Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii. Sentința nr. 106/2015. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN
| Comentarii |
|
Sentința nr. 106/2015 pronunțată de Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN la data de 15-01-2015 în dosarul nr. 13484/225/2014
DOSAR NR._ - alte cereri -
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA DROBETA-T. S.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 106
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA DATA DE 15.01.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN :
PREȘEDINTE: B. L.
GREFIER: P. L.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petentul U.A.T P. ȘIȘEȘTI PRIN PRIMAR, în contradictoriu cu intimatul F. I. C., având ca obiect alte cereri.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
În temeiul art.131 C pr civ, instanța constată că este legal învestită fiind competentă din punct de vedere general, material și teritorial să soluționeze cauza, conform art. 94 pct. 4 C.proc.civ. raportat la art. 391 din OG 2/2001.
În temeiul art.238 alin. 1 cod procedură civilă, instanța, ținând cont de obiectul cererii, în raport de probele ce urmează a fi administrate și de complexitatea pricinii, apreciază că durata necesară pentru cercetarea procesului este de un termen de judecată.
Instanța, în baza art. 258 al. 1 Cod proc. civilă rap. la art. 255 Cod proc. civilă și 309 alin. 1 Cod proc. civilă, apreciind că este concludentă, încuviințează pentru reclamantă proba cu înscrisuri.
Instanța in temeiul art.394 C. proc. civ. constată închise dezbaterile și reține cauza spre soluționare,
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de fata constata următoarele:
Prin cererea înregistrata pe rolul Judecătoriei Drobeta T. S. sub nr. _ la data de 09.10.2014, petentul U.A.T P. ȘIȘEȘTI PRIN PRIMAR, în contradictoriu cu intimatul F. I. C., a solicitat instanței înlocuirea amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități in folosul comunității.
In fapt, petentul a arătat că intimatul nu a achitat amenda contravențională aplicată prin procesul –verbal de contravenție . nr._ DIN 25.09.2011, în cuantum de 402 lei.
In drept, au fost invocate prevederile art. 9 alin. 3 din OUG nr.2/2001.
In dovedirea cererii petentul a atașat la dosar, în copie, următoarele înscrisuri: procesul –verbal de contravenție . nr._ DIN 25.09.2011, adresă emisă de P. Șișești, certificat de atestare fiscală, adresa nr. 2811/09.04.2014, Somația nr. 314/05.11.2012.
Deși legal citat, intimatul nu s-a prezentat in instanța si nu a formulat întimpinare.
Instanța, în baza art. 258 al. 1 Cod proc. civilă rap. la art. 255 Cod proc. civilă și 309 alin. 1 Cod proc. civilă, apreciind că este concludentă, a încuviințat pentru reclamantă proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța constată și reține următoarele situații de fapt și de drept:
În conformitate cu dispozițiilor art. 39^1 din OG nr.2/2001, în cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, organul care a aplicat sancțiunea va sesiza instanța în circumscripția căreia s-a săvârșit contravenția, în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității, ținându-se seama, după caz, și de partea din amendă care a fost achitată.
Cu privire la cererea ce face obiectul prezentei acțiuni, instanța are obligația să analizeze dacă s-a achitat amenda și dacă există sau nu posibilitatea executării silite în raport de aceste elemente, urmând a se pronunța cu privire la cererea de înlocuire a sancțiunii amenzii cu prestarea unei activități în folosul comunității așa cum prevede art. 9 din OG 2/2001.
În prezenta cauza petentul U.A.T P. ȘIȘEȘTI PRIN PRIMAR, a înaintat documentația întocmită, privind pe intimatul F. I. C.,, prin care s-a solicitat înlocuirea amenzii cu sancțiunea obligării la prestarea unei activități în folosul comunității, întrucât intimatul nu a achitat amenda contravențională aplicată prin procesul –verbal de contravenție . nr._ DIN 25.09.2011, în cuantum de 402 lei.
Din probatoriile administrate in cauza rezulta faptul ca intimatul este insolvabil, neexistând venituri sau bunuri care sa poată fi executate pentru a se acoperi cuantumul creanțelor fiscale datorate de aceasta cu titlu de amenzi, motiv pentru care instanța analizând procesul verbal de contravenție devenit titlu executoriu constată că sunt îndeplinite condițiile legale prevăzute de lege pentru a se proceda la transformarea amenzii aplicate acestuia în munca in folosul comunității.
In acest sens se poate observa faptul ca sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 39^1 din OG 2/2001 potrivit cărora „În cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, acesta va sesiza instanța în circumscripția căreia s-a săvârșit contravenția, în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității, ținându-se seama, după caz, și de partea din amendă care a fost achitată”.
In speță contravenientul nu a achitat amenda care i-a fost aplicată, motiv pentru care instanța va aprecia necesara înlocuirea amenzilor cu un nr. de 50 ore de munca in folosul comunității, in condițiile art. 39 indice 1 alin 2 din OG 2/2001.
În lipsa unui criteriu expres stabilit de OG nr.2/2001, instanța a avut în vedere la stabilirea orelor de muncă în folosul comunității, prevederile HG nr.1091/2014 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, potrivit căruia, începând cu 01.01.2015, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată este de 975 lei lunar și că, dacă intimatul ar fi trebuit să lucreze într-o unitate pentru a-și achita amenda în cuantum de 402 lei, ar fi trebuit să presteze o activitate de 50 de ore.
Totodată, instanța reține faptul că intimatul are domiciliul în ., județ M., motiv pentru care, având in vedere dispozițiile art. 9 alin 3 din OG 2/2001, coroborate cu dispozițiile art. 15 alin 4 si 16 din OG 55/2002, va dispune înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale aplicată intimatului F. I. C., prin procesul –verbal de contravenție . nr._ din 25.09.2011, cu sancțiunea obligării acestuia la prestarea a 50 de ore de munca in folosul comunității, pe raza comunei Șișești, județ M..
In concluzie instanța va admite cererea formulata de petentul U.A.T P. ȘIȘEȘTI PRIN PRIMAR, în contradictoriu cu intimatul F. I. C. și va dispune înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale aplicată intimatului F. I. C. prin procesul verbal de contravenție . nr._ din 25.09.2011, în cuantum de 402 lei, cu sancțiunea obligării intimatului la prestarea a 50 de ore de muncă în folosul comunității.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea formulată de petentul U. P. Șișești, prin Primar, în contradictoriu cu intimatul F. I. C., domiciliat în ., jud. M..
Dispune înlocuirea amenzii contravenționale aplicate intimatului F. I. C. prin procesul –verbal de contravenție . nr._ din 25.09.2011, în cuantum de 402 lei, cu sancțiunea obligării intimatului la prestarea a 50 de ore de muncă în folosul comunității.
Cu apel în 30 de zile de la de la comunicare, ce se va depune la Judecătoria Drobeta T. S..
Pronunțată în ședință publică azi, 15.01.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red..>
4 ex.- 19.01.2015
Cod operator 6497
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 382/2015. Judecătoria... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 58/2015. Judecătoria... → |
|---|








