Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 444/2015. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN

Sentința nr. 444/2015 pronunțată de Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN la data de 02-02-2015 în dosarul nr. 10964/225/2014

DOSAR NR._ - cerere cu valoare redusă -

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA DROBETA T. S.

JUDEȚUL M.

SENTINȚA CIVILĂ NR.444

ȘEDINȚA DIN CAMERA DE CONSILIU DIN DATA DE 02.02.2015

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN :

PREȘEDINTE: M. G. U.

GREFIER: S. G.

Pe rol soluționarea cauzei civile formulate de reclamanta S.C. S. S.A. în contradictoriu cu pârâtul S. G., având ca obiect cerere cu valoare redusă.

La apelul nominal făcut în camera de consiliu la prima strigare s-a constatat lipsa părților, situație în care, potrivit prevederilor art. 104 alin. 13 din Regulamentul de ordine interioară a instanțelor judecătorești, aprobat prin HCSM nr. 387/2005, publicată în Monitorul Oficial – Partea I nr. 958/2005, instanța a dispus lăsarea dosarului la sfârșitul ședinței când, după o nouă strigare, în ordinea listei, părțile au fost lipsă.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Instanța, cu privire la soluționarea prezentei cauze, conform art.131 Noul Cod procedură civilă, constată că potrivit art. 94 pct. 1 lit. j Noul Cod procedură civilă este competentă general și material, iar potrivit art.1027 raportat la art. 107 alineat 1 Noul Cod procedură civilă este competentă teritorial.

Instanța, având în vedere dispozițiile art. 238 Noul Cod procedură civilă, ținând cont de împrejurările cauzei, ce are ca obiect cerere cu valoare redusă, în raport de probele ce urmează a fi administrate și de complexitatea pricinii, apreciază că durata necesară pentru cercetarea procesului este de un termen..

În temeiul art. 258 și art.255 alin.1 rap. la art. 1.029 cod procedură civilă, apreciind că probele solicitate de reclamantă sunt admisibile potrivit legii, fiind de natură să ducă la soluționarea procesului, instanța încuviințează proba cu înscrisurile de la dosar.

Constatând lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept, în temeiul art.397 C.proc.civ., instanța reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea formulată și înregistrată pe rolul Judecătoriei Drobeta T. S. la data de 21.08.2014 sub nr._, reclamanta S.C. S. S.A. în contradictoriu cu pârâtul S. G. în procedura prevăzută de art. 1.025 c.p.civ, a solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să oblige pârâta la plata sumei de 690,35 lei compusă din: 641,70 lei reprezentând contravaloarea serviciilor de apă canal prestate de reclamantă în temeiul contractului nr. MOG 88/26.08.2011 și suma de 48,65 lei reprezentând penalități de întârziere la plata facturilor calculate până la data de 15.07.2014, cu cheltuieli de judecată în cuantum de 50 lei.

În fapt, s-a arătat că pârâta refuză în mod culpabil să respecte obligațiile asumate prin contractul nr. L. 29/01.03.2010, acumulând până la această dată un debit în cuantum 690,35 lei compusă din: 641,70 lei reprezentând contravaloarea serviciilor de apă canal prestate de reclamantă în temeiul contractului nr. MOG 88/26.08.2011 și suma de 48,65 lei reprezentând penalități de întârziere la plata facturilor calculate până la data de 15.07.2014, aceste penalități fiind calculate cu un procent de 0,04% pentru fiecare zi de întârziere la plată în conformitate cu art. 31 alin 7 din Legea nr. 241/2006 a serviciului de alimentare cu apă și canal.

S-a solicitat și obligarea debitorului la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 50 de lei.

Cererea a fost timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 50 lei achitată cu chitanța . nr._/21.07.2014- fila 2.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1025-1032 C.p.c., art. 31 alineat 7 și art. 32 alineat 1 teza finală din Legea nr. 241/2006, contractul încheiat între părți, HCL Drobeta T. S. nr.98/2003, nr. 118/2008, nr. 57/2013.

În dovedirea acțiunii a depus la dosarul cauzei, în fotocopie, următoarele înscrisuri: Contractul de prestări servicii apă - canal; situația analitică "Facturi neîncasate Prestații + Penalități”, situație analitică "Facturi neîncasate – Prestații”, unde este evidențiată defalcat valoarea obligației principale de plată, reprezentând contravaloarea serviciilor apă - canal furnizate pârâtei; Situația analitică " Facturi neîncasate - Penalități", unde este evidențiată defalcat valoarea obligației de plată accesorie; Copii certificate ale facturilor CAS nr._/15.11.2013, CAS nr._/15.12.2013, CAS nr._/15.01.2014, CAS nr._/13.02.2014, CAS nr._/14.03.2014, CAS nr._/15.04.2014, CAS nr._/15.05.2014, CAS nr._/15.06.2014, CAS nr._/15.07.2014.

Pârâtei i-a fost comunicat formularul de răspuns la data de 07.10.2014 ( anexa 3 din ORDIN Nr. 359/C din 29 ianuarie 2013 pentru aprobarea formularelor utilizate în procedura cu privire la cererile de valoare redusă) și un exemplar formular de cerere și înscrisuri depuse de reclamant, cu mențiunea ca în termen de 30 de zile de la comunicarea actelor să depună sau să trimită formularul de răspuns completat corespunzător, precum și copii de pe înscrisurile de care înțelege să se folosească, cu mențiunea că poate să răspundă prin orice alt mijloc adecvat, fără utilizarea formularului de răspuns, conform art. 1.029 alin. 4 c.p.civ., însă nu a depus întâmpinare.

Sub aspectul materialului probator administrat în cauză, în temeiul art. 258 alin. 1 rap. la art. 255 alin. 1 c.p.civ. și art. 1.029 alin. 8 c.p.civ., instanța a încuviințat și administrat pentru reclamantă proba cu înscrisurile de la dosar.

Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză in raport de dispozitiile prevazute de art. 1030 C.proc.civ., instanța reține următoarele:

Între părți s-a încheiat contractul de furnizare/prestare a serviciului de alimentare cu apă și de canalizare nr. L. 29/01.03.2010, în baza căruia au fost emise facturile CAS nr._/15.11.2013, CAS nr._/15.12.2013, CAS nr._/15.01.2014, CAS nr._/13.02.2014, CAS nr._/14.03.2014, CAS nr._/15.04.2014, CAS nr._/15.05.2014, CAS nr._/15.06.2014, CAS nr._/15.07.2014, cumulând un debit în cuantum de 641,70 lei reprezentând contravaloarea serviciilor de apă canal prestate de reclamantă în temeiul contractului nr. MOG 88/26.08.2011 și suma de 48,65 lei reprezentând penalități de întârziere la plata facturilor calculate până la data de 15.07.2014, aceste penalități fiind calculate cu un procent de 0,04% pentru fiecare zi de întârziere la plată în conformitate cu art. 31 alin 7 din Legea nr. 241/2006 a serviciului de alimentare cu apă și canal.

Pentru angajarea răspunderii contractuale este necesară întrunirea cumulativă a următoarelor condiții: existența unor raporturi contractuale stabilite între părți, neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a obligațiilor contractuale, existența unui prejudiciu patrimonial, existența unei legături de cauzalitate între prejudiciu și nerespectarea obligațiilor contractuale, precum și vinovăția părții care a cauzat prejudiciul.

Potrivit art. 42 alin. 1 lit. a, alin. 2, 4 și 11 din Legea nr. 51/2006, prestarea unui serviciu de utilități publice se realizează în baza unui contract de furnizare sau de prestări de servicii încheiat între operator și utilizatorul direct. Contractul de furnizare sau de prestare a serviciului constituie actul juridic prin care se reglementează raporturile dintre operator și utilizator cu privire la prestarea, utilizarea, facturarea și plata unui serviciu de utilități publice. Contravaloarea serviciilor de utilități publice se stabilește în conformitate cu metodologia de calcul, aprobată de autoritatea de reglementare competentă, pe baza prețurilor/tarifelor și a consumurilor/ cantităților de utilități publice furnizate/prestate și se plătește pe baza facturii emise de operator.

Dacă sumele datorate, inclusiv penalitățile, nu au fost achitate după 45 de zile de la primirea facturii, operatorul poate întrerupe furnizarea/prestarea serviciului cu un preaviz de 5 zile lucrătoare și are dreptul să solicite recuperarea debitelor în instanță.

Conform art. 41 alin. 1 lit. a și alin. 4 lit. c din Legea nr. 51/2006 au calitatea de utilizator beneficiarii individuali sau colectivi, direcți ori indirecți, ai serviciilor de utilități publice: utilizatorii casnici persoane fizice sau asociații de proprietari/locatari. Membrii comunităților locale, persoane fizice sau persoane juridice, au, în calitatea lor de utilizatori ai serviciilor de utilități publice și obligația de a achita, în termenele stabilite, contravaloarea serviciilor furnizate/prestate.

Față de situația de fapt reținută mai sus, instanța constată că între părți s-a născut un raport juridic ce este supus regulilor răspunderii civile contractuale, iar conform prevederilor articolului 969 din Codul civil, contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante.

În temeiul regulilor teoriei generale a obligațiilor, creditorul pretins al unui raport juridic trebuie să probeze în fața instanței existența dreptului de creanță, caz în care revine debitorului sarcina dovezii fie a nevalabilității raportului juridic, fie a stingerii obligației în modurile recunoscute de Codul civil, cel mai frecvent fiind acela al plății. De asemenea, în raportul juridic bilateral, fiecare parte trebuie să execute prestația sa, și numai dacă partea cocontractantă nu execută, atunci cealaltă parte poate invoca excepția de neexecutare, ceea ce nu e cazul în prezentul dosar .

În ceea ce privește penalitățile de întârziere, instanța reține că acestea au fost calculate în temeiul art. 13 alin 1 din contractul de furnizare/ prestare a serviciului de alimentare cu apă și de canalizare nr. MOG 88/26.08.2011potrivit căruia neachitarea facturii atrage după sine penalități de întârziere.

Față de cele expuse mai sus, constatând că reclamanta a făcut dovada temeiniciei susținerilor sale, astfel cum pretind dispozițiile art. 249 c.p.civ., în temeiul dispozițiilor art. 1.030 c.p.civ., instanța va admite acțiunea având ca obiect „cerere cu valoare redusă”, formulată de reclamanta S.C. S. S.A. în contradictoriu cu pârâtul S. G. și va obliga pârâtul să achite reclamantei suma de 641,70 lei reprezentând contravaloarea serviciilor de apă canal prestate de reclamantă în temeiul contractului nr. MOG 88/26.08.2011 și suma de 48,65 lei reprezentând penalități de întârziere.

Având în vedere dispozițiile art. 1031 cod procedură civilă, reținând culpa procesuală a pârâtului, precum și solicitarea reclamantei, instanța va obliga pârâtul către reclamantă la plata sumei de 50 lei, reprezentând cheltuieli de judecată, constând în taxă judiciară de timbru.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea cu valoare redusă reclamanta S.C. S. S.A. număr de ordine în Registrul Comerțului J_, cu sediul în Drobeta T. S., .. 53, județul M., în contradictoriu cu pârâta S. G., CNP_, cu domiciliul în Drobeta T. S., .. 23D, județul M., județul M..

Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 641,70 lei reprezentând contravaloarea serviciilor de apă canal prestate de reclamantă și suma de 48,65 lei reprezentând penalități de întârziere și a sumei de 50 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Executorie de drept.

Cu apel in termen de 30 zile de la comunicare ce se va depune la Judecătoria Drobeta T. S. .

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 02.02.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER ,

Red.judM.G.U/ Tehn.G.S.

4 ex./..03.2015

Operator de date cu caracter personal

înregistrat sub numărul 6497

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 444/2015. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN