Plângere contravenţională. Sentința nr. 2334/2015. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2334/2015 pronunțată de Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN la data de 23-06-2015 în dosarul nr. 2334/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA DROBETA-T. S.
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 2334/2015
Ședința publică de la 23 Iunie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE I. P.
Grefier ședință M. C.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe petent S. I. și pe intimat I. DE POLIȚE AL JUDEȚULUI M., având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns av. V. F. pentru petent.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că s-a comunicat la dosar răspuns de la intimată fiind îniantat în copie procesul verbal de îndeplinire a procedurii de afișare încheiat cu ocazia comunicării procesului verbal de contravenție, plic AR și recipisă poștală.
Av. V. F. pentru petent, arată că susține excepția prescripției executării sancțiunii contravenționale, întrucât comunicarea nu s-a realizat conform art. 14 din OG 2/2001 rep., respectiv în termenul de 30 de zile. Solicită admiterea excepției invocată, arată că executarea sancțiunii s-a prescris, procesul verbal de contravenție s-a încheiat la data de 06.02.2015, iar procesul verbal de afișare la data de 12.03.2015. Pe fond, solicită administrarea probei cu un martor pentru a dovedi o altă situație de fapt și netemeinicia procesului verbal de contravenție. Solicită admiterea excepției nulității absolute, arată că petentul n-a săvârșit contravenția reținută în sarcina sa. A făcut demersuri pentru a procura procesul verbal, i s-au comunicat 3 adrese prin care i s-a adus la cunoștință că nu –i poate comunica, iar ulterior s-a comunicat la domiciliul petentului, nu la sediul Cabinetului de Avocat, iar în caest caz, comunicarea s-a făcut peste termenul legal.
Instanța în temeiul art. 248 C.p.c. reține cauza pentru soluționarea prescripției executării sancțiunii contravenționale, invocată d epetent.
INSTANȚA
La data de 09.02.2015, s-a înregistrat pe rolul acestei instanțe, plângerea contravențională formulată de petentul S. I. în contradictoriu cu intimatul IPJ M., împotriva procesului vebral de constatare și sancționare a contravenției, . nr._/06.02.2015 întocmit de IPJ M., prin care a solicitat anularea acestuia, exonerarea de la plata emnzii, anularea punctelor de penalizare și restituirea permisului de conduucere.
În fapt a arătat că la data de 06.02.2015, a fost oprit de un echipaj de poliție, care fără a-i comunica un motiv, i-a solicitat actele somându-l cu pistolul să-i dea actele, i-a tras portofelul, din care a scos permis de conducere și cardul de sănătate și i le-a reținut, dîndu-i în schimb o dovadă de circulație și fără a-i comunica procesul verbal de contravenței.
În motivare arată că procesul verbal a fost întocmit abuziv.
În drept și-a întemeiat plângrerea pe art.31-36 din OG 2/2001.
În dovedirea plângerii a solicitat proba cu înscrisuri și proba cu martori.
La plângere a atașat dovada de circulație, actul de identitate, împuternicire avocațială.
Ulterior a depus la dosar note scrise, adrese înregistrate la IPJ la data de 20.02.2015 și la data de 09.03.2015, chitanță taxă timbru d e20 lei, adresa IPJ M. nr._/23.02.2015, plicul de comunicare, motive, răspuns la întâmpinare, copie proces verbal de contravenție . nr._/06.02.2015.
În motivele plângerii a arătat că a formulat contestație împotriva procesului-verbal de constatare si sancționare a contravențiilor, ., nr._, incheiat la data de 06.02.2015, ora 21.50, prin care, a fost sancționat contravențional de către I. de Politie al Județului M.. Politia Municipiului Drobeta T. S. pentru o contravenție dispunandu-se suspendarea dreptului de a conduce autovehicule si fiindu-i reținut permisul de conducere, proces-verbal a cărui anulare a solicitat-o.
A arătat că procesul-verbal i-a fost comunicat in jurul datei de 10.04.2015, prin urmare, înțelege să invoce excepția prescripției executării sancțiunii contravenționale aplicata prin procesul-verbal, potrivit art. 14 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, care arata ca, executarea sancțiunii contravenționale se prescrie dacă procesul-verbal de constatare a contravenției nu a fost comunicat contravenientului în termen de o lună de la data aplicării sancțiunii.
Având în vedere că termenul de prescripție al executării sancțiunilor principale în termen de 1 lună de zile se calculează pe zile libere conform Codului de procedură civilă, împlinindu-se în ziua corespunzătoare zilei de plecare, iar procesul-verbal de constatare a contravenției a fost comunicat abia la data de 10.04.2015, a solicitat admiterea excepției prescrierii executării sancțiunii principale în baza procesului-verbal contestat.
A arătat că art. 14 din OG 2/2001, reglementează un caz special de prescripție a executării amenzii contravenționale, în care nu este sancționată pasivitatea din cadrul procedurii de executare (situație în care se aplica termenul de prescripție din Codul de procedura fiscala), ci însăși necomunicarea procesului verbal.
Contravenția reținuta in sarcina sa este aceea ca, nu ar fi oprit la semnalul agentului constatator, fiind sancționat pentru contravenția prev. la art. 100 alin. 3 lit. f) din O.U.G. nr. 195/2002.
Menționează că nu a putut lectura procesul-verbal, acesta nefiind lizibil, insa, a observat contravenția reținută in sarcina sa, în întâmpinarea depusa de către intimata și arată că din acest punct de vedere, procesul-verbal incheiat este nul.
Referitor la contravenția reținuta in sarcina sa, procesul- verbal a fost incheiat in mod abuziv astfel că solicită anularea acestuia.
A arătat că în acea zi, afara era intuneric, era zăpada si ningea puternic, și venea împreuna cu soția si cu niște prieteni de la București, iar spre seara, au oprit la un restaurant ca sa mănânce. Dupa ce am terminat masa, au plecat pentru a-și continua drumul către Timișoara. In același timp, din parcarea restaurantului au plecat mai multe mașini iar dupa ei, a mai plecat un autoturism.
La câteva minute, dupa ce plecase de pe loc, in jurul orei 21.50, a fost oprit in trafic, fara a i se comunica motivul opririi de către agentul constatator. Acesta i-a solicitat actele la control, somandu-l cu pistolul sa îi dea actele si luandu-i portofelul din care a scos permisul de conducere si cardul de sănătate si mi le-a reținut.
Arată că, a fost intrigat de comportamentul agentului constatator, iar pentru acest motiv l-a si filmat pe acesta cu telefonul mobil, intrucat, a considerat ca a săvârșit un abuz.
Agentul constatator i-a inmanat doar dovada de circulație fara a-i comunica si procesul-verbal de contravenție.
A arătat că fiind din Timișoara, s-a întors ulterior în drobeta T. S. pentru a –și angaja un avocat, air o perioadă a lipsit din țară, iar porcesul verbal nu i-a fost comunicat.
Pe de alta parte, arată că procesul-verbal este lovit de nulitate pentru nerespectarea disp. art. 16 alin. 7 din O.U.G. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor scu privire la dreptul de a face obiecțiuni.
Arată că nu i-a fost adus la cunostiinta nici faptul ca îmi va fi incheiat un proces-verbal de contravenție si nici dreptul de a face obiectiuni.
Mai mult, arată că s-au încălcat și disp. art. 19 alin. 1 si 2, din același act normativ, procesul-verbal nefiind semnat de nici un martor asistent, agentul constatator arătând doar ca, nu au fost identificați martori in timp util, lucru neadevarat, intrucat, mai erau mașini oprite.
În concluzii pe fond a solicitat anularea acestui proces-verbal.
A solicitat admiterea probei cu înscrisuri si proba cu martorii: S. S. A. și Vincu C. A., ambii cu domiciliul pentru citare in municipiul Timișoara, ..53 B, județul T..
În răspuns la întâmpinarea depusa de către I. P. J. M., față de susținerea intimatei că in jurul orei 21.40. eu as fi depășit o coloana dc autovehicule, astfel că agentul constatator l-a oprit si m-a comunicat ca a avut loc un accident indrumandu-l sa oprească in parcarea unui restaurant.
Petentul arată că cele susținute de intimată sunt neadevarate, pentru că daca ar fi depășit o coloana de autovehicule oprite la semnalul politiei, intrucat pe acel drum nu se circula temporar, atunci, agentul constatator ar fi trebuit sa-l sancționeze contravențional si pentru faptul ca nu a respectat regulile privind depășirea sau nu am respectat interdicția temporarara de circulație.
Cu siguranța, arată că nu este cel care nu a respectat indicațiile polițistului rutier, dupa cum nu este cel care a depășit coloana de autovehicule si a fost oprit si îndrumat sa parcheze.
Procesul-verbal a fost comunicat in jurul datei de 10.04.2015.
Arată că contravenția reținuta in sarcina sa este aceea că nu ar fi oprit la semnalul agentului constatator, fiind sancționat pentru contravenția prev. la art. 100 alin. 3 lit. f) din O.U.G. nr. 195/2002.
Arată că nu a lecturat procesul-verbal, acesta nefiind lizibil, însă a observat contravenția reținută in sarcina sa, în întâmpinare .
Intimata a formulat întâmpinare la plângerea petentului prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată și a atașat raportul agentului constatator și CD-ul cu înregistrarea faptei contravenționale. A arătat că la data de 06.02.2015, pe DN 6, zona Viaductul B., judeul M., a avut loc un accident de circuilație soldat cu victime omenești în care au fost implicate 3 tiruru, motiv pentru care s-a luat măsura opririi traficului rutier Între Drobeta T. S. și Orșova până la ridicarea celor trei autoturisme implicate în accident. A mai arătat că în jurul orei 21,40, petentul conducând autoturismul cu nr. de înmatriculare 6821YS41 pe DN 6, dinspre Dr.Tr.S., a depăși coloana de autovehicule care se aflau oprite, iar la km 343+100 a fost oprit de agentul constatator care i-a explicat că pe DN6 a avut loc un accident d ecirculație grav și i-a indicat petentului să intre în parcarea de la retaurantul Taverna Sărbului care se afla în imediata apropiere a locului unde fusese oprit. Întrucât petentul nu a ascultat îndrumările polițistului rutier și s-a pus în mișcare spre Orșova, agentul constatator a plecat în urmărirea sa cu autoturismul_ ce avea montat un girofar de culoare albastră și care se afla în funcțiune, reușind blocarea petentului după aproximativ 7-8 km. A arătat că pentru fapta sa, potrivit prevederilor art. 100 al. 3 lit. f din OUG 195/2002, petentul a fost sancționat cu 4 puncte amendă în valoare de 3 90 lei, i s-a reținut permisul de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe o perioadă de 30 de zile. În susținerea întâmpinării a solicitat proba cu înscrisuri și proba cu înregistrarea video.
Analizând întregul material probator administrat in cauza, prin prisma execpției invocată de petent, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal de constatare si sancționare a contravențiilor, . nr._ / 06.02.2015, ora 21.50, petentul S. I. a fost sancționat fost sancționat cu 4 puncte amendă în valoare de 3 90 lei, i s-a reținut permisul de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe o perioadă de 30 de zile, întrucât la data de 10.11.2012 pe DN6, jud. M. nu a ascultat îndrumările polițistului rutier constând în restricționarea temporară a traficului pe sectorul de drum pe care circula, și s-a pus în mișcare fiind blocat după 7-8 km de autoturismul poliției. Fapta este prevăzută de dispozițiile art. 100 al. 3 lit. f din OUG 195/2002.
Cu privire la prescripția executării sancțiunii amenzii contravenționale, instanța reține următoarele:
Potrivit art. 26 alin 3 din O.G. 2/2001 în cazul în care contravenientul nu este prezent sau, deși prezent, refuză să semneze procesul verbal, comunicarea acestuia, precum și a înștiințării de plată se face de către agentul constatator în termen de cel mult o lună de la data încheierii procesului verbal.
În cauza de față, instanța constată că la încheierea procesului verbal . nr._ / 06.02.2015 petentului S. I. nu i s-a comunicat un exemplar, motiv pentru care, potrivit art. 25 alin 3 din O.G.2/2001, se impunea comunicarea acestuia contravenientului în termen de o lună de la data aplicării sancțiunii de către organul care aplicat-o.
Având în vedere că la dosarul cauzei, la fila 45, dovada de comunicare a procesului-verbal de contravenție către S. I. poartă data din data de 12.03.2015 și nu conține semnătura primitorului, nici adresa de domiciliu completă, instanța reține că nu se poate verifica primirea de către petent a procesului-verbal de contravenție, iar termenul de comunicare este depășit.
Astfel, instanța reține că intimatul IPJ M. nu a respectat prevederile art. 25 alin 3 din O.G.2/2001 ce impun comunicarea procesului verbal contravenientului în termen de o lună de la data aplicării sancțiunii, nerespectarea acestor dispoziții atrăgând o sancțiune specifică, și anume „prescripția executării sancțiunii contravenționale” prevăzută de dispozițiile art. 14 alin 1 din O.G. 2/2001 potrivit cărora „executarea sancțiunii amenzii contravenționale se prescrie dacă procesul verbal de constatare a contravenției nu a fost comunicat contravenientului în termen de o lună de la data aplicării sancțiunii”.
Pentru considerentele menționate mai sus, instanța va admite plângerea formulată de petenta S. I., în contradictoriu cu intimatul IPJ M. și va constata prescrisă executarea sancțiunii aplicată prin procesul verbal . nr._/06.02.2015 încheiat de intimat IPJ M..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția prescripției executării sancțiunii contravenționale invocată de petent S. I., domiciliat în municipiul Timișoara, ..53 B, județul T., CNP:_, cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor procedurale la „CABINET DE AVOCAT F. VATASESCU, cu sediul in municipiul Drobeta T. S., ., județul M..
Constată prescrisă executarea sancțiunii amenzii aplicată prin procesul verbal . nr._/06.02.2015 încheiat de intimat IPJ M., cu sediul in Drobeta T. S., .. 75, cod fiscal_.
Cu apel care se va depune la Judecătoria Dr.Tr.S..
Pronunțata in ședința publica, astăzi, 23.06.2015.
P. GREFIER
POZ.119/2015
Red.I.P.
Tehnored.CEM
Cod operator 6497
M.C. 09 Iulie 2015
| ← Pretenţii. Sentința nr. 2332/2015. Judecătoria DROBETA-TURNU... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 2341/2015.... → |
|---|








