Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 1422/2015. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1422/2015 pronunțată de Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN la data de 08-04-2015 în dosarul nr. 9183/225/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA DROBETA-T. S.
Sentința civil nr. 1422/2015
Ședința publică de la 08 Aprilie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. - M. C.
Grefier ședință C. - M. B.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanții S. M., S. V. și pe pârâtul S. V. C., având ca obiect ordonanță președințială.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
La apelul nominal în ordinea de pe listă la prima strigare s-a constatat lipsa părților, situație in care, potrivit prevederilor art. 104 alin 13 din Regulamentul de ordine interioară a instanțelor judecătorești, aprobat prin HCSM nr. 387 /2005, publicat în Monitorul oficial Partea I nr. 958/2005, instanța a dispus lăsarea dosarului la sfârșitul ședinței, când, după o nouă strigare, în ordinea listei, s-a constatat din nou lipsa părților.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefier care învederează faptul că la data de 30.03.2015, reclamanții au depus la dosar o cerere prin care au solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Din oficiu, instanța invocă excepția perimării acțiunii și reține cauza pentru soluționarea excepției.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față, deliberând constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 11.07.2014, sub nr._ reclamanții S. M., S. V. au chemat în judecată pe pârâtul S. V. C. pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună evacuarea acestuia din imobilul proprietatea reclamanților, imobil situat in satul Dedovita Noua, .; cu cheltuieli de judecată.
În fapt, a arătat că sunt proprietarii imobilului că dețin două case in aceeași curte; că locuiesc cu pârâtul (fiul acestora).
A mai arătat că pârâtul are probleme de sănătate psihice (suferă de tulburare afectiva cu episoade maniacale cu simptome psihotice) devine foarte violent, îi jignește și devine agresiv, bătându-i, atunci când reclamanții nu îi dă bani pentru a-și cumpăra alcool și a juca la jocurile de noroc.
Din acest motiv, reclamanții arată că au fost nevoiți să părăsească imobilul în care locuiau mutându-se la o altă familie, solicitând în consecință evacuarea pârâtului pentru a putea reveni în imobil.
In drept, a invocat pe disp. art. 996-1001 C..
In dovedirea acțiunii, a solicitat administrarea probei cu acte, interogatoriul caratului proba cu martori si anume: B. M. si EJLAGOE F., domiciliați in ., Județul M. si orice alte probe admise de lege.
La dosar a depus, în copie, un set de înscrisuri: act identitate, bilet externare privind pe parat, adeverința nr. 8265/10.07.2014 emisa de Primăria comunei S. pentru a face dovada proprietății.
Prin rezoluția din 16.07.2014, instanța a fixat primul termen de judecată la data de 06.08.2013 și a dispus citarea părților.
La primul termen de judecată din data de 06.08.2015 părțile au lipsit și, întrucât nu s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, instanța a dispus suspendarea judecării cererii, în temeiul art.411 alin.1 pct.2 din Codul de proc.civilă.
Din verificarea actelor de la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost îndeplinit la data de 06.08.2013, după care dosarul a rămas în nelucrare.
Conform prevederilor art. 416 NCPC orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții, timp de 6 luni. Potrivit art. 420 (1) NCPC perimarea se poate constata și din oficiu.
Având în vedere că în cauza de față suspendarea a avut loc din vina părților, care nu au mai stăruit în judecarea cererii astfel că nu s-a îndeplinit nici un act de procedură timp de mai mult de 6 luni, în baza art. 411 și 420 (1) din Codul de proc.civilă, urmează a fi admisă excepția perimării cererii de chemare în judecată și a se constată că acțiunea civilă de față, având ca obiect ordonanță președințială este perimată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția perimării invocată din oficiu.
Constată perimată cererea formulată de reclamanții S. MARIUȚA, CNP_, domiciliată în Dedovița Nouă, . și S. V., CNP_, domiciliat în Dedovița Nouă, ., ambii cu domiciliul procesual ales la familia B. din Dr TRSEverin, . 10, județul M., în contradictoriu cu pârâtul S. V. C.,CNP_, domiciliat Dedovița Nouă, ..
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședința publică din 08.04.2015.
P. GREFIER
Red. CMM/tehnored BMC
4 ex/.>
Cod opertaor 6497
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 1410/2015.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 1680/2015.... → |
|---|








