Contestaţie la executare. Sentința nr. 2327/2015. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN

Sentința nr. 2327/2015 pronunțată de Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN la data de 23-06-2015 în dosarul nr. 2327/2015

Dosar nr._ contestație la executare

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA DROBETA-T. S.

Sentința civilă nr. 2327

Ședința publică de la 23 Iunie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE - I. C. G.

Grefier ședință –L. M. B.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe contestatorul R. M. în contradictoriu cu intimații B. M. Lionela și C. I. Avocat P. I. G., având ca obiect contestație la executare.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns av. Av. I. A. pentru contestator, av. P. I. G., în nume personal și pentru intimatul B. M. Lionela.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că a fost înaintat de către B. M. Lionela, dosarul execuțional nr. 143/E/2014, după care:

Av. I. A. pentru contestator depune la dosar delegație de substituire pentru av. I. P. și dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 346 lei, respectiv chitanța . nr._(2)/23.06.2015.

Av. P. I. G. depune la dosar împuternicire avocațială.

Instanța pune în discuție competența instanței.

Av. I. A. pentru contestator și av. P. I. G. arată că Judecătoria Dr. Tr. S. este competentă să soluționeze cauza.

Verificându-și din oficiu competența potrivit art. 131 C. proc. civ., instanța constată că domiciliul debitorului este în Orșova, astfel că în raport cu dispozițiile art. 651 C.p.civ., invocă din oficiu, excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Dr. Tr. S. și acordă cuvântul pe excepția invocată.

Av. I. A. pentru contestator și av. P. I. G. lasă la aprecierea instanței.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 01.04.2015, sub nr._, contestatorul R. M. în contradictoriu cu intimații B. M. Lionela și C. I. Avocat P. I. Grabriel a formulat contestație la executare împotriva tuturor formelor de executare din dosarul de executare 143/E/2014 al B. M. Lionela, desființarea tuturor formelor de executare, anularea încheierii prin care s-a admis cererea de încuviințare a executării silite,suspendarea executării silite până la soluționarea contestației la executare, precum și obligarea la plata cheltuielilor de judecată. De asemenea, a formulat și

contestație împotriva titlului executoriu, respectiv împotriva contractului de asistență juridică ._/2012 încheiat cu C. I. Avocat P. I. G., deoarece acesta a fost reziliat în mod unilateral, intimatul neexecutându-și serviciile.

În motivarea cererii a arătat că printr-o înștiințare de poprire emisa în data de 19 03 2015 s-a solicitat de către B. M. Lionela către Unitatea Administrativ Teritoriala Podeni, în calitate de terț poprit, indisponibilizarea sumelor de bani existente în conturile contestatorului, precum și sumele de bani din încasările viitoare până la concurenta sumei de 4689,60 lei conform contractului de asistență juridică ._/2012 încheiat cu C. I. Avocat P. I. G. .

Trebuie precizat încă de la început că acest contract de asistență juridică a fost încheiat între C. I. Avocat P. I. G. și Unitatea Administrativ Teritoriala Podeni, pentru desfășurarea unor activități de asistență juridică în favoarea acestei persoane juridice și nu pentru desfășurarea unor activități de asistență și reprezentare juridică în favoarea persoanei fizice a debitorului R. M.. Astfel ca din punctul său de vedere instanța de judecată în mod greșit a încuviințat cererea de executare silită împotriva debitorului R. M., iar ulterior actele de executare au fost îndreptate împotriva acestuia. Consideră că executarea este pornita împotriva unei persoane fără calitate, poate doar aceea de reprezentant legal al unității administrative teritoriale. Astfel că cererea de executare trebuia îndreptata împotriva beneficiarei serviciilor de asistență și reprezentare juridică acordate.

Pe de alta parte solicită a se observa că dreptul de a se solicita executarea silită a respectivului contract de asistență juridică este prescris raportat la art. 2520 din Noul Cod Civil, astfel ca cererea de încuviințare trebuia respinsă deoarece dreptul la acțiune a fost prescris.

Mai arată că titularul Cabinetului de avocatura nu și-a îndeplinit obligațiile stipulate în contract, neprestând activitatea la care era obligat conform contractului, unității administrative teritoriale cauzându-i-se prejudicii prin lipsa de reprezentare în instanță și nu numai. Astfel că observând acest aspect primăria a renunțat unilateral la serviciile sale și l-a informat în acest sens.

În drept, a invocat disp art 711-720 Cod Proc Civ

În dovedirea contestației înțelege să se folosească de proba cu înscrisuri și proba cu interogatoriul intimatului P. G., proba testimoniala cu 2 martori, pentru a dovedi neîndeplinirea serviciilor și obligațiilor stipulate în contract.

A depus la dosar, în copie, contractul de asistență juridică . nr._, adresa nr. 2069/14.07.2014 emisă de Primăria Comunei Podeni și adresată av. P. I. G., înființare poprire creanță, încheierea din data de 19.03.2015 din dosarul de executare nr. 143/E/2014 al B. M. Lionela, încheierea din 13.08.2015 pronunțată de Judecătoria Orșova în dosarul nr._ .

Intimaților le-au fost comunicate cererea de chemare în judecată și înscrisurile anexate, potrivit dovezilor aflate la filele 49-50 dosar și li s-a pus în vedere că au obligația de a formula întâmpinare în termen de 25 de zile de la comunicare, sub sancțiunea decăderii din dreptul de a mai propune probe și de a mai formula excepții, în afara celor de ordine publică, dacă legea nu prevede altfel.

La data de 27.04.2015 intimatul C. I. Avocat P. I. G. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației la executare ca nefondată și nelegală.

A solicitat a se observa că B. M. Lionela a respectat în totalitate ordinul Ministrului Justiției nr.2550/2006 actualizat în ceea ce privește onorariul de executor judecătoresc. Având în vedere primele acte de executare silita ale B. M. Lionela din aceasta cauza respectiv prima somație, prima înființare poprire și încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare silită care au fost efectuate în data de 04.09.2014 înțelege să invoce tardivitatea contestației la executare formulata de R. M., Mai mult decât atât în data de 09.09.2014 debitorul R. M. a semnat o cerere către B. M. Lionela împreuna cu C. I. Avocat P. I. G. prin care și-a luat angajamentul de bună voie ca va achita debitul din dosarul de executare silită nr. 143/E/2014 al B. M. Lionela până la sfârșitul anului 2014. Deci debitorul R. M. a recunoscut debitul prin acest înscris și în aceasta situație este vorba de o datorie neplătită pentru care se aplică termenul general de prescripție de trei ani și nu cum în mod greșit și eronat încearcă să ducă în eroare instanța de judecata debitorul. Văzând că nu și-a respectat înțelegerea din data de 09.09.2014, a formulat încă doua cereri de continuare a executării silite. Solicită respingerea excepția prescripției dreptului de a cere executarea silita a contractului de asistență juridică fiind total nefondată .

În situația în care contestația nu a fost timbrată, înțelege să invoce si excepția netimbrarii contestație la executare și solicită anularea contestației ca netimbrată. Nu exista nici un motiv legal de anulare a formelor de executare silită din dosarul de executare silită nr.l43/E/2014 al B. M. Lionela .

În dovedirea întâmpinării înțelege să se folosească de proba cu înscrisuri, interogatoriul contestatorului R. M. și practică judiciară în materie. Din aceste motive și considerente legale va solicită respingerea contestației la executare ca fiind nefondata și lipsită de orice temei legal.

În drept, a invocat dispozițiile art.205 cod proc.civ și solicită obligarea contestatorului și la cheltuielile de judecată ocazionate cu acest proces .

La data de 28.04.2015 B. M. Lionela a formulat întâmpinare prin care a reiterat susținerile intimatului P. I. G..

Întâmpinarea formulată de către intimatul P. I. G. și cea formulată de către intimatul B. M. Lionela au fost comunicate contestatorului potrivit dovezii aflate la fila 67 dosar, cu mențiunea că are obligația de a formula răspuns la întâmpinare în termen de 10 zile de la comunicare.

Întrucât contestatorul nu a formulat răspuns la întâmpinare, deși a luat la cunoștință de cele două întâmpinări la data de 06.05.2015 potrivit înștiințării aflate la fila 67 dosar, instanța, prin rezoluția din 26.05.2015, aflată la fila 68 dosar, a fixat primul termen de judecată la data de 23.06.2015 și a dispus citarea părților, contestatorul cu mențiunea de a face dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 345,87 lei, sub sancțiunea anulării cererii. De asemenea, instanța a dispus emiterea unei adrese către B. M. Lionela pentru a înainta, în copie certificată pentru conformitate cu originalul, actele dosarului de executare nr. 143/E/2014.

Dosarul de executare nr. 143/E/2014 a fost înaintat la data de 09.06.2015.

La data de 23.06.2015 instanța, din oficiu, a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Dr. Tr. S., față de faptul că debitorul are domiciliul în localitatea Podeni, județul M., localitate ce se află în raza teritorială Judecătoriei Orșova.

Analizând cu prioritate, în temeiul art.248 C pr civ, excepția necompetenței teritoriale prin prisma probelor administrate în cauză și raportat la dispozițiile legale în materie, instanța reține următoarele:

Prin cererea adresată instanței contestatorul R. M. în contradictoriu cu intimații B. M. Lionela și C. I. Avocat P. I. Grabriel a formulat contestație la executare împotriva tuturor formelor de executare din dosarul de executare 143/E/2014 al B. M. Lionela, solicitând desființarea tuturor formelor de executare, anularea încheierii prin care s-a admis cererea de încuviințare a executării silite, suspendarea executării silite până la soluționarea contestației la executare, precum și obligarea la plata cheltuielilor de judecată. De asemenea, a formulat și contestație împotriva titlului executoriu, respectiv împotriva contractului de asistență juridică ._/2012 încheiat cu C. I. Avocat P. I. G., deoarece acesta a fost reziliat în mod unilateral, intimatul neexecutându-și serviciile.

Potrivit dispozițiilor art. 651 al. 1 C.p.civ., instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

Prin urmare, contestația la executare se introduce la instanța de executare, iar instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se află domiciliul sau, după caz, sediul debitorului.

Necompetența este de ordine publică, potrivit art. 129 alin.(2) pct. 3 C.proc. civilă, în cazul încălcării competenței teritoriale exclusive când pricina este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura.

Excepția necompetentei teritoriale este o excepție de procedură, reprezentând mijlocul juridic prin care se invoca nerespectarea normelor de competența în procesul civil, absolută, putând fi invocată de orice persoană în cursul procesului, în orice fază a acestuia, și este o excepție dilatorie, având ca efect trimiterea cauzei la instanța competentă.

Observând că domiciliul debitorului R. M. este în comuna Podeni, ., localitate ce se află în circumscripția Judecătoriei Orșova, conform Hotărârii nr. 337 din 9 iulie 1993 pentru stabilirea circumscripțiilor judecătoriilor și parchetelor de pe lângă judecătorii, și având în vedere norma legală menționată care reglementează un caz de competență teritorială exclusivă, de la care nu sunt permise derogări, văzând și dispozițiile art.129 alin.2 pct.2 cod procedură civilă și art.714 cod procedură civilă, instanța urmează a admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Dr. Tr. S. și să dispună declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Orșova.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei Drobeta T. S..

Declină competența de soluționare a cauzei având ca obiect contestație la executare, formulată de contestatorul R. M., având CNP_, cu domiciliul în comuna Podeni ., în contradictoriu cu intimații C. I. Avocat P. I. G., cu sediul în Dr. Tr. S., ., ., . și B. M. Lionela, cu sediul în Dr. Tr. S., .. 4, județul M., în favoarea Judecătoriei Orșova, județul M..

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23.06.2015.

P., GREFIER,

I. C. G. L. M. B.

Red. I.C.G./tehnored. L.B

5 ex/09.07.2015

Cod operator 6497

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 2327/2015. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN