Contestaţie la executare. Sentința nr. 2313/2015. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN

Sentința nr. 2313/2015 pronunțată de Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN la data de 23-06-2015 în dosarul nr. 2313/2015

Dosar nr._ contestatie la executare ROMANIA

JUDECĂTORIA DROBETA T.-S., JUDEȚUL M.

SENTINȚA CIVILĂ NR. 2313

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 23.06.2015

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE T. T.

GREFIER M. B.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe contestatoarea C. I., în contradictoriu cu intimata ANAF-DGRFP C.- AJFP M. având ca obiect contestație la executare.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat I. L. apărător ales al contestatoarei în baza împuternicirii avocațiale depusă la dosarul cauzei, lipsă intimata.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Avocat I. L. apărător ales al contestatoarei depune la dosar împuternicire avocațială.

Instanța, în baza art. 131 C., având în vedere că este prima zi de înfățișare, instanța procedând la verificarea competenței generale a instanței, constată că este competentă să judece prezenta cerere, atât din punct de vedere general, material cât și teritorial potrivit disp.art.651 alin. 1 C. (teritorial), art.714 C. (material), art. 12 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr.134/2010 și art. 94 alin.4 C..

Instanța acordă cuvântul apărătoarei contestatoarei cu privire la excepția tardivității invocată de către intimata ANAF-DGRFP C.-AJFP M., prin întâmpinarea formulată.

Avocat I. L. apărător ales al contestatoarei solicită instanței respingerea excepției, considerând că s-a formulat contestația la executare în termenul prevăzut de lege.

Instanța reține cauza spre soluționarea cu privire la excepția invocată.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Drobeta T. S. sub nr._ în data de 27.03.2015, contestatoarea C. I. în contradictoriu cu intimata ANAF-DGRFP C.- AJFP M., a formulat contestație la executare împotriva Somației nr._ din 27.02.2015 emisă de pârâtă, precum și a titlului executoriu nr._ din data de 27.02.2015, ambele din dosarul de executare nr._/25/_ /_, solicitând suspendarea executării silite până la soluționarea prezentei contestații, în baza art.718 cod proc. civ; anularea actelor de executare efectuate de pârâtă în dosarul sus indicat, în baza art.711-719 cod proc. civ.; să se constate că debitele ce reprezintă impozit aferent venitului din cedarea folosinței au fost calculat nelegal, neexistând declarație pentru acest venit conform legii și în consecință nici debitele accesorii calculate asupra sumelor neachitate nu sunt legal constituite și în consecință să se dispună anularea acestor debite.

În fapt, arată că i s-a comunicat titlul executoriu sus indicat, din care rezultă că ar datora pârâtei o sumă de 440 lei.

Învederează faptul că i s-a calculat o diferență de impozit anual de regularizat în cuantum de 440 lei, diferența care după cum rezultă din titlul executoriu atacat, provine din: "impozit din venituri rezultate din cedarea folosinței" și diferențe impozit de regularizat. Ori, în primul rând, arată că nu a declarat pentru anul 2014 că a obținut venit din cedarea folosinței, astfel încât calcularea impozitului pentru acest tip de venit este nelegală și nereală, întrucât parata stabilește impozitul pe baza Declarației venit realizat 200 depusă de contribuabil . În plus, a achitat toate datoriile fiscale către bugetul de stat și către fondul FUNASS, astfel încât emiterea somației și a titlului este și sub acest aspect nelegală.

Pentru anii fiscali anteriori a obținut venituri și a declarat venituri, aspect care rezultă din declarațiile fiscale depuse de ea.

Ca urmare în mod greșit, chiar abuziv pârâta/intimata îi calculează impozit pentru acest tip de venit (impozit pe veniturile realizate din cedarea folosinței) la care adaugă și accesorii în mod nelegal.

Întrucât intimata perseverează în această situație abuzivă preluând din anii anteriori acest debit nedatorat și nereal constituit solicită admiterea acestui petit și să se constate că debitul este nelegal constituit și se dispună anularea acestuia și a debitelor accesorii.

Arată instanțe și faptul că pârâta/intimată nu i-a comunicat prin decizie de impunere venituri din cedarea folosinței așa cum este reținută in somația nr._ din 27.02.2015

Astfel, față de art. 711 cod procedură civilă: "împotriva executării silite, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare..." iar potrivit art. 712 alin 2:" În cazul în care executarea silita se face in temeiul unui titlu executoriu altul decât o hotărâre judecătoreasca, se pot invoca în contestația la executare si motive de fapt sau de drept privitoare la fondul dreptului. "

În drept, invocă dispozițiile art.711-719 cod proc. civ.

A atașat copii după titlul executoriu, somație, interogatoriul intimatei.

Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 85,20 lei, chitanța . nr._/14.04.2015 (f.23).

Intimata ANAF-DGRFP C.- AJFP M. a depus la dosar întâmpinare prin care a prin care solicită respingerea acțiunii formulată ca neîntemeiată, din următoarele motive:

I.Pe excepție

1.Invocă excepția tardivității introducerii prezentei contestații, având în vedere că nu s-a respectat termenul legal de 15 zile prevăzut de dispozițiile art. 714 cod procedură civilă, respectiv art.173 cod procedura fiscala. A se lua act de faptul că prezenta cerere a fost înregistrată la Judecătoria Drobeta T. S. în data de 27.03.2015, iar contestatoarei i-au fost comunicate actele de executare silită contestate în prezenta în data de 10.03.2015, fiind depășit astfel termenul legal de 15 zile pentru a formula contestație la executare împotriva acestora.

A atașat confirmarea de primire a Somației contestate în prezenta.

II.Pe fond

1.Solicitarea suspendării executării silite este neîntemeiată, având în vedere că nu se face dovada cu probe pertinente a acestei solicitări. Astfel, contestatorul nu face dovada unor motive temeinice pentru a face o asemenea solicitare.

2. Cererea de chemare în judecată este neîntemeiată, având in vedere faptul că titlul executoriu și a somația aferentă sunt legal emise și comunicate contestatoarei, la data de 10.03.2015, așa cum rezultă din confirmarea de primire depusa alăturat.

La baza emiterii titlului executoriu si somației aferente a stat Decizia nr._ emisă în data de 31.12.2014, decizie legal emisă și comunicată contestatoarei, așa cum rezultă din confirmarea de primire depusă alăturat.

Menționează că Decizia nr._ emisă în data de 31.12.2014 și comunicate contestatoarei la data de 19.01.2015 nu a fost contestată, situație în care această decizie a devenit titlu executoriu, iar actele de executare silită contestate în prezenta cauză au fot legal emise și comunicate contestatoarei la data de 19.01.2015.

Reclamanta nu motivează de ce sunt nelegale formele de executare silită contestate în prezenta, ci suma ce se regăsește în cuprinsul Deciziei Ace. nr._ emisă în data de 31.12.2014, situație care excede raportului juridic dedus judecații

Conform dispozițiilor art.172 alin.(1) cod procedura fiscală "persoanele interesate pot face contestație împotriva oricărui act de executare efectuat..", iar în conformitate cu alin.(2)" Contestația poate fi făcută și împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre dată de o instanță judecătorească sau de alt organ jurisdicțional

Prin urmare, având în vedere că reclamanta nu contestă formele de executare silită, criticile aduse prin prezenta cerere de chemare în judecată puteau fi invocate eventual pe calea contenciosului administrativ prin contestarea actului administrativ - Decizia Ace. nr._ emisă în data de 31.12.2014.

3.Capătul de cerere nr.3 - privind nelegalitatea debitelor ce reprezintă impozit aferent veniturilor din cedarea folosinței bunurilor - este inadmisibil pe calea contestației la executare câtă vreme ceea ce se contesta este un act administrativ de stabilire a acestui impozit, și care putea fi contestat pe calea contenciosului administrativ.

4.Proba cu expertiză tehnică contabilă nu este admisibilă în cadrul contestației la executare deoarece privește sume stabilite prin titluri de creanță care, nefiind atacate pe calea contenciosului administrativ, au devenit titluri executorii.

A atașat dosarul de executare nr._/20.08.2009, constituit din:

-titlul executoriu, somația aferentă contestate și confirmarea de primire;

-Decizia nr._ emisă în data de 20.02.2015 și confirmare de primire;

Analizând excepția tardivității contestației la executare, excepție absolută și peremptorie care are prioritate la soluționare în raport de fondul cauzei, instanța reține următoarele considerente:

Potrivit art.248 C.proc.civ. instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei.

Conform disp. art.714 alin.1 Cpciv, contestația la executarea silită propriu-zisă se poate face în termen de 15 zile de la data când debitorul care contestă executarea însăși a primit încheierea de încuviințare a executării sau somația ori de la data când a luat cunoștință de primul act de executare, în cazurile în care nu a primit încheierea de încuviințare a executării și nici somația sau executarea se face fără somație.

De asemenea art. 173 din OG nr.92/2003 prevede următoarele:

„(1) Contestația se poate face în termen de 15 zile, sub sancțiunea decăderii, de la data când:

a) contestatorul a luat cunoștință de executarea ori de actul de executare pe care le contestă, din comunicarea somației sau din altă înștiințare primită ori, în lipsa acestora, cu ocazia efectuării executării silite sau în alt mod;”

În data de 27.03.2015, contestatoarea C. I. a formulat contestație la executare împotriva Somației nr._ din 27.02.2015 emisă de pârâtă, precum și a titlului executoriu nr._ din data de 27.02.2015, ambele din dosarul de executare nr._/25/_ /_, solicitând suspendarea executării silite până la soluționarea prezentei contestații, în baza art.718 cod proc. civ; anularea actelor de executare efectuate de pârâtă în dosarul sus indicat, în baza art.711-719 cod proc. civ.; să se constate că debitele ce reprezintă impozit aferent venitului din cedarea folosinței au fost calculat nelegal, neexistând declarație pentru acest venit conform legii și în consecință nici debitele accesorii calculate asupra sumelor neachitate nu sunt legal constituite și în consecință să se dispună anularea acestor debite.

În data de 27.02.2015 a fost emisă somația nr._ în baza titlului executoriu nr._/25/_ /_ și comunicată debitoarei în data de 10.03.2015, astfel cum reiese din dovada de confirmare de primire atașată la fila 31 dosar, iar contestația la executare a fost introdusă la Judecătoria Drobeta T. S. la data de 27.03.2015, cu depășirea termenului de 15 zile prevăzut în mod imperativ de Codul de procedură civilă.

Prin urmare, raportând data promovării prezentei contestații la executare 27.03.2015, la momentul comunicării actelor de executare, se constată că în speță nu a fost respectat termenul de 15 zile prevăzut de lege, motiv pentru care instanța va admite excepția de tardivitate și va respinge ca tardiv formulată contestația la executare.

În ceea ce privește cererea de suspendare a executării silite, formulată în temeiul art.718 al. 1 C.p.civ. de către contestatoare, instanța urmează a o respinge ca fiind rămasă fără obiect.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite exceptia tardivitatii formulării contestației la executare, excepție invocată de intimata ANAF-DGRFP C.- AJFP M. prin întâmpinare.

Respinge ca tardivă contestația la executare formulată de contestatoarea C. I., având CNP_, domiciliată în municipiul Drobeta T. S., .. 85, ., județul M. în contradictoriu cu intimata ANAF-DGRFP C.- AJFP M. cu sediul în municipiul Drobeta T. S., . nr. 1, județul M..

Respinge cererea privind suspendarea executarii silite.

Cu drept la apel în 10 zile de la comunicare, ce se va depune al Judecătoria Dr.Tr.S...

Pronunțată în ședință publică, azi, 23.06.2015.

Președinte, Grefier,

T. T. M. B.

Red.TT./ Tehn. MB

4ex./ 3 pag./30.06.2015

Operator de date cu caracter personal

înregistrat sub numărul 6497

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 2313/2015. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN