Acţiune în constatare. Sentința nr. 1566/2015. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN

Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN - Sentințe și decizii civile / 2015

Sentința nr. 1566/2015 pronunțată de Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN la data de 21-04-2015 în dosarul nr. 16285/225/2014

Dosar nr._ acțiune în constatare

ROMÂNIA

JUDETUL MEHEDINTI

JUDECĂTORIA DROBETA-T. S.

SENTINȚA CIVILĂ NR. 1566

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 21 Aprilie 2015

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE - I. C. G.

GREFIER - L. B.

Pe rol se află soluționarea acțiunii civile formulate de reclamantul S. M., în contradictoriu cu pârâtele B. GROUPE S. GENERALE SA și B. GROUPE S. GENERALE SA-SUCURSALA DROBETA T. S., având ca obiect acțiune în constatare.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns reclamantul asistat de av. D. M. și av. Caradji S. pentru pârâte.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Instanța procedează la administrarea probei cu interogatoriul reclamantului la solicitarea pârâtei, răspunsurile reclamantului fiind consemnate și atașate la dosar.

La momentul interogării, la întrebarea nr. 17 referitor la oferta B., reclamantului îi este prezentată oferta B. editată la data de 03.10.2007 și depusă la dosar la acest termen de către apărătorul pârâtelor, ofertă pe care reclamantul își recunoaște semnătura.

La interpelarea instanței, reclamantul arată că nu a fost notificat, a fost doar sunat pentru a semna actul adițional, dar a refuzat pentru că deja începuse prezentul litigiu.

De asemenea, reclamantul arată că din punctul său de vedere banca putea să îi ceară să semneze actul adițional atunci când acesta mergea să achite rata, întrucât reclamantul mergea lunar la bancă.

Fiind interpelați av. D. M. pentru reclamant și av. Caradji S. pentru pârâte arată că nu mai au alte cereri de formulat.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau incidente de soluționat, instanța, în temeiul disp. art. 392 c.p.civ. deschide dezbaterile asupra fondului și acordă cuvântul pe fond părților.

Av. D. M. pentru reclamant solicită admiterea acțiunii, să se constate că clauza prevăzută la pct. 7 din Contractul de Credit nr._ din data de 03.10.2007 este abuzivă raportat la dispozițiile Legii nr. 193/2000 republicată, să se dispună anularea comisionului de gestionare a creditului și să se dispună restituirea sumelor percepute cu titlu de comision de gestionare credit și dobânda legală pentru sumele percepute de la data perceperii până la data restituirii efective, cu cheltuieli de judecată.

Av. Caradji S. pentru pârâte solicită respingerea acțiunii pentru motivele arătate în întâmpinare. A arătat că acțiunea formulată de reclamant nu este motivată în fapt și în drept. A mai arătat că au fost depuse diligențe în vederea încheierii actului adițional, iar reclamantul se prevalează de necunoașterea legii și neagă toate obligațiile de la momentul încheierii contractului. De asemenea, arată că în ceea ce privește comisionul de gestionare a creditului, acesta se percepe la soldul creditului, nu la valoarea creditului și respectă dispozițiile legale, nu se percepe pentru acordarea creditului, ci pentru prestarea unor servicii cu privire la credit, fără cheltuieli de judecată, urmând ca acestea să fie solicitate pe cale separată.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

La data de 05.12.2014, reclamantul S. M. a chemat în judecată pe pârâtele B. GROUPE S. GENERALE SA și B. GROUPE S. GENERALE SA-SUCURSALA DROBETA T. S., solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se constate caracterul abuziv al clauzei privind comisionul de gestionare a creditului prevăzut la pct. 7 din Contractul de credit nr._ din data de 03.10.2007, să se dispună anularea acestui comision în valoare de 0,30% din soldul creditului și să se dispună restituirea sumelor percepute cu titlu de comision de gestionare credit în cuantum de 300 euro (1320 lei) și dobânda legală pentru sumele percepute abuziv de la data perceperii până la data restituirii efective.

În motivarea în fapt a acțiunii a arătat că din contractul de credit nr_ din 03.10.2007 rezultă că pârâta percepe un comision de gestionare credit de 0,30% din soldul creditului

În doctrină și jurisprundență s-a arătat ca acest comision de administrare calculat și perceput lunar, disimulează de fapt un procent consistent de dobânda, mărind artificial consumul efectiv al creditului și în plus creând băncii un avantaj concurențial față de celelalte bănci.

Acest comision nu reprezintă altceva decât o dobândă mascata care pe lângă faptul că lezează interesele economice ale clienților, aduce atingere și mediului concurențial al băncii, dezavantajând băncile concurente prin prezentarea unor dobânzi doar aparent reduse, dar care de fapt disimulează un spor de dobânda sub denumirea de comision. Aceasta disimulare a dobânzii echivalează cu un dol.

În mod evident o dobânda (aparent) redusă a atras mai mulți clienți și deci o cifră de afaceri mai mare raportată la ceea ce ar fi putut obține banca respectivă în condițiile în care ar fi arătat în mod transparent costurile reale ale creditului ( așa cum de altfel au făcut o mare parte din băncile concurente iilo temporis).

A mai arătat că acest comision este calculat și perceput la valoarea inițială a creditului și nu la soldul acestuia, ceea ce va face în cazul creditelor ipotecare acordate pe mai mult de 25 ani ca dobânda (aplicată la soldul creditului) să ajungă să fie chiar mai mică decât comisionul (care se va aplica la suma inițiala împrumutată, indiferent de valoarea din credit rambursată deja la un moment dat).

Disimularea băncii unei părți a dobânzii sub denumirea de comision este o dovada irefutabila a relei credințe a băncii care percepe un astfel de comision, întrucât pe de o parte reprezintă o modalitate de inducere în eroare a clienților, prin prezentarea de dobânzi avantajoase în raport cu ofertele altor bănci care acționau pe aceeași piață relevant cu banca respectivă (dar care în realitate datorită adăugării la D. a comisionului de administrare, nu mai erau chiar atât de avantajoase) și pe de altă parte reprezintă o modalitate de procurare a unui avantaj concurențial contrar uzanțelor cinstite ale comercianților.

Dintr-o altă perspectivă este de subliniat faptul că acest tip de comision nu este definit în contract și nu are drept corespondent o contraprestație din partea băncii intimate. Explicația băncii cum că respectivul comision ar fi afectat activității de monitorizare a creditului nu este satisfăcătoare.

Comisionul de administrare credit este prevăzut în contract alături de comisionul de acordare a creditului și dobândă, ceea ce denotă că banca percepe pentru același serviciu de creditare trei categorii de costuri, fără a fi explicată în contract distincția clară între acestea.

Comisionul de administrare credit (dobândă deghizată) comportă o formulă de calcul asemănătoare dobânzii curente (cuprins în grație alături de dobândă) fiind însă mai oneros decât acesta și perceput lunar în funcție de soldul inițial al creditului și nu de soldul diminuat ca urmare a rambursării ratelor.

Comisionul bancar ca și dobândă are caracter reglementat (art. 10 alin. 1 raportat la art. e din OG nr 9 / 2000). La data perfectării convenției ( 18.07.2008) nu exista o norma legala care să reglementeze acest tip de comision. Mai mult art.15 din Legea nr. 190 / 1999 (creditul contractat de subsemnatul fiind unul ipotecar) limitează costurile creditului la cheltuielile aferente înscrierii ipotecii în cartea funciară.

Pe lângă comisionul de administrare, banca percepe și un comision de acordare a creditului, ceea ce denotă că pentru același serviciu de creditare banca percepe mai multe costuri, fără a se ști cu precizie care este limita de demarcație între acestea, încălcându-se excesiv obligațiile consumatorului.

În baza celor învederate, se impune constatarea caracterului abuziv al clauzelor care reglementează plata unui comision de administrare calculate la valoarea inițiala a creditului, cu consecința anularii acestuia și restituirii tuturor sumelor încasate cu acest titlu.

În susținerea celor de mai sus, exista o jurisprundența bogată a instanțelor naționale, care au statuat în mod definitiv nulitatea absoluta a acestui comision, deoarece încalcă Legea 193/2000. Evident, fiind în prezența unei nulități absolute, al cărei regim juridic este de necontestat, apare ca deasupra oricărui dubiu că în cauză nu poate fi incidentă prescripția dreptului material la acțiune, deoarece o astfel de acțiune este imprescriptibilă prin natura juridică a regimului ei.

În concluzie pentru aceste considerente solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulata.

În dovedirea acțiunii a arătat că înțelege să se folosească de proba cu acte și expertiză contabilă.

În drept a invocat disp. art. 109, art. 113 pct. 3 și 8, art. 194 c.p.civ.

Pârâtelor le-au fost comunicate cererea de chemare în judecată și înscrisurile anexate, potrivit dovezilor aflate la filele 54 și 55 dosar și li s-a pus în vedere că au obligația de a formula întâmpinare în termen de 25 de zile de la comunicare, sub sancțiunea decăderii din dreptul de a mai propune probe și de a mai formula excepții, în afara celor de ordine publică, dacă legea nu prevede altfel.

La data de 15.01.2015, pârâtele B. GROUPE S. GENERALE SA și B. GROUPE S. GENERALE SA-SUCURSALA DROBETA T. S., în termenul legal prevăzut de codul de procedură civilă au formulat întâmpinare (f. 58-71) prin care au solicitat respingerea cererii ca nefondată, cu obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

În fapt, au arătat că între B. Sucursala Drobeta T. S. și S. M., la data de 03.10.2006 a fost încheiat contractul de credit nr._ prin care reclamantul a beneficiat de un credit pentru nevoi personale nenominalizate în cuantum de 5.800 Euro pe o perioada de 84 luni având scadenta finala la data de 03.10.2014. Creditul a fost acordat cu o dobânda variabila de 11,25 % pe an.

Au mai arătat faptul ca reclamantul a mai încheiat trei contracte, tot la B., în anii 2004, 2005 si 2006, astfel că și acest contract a fost încheiat la solicitarea reclamantului și acceptat de B., după parcurgerea unor etape de analiza a cererii privind încheierea contractului de credit nr._/03.10.2007, acesta fiind așadar al patrulea contract de credit încheiat între aceleași părți.

Potrivit referirilor exprese din cuprinsul documentației acceptate de către împrumutați, Contractul de credit include atât Condițiile Particulare cât și Condițiile Generale. În esență, acestea reglementează: părțile și obiectul contractului, durata contractului, dobânda aferentă contractului de credit, taxele și comisioanele percepute pe parcursul derulării contractului, modalitatea de rambursare, asigurări, garanțiile instituite pentru rambursarea creditului și obligațiile părților.

În data de 17.09.2010 a intrat in vigoare Actul adițional nr. 1 la Contractul de credit nr._/03.10.2007 cuprinzând modificările impuse de aplicarea dispozițiilor legale prevăzute de Ordonanța de Urgenta a Guvernului nr. 50 din data de 11.06.2010 privind contractele de credit pentru consumatori, nesemnat de către împrumutați, dar considerat acceptat tacit, conform art. 95 alin 5 din același act normativ.

Ca urmare a intrării în vigoare a acestui act normativ, B. a menținut în contractul încheiat cu reclamantul doar acele clauze permise de OUG 50/2010, condițiile de creditare au devenit mai favorabile reclamantului, având in vedere ca s-a eliminat comisionul de administrare a creditului restant, s-a eliminat comisionul de rambursare anticipata iar dobânda penalizatoare a fost diminuata la 2 puncte procentuale peste dobânda curenta.

Au reiterat ca OUG nr. 50/2010 a fost adoptată ca urmare a obligației României de transpunere în legislația națională, până la data de 11.06.2010, a Directivei 2008/48/CE a Parlamentului European si a Consiliului din 23.04.2008 privind contractele de credit pentru consumatori si de abrogare a Directivei 87/102/CEE și a avut ca scop asigurarea unui cadru unitar la nivelul Uniunii Europene în ceea ce privește creditele acordate consumatorilor.

Ca apărări de ordin procesual au invocat excepția de netimbrare a acțiunii și excepția prescripției dreptului material la acțiune referitor la capătul de cerere privind restituirea sumelor achitate cu titlu de comision de gestiune.

În ceea ce privește excepția netimbrării acțiunii au arătat că în cauza de față sunt incidente prevederile art. 2 alin. 1 lit. a din OUG nr. 80/2013.

În ceea ce privește excepția prescripției dreptului material la acțiune au arătat că în speță sunt aplicabile disp. art. 1 din Decretul nr. 167/1958 raportat la data încheierii convenției dintre părți, dreptul la acțiune având un obiect patrimonial se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege. Art. 3 din același act normativ dispune că termenul prescripției aplicabil tuturor drepturilor de creanță, indiferent de izvorul lor, este de 3 ani de la data când se naște dreptul la acțiune.

Contractul de credit nr._ a fost încheiat la data de 03.10.2007, iar acțiunea a fost introdusa în data de 05.12.2014, prin urmare pentru perioada cuprinsa între 03.10.2007 și 05.12.2011 sumele achitate sunt prescrise, fiind împlinit termenul general de prescripție prevăzut la art. 3 din Decretul nr. 167/1958.

Este important să se facă distincție între exercitarea dreptului la acțiune (acțiune imprescriptibila extinctiv) și acțiunea în restituirea prestațiilor executate în temeiul unei clauze nule absolut (acțiune întemeiată pe un drept de creanța, prescriptibila extinctiv).

Ca efect al constatării nulității absolute a unei clauze contractuale, efectele nulității se produc retroactiv, urcând în timp până la momentul încheierii contractului. Acesta va fi considerat momentul de la care se putea cere și obține restituirea prestațiilor executate în temeiul unei clauze nule absolut. Potrivit dreptului comun în materia prescripției extinctive (Decretul nr. 167/1958), acela este momentul nașterii dreptului la acțiune, moment de la care curge termenul de prescripție al acțiunii întemeiate pe un drept de creanța (respectiv acțiunea in restituirea prestațiilor executate in temeiul clauzei nule absolut).

Luând în considerare aspectele invocate, solicită respingerea solicitării de restituire a sumelor achitate anterior datei de 05.12.2011 ca fiind prescrise.

Pe fondul cauzei, a arătat între părți contractul de credit nr. nr._ a fost încheiat la data de 03.10.2007, dată la care Directiva 2008/48/CEE nu era încă transpusă în legislația din România. Astfel, la data încheierii acestui contract nu exista nici o obligație legala de respectare a vreunei prevederi a Directivei 2008/48/CEE, activitatea de creditare fiind supusă numai reglementarilor naționale, reglementari respectate întocmai de către Banca.

Directiva 2008/48/CEE fiind transpusă în legislația naționala prin Ordonanța de Urgenta a Guvernului nr. 50 din data de 11.06.2010 privind contractele de credit pentru consumatori ce a avut ca scop asigurarea unui cadru unitar la nivelul Uniunii Europene în ceea ce privește creditele acordate consumatorilor.

Pentru a facilita înțelegerea de către consumatori a noțiunilor de creditare legiuitorul român a impus prin OUG nr. 50/2010 stabilirea clară și unitară a modului în care sunt redactate clauzele contractuale, definirea unitara a unor termeni utilizați în contractele de credit, precum și procedura de modificare a contractelor - atât pentru creditele aflate în sold, cât și pentru cele viitoare.

Conform art. 95 (alin. 1 si alin.2) din OUG nr. 50/2010 creditorii au avut obligația ca în termen de 90 de zile de la data de intrare în vigoare a acestui act normativ să asigure conformitatea contractelor aflate în derulare cu dispozițiile OUG nr. 50/2010 prin încheierea de acte adiționale.

În vederea respectării obligației legale,pârâtele arată că banca a întocmit Acte adiționale incluzând toate aceste modificări și a notificat clientul să se prezinte la unitatea B. unde a încheiat contractul de credit pentru a semna Actul Adițional prin care contractul acestuia a fost adaptat OUG nr. 50/2010.

Cu privire la modalitățile prin care Banca a informat clienții despre necesitatea semnării acestor acte adiționale au precizat că această informare s-a realizat prin mai multe canale de comunicare, respectiv: prin extrasele de cont, prin afișele postate la ghișeele Băncii, prin informațiile prezentate pe site-ul instituțional: www.brd.ro / pagina Persoane Fizice, prin B. - NET, prin afișările de la ATM - urile B., precum si prin B. TV. De asemenea, menționam ca necesitatea încheierii actelor adiționale la OUG m. 50/2010 a fost de notorietate, acest subiect fiind intens mediatizat în perioada respectivă.

Deși au fost depuse toate diligentele pentru semnarea de către împrumutat a Actului adițional, împrumutatul nu a procedat la semnarea Actului adițional, acesta fiind considerat acceptat tacit, conform dispozițiilor prevăzute la art. 95 alin 5 din OUG nr. 50/2010.

După adoptarea Legii nr. 288/2010 care consacră principiul neretroactivității legii în sensul că dispune ca prevederile OUG nr. 50/2010 nu se aplică și contractelor aflate în curs de derulare, B. a ales totuși să facă aplicarea art. II alin. 2 din Legea nr. 288/2010 conform căruia "Actele adiționale nesemnate de consumatori, considerate acceptate tacit la data intrării în vigoare a prezentei legi, își vor produce efectele în conformitate cu termenii în care au fost formulate, cu excepția cazului în care consumatorul sau creditorul notifică cealaltă parte în sens contrar, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi". Aspect din care a reieșit că părțile nu și-au manifestat voința în sensul neaplicării actului adițional acceptat tacit.

Astfel, începând cu data de 17.09.2010 contractul de credit în cauza a fost adaptat dispozițiilor prevăzute de OUG nr. 50/2010.

Așa cum se poate observa, începând cu data intrării în vigoare a actului adițional prin care contractul de credit a fost adaptat la prevederile OUG 50/2010, condițiile de creditare au devenit mai favorabile reclamantului, având în vedere ca s-a eliminat comisionul de administrare a creditului restant, s-a eliminat comisionului de rambursare anticipata iar dobânda penalizatoare a fost de asemenea, diminuată la 2 puncte procentuale peste dobânda curentă.

Cu privire la cererea de chemare în judecată învederează instanței a observa cele două perioade, respectiv perioada începând cu data încheierii contractului de credit și până la data intrării în vigoare a OUG nr. 50/2010 și perioada ulterioară intrării în vigoare a OUG nr. 50/2010 și a acceptării tacite a actului adițional din data de 17.09.2010.

Legalitatea comisionului de gestiune credit în perioada cuprinsă între data încheierii contractului de credit și data încheierii actului adițional, prin care împrumutații au agreat să plătească un comision lunar de gestionare administrare a creditului in cuantum de 0,30% din soldul creditului.

Cu privire la acest comision, arată că acesta corespunde unui serviciu prestat de bancă, respectiv administrarea lunară a creditului care implică unele activități din partea băncii. Perceperea unui astfel de comision nefiind interzisă la momentul încheierii contractului de credit, cuantumul și scopul perceperii fiind indicate în mod explicit în cuprinsul contractului.

Referitor la legalitatea comisionului de gestiune credit după încheierea actului adițional din 17.09.2010, OUG nr. 50/2010 a stabilit că pentru operațiunile de monitorizare, înregistrare și efectuare de operațiuni de către creditor în scopul utilizării/rambursării creditului acordat consumatorului comisionul să poarte denumirea de comision de administrare, indiferent care este creditorul care acorda consumatorului împrumutul.

Astfel, prin actul adițional încheiat la data de 17.09.2010, prin care contractul de credit a fost adaptat prevederilor OUG nr. 50/2010, denumirea comisionul lunar de gestionare administrare a creditului fiind modificată în sensul înlocuirii sintagmei de « gestionare » cu «administrare», comisionul purtând astfel denumirea de comision lunar de administrare a creditului.

O altă precizare fiind aceea că singura modificare intervenită asupra comisionului se referă numai la denumirea acestuia, scopul perceperii comisionului și cuantumul acestuia fiind identic, modificarea intervenită la denumirea comisionului reprezentând doar o punere de acord a terminologiei utilizate în cadrul contractului de credit cu dispozițiile OUG nr. 50/2010, acest comision prin natura lui având același scop - cel de a administra/gestiona contractul de credit.

Din punct de vedere al legalității comisionului de administrare credit, învederează faptul ca perceperea comisionului de administrare credit a fost legală, fiind reglementată în mod expres prin art. 36 alin 1 si 3 din OUG 50/2010.

Mai arată că, respectivul comision de administrare credit a fost un cost prevăzut și reglementat de lege, tocmai pentru că acesta reprezenta contravaloarea unor servicii prestate de creditor în favoarea împrumutaților, servicii care au fost accesorii și inseparabile de creditul acordat, respectiv rambursarea acestuia.

Astfel cum s-a arătat mai sus, OUG 50/2010 recunoaște valabilitatea și legalitatea comisionului de administrare a creditului, pentru care în mod evident legiuitorul în momentul în care a prevăzut că este legală perceperea unui comision de administrare credit, determinând totodată în ce scop se percepe acest comision, a impus și legalitatea tuturor comisioanelor achitate, pentru care în caz contrar s-ar ajunge la golirea de conținut a normei legale, precum și la aplicarea pur formală și neprevizibilă a acesteia.

În același timp, învederează instanței faptul că, Înalta Curte de Casație și Justiție prin considerentele Deciziei nr. 288 din 27 ianuarie 2012 a reținut faptul că: „comisionul de administrare nu încalcă nici o normă de ordine publica".

În același sens s-a pronunțat si Judecătoria Drobeta T. S. într-o speța similară, prin sentința civila nr 885/09.12.2017, reținându-se ca un comision lunar de gestionare/administrare a creditului raportat la soldul creditului se bucura de claritate și neechivocitate încă din anul 2008 când a fost inserata în contractul de credit. Această soluție a fost menținută prin decizia nr. 210/20.05.2014 a Tribunalului M. care a accentuat ca „comisionul de administrare este unul legal, acceptat de consumator și nu întrunește elementele unei clauze abuzive deoarece clauza inserată izvorăște din lege și nu se creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților și nu contravine bunei credințe." Prin aceeași decizie s-a mai reținut că aplicarea comisionului de gestionare/administrare înainte și după . OUG nr. 50/2010 nu este considerată o clauză abuzivă".

Având în vedere că împrumutatul a contractat creditul pentru o perioadă de 84 de luni, ratele de credit trebuind achitate lunar, este imperativă urmărirea și monitorizarea rambursării creditului. Nu se justifică în consecință susținerile reclamantului potrivit cărora comisionul de administrare este perceput pentru aceleași motive ca și dobânda. În contractul de credit este explicat clar comisionul de gestionare/administrare credit.

Au menționat de asemenea, câteva dintre activitățile prestate de bancă legate de administrarea creditului, respectiv: întreținerea contului de credit in sistemul informatic al băncii, actualizarea lunara a informațiilor (generare grafie de plați etc), gestiunea relației cu societățile de asigurare partenere (schimb de fișiere etc), efectuarea de operațiuni aferente activității de creditare, obligatorii sau realizate periodic: raportări către organisme de tip BNR, Biroul de Credit etc, informarea clienților despre următoarea suma de plata, analiza și operarea anumitor modificări solicitate de client pe parcursul derulării creditului (modificarea datei scadente, modificarea garanției etc), precum și alte activități legate de administrarea creditului pe toata perioada de rambursare a creditului. În cadrul acestor activități se încadrează și acordarea de suport împrumutaților în cazul în care aceștia întâmpină dificultăți financiare care îi împiedică să ramburseze ratele de credit la data scadentă prin identificarea de soluții viabile și convenabile în scopul reeșalonării creditelor pentru împrumutați și negocierea condițiilor în care se acordă aceste facilitați de reeșalonare a creditelor.

Au solicitat a se observa că susținerile reclamantului referitoare la calcularea comisionului de gestionare la valoarea inițiala a creditului sunt eronate. Chiar de la acordare comisionul de gestionare a fost calculat la soldul creditului și nu la valoarea inițiala a creditului. Din analiza graficului de rambursare și din istoricul rambursărilor creditului, se poate observa cu ușurința că valoarea comisionului de gestionare se diminuează lunar având în vedere că a fost calculat la valoarea soldului creditului și nu la valoarea creditului acordat.

S-a mai arătat prin întâmpinare că Înalta Curte de Casație si Justiție a reținut in Decizia nr. 2186/2014 ca „Clauza contractuala prin care se stabilește un comision de administrare a creditului nu este, în sine, abuzivă, în raport de scopul acestui comision (monitorizare/înregistrare/efectuarea de operațiuni în scopul utilizării/rambursării creditului acordat consumatorului), fiind în prezența unui dezechilibru major intre drepturile și obligațiile părților în situația în care " comisionul plătit lunar se raportează la valoarea întregului credit contractat, iar nu la valoarea soldului la data plății comisionului". Prin urmare, Instanța Supremă consideră că există dezechilibru semnificativ în .cazul în care valoarea comisionului nu se corelează cu valoarea soldului rămas de plată, în condițiile în care scopul comisionului este acela de a acoperi cheltuieli, de monitorizare a creditului care scade progresiv cu fiecare rată lunară achitată.

Prin cererea de chemare în judecată reclamantul mai susține, în mod eronat însă, că, contractul de credit în discuție este un contract de credit ipotecar, iar art. 15 din Legea nr. 190/1999 limitează costurile creditului la cheltuieli aferente înscrierii ipotecii în cartea funciară.

Potrivit dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 190/1999, în forma in vigoare la momentul încheierii Contractului în cauza, sfera de aplicare a acestei legi vizează în mod expres creditul ipotecar pentru investiții imobiliare .

Solicită astfel, a se avea în vedere faptul că contractul de credit nr._/03.10.2007 este un contract de nevoi personale nenominalizate, și nu un contract de credit ipotecar.

Rezulta, astfel, că dispozițiile Legii nr. 190/1999 sunt aplicabile doar contractelor acordate în vederea efectuării unor investiții imobiliare ce sunt garantate cu ipotecă constituită asupra bunului achiziționat. Or, în speța, prin semnarea contractului de credit din anul 2007, reclamantul nu a urmărit obținerea unor profituri prin efectuarea de investiții in domeniul imobiliar, ci a beneficiat de un credit de nevoi personale. Pe cale de consecința, Contractul din 2007 nu intra sub incidența Legii nr. 190/1999.

În ceea ce privește solicitarea de restituirea comisionului de gestionare a creditului, se susține că este nefondată, iar sumele solicitate cu titlu de comision de gestionare sunt prescrise, fiind împlinit termenul general de prescripție prevăzut la art. 3 din Decretul nr 167/1958.

Potrivit aspectelor anterior expuse, observând atât prevederile legale, cât și practica Instanței Supreme, perceperea comisionului de administrare credit a fost legală.

Cu privire la cererea reclamanților pe dispozițiile Legii 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori. Precizează faptul că, Legea nr. 193/2000 este legea de transpunere în dreptul național a cerințelor Directivei nr. 93/13/CEE din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii.

Clauzele contractuale privind comisionul lunar de administrare credit au fost exprimate într-un limbaj inteligibil și au avut ca obiect stabilirea unor elemente componente ale creditului, ceea ce le-a plasat sub incidența art.4 alin.6 din Legea 193/2000, care prevede că "evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor și inteligibil."

Potrivit acestora, învederează instanței faptul că, Înalta Curte de Casație și Justiție prin considerentele Deciziei nr. 4685 din data de 27.11.2012 a reținut faptul ca „clauzele referitoare la dobânzi si comisioane sunt elemente care determina costul creditului si împreuna cu marja de profit a băncii formează prețul contractului, iar aprecierea caracterului abuziv al clauzelor, potrivit normelor de drept naționale și comunitare sus citate, nu poate privi nici definirea obiectului contractului, nici caracterul adecvat al prețului sau remunerației, in raport cu serviciul furnizat, cu condiția ca aceste clauze sa fie clar și inteligibil exprimate".

Comisioanele și dobânzile intră în sfera noțiunii de „preț a contractului de credit" de vreme ce reprezintă contraprestații lunare solicitate de banca in virtutea creditului acordat.

Astfel, potrivit definițiilor cuprinse în OUG nr. 50/2010 prevăzute la art. 7 pct. 4 „costul total al creditului înseamnă toate costurile, inclusiv dobânda, comisioanele, taxele și orice alt tip de costuri care trebuie sa le suporte consumatorul (...)"

De asemenea, prin considerentele aceleași Decizii, nr. 4685 din data de 27.11.2012, instanța suprema a apreciat că, comisionul ca și componenta a prețului creditului este exceptat de la controlul caracterului abuziv, potrivit art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000.

Raționamentul legiuitorului de a exclude de la evaluarea caracterului abuziv a acelor clauze contractuale care privesc strict prețul și obiectul contractului, respectiv caracterul adecvat al prețului contractual raportat la obiectul contractului - în măsura în care aceste clauze sunt clare - constă printre altele și acela de a nu permite unei părți contractuale de a obține diminuarea prețului la achitarea căruia s-a obligat, după încheierea contractului. În caz contrar tot timpul, consumatorul prevalându-se de această calitate, chiar dacă a fost de acord cu achitarea unui preț contractual și a acceptat în cunoștință de cauză oferta profesionistului, s-ar putea prevala în urma perfectării contractului că, clauza privind prețul este una abuzivă și să obțină pe această cale diminuarea prețului.

În concluzie, însăși art. 4 din Legea nr. 193/2000 exclude aplicabilitatea art. 4 alin 1 privind clauzele având ca obiect comisionul de administrare a creditului, având în vedere că acest comision face parte din prețul contractual stabilit și asumat de către părți la semnarea contractului de credit. Așadar, instanța nu poate cerceta caracterul abuziv al unor clauze referitoare la caracterul adecvat al prețului contractului.

Referitor la neîndeplinirea condițiilor legale pentru calificarea clauzei privind comisionul de administrare credit ca fiind abuzivă au fost invocate următoarele argumente:

Chiar dacă clauzele privind comisionul de administrare a creditului nu pot fi considerate clauze abuzive din perspectiva Legii nr. 193/2000 face totuși o scurtă analiză a clauzelor contestate din perspectiva actul normativ în cauză.

Încă de la început, trebuie precizat faptul că în conformitate cu jurisprudența comunitară, aplicabilă în materie, pentru a analiza caracterul abuziv al clauzei, instanța nu se poate limita la clauzele invocate de reclamanți, ci trebuie să analizeze întregul contract pentru a decide în ce măsură s-a produs un dezechilibru.

Clauzele abuzive fiind definite în art. 4 alin 1 din Legea nr. 193/2000, ca fiind clauze care nu au fost negociate direct cu consumatorul și care, prin ele însele sau împreună cu alte prevederi din contract creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.

A. 2. al aceluiași articol prevede că o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă acesta a fost stabilită fără a da posibilitatea consumatorului să influențeze natura ei (...).

Prin urmare, pentru a se reține caracterul abuziv al unei clauze contractuale este necesară îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: clauza să nu fi fost negociată direct și să creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile si obligațiile părților, contrar cerințelor bunei credințe: lipsa dezechilibrului semnificativ între părțile contractante în detrimentul împrumutaților, buna credință a băncii în reglementarea clauzelor contractuale și negocierea clauzelor contractuale.

Cu privire la clauzele privind comisionul lunar de administrare a creditului, acestea nu pot fi considerate clauze abuzive din perspectiva Legii nr. 193/2000, motiv pentru care arată că încă de la început, trebuie precizat faptul că în conformitate cu jurisprudența comunitară, aplicabilă în materie, pentru a analiza caracterul abuziv al clauzei, instanța nu se poate limita la clauzele invocate de reclamant, ci trebuie să analizeze întregul contract pentru a decide în ce măsură s-a produs un dezechilibru.

Referitor la neîndeplinirea condițiilor legale pentru calificarea clauzei privind comisionul de administrare credit ca fiind abuzivă au fost invocate următoarele argumente:

Astfel, în cauza C-472/11 Banif Plus Bank ZRT c. C. Csipai, Viktoria Csipai din 21.02.2013. CJUE a decis că o instanță este obligată să țină cont de toate celelalte clauze din contract, trebuind analizate și beneficiile pe care reclamanții le-au obținut din acest contract și puse în balanță împreună cu îndatoririle și obligațiile asumate.

Cu privire la prezenta speță, arată nu se poate reține caracterul abuziv al clauzelor privind comisionul lunar de administrare perceperea acestuia fiind stabilita prin contractul de credit și permisă de legislația aplicabilă contractelor de credit. Pe de altă parte, prin modalitatea de reglementare și cuantum, precum și prin raportare la restul clauzelor contractuale, comisionul lunar de administrare a creditului, nu poate avea drept consecința crearea unui dezechilibru între drepturile și obligațiile părților contractate.

Cu privire la buna credință, arată că aceasta este prezumată potrivit Codului civil în vigoare. Astfel, art. 14 NCC prevede că orice persoană fizica sau juridica trebuie să își exercite drepturile și să își execute obligațiile civile cu bună credință, în acord cu ordinea publică și bunele moravuri.

Valoarea dobânzii, a comisionului de administre credit și valoarea D. sunt esențiale pentru un contract de credit, nefiind rezonabil să se presupună că la momentul încheierii contractului, costurile generate de acesta nu au fost analizate și comparate cu alte produse oferite de alte bănci. Prin urmare, nu putem să conchidem că acțiunile B. au fost contrare bunei-credințe.

S-a mai învederat instanței faptul ca Înalta Curte de Casație si Justiție prin considerentele Deciziei nr. 288 din 27 ianuarie 2012 a reținut faptul ca: „comisionul de administrare nu încalcă nicio norma de ordine publica".

Se arată că în prezenta cauza ca B. a procedat la inserarea clauzelor privind instituirea comisionului contestat, cu respectarea întocmai a cerințelor legale in vigoare, perceperea comisionului fiind permisa de legislația in vigoare la data semnării contractului de credit.

În prezenta cauza, arată că odată cu apariția OUG nr. 50/2010, B. a procedat la alinierea dobânzii, inserarea clauzei privind comisionul de administrare a creditului datorat de împrumutat cu respectarea întocmai a cerințelor legale in vigoare, respectiv calcularea acestui comision la soldul creditului, perceperea acestuia fiind expres reglementată de OUG nr 50/2010, eliminând totodată comisionul de rambursare anticipata a creditului.

Toate clauzele contractuale au fost și sunt în conformitate cu legislația în vigoare, neputând fi pusa sub semnul îndoielii buna - credință a băncii.

O dovada a bunei - credințe a băncii este si faptul că societatea noastră a acceptat să încheie cu reclamantul contractul de credit nr._/03. 10.2007, în timp ce reclamantul avea deja alte trei contracte de creditare în derulare. Astfel că banca a dat dovadă de bună –credință prin disponibilitatea încheierii unui nou contract de credit care să se plieze necesitaților reclamantului de la data respectivă.

Cu privire la negocierea clauzelor contractuale precizează faptul că încheierea contractului de credit a fost precedată de următoarele etape:

• analiza ofertei complete de creditare pe care B. o punea la dispoziția persoanelor interesate la acel moment; produsele de creditare erau suficient de variate și detaliat descrise încât persoana interesată să poată alege, pe baza unor considerente de oportunitate proprii, varianta cea mai avantajoasă.

• completarea cererilor de creditare, in cuprinsul acestora persoanele interesate optând pentru unul dintre produsele de creditare care, potrivit analizei proprii, corespundea intereselor și disponibilităților financiare;

• analizarea condițiilor generale aplicabile contractelor de credit, in cuprinsul acestora fiind detaliat descrise atât consecințele și condițiile specifice fiecărui tip de credit, inclusiv in ceea ce privește cuantumul comisionului de administrare credit;

• particularizarea condițiilor de creditare selectate de către împrumutați in cadrul condițiilor particulare. Această etapă finală presupunea semnarea contractului de credit cu indicarea exactă a condițiilor de creditare compatibile cu situația financiară și opțiunile exprimate de către persoana fizică interesată.

Pe de alta parte, Înalta Curte de Casație și Justiție prin considerentele deciziei nr. 4821/05.12.201 2, a reținut că prețul creditului nu se poate forma niciodată prin negocierea individuală a băncii cu fiecare client al sau. Acest lucru nu este posibil, în condițiile în care banca are milioane de clienți. Este motivul pentru care banca oferă clienților produse/sortimente bancare diferite, astfel încât aceștia să poată alege produsul pe care îl doresc De altfel, niciun producător de . negociază cu clientul prețul produsului sau expus la raft.

Existența unor produse predefinite nu afectează libertatea consumatorului de a opta pentru un anumit tip de dobânda, comisioane sau moneda creditului si nici nu poate duce la concluzia caracterului nenegociabil ai clauzelor contractuale, opțiunea clientului fiind liber exprimata

Astfel, pe baza tuturor informațiilor și a documentelor primite, împrumutatul a avut posibilitatea să aleagă între mai multe oferte de creditare prezentate de alte bănci din România, prin compararea condițiilor de creditare, inclusiv prin compararea valorii dobânzii anuale efective (D.), care reprezintă costul total al creditului pentru consumator, exprimat ca procent anual din valoarea totala a creditului.

Ca urmare a faptului ca reclamantul a fost de acord cu toate condițiile de creditare oferite de Banca, acesta a solicitat acordarea creditului in cadrul căruia nu a fost obligat sa se supună unor condiții contractuale despre care nu a avut posibilitatea reala de a lua cunoștința înainte de semnarea contractului de credit, acesta fiind in posesia tuturor elementelor pentru a fi in măsura sa cunoască întinderea obligațiilor sale.

Negocierea contractului, acceptarea condițiilor și semnarea contractului s-a făcut așadar în totala transparență și în cunoștință de cauza și nu a existat niciun impediment care sa-1 fi împiedicat pe reclamant să refuze semnarea contractului sau să solicite informații ori negocieri suplimentare.

Prin semnarea contractului de credit, acesta a declarat în mod expres că a luat cunoștință de conținutul contractului și că este de acord cu dispozițiile contractuale, că semnează cu intenția liberă de a dobândi toate drepturile și obligațiile care decurg din contract, pe care le considera echitabile. Așadar, reclamantul a avut toate datele necesare unui consumator mediu și diligent, așa cum este el definit de art. 2 din Legea or. 363/200"7, pentru a prevedea obligațiile contractuale.

S-a mai învederat instanței că orice negociere are drept situație premisă existenta unui dezacord, pe care părțile, dorind să încheie raportul juridic, apreciază ca îl pot remedia prin oferirea unor soluții alternative. Or, reclamantul nu a formulat în nici un moment o cerere de modificare a clauzelor contestate, pe care pârâta să o ignore, nici în perioada precontractuală avută la dispoziție de la data punerii la dispoziție a ofertei de creditare și până la data semnării contractului de credit și nici pe parcursul derulării contractului.

Reclamantul a ales, deci, la încheierea contractului de credit, să nu se prevaleze de dreptul sau de a formula lămuriri sau o eventuală contraofertă, apreciind oferta înaintată de B. ca fiind mulțumitoare și potrivită pentru nevoile acestuia.

De asemenea, solicită a se observa ca mecanismul de încheiere a contractelor de credit prin folosirea unor metode preformulate nu poate fi prezumat a fi încheiat fără negociere. Banca a pus la dispoziția clientului o oferta de contract oferta precedată pe o cerere de credit, acceptată de către cealaltă parte fără a formula o contraoferta.

Acest mod de a încheia un contract este legal și specific raporturilor comerciale, în care comerciantul nu poate răspunde în timp util la cerințele pieței dacă nu-și formulează în mod clar oferta.

Este evident ca anterior semnării contractului de credit, reclamantul a fost informat în detaliu cu privire la comisioanele C. testate si ca urmare a înțelegerii si acceptării exprese a acestora, a semnat contractul de credit.

Prevederile incluse în contractele băncii sunt în spiritul legislației privind protecția consumatorului, care reglementează inclusiv costurile aplicabile creditelor. Mai mult, aceste prevederi sunt întotdeauna discutate si agreate de ambele părți înainte de . oricărui contract prin care banca produse sau servicii clienților.

A reiterat faptul ca reclamantul este cel care a optat pentru contractarea împrumutului în condițiile prevăzute în cuprinsul contractului de credit. Nu i s-a impus să accepte oferta de creditare sau să semneze contractul de credit. Cu siguranța acesta a studiat în prealabil ofertele financiare ale altor bănci, pentru a le putea compara și a decide în funcție de interesele și nevoile proprii. Astfel, consideră ca oferta BPJD a fost aleasa în cunoștința de cauza. Cu atât mai mult consideră că reclamantul a avut reprezentarea conținutului contractului încheiat cu B. cu cât acesta, mai încheiase anterior alte trei contracte, tot cu B., astfel că reclamantului nu i-au fost străine modalitatea de contractare și derulare a unui contract de credit, precum și costurile aferente

În drept art. 205 si următoarele din NCPC, Legea nr. 193/2000 si OUG nr. 50/2010.

În dovedirea celor susținute a arătat că înțelege să se folosească de proba cu interogatoriul reclamantului, proba cu înscrisuri și orice alte probe a căror necesitate de administrare ar rezulta din dezbateri.

Au depus la dosar următoarele înscrisuri: Hotărârea CJUE pronunțata in cauza C-415/11; Hotărârea CJUE pronunțata în cauza C -472/11;Decizia nr. 288 din 27 ianuarie 2012 pronunțata de înalta Curte de Justiție si Casație in dosarul nr._ *, Decizia nr. 4685 din data de 27. ] 1.2012 pronunțata de înalta Curte de Justiție; Decizia nr. 2450/2011 pronunțata de înalta Curte de Casație si Justiție pronunțată in dosarul nr._ ; Decizia nr. 2451/2011 pronunțata de înalta Curte de Casație si Justiție pronunțata in dosarul nr._ ; Sentinta civila nr. 885/09.12.2013 a Judecătoriei Drobeta T. S. pronunțata in dosarul nr._/225/2013 menținută prin decizia civila nr. 210/02.05.2014 a Tribunalului M.; Sentința civila nr 6950 din data de 18.10.2013 pronunțata de Judecătoria Târgu - M. in dosarul nr._ ; Sentința civila nr. 972 din data de 13.09.2013 pronunțata de Judecătoria A. în dosarul nr._ ; Sentința civila nr_/30.09.2013 pronunțată de judecătoria Oradea în dosarul nr._ ; 1 Sentința civila nr. 5993/29.04.2013 pronunțata de Judecătoria Oradea în dosarul nr._/271/2012; Sentința civila nr. 1021/12.06.2013 pronunțata de Judecătoria Hunedoara în dosarul nr._ ; Sentința civila nr. 52/07.01.2014 pronunțata de Judecătoria Oradea in dosarul nr._ ; Sentința civila nr._/13.12.2013 pronunțata de Judecătoria Oradea în dosarul nr._/271/2013; Sentința civila nr. 536 din 07.02.2014 pronunțata de Tribunalul București în dosarul nr._/3/2013.

Reclamantului i-a fost comunicată întâmpinarea formulată de pârâte, potrivit dovezii aflate la fila 79 dosar, cu mențiunea de a formula răspuns la întâmpinare în termen de 10 zile de la comunicare, însă acesta nu a formulat răspuns la întâmpinare.

Prin încheierea din data de 17.03.2015, instanța a respins excepția de netimbrare a acțiunii și a unit cu fondul excepția prescripției dreptului la acțiune.

Sub aspectul probatoriului, instanța a încuviințat, pentru ambele părți, proba cu înscrisurile depuse la dosar, considerându-le legale, concludente, pertinente si utile cauzei. De asemenea, a fost încuviințată și administrată proba cu interogatoriul reclamantului.

Analizând cu prioritate, potrivit art. 248 C.p.civ., excepția prescripției dreptului de a solicita restituirea sumelor achitate invocată prin întâmpinare, instanța reține următoarele:

Ca efect al constatării caracterului abuziv al unei clauze, sumele plătite în temeiul acestei clauze rămân fără suport contractual, efect ce se produce retroactiv, de la momentul încheierii contractului, deoarece clauza nu „devine” abuzivă la momentul constatării acesteia, ci a fost abuzivă încă de la momentul încheierii contractului, instanța doar constatând acest aspect.

Prin urmare, și în ceea ce privește excepția prescripției dreptului de a solicita restituirea sumelor achitate și a dobânzii legale, dat fiind faptul că sumele de bani achitate cu titlu de comision de gestionare a creditului rămân fără suport contractual, plata efectuată în acest sens devine o plată nedatorată care este supusă restituirii (repetițiunii). Astfel, dreptul material la acțiune al reclamanților pentru restituirea sumelor încasate cu titlu de comision de gestionare a creditului și a dobânzii legale, nu s-a prescris având în vedere disp. art. 3 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958, prescripția dreptului de a solicita restituirea sumelor încasate curge din momentul constatării caracterului abuziv al clauzei contestate.

În consecință, având în vedere cele expuse mai sus, instanța va respinge excepția prescripției dreptului material la acțiune cu privire la restituirea sumelor achitate și a dobânzii legale, invocate de pârâtele B. – Groupe S. Generale SA și B. Groupe S. Generale SA - Sucursala Drobeta T. S. ca neîntemeiată.

Pe fondul cauzei, instanța reține că reclamantul S. M. a chemat în judecată pe pârâtele B. GROUPE S. GENERALE SA și B. GROUPE S. GENERALE SA-SUCURSALA DROBETA T. S., solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se constate caracterul abuziv al clauzei privind comisionul de gestionare a creditului prevăzut la pct. 7 din Contractul de credit nr._ din data de 03.10.2007, să se dispună anularea acestui comision în valoare de 0,30% din soldul creditului și să se dispună restituirea sumelor percepute cu titlu de comision de gestionare credit în cuantum de 300 euro (1320 lei) și dobânda legală pentru sumele percepute abuziv de la data perceperii până la data restituirii efective.

Convenția de credit nr._ din data de 03.10.2007 a fost încheiată pentru suma de 5.800 euro, ce urma să fie rambursată pe o perioadă de 84 de luni, până la data de 03.10.2014.

Printre comisioanele datorate băncii, așa cum rezultă din punctul 7 al contractului de credit - condiții particulare - coroborat cu art. 4 pct.1 lit. b din contractul de credit – condiții generale, reclamantul trebuie să plătească lunar un comision de gestionare a creditului de 0,30 % din soldul creditului acordat până la achitarea integrală a acestuia, comision al cărui cuantum lunar reiese din graficul anexat la filele 16-17.

Convenția de credit nr._ din data de 03.10.2007, reprezintă un contract ale cărui clauze intră sub incidența Lg. 193/2000, privind clauzele abuzive încheiate între comercianți și consumatori.

Potrivit art. 4 alin. 1 din Lg. 196/2000, o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. La alin. 2 se arată că o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilita fără a da posibilitate consumatorului sa influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.

Contractul preformulat a fost definit de Ordinul Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorilor nr. 92/2007 (Publicat in M.Of nr. 128/2007) ca fiind acel tip de contract redactat in întregime sau aproape in întregime de către operatorul economic prestator de servicii, consumatorii neputând modifica sau interveni asupra clauzelor contractuale, ci având doar posibilitatea de a le accepta sau nu.

Contractul încheiat de părți este unul preformulat, standard, din probele administrate în cauză nerezultând că părțile au purtat o negociere reală, în care reclamantul să fi putut influența în vreun fel condițiile prestabilite.

În acest sens instanța are în vedere că Legea 193/2000 transpune prevederile Directivei Consiliului 93/13/CEE din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive in contractele încheiate cu consumatorii, iar potrivit art. 6 pct. 2 alin 3 al acestei directive „în cazul în care orice vânzător sau furnizor pretinde că s-a negociat individul o clauză standard, acestuia îi revine sarcina probei”.

Cu toate acestea instanța apreciază că nu se poate aprecia caracterul abuziv al unor clauze avându-se în vedere doar lipsa negocierii.

Astfel, analizând conținutul clauzei despre care reclamantul susține că este abuziva, instanța constată că aceasta nu conduce la crearea unui dezechilibru între prestațiile părților. În ceea ce privește comisionul de gestiune/administrare, instanța apreciază că acesta este justificat, reprezentând costul unor servicii furnizate de către bancă, constând în monitorizare/înregistrare/efectuarea de operațiuni în scopul utilizării/rambursării creditului acordat consumatorului

De altfel, și Înalta Curte de Casație si Justiție a reținut în Decizia nr. 2186/2014 ca „Clauza contractuala prin care se stabilește un comision de administrare a creditului nu este, în sine, abuzivă, în raport de scopul acestui comision (monitorizare/înregistrare/efectuarea de operațiuni în scopul utilizării/rambursării creditului acordat consumatorului), fiind în prezența unui dezechilibru major intre drepturile și obligațiile părților în situația în care "comisionul plătit lunar se raportează la valoarea întregului credit contractat, iar nu la valoarea soldului la data plății comisionului". Prin urmare, Instanța Supremă consideră că există dezechilibru semnificativ în .cazul în care valoarea comisionului nu se corelează cu valoarea soldului rămas de plată, în condițiile în care scopul comisionului este acela de a acoperi cheltuieli, de monitorizare a creditului care scade progresiv cu fiecare rată lunară achitată.

La data de 17.09.2010, în temeiul OUG nr.50/2010, privind contractele de credit pentru consumatori, se încheie actul adițional nr. 1 la contractul de credit nr. _ din data de 03.10.2007, prin care unele clauze din contract se modifică, fiind menționată la punctul 1.3 privind comisioanele, clauza potrivit căreia împrumutatul va plăti băncii pentru creditul contractat un comision lunar de administrare a creditului, în valoare de 0,30 % din soldul creditului. ( fila 8 verso)

Se constată, așadar că a fost menținut procentul de 0,30 % din soldul creditului la același nivel, fiind schimbată numai denumirea acestuia din comision de gestiune în comision de administrare, operând o punere de acord a terminologiei utilizate în cadrul contractului de credit cu dispozițiile OUG nr. 50/2010.

OUG nr.50/2010 a transpus Directiva 2008/48/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 23 aprilie 2008, la art. 95 din forma inițială a acestui act normativ prevăzându-se obligația ca, în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a acestei ordonanțe, creditorii ( băncile) au obligația să asigure conformitatea contractelor aflate în curs de derulare cu dispozițiile acestei Ordonanțe .

Totodată, s-a prevăzut că, nesemnarea de către consumator a actelor adiționale prin care se face modificarea contractului, este considerată acceptare tacită.

Prin Legea nr. 288 publicată în Monitorul Oficial al României în 30.12.2010, se aprobă Ordonanța de Urgență nr. 50/2010 aducându-se unele modificări printre care și la art. 95 în sensul că, prevederile ordonanței de urgență nu se aplică contractelor în curs de derulare la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe.

D. fiind că, în forma inițială ordonanța prevedea în mod clar că dispozițiile sale se aplică și contractelor în curs, iar în baza acesteia au fost încheiate acte adiționale, prin art. II din Legea nr.288/2010, s-a stabilit faptul că, în situația în care actele adiționale au fost semnate, acestea își produc efectele conform termenilor contractuali. Actele adiționale nesemnate de către consumatori, și considerate acceptate tacit își produc de asemenea efectele cu excepția cazului în care în termen de 60 de zile de la . acestei legi, una dintre părți (fie consumatorul, fie creditorul) notifică cealaltă parte în sens contrar.

Cum în speță, actul adițional nu a fost semnat de către consumator dar niciuna dintre părți, nu a notificat cealaltă parte în sens contrar, potrivit dispozițiilor mai sus enunțate, actul adițional încheiat la data de 17.09.2010 continuă să-și producă efectele. Instanța reține că potrivit înscrisului depus la dosar, notificarea efectivă a consumatorului în cauză s-a efectuat prin mesaj scris transmis pe telefonul mobil cu invitația de a se prezenta la sediul B. pentru alinierea contractului de credit la OUG 50/2010.

OUG nr.50/2010 nu se aplică contractelor aflate în derulare la data apariției acestui act normativ, așa cum este și cazul în speță, contractul fiind încheiat cu mult înainte, respectiv în anul 2007, soarta actelor adiționale încheiate în temeiul art. 95 din OUG nr.50/2010 având o reglementare specială și anume deși nu sunt semnate actele adiționale sunt considerate acceptate tacit dacă nu au fost denunțate de una dintre părți în termen de 60 de zile de la apariția Legii 288/2010.

Prin OUG nr.50/2010 la art. 36 legiuitorul a prevăzut că, pentru creditul acordat unui consumator creditorul poate percepe doar comision de analiză dosar, comision de administrare credit sau comision de administrare cont curent, compensație în cazul rambursării anticipate, costuri aferente asigurărilor, dobândă penalizatoare, alte costuri percepute de terți precum și un comision unic pentru serviciile prestate la cererea consumatorilor.

Totodată, în aliniatul 3 al aceluiași articol, legiuitorul a inserat și prevederea în conformitate cu care, comisionul de administrare se percepe pentru monitorizarea, înregistrarea, efectuarea de operațiuni de către creditor în scopul utilizării/rambursării creditului acordat consumatorului. În situația în care acest comision se calculează ca procent, acesta va fi aplicat la soldul curent al creditului.

În concordanță cu dispozițiile legale enunțate, instanța constată că încă de la semnarea contractului, cuantumul comisionului de gestiune/administrare credit a fost exprimat în procent la aplicat la soldul curent al creditului.

Față de aceste considerente, instanța reține că aplicarea comisionului de gestionare/administrare înainte si după . OUG nr.50/2010 nu este reprezintă o clauza abuziva, motiv pentru care va respinge ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantul S. M..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge excepția prescripției dreptului material la acțiune cu privire la restituirea sumelor achitate și a dobânzii legale, invocate de pârâtele B. – Groupe S. Generale SA și B. Groupe S. Generale SA - Sucursala Drobeta T. S..

Respinge ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantul S. M., cu domiciliul în Dr. Tr. S., ., ., ., CNP_, în contradictoriu cu pârâtele B. – Groupe S. Generale SA, cu sediul în București, Sector 1, ..1-7, înregistrată în registrul Comerțului la nr.J_, CUI_ și B. Groupe S. Generale SA - Sucursala Drobeta T. S., cu sediul în municipiul Drobeta T. S., ..55, județul M..

Cu apel în 30 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune la Judecătoria Drobeta T. S..

Pronunțată în ședință publică azi 21.04.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

I. C. G. L. B.

Red. I.C.G./Tehnored L.B.

5 ex./28.04.2015

Cod operator 6497

← Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii....		Obligaţie de a face. Sentința nr. 1477/2015. Judecătoria... →

Acţiune în constatare. Sentința nr. 1566/2015. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Acţiune în constatare. Sentința nr. 1566/2015. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN