Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr. 2134/2015. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN

Sentința nr. 2134/2015 pronunțată de Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN la data de 09-06-2015 în dosarul nr. 14693/225/2014

Dosar nr._ hotărârea care să țină loc de act autentic

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA DROBETA T. S., JUDEȚUL M.

SENTINȚA CIVILĂ NR. 2134

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 09.06.2015

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE: T. T.

GREFIER: M. B.

Pe rol soluționarea acțiunii civile având ca obiect „hotărârea care să țină loc de act autentic de „vânzare-cumpărare” privind pe reclamantul G. G. în contradictoriu cu pârâtul P. A..

Dezbaterile pe fondul cauzei au avut loc în ședința publică din data de 26.05.2015, fiind consemnate în scris în încheierea de ședință din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când, instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 09.06.2015.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea adresată acestei instanțe la data de 28.10.2014 și înregistrată sub nr._, reclamantul G. G. a chemat în judecată pe pârâtul P. A. pentru a se pronunța o hotărâre judecătorească care să țină loc de act de vânzare-cumpărare pentru suprafața de teren de 1400 mp (14 ari) intravilan, teren situat în satul Izvoru Bîrzii . M. cu vecinii: N-G. Ș., Sud- Drum Sătesc, Est- Drum sătesc și Vest- Hirsovu M. și pe care se află o casă veche insalubră și nelocuită cu 2 camere și un antreu.

În fapt arată că în data de 11.01.1993 a cumpărat de la pârât această suprafață de teren de 1400mp pe baza de chitanță de mână, a achitat prețul de 100 000 lei vechi în prezența a doi martori și a intrat în posesia terenului, l-a împrejmuit cu gard de jur împrejur și și-a construit o casă cu 3 încăperi, unde locuiește în prezent cu familia sa.

A convenit cu pârâtul să meargă la notar să perfecteze actul de vânzare-cumpărare dar acesta nu s-a ținut de cuvânt, ba mai mult s-a mutat în . a aflat domiciliul acestuia și l-a acționat în judecată.

A evaluat această suprafață de teren la suma de 5000 lei în vederea timbrării.

Pârâtul deținea această suprafață de teren de la bunicii lui P. I. I. și P. I..

În drept a întemeiat acțiunea pe disp. art.35 Cod procedură civilă, art. 1166-1169, art. 1178 și următoarele din Codul civil.

A depus la dosarul cauzei în copie, următoarele înscrisuri: împuternicire avocațială, CI reclamant, înscrisul sub semnătură privată intitulat „chitanță” încheiat la data de 11.01.1993, înscrisul sub semnătură privată intitulat „chitanță” încheiat la data de 15.04.1993, proces verbal nr. 37/03.04.2014 încheiat la Birou Mediator C. S., invitație la mediere din 09.04.2014, confirmare de primire, certificat de atestare fiscală nr. 1828/07.04.2014, certificat de atestare fiscală nr. 1828/15.04.2014 cu anexa 1, extras rol agricol.

Potrivit rezoluției din data de 30.10.2015 a președintelui de complet investit cu soluționarea cauzei (f. 25) instanța, în temeiul disp.art. 200 alin. 2 C. s-a comunicat reclamantului lipsurile cererii de chemare în judecată cu mențiunea ca sub sancțiunea anulării cererii, să facă în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării să indice persoana însărcinată cu primirea actelor de procedură la domiciliul ales, să anexeze extrasul de caret funciară, cu arătarea titularului înscris în cartea funciară, eliberat de biroul de cadastru și publicitate imobiliară în raza căruia este situat imobilul, iar în cazul în care imobilul nu este înscris în cartea funciară, se va anexa un certificat emis de același birou, care atestă acest fapt.

I s-a pus în vedere ca în rap. de disp.art. 197 C. să atașeze la cerere dovada achitării taxei judiciare de timbru de 455 lei, sub sancțiunea anulării cererii ca netimbrată.

Reclamantul și-a îndeplinit obligațiile la data de 12.11.2015 și a atașat originalul chitanței . nr._/06.11.2014 în cuantum de 455 lei taxă judiciară de timbru (f.29) la care a atașat certificat nr._/06.11.2014 emis de OCPI M., declarație notarială a numitului P. A.-L. aut. sub nr. 1662/31.10.2014 la BNP C. A. Ș., copie CI pârât.

Pârâtul, a formulat întâmpinare, la data de 27.11.2014 (f.37) prin care arată că este de acord cu admiterea acțiunii formulate de reclamant și solicită judecarea în lipsă.

A atașat în copie permis auto, CI.

La data de 19.12.2014, reclamantul a formulat răspuns la întâmpinare (f. 43).

Instanța a fixat primul termen de judecată la data de 17.02.2015 cu citarea părților.

Sub aspectul materialului probatoriu administrat în cauză, instanța a administrat proba cu înscrisuri, proba testimonială în cadrul căreia au fost ascultați B. E. și M. D. (f. 70 și 101), proba cu expertiza specialitatea topografie efectuată de către dl. exp. I. C. V. având ca obiective: să se identifice prin amplasament și vecinătăți, suprafața de teren de 1400 mp (14 ari), teren ce face obiectul înscrisului sub semnătură privată intitulat „CHITANȚĂ” încheiat la data de 11.01.1993 între P. A., P. I. și G. N. G., să se precizeze dacă acest teren este liber sau afectat de construcții, să se precizeze dacă este bine delimitat și în posesia cui se află; raportul de expertiză să fie avizat de OCPI M. potrivit disp.art. 57 alin.3 din OUG nr. 80/2013 rep. privind taxele judiciare de timbru.

Raportul a fost depus la dosarul cauzei filele 62-69 și avizat de OCPI M. depus la filele 73-95.

I s-a pus în vedere reclamantului să depună la să depună la dosarul cauzei actul de proprietate al pârâtului referitor la terenul ce a făcut obiectul vânzării-cumpărării prin înscrisul sub semnătură privată intitulat „CHITANȚĂ” încheiat la data de 11.01.1993.

La termenul de judecată din data de 21.04.2015 apărătorul reclamantului a precizat că nici reclamantul și nici pârâtul nu are act de proprietate pentru teren, singurul act care atestă proprietatea pârâtului asupra terenului în litigiu fiind extrasul din registrul agricol depus la fila 13 dosar.

Analizând actele și lucrările dosarului instanța constată și reține următoarele:

La data de 11.09.1993 printr-un înscris sub semnătură privată intitulat „Chitanță” numitul P. A. a convenit să-i vândă reclamantului G. N. G. cu prețul de 100.000 lei ROL o suprafață de teren de 14 ari, în prezența martorilor M. D. și I. M.. Perfectarea contractului de vânzare-cumpărare la notariat (în formă autentică) nu s-a mai petrecut.

Prin cererea de chemare în judecată formulată, reclamantul în contradictoriu cu pârâtul P. A. a solicitat instanței să pronunțe o hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare pentru suprafața de teren de 1400 mp (14 ari) intravilan, teren situat în satul Izvoru Bîrzii . M. cu vecinii: N-G. Ș., Sud- Drum Sătesc, Est- Drum sătesc și Vest- Hirsovu M. și pe care se află o casă veche insalubră și nelocuită cu 2 camere și un antreu.

Actul juridic în discuție, neîndeplinind condiția „ad validitatem” a formei autentice, este nul ca vânzare-cumpărare, dar, în virtutea principiului conversiunii actului juridic, valorează antecontract de vânzare-cumpărare, generator de obligații de a face în sarcina părților contractante, acestea fiind, astfel, obligate sa perfecteze în viitor contractul de vânzare-cumpărare în formă autentică pentru a opera transferul dreptului de proprietate în patrimoniul cumpărătorului. Această soluție se impune în temeiul principiului executării în natură a obligațiilor prev. de art. 1073 C.civ., care permite creditorului îndreptățit să obțină executarea în tocmai a obligației asumate

de debitorul său. Acest text instituie, așadar, în materie de obligații, principiul executării reale în sensul că debitorul este obligat să execute însuși lucrul promis. Cu alte cuvinte obligația de a face, de a îndeplini toate îndatoririle de care depinde transferul dreptului de proprietate asupra imobilului nu este o obligație alternativă având ca efect fie executarea în natură, fie despăgubiri pentru neexecutare. Acest lucru rezultă cu evidență atât din disp. art. 1073 C.civ, cât și din prevederile art. 1075 C. civ. care impun ca obligația asumată să fie executată în natura sa specifică. Totodată, instanța are în vedere și disp. art. 969 C. civ. conform cărora convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante.

Pe de altă parte potrivit prev. art. 1077C.civ., în cazul în care obligația de a face nu este adusă la îndeplinire de către debitor, creditorul poate fi autorizat de a o aduce la îndeplinire.

Pentru ca instanța să poată suplini consimțământul părții care nu-și îndeplineste în mod culpabil obligațiile asumate, se impune să fie îndeplinite toate conditiile prevazute de art. 948 cod civil privind valabilitatea convențiilor, respectiv, capacitatea părților de a contracta, consimțământul valabil exprimat, un obiect determinat sau determinabil și o cauză licită precum și cele specifice contractului de vânzare cumpărare.

Astfel, cu privire la obiect și formă antecontractul trebuie să cuprindă mențiuni cu privire la bunul ce urmează a fi vândut și la prețul pentru care urmează a se face vânzarea.

Referitor la bunul vândut, acesta trebuie să îndeplinească următoarele condiții: să fie în circuitul civil, să existe în momentul încheierii contractului sau să poată exista în viitor, să fie determinat sau determinabil, licit și posibil și să fie proprietatea vânzătorului,iar referitor la preț el trebuie să fie, potrivit art. 1303 C Civ. fixat în bani, determinat sau determinabil, sincer și serios.

În speța dedusă judecății, instanța constată că nu este îndeplinită condiția existenței în patrimoniul promitentului-vânzător a dreptului de proprietate asupra terenului respectiv.

Astfel, din declarațiile martorilor M. D. și B. E. a reținut instanța că terenul ar fi aparținut bunicului pârâtului, dar nu au cunoștință ca acesta să fi avut vreun act de proprietate.

Totodată instanța reține că pentru ca pârâtul, să poată transmite reclamantului dreptul de proprietate asupra terenului respectiv pentru ca instanța să poată pronunța o hotărâre care ține loc de contract de vânzare cumpărare este necesar să prezinte actul de proprietate.

La dosarul cauzei nu există nicio dovadă în acest sens, sarcina probei revenind reclamantului.

Pentru considerentele de mai sus, instanța va respinge ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantul G. G. în contradictoriu cu pârâtul P. A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge acțiunea formulată de reclamantul G. G., având CNP_, domiciliat în comuna Izvoru Bîrzii, . M. în contradictoriu cu pârâtul P. A., având CNP_, domiciliat în comuna Șimian, ., ., ..

Cu apel în 30 de zile de la comunicare, ce va fi depus la Judecătoria Dr. Tr. S..

Pronunțată în ședință publică, azi 09.06.2015.

Președinte, Grefier,

T. T. M. B.

Red.TT/tehnored. MB

4 ex./. 6497

L 17.06.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr. 2134/2015. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN