judecată asociațiile, societățile sau alte entități fără personalitate juridică, dacă sunt constituite potrivit legii.

În condițiile în care însăși legea recunoaște sucursalei aptitudinea de a avea drepturi și obligații, în limitele autonomiei funcționale stabilite de societatea a cărei dezmembrământ este, aceasta poate sta în instanță cu scopul de a-și apăra drepturile conferite și obligațiile asumate în aceste limite și implicit de a-și exercita drepturile procesuale, motiv pentru care instanța a apreciat ca fiind neîntemeiată excepția lipsei capacității procesuale a pârâtei B. S.A. S. Județeană M., invocată de pârâta B. C. ROMANIA S.A., cu consecința respingerii acestei excepții.

În ceea ce privește excepția prescriptiei dreptului de a cere înlăturarea clauzelor din contract, instanța reține că, din moment ce se solicită constatarea caracterului abuziv al clauzelor stipulate la art. 9 lit. b) și e) din contractul de credit nr._/12.09. 2008 intervenit între părți, privind comisionul de administrare și comisionul de urmărire riscuri, prin raportare la natura juridică a acțiunii în constatare față de caracterul patrimonial imprescriptibil al nulității absolute, sumele plătite în temeiul acestei clauze rămân fără suport contractual, efect ce se produce retroactiv, de la momentul încheierii contractului, deoarece clauza nu „devine” abuzivă la momentul constatării acesteia, ci a fost abuzivă încă de la momentul încheierii contractului, instanța doar constatând acest aspect.

Prin urmare, și în ceea ce privește excepția prescripției dreptului de a solicita restituirea sumelor achitate, dat fiind faptul că sumele de bani achitate cu titlu de comision de administrare și comision de urmărire riscuri, rămân fără suport contractual, plata efectuată în acest sens devine o plată nedatorată care este supusă restituirii (repetițiunii). Astfel, dreptul material la acțiune al reclamanților pentru constatarea caracterului abuziv al clauzelor stipulate la art. 9 lit. b) și e) din contractul de credit nr._/12.09. 2008 intervenit între părți, cât și pentru restituirea sumelor încasate cu titlu de comision de administrare și comision de urmărire riscuri, nu s-a prescris având în vedere disp. art. 3 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958. În consecință, având în vedere cele expuse mai sus, instanța va respinge excepția prescripției dreptului de a cere înlăturarea clauzelor din contract și excepția prescripției dreptului de a solicita restituirea sumelor achitate, invocate de pârâta B. C. ROMANIA S.A. ca neîntemeiate.

Cu privire la fondul cauzei, între părți s-a încheiat contractul de credit nr._/12.09.2008 (f. 101-102) pentru suma de 29.000 lei credit de trezorerie nenominalizat pentru nevoi personale, fără garanții, rambursarea ratelor fiind eșalonată pe o perioadă de 120 de luni, conform graficului de rambursare anexat, semnat de reclamant, dar și de soția acestuia M. Ș., în calitate de coplătitor. (f. 112-118).

Potrivit mențiunilor făcute la art. 6 din contract, dobânda anuală efectivă (D.) la data semnării contractului, a fost stabilită la 18,01% pe an, în D. fiind incluse: dobânda anuală, comisionul de analiză a documentației, de acordare credit și de administrare, cheltuieli efectuate cu încheierea poliței de asigurare de viață, comisionul de urmărire riscuri, precum și alte costuri (orice alte costuri intervenite ulterior semnării contractului).

Comisioanele percepute de bancă sunt prezentate detaliat la art. 9 din contract, printre acestea figurând, la litera b., comisionul de administrare de 14,50 RON lunar, reprezentând un procent de 0,05% din valoarea creditului contractat, iar la litera e., comisionul de urmărire riscuri de 49,30 RON lunar, reprezentând un procent de 0,17% din valoarea creditului contractat.

Conform art. 2.1 din condițiile generale de creditare-anexă la contractul de credit bancar nr._/12.09.2008, în cazul creditelor de consum acordate persoanelor fizice, dobânda anuală efectivă (D.) reprezintă costul total al creditului, exprimat în procent anual din valoarea creditului total acordat.

Referitor la modul de clacul al celor două comisioane acuzate de reclamantul pârât ca fiind abuzive, la art. 3.8 din condiții generale s-a menționat, în ceea ce privește comisionul de urmărire riscuri, că acesta se calculează prin aplicarea unui anumit procent la valoarea creditului contractat, procent care rămâne fix pe toată perioada de rambursare, iar în privința comisionului de administrare, la art. 3.9 s-a precizat că este în sumă fixă lunară și se calculează prin aplicarea unui anumit procent la valoarea creditului, procent care rămâne fix pe toată perioada de rambursare, clientul achitând aceste comisioane odată cu rata de credit și dobânda, în rate lunare, potrivit graficului de rambursare.

Contractul de credit și condițiile generale de creditare au fost semnate pe fiecare pagină atât de către împrumutat, cât și de către coplătitor, care s-a obligat să ramburseze împrumutul în solidar cu împrumutatul. De asemenea, reclamantului pârât i-a fost comunicat, sub semnătură, și graficul de rambursare a creditului, în care sunt individualizate lunar comisionul de administrare și comisionul de urmărire riscuri.(f.112-118).

În contractul de credit s-a menționat expres că prin semnarea acestuia, împrumutatul și coplătitorul au declarat că ,,au citit, înțeles și li s-au explicat clauzele acestuia, pe care și le-au însușit în întregime”.

În D. au fost incluse comisioanele percepute ca urmare a creditului pus la dispoziție reclamanților, printre care și comisionul de administrare și comisionul de urmărire riscuri, comisioane contestate prin acțiunea de față.

Conform dispozițiilor art. 36 din OUG nr. 50/2010, pentru creditul acordat, creditorul poate percepe numai: comision de analiză dosar, comision de administrare credit sau comision de administrare cont curent, compensație în cazul rambursării anticipate, costuri aferente asigurărilor și, după caz, dobânda penalizatoare, alte costuri percepute de terți, precum și un comision unic pentru servicii prestate la cererea consumatorilor. Comisionul de analiză dosar și cel unic vor fi stabilite în sumă fixă, aceeași sumă fiind percepută tuturor consumatorilor cu același tip de credit în cadrul aceleiași instituții de credit. Comisionul de administrare se percepe pentru monitorizarea/înregistrarea/efectuarea de operațiuni de către creditor în scopul utilizării/rambursării creditului acordat consumatorului. În cazul în care acest comision se calculează ca procent, acesta va fi aplicat la soldul curent al creditului.

Prin Legea nr. 288/2010 au fost modificate prevederile art. 95 din OUG nr. 50/2010.Conform modificărilor, prevederile prezentei ordonanțe de urgență nu se aplică contractelor în curs de derulare la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, cu excepția dispozițiilor art. 37^1, ale art. 66 - 69 și, în ceea ce privește contractele de credit pe durată nedeterminată existente la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, ale art. 50 - 55, ale art. 56 alin. (2), ale art. 57 alin. (1) și (2), precum și ale art. 66 - 71.

Instanța nu a reținut susținerile reclamantului pârât privind aplicabilitatea Legii 190/1999 privind creditul ipotecar pentru investiții imobiliare. Acest act normativ nu este incident în cazul contractului încheiat de părți, întrucât acesta nu se încadrează în prevederile art.2 lit.c din lege, care definește creditul ipotecar pentru investiții imobiliare drept creditul care îndeplinește condiția de a fi acordat în scopul efectuării de investiții imobiliare cu destinație locativă sau cu altă destinație decât cea locativă ori în scopul rambursării unui credit ipotecar pentru investiții imobiliare contractat anterior. Or, din contractul încheiat de părți rezultă că acest credit a fost contractat de credit de trezorerie nenominalizat pentru nevoi personale, fără garanții.

În speță, caracterul abuziv al clauzelor contractuale trebuie analizat în conformitate cu dispozițiile art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000, conform cărora o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.

Așadar, o clauză va fi considerată abuzivă dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții:

1.clauza să nu fi fost negociată cu clientul, respectiv să fi fost stabilită fără a da posibilitatea consumatorului să influențeze natura ei;

2.clauza să încalce exigențele bunei-credințe;

3.clauza nenegociată, prin ea înseși sau împreună cu alte prevederi din contract, să creeze în detrimentul consumatorului un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, ca o consecință a abuzului;

4.clauza să nu se asocieze cu definirea obiectului principal al contractului, în măsura în care este exprimată într-un limbaj ușor inteligibil.

Examinând prin prisma acestor condiții cele două clauze invocate de reclamanți, instanța constată că nu sunt îndeplinite cerințele legale pentru a putea fi considerate abuzive.

În ceea ce privește prima condiție, referitoare la nenegocierea clauzelor, se constată că respectivele clauze-standard preformulate, nu au fost ele însele negociate, chiar dacă, în parte, contractul a fost negociat.

Legea nu interzice încheierea de contracte preformulate, ci doar stipularea unor clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii.

Cu toate că menționatul contract de credit este unul standard, care cuprinde oferta băncii, înaintea semnării lui clientul a avut posibilitatea să cunoască costul contractului, să facă o analiză a acestuia și să facă o alegere conform cerințelor sale. În condițiile în care pârâta nu deținea monopolul pe piața creditelor bancare la momentul încheierii contratului de credit, ofertele fiind foarte variate, nu se poate considera că reclamanții ar fi încheiat contractul în necunoștință de cauză, sau că acesta le-ar fi fost impus, fără să aibă posibilitatea să-și exprime o altă opțiune.

De asemenea, nu se poate susține încălcarea bunei-credințe, câtă vreme la data încheierii contractului, clauzele privind comisionul de administrare și comisionul de risc erau cât se poate de clare, precise, fără echivoc, iar pentru înțelegerea acestora nu erau necesare cunoștințe de specialitate.

Reclamantul pârât a cunoscut încă de la data încheierii contractului sumele de bani pe care le avea de achitat pentru fiecare tip de comision în parte, având în vedere că i-a fost comunicat, sub semnătură, graficul de rambursare a creditului, în care sunt individualizate lunar comisionul de administrare și comisionul de urmărire riscuri.(f. 112-118).

Riscul de credit este definit ca fiind riscul înregistrării de pierderi sau al nerealizării profitului preconizat, ca urmare a neîndeplinirii de către clienți a obligațiilor contractuale constând în rambursarea creditului și a costurilor aferente acestuia. Achitarea sumei de 49,30 lei lunar, raportat la creditul în sumă de 29.000 lei, nu apare ca fiind împovărătoare pentru a se reține caracterul abuziv al acesteia, după cum nici comisionul de administrare de 14,50 lei lunar nu are un astfel de caracter.

Asigurarea de viață încheiată de reclamant acoperă doar riscul de deces, or comisionul contestat de reclamant are rolul de a acoperi riscul băncii dat de neplata creditului, de eventuale cheltuieli generate pentru punerea în executare silită a contractului.

În analiza caracterului abuziv al unei clauze trebuie verificat dacă la încheierea contractului consumatorul este în posesia tuturor elementelor care pot avea efect asupra întinderii obligațiilor sale, prin informarea consumatorului asupra costului global al creditului (D.), asupra tuturor cheltuielilor legate de încheierea contratului. Așadar, o importanță esențială în aprecierea caracterului abuziv al unei clauze contractuale o are această informare a consumatorului, informare care, în prezenta cauză, s-a făcut în termeni clari și preciși, fără posibilitatea pentru bancă de a determina o modificare discreționară a cuantumului celor două comisioane în discuție.

Chiar dacă prima condiție pare să fie îndeplinită, ea însăși nu poate conduce la concluzia că respectivele clauze privind comisionul de urmărire riscuri și cel administrare sunt abuzive, aceasta deoarece este fără dubiu că celelalte condiții impuse de art. 4 alin 6 din Legea nr. 193/2000 nu sunt îndeplinite. Astfel, este evident că cele două clauze contestate de reclamant se asociază cu obiectul contractului, respectiv cu prețul acestuia, în compunerea căruia intră și cele două comisioane în discuție, este exprimată într-un limbaj ușor inteligibil și nu creează un dezechilibru între drepturile și obligațiile părților ca o consecință a vreunui abuz.

În concluzie, nefiind îndeplinite cumulativ cerințele impuse de lege pentru calificarea unei clauze ca fiind abuzivă, solicitarea reclaamntului de a se constata caracterul abuziv al celor două clauze este neîntemeiată.

Așadar, clauzele contractuale supuse analizei instanței sunt în concordanță cu principiul libertății contractuale, nefiind adusă atingere Legii nr. 193/2000 sau celorlalte legi care interesează ordinea publică sau morala.

Reținându-se valabilitatea clauzelor, se apreciază ca fiind valabile și plățile făcute de reclamantul pârât în temeiul acestora, astfel că sumele de bani solicitate a fi restituite nu pot fi considerate ca neavând suport legal și contractual.

Pentru considerentele expuse mai sus, instanța apreciază că acțiunea reclamantului pârât, astfel cum a fost precizată prin cererea de la fila 310 din dosar, este neîntemeiată, urmând a fi respinsă în întregime.

Cu privire la solicitarea pârâtei reclamante B. SA formulată în cererea reconvențională, ca pentru conservarea echilibrului dintre prestațiile părților, să se dispună adaptarea contractului de credit dedus judecății în sensul menținerii valorilor procentuale ale comisioanelor de administrare și de urmărire riscuri, dar aplicarea acestora să se facă la soldul creditului, instanța o apreciază ca fiind neîntemeiată, urmând a o respinge ca atare, întrucât intervenția instanței în acest sens ar fi de natură să încalce principiul libertății contractuale. Instanța nu se poate substitui părților, cu atât mai mult cu cât a reținut cu privire la clauzele contractuale analizate că nu constituie clauze abuzive în sensul Legii nr. 193/2000.

Prin urmare, în lipsa reținerii ca abuzive a clauzelor analizate, nu există niciun motiv pentru a se interveni în raporturile contractuale stabilite de părți, în sensul solicitat de pârâta reclamantă B. SA, în caz contrar, s-ar înfrânge dispozițiile art. 969 C.civ. de la 1864, cu consecința ruperii echilibrului dintre părți, stabilit prin semnarea contractului.

În ceea ce privește cheltuielile de judecată reprezentând onorariu de avocat solicitat de pârâta reclamantă B. SA în cuantum de 5518,37 lei (f. 345-347), având în vedere disp. art. 451 al. 2 c.p.civ., reținând că acesta este vădit disproporționat în raport cu activitatea desfășurată de avocat, instanța apreciază că se impune reducerea cuantumului acestuia la suma de 3500 lei.

Constatând culpa concurentă a părților, precum și faptul că ambele părți au efectuat cheltuieli de judecată, instanța a făcut aplicarea dispozițiilor art. 453 alin. 2 C.p.c. și a compensat aceste cheltuieli până la concurența sumei de 1000 lei, urmând să oblige reclamantul pârât la plata sumei de 2500 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată către pârâtele reclamante.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge excepția lipsei capacității procesuale de folosință și a calității procesuale pasive a pârâtei B. S.A. S. M. ca neîntemeiată.

Respinge excepția prescripției dreptului material la acțiune de a cere constatarea caracterului abuziv al clauzelor contractuale și de a solicita restituirea sumelor achitate ca neîntemeiată.

Respinge ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantul pârât M. T., având CNP_, cu domiciliul în Dr. Tr. S., ., ., județul M., în contradictoriu cu pârâtele B. C. ROMANIA SA București cu sediul în București, ..5, sector 3, înmatriculată în Registrul Comerțului sub nr.J_, având CUI_ și B. S. JUDEȚEANĂ M. cu sediul în Drobeta T. S., ., județul M., înmatriculată în Registrul Comerțului sub nr.J_, având CUI_.

Respinge ca neîntemeiată cererea reconvențională formulată de pârâta reclamantă B. C. ROMANIA SA.

Obligă reclamantul pârât la 2500 lei cheltuieli de judecată către pârâtele reclamante..

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică azi 09.06.2015, la sediul Judecătoriei Drobeta Tr. S..

PREȘEDINTE, GREFIER,

I. C. G. L. M. B.

Red.I.C.G./Tehnored. L.B.

5 ex./08.07.2015

Cod operator 6497

← Pretenţii. Sentința nr. 2307/2015. Judecătoria DROBETA-TURNU...		Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr.... →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Contestaţie la executare. Sentința nr. 2310/2015. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN Pretenţii. Sentința nr. 2307/2015. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr. 2134/2015. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr. 2139/2015. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN Pretenţii. Sentința nr. 2398/2015. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN Contestaţie la executare. Sentința nr. 2384/2015. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN