Plângere contravenţională. Sentința nr. 1256/2015. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1256/2015 pronunțată de Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN la data de 27-03-2015 în dosarul nr. 13320/225/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA DROBETA-T. S.
Sentința civilă nr. 1256/2015
Ședința publică de la 27 Martie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. - A. B.
Grefier ședință C. - M. B.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petenta A. N. și pe intimatul I.P.J. M., având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns pentru petent, avocat B. I., martorul E. F. V., lipsă fiind reprezentanții intimatei și martorul B. I..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că s-a depus la dosar procesul verbal pentru executarea mandatului de aducere pentru martorul E. F. V..
Apărătorul petentului arată că martorul B. I. a decedat.
Instanța constată că, prin adresă emisă de intimată (f. 43), intimata a comunicat faptul că se opune la înlocuire martorului L. L. cu martorul E. F. V..
Apărătorul petentei depune la dosar Ordonanța nr 401/II/6/2005 dispusă de P. d epe lângă Judecătoria Dr Tr S..
În temeiul art 311 alin 1 C. încuviințează înlocuirea martorului L. L. cu martorul E. F. V. .
După identificarea martorului E. F. V., instanța procedează la audierea acestuia, răspunsurile fiind consemnate și atașate la dosar.
Instanța, în temeiul art. 244 Cod proc. civilă, constată cercetarea procesului finalizată.
Întrucât nu mai sunt alte cereri de formulat ori incidente procedurale de soluționat, instanța acordă cuvântul în dezbaterea fondului cauzei conform art. 392 C. Pr. Civ.
Apărătorul petentei a solicitat admiterea plângerii contravenționale, exonerarea de la plata amenzii iar în subsidiar transformarea amenzii în avertisment.
Arată că a apelat la ajutorul organelor de poliție pentru a fi ajutată să pătrundă în imobilul situat în Calea Severinului, ocupat fără drept de sora sa, însă aceștia au refuzat; petenta le-a spus că va merge la comandantul poliției pentru a-i aduce la cunoștință că subordonații săi nu i-au acordat acest sprijin, deși era îndreptățită, astfel că în loc să i acorde sprijinul solicitat a fost amendată.
Constatând lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept, în temeiul art. 394 alin 1 C. Pr. Civ., instanța declară închise dezbaterile și reține cauza spre soluționare.
INSTANTA
Asupra cauzei de față, deliberând, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe, la data de 07.10.2014, sub nr._, petenta A. N. a formulat, în contradictoriu cu intimatul I.P.J. M., plângere contravențională împotriva Procesului verbal de contravenție . nr._/29.09.2014, încheiat de I. M., prin care a fost sancționată cu amendă de 200 lei, pentru faptul că nu a prezentat actul de identitate.
În esență, a arătat că în data de 29.09.2014 a solicitat organelor de poliție să o însoțească, pentru intra in imobilul din . fără drept de sora sa, și să o oblige pe aceasta să desfacă lacătele, însă aceștia au refuzat.
În acest sens petenta le-a spus că va merge la comandantul poliției pentru a-i aduce la cunoștință că subordonații săi nu-și îndeplinesc atribuțiile de serviciu, deși avea o adresă a poliției prin care era înștiințtă să le solicit sprijinul în situația în care nu i se permite .>
După această solicitare, organul constatator i-a cerut actul de identitate, act pe care petenta a arătat că nu îl are asupra sa.
La data de 03.10.2014 a primit prin poștă procesul verbal prin care a primit o amendă de 200 lei.
În concluzie a solicitat admiterea acțiunii anularea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției exonerarea de plata amenzii de 200 lei, iar în subsidiar transformarea sancțiunii în avertisment.
În drept a invocat disp OG.2/2001 coroborat cu prevederile C.civ și C.pr.civ.
În scop probator a solicitat administrarea probei cu martorul L. L. domiciliat în . M..
La dosar a depus procesul-verbal contravențional contestat.
În conformitate cu dispozițiile art. 200 alin. 1 și 2 C. Pr. Civ.,instanța a pus în vedere petentului să completeze, în termenul prevăzut de art. 200 alin. 2 C. Pr. Civ., lipsurile cererii de chemare în judecată, conform rezoluției din dat a de 15.10.2014 (fila 7 dosar).
La data de 23.10.2014, prin serviciul registratură din cadrul acestei instanțe, petentul a complinit lipsurile plângerii formulate.
Prin rezoluția aflată la fila 24 dosar, instanța a dispus comunicarea cererii de chemare în judecată și a înscrisurilor anexate, intimatului, cu mențiunea că are obligația de a formula întâmpinare în termen de 25 de zile de la comunicare, sub sancțiunea decăderii din dreptul de a mai propune probe și de a invoca excepții, în afara celor de ordine publică.
La data de 12.11.2014, intimatul a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată și menținerea procesului-verbal ca valabil încheiat.
În fapt, a arătata că, în data de 29.09.2014, petenta, cu ocazia reclamării unui conflict cu sora sa, a refuzat să prezinte actul de identitate organelor de poliție, în vederea stabilirii identității sale, motiv pentru care a fost sancționată potrivit dispozițiilor Legii nr.61/1991, republicată.Astfel, petenta, prin procesul-verbal . nr._ din 29.09.2014, a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 200 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art. 2 pct. 31 și sancționată de art. 3 alin.l Ut. a) din Legea nr. 61/1991 - republicată
In concluzie, arată că procesul verbal contestat este întocmit cu respectarea prevederilor O.G. nr.2/ 2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare și nu sunt motive de anulare a acestuia.
În scop probator a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.
În concluzie a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată și să menținerea procesului verbal ca valabil încheiat.
La dosar a depus, în copie, un set de înscrisuri: fișa intervenției la eveniment proces-verbal raport.
Prin rezoluția din 13.11.2014, aflată la fila 22 dosar, instanța a dispus citarea petentului cu duplicat întâmpinare și cu mențiunea de a depune la dosar, răspuns la întâmpinare, în termen de 10 de zile de la comunicare.
La data de 21.11.2014, petentul a depus la dosar răspuns la întâmpinare prin care a solicitat admiterea plângerii reiterând aceleași motive invocate în cuprinsul plângerii formulate.
Prin rezoluția din 26.11.2014, aflată la fila 44 dosar, instanța a fixat primul termen de judecată la data de 09.01._ și a dispus citarea părților.
În scop probator, instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisurile depuse la dosar, proba testimonială în cadrul căreia a fost audiat martorul E. F. V..
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma probelor administrate in cauza și raportat la dispozițiile legale in materie, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._, întocmit la data de 29.09.2014, petenta, A. N., a fost sancționat cu amendă în cuantum de 200 lei, reținându-se că, la aceeași dată, cu ocazia reclamării unui conflict cu sora sa, aceasta a refuzat să prezinte actul de identitate organelor de poliție, în vederea stabilirii identității.
Instanța constată faptul că plângerea contravențională a fost formulată în termenul de 15 zile prevăzut de art. 31 al. 1 din O.G. nr. 2/2001.
Conform art. 34 din O.G. nr. 2/2001, instanța investită cu soluționarea plângerii analizează legalitatea și temeinicia procesului-verbal și hotărăște asupra sancțiunii.
Procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției beneficiază, de regulă, de prezumția de legalitate și temeinicie, prezumție care, deși neconsacrată legislativ, este unanim acceptată, atât în doctrina de specialitate, cât și în practica instanțelor judecătorești.
O astfel de prezumție nu încalcă dreptul petentului la un proces echitabil, nefiind de natură a încălca prezumția de nevinovăție.
În ceea ce privește temeinicia, instanța reține că procesul-verbal face dovada situației de fapt menționate în cuprinsul lui până la proba contrară, probă ce incumbă petentului, potrivit art. 249 C. pr. civ., întrucât cel ce face o susținere în cursul procesului trebuie să o dovedească.
Petenta a arătat, în cuprinsul plângerii, faptul că, pe fondul unui conflict mai vechi pe care îl are cu sora sa, nefiindu-i permis accesul într-un imobil, a solicitat intervenția organelor de poliție, și cu aceasta ocazie, a fost legitimată de către aceștia, însă nu deținea, asupra sa, la momentul respectiv, actul de identitate.
Potrivit art. 3 al. 31 din Legea nr. 61/1991, se sancționează refuzul unei persoane de a da relații pentru stabilirea identității sale, de a se legitima cu actul de identitate sau de a se prezenta la sediul poliției, la cererea ori la invitația justificată a organelor de urmărire penală sau de menținere a ordinii publice, aflate în exercitarea atribuțiilor de serviciu;
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, forța probantă a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni c. Franței, hotărârea din 7 septembrie 1999).
Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. c. României, hotărârea din 4 octombrie 2007, cauza N. c. României, decizie de inadmisibilitate din 18 noiembrie 2008).
Din declarația martorului E. F. V. a reieșit că, la data de 29.09.2014, acesta a fost prezent în zona imobilului despre care petenta face vorbire în plângere, și unde aceasta solicita ajutorul organelor de poliție pentru a pătrunde. De asemenea, martorul a confirmat că agenții au legitimat-o pe A. N., iar aceasta nu deținea, asupra sa, actul de identitate.
Petenta nu a negat, în cadrul concluziilor pe fond, cele reținute în procesul-verbal, precizând însă motivele pentru care nu s-a putut legitima, întrucât la locul la care fuseseră agenții chemași să intervină se iscase un scandal, iar aceasta nu putea pătrunde în imobil.
Văzând și dispozițiile art. 7 al. 2 din OG 2/2001, potrivit cărora „avertismentul se aplică în cazul în care fapta este de gravitate redusă”, instanța urmează să constate temeinicia mențiunilor consemnate în procesul-verbal, și să dispună înlocuirea sancțiunii amenzii în cuantum de 180 lei, cu avertismentul, și va atrage atenția petentului ca, pe viitor, să respecte, întocmai, prevederile legale.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite, în parte, plângerea contravențională formulată de petenta A. N., CNP_ cu domiciliul Dr.Tr.S.,.. 109B, . ., județul M. în contradictoriu cu intimatul I.P.J. M., cu sediul în Dr TrSeverin, str ..75, jud M..
Modifică procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._, întocmit la data de 29.09.2014, în sensul că înlocuiește sancțiunea amenzii cu avertisment.
Atrage atenția petentei ca, pe viitor, să respecte, întocmai, prevederile legale.
Menține celelalte prevederi din procesul verbal.
Cu apel în 30 zile de la comunicare, cerere ce se va depune la Judecătoria Drobeta T. S..
Pronunțată în ședință publică azi, 27.03.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red C.MM./ Tehn. BMC. 4 ex./ ..04.2015
Operator de date cu caracter personal
înregistrat sub numărul 6497
poz 1205/2014
| ← Pretenţii. Sentința nr. 1263/2015. Judecătoria DROBETA-TURNU... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 1171/2015.... → |
|---|








