Contestaţie la executare. Sentința nr. 2305/2015. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2305/2015 pronunțată de Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN la data de 22-06-2015 în dosarul nr. 2305/2015
Dosar nr._ contestație la executare
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA DROBETA T. S.
SENTINȚA CIVILĂ NR.2305
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 22.06.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: Z. D. A.
GREFIER: N. E.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe contestatoarea B. M. în contradictoriu cu intimații G. D. M. și B. P. C. având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat F. S. A. pentru contestatoare în baza împuternicirii avocațiale depuse la dosar, avocat P. D. pentru intimata B. P. C., lipsa fiind intimatul G. D. M..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează contestatoarea a depus la data de 26.03.2015, cerere de renunțare la judecată.
Având cuvântul, apărătorul contestatoarei solicită să se ia act de renunțarea la judecată.
Avocat P. D. pentru intimatul B. P. C. solicită anularea contestației ca netimbrată.
Instanța reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
La data de 05.02.2015, contestatoarea B. M. a chemat în judecată pe intimații G. D. M. și B. P. C. solicitând anularea tuturor formelor de executare din 27.01.2015 în dosarul execuțional nr 55/E/2014.
În motivarea cererii, a arătat că la data de 02.02.2015 a primit la domiciliul său o înștiințare că urmează să-i fie evaluată casa în care locuiește în vederea executării silite.
În dovedirea acțiunii a depus la dosar următoarele înscrisuri: actul de identitate, dovada comunicării încheierii pentru evaluare, încheierea din 27.01.2015, certificatul de moștenitor nr. 909 din 09.07.1993
În temeiul art. 201 alin.1 C.p.c., le-au fost comunicate cererea de chemare în judecată și înscrisurile aferente, cu mențiunea de a depune întâmpinare, în termen de 25 zile de la comunicare, sub sancțiunea de a mai propune probe sau invoca excepții, în afara celor de ordine publică, dacă legea nu prevede altfel.
Contestatoarea a depus la data de 09.02.2015 cerere privind suspendarea executării silite și a formulat cerere de ajutor public judiciar sub forma scutirii de la plata cauțiunii, această din urmă cerere fiind soluționată prin încheierea din data de 23 februarie 2015 prin care a fost respinsă cererea privind acordarea ajutorului public judiciar – fila 45.
Intimatul G. D. M. a depus la data de 26.02.2015 întâmpinare prin care solicită respingerea contestației la executare.
În data de 26 martie 2015 – fila 88 – contestatoarea a învederat că înțelege să renunțe la judecata contestației la executare întrucât imobilul său nu a fost suspus urmăririi silite, așa cum a susținut prin cererea introductivă.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține în fapt și în drept următoarele:
Cu ocazia dezbaterilor asupra fondului, intimatulG. D. M. prin reprezentant convențional a invocat excepția netimbrării asupra căreia instanța apreciază că nu se impune a se pronunța având în vedere prevederile art. 245 C.proc.civ. – „Excepția procesuală este mijlocul prin care, în condițiile legii, partea interesată, procurorul sau instanța invocă, fără să pună în discuție fondul dreptului, neregularități procedurale privitoare la compunerea completului sau constituirea instanței, competența instanței ori la procedura de judecată sau lipsuri referitoare la dreptul la acțiune urmărind, după caz, declinarea competenței, amânarea judecății, refacerea unor acte ori anularea, respingerea sau perimarea cererii.”
Una din caracteristicile excepțiilor procesuale constă în aceea că presupune existența unui proces civil în curs, astfel încât, primul aspect ce trebuie verificat este voința inițiatorului unui proces civil de a se judeca. Or, contestatoarea, în virtutea principiului disponibilității, și-a manifestat intenția de a renunța la judecată, astfel încât instanța va da eficiență, cu prioritate manifestării sale de voință, cu atât mai mult cu cât intimații nu au formulat opoziție la cererea de renunțare. Mai mult decât atât, se observă că nu i se pusese în vedere să achite taxă de timbru.
Potrivit dispozițiilor art. 406 Cod procedură civilă reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, fie verbal în ședință, fie prin cerere scrisă.
Asupra cererii de renunțare la judecată, instanța apreciază că partea are dreptul de a dispune prin toate mijloacele procesuale acordate de lege. Astfel, reclamanta, în virtutea principiului disponibilității, poate să renunțe oricând la judecată, fie verbal în ședință, fie prin cerere scrisă.
La termenul din 26.03.2015 contestatoarea a solicitat să se ia act de renunțarea la judecată întrucât părțile au ajuns la o înțelegere imobilul său nu a fost suspus urmăririi silite. De asemenea, intimații nu au manifestat opoziție față de cererea de renunțare la judecata contestației.
Având în vedere dispozițiilor art.406 Cod procedură civilă, instanța urmează să ia act de renunțarea reclamantei la judecarea cererii având ca obiect pretenții, fără cheltuieli de judecată .
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Ia act de renunțarea la judecată formulată de contestatorul B. M. CNP_ domiciliată în . în contradictoriu cu intimații G. D. M. domiciliat în Dr.Tr.S., ..17, ., jud. M. și B. P. C. cu sediul în Orșova, ., nr. 6A, jud. M..
Cu drept de recurs, cerere ce se va depune la Judecătoria Dr.Tr.S..
Pronunțată în ședință publică, azi, 22 iunie 2015, la sediul Judecătoriei Dr.Tr.S..
Președinte, Grefier,
Red ZDA/Tehn. CB/15.07.2015.
5 ex./3 .>
Cod operator 6497
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 2327/2015. Judecătoria... | Pretenţii. Sentința nr. 2348/2015. Judecătoria DROBETA-TURNU... → |
|---|








