Pretenţii. Sentința nr. 1246/2015. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN

Sentința nr. 1246/2015 pronunțată de Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN la data de 26-03-2015 în dosarul nr. 16042/225/2014

DOSAR NR._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA DROBETA-T. S.

SENTINȚA CIVILĂ NR.1246

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 26.03.2015

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE: M. M.

GREFIER: S. C. L.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamantul A. F. și pe pârâta DIRECȚIA DE S. PUBLICĂ M., având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat N. B. pentru reclamant, lipsă fiind părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,

În temeiul art. 131 alin. (1) din Codul de procedură civilă, instanța procedează la verificarea propriei competențe și, după ascultarea apărătorului reclamantului, stabilește că este competentă general, material în temeiul art. 94 pct.1, lit.j Cod procedură civilă și teritorial în temeiul art. 107 Cod procedură civilă să judece prezenta pricină, având ca obiect pretenții.

În temeiul art.238 C.p.c, după ascultarea apărătorului reclamantului, ținând seama de împrejurările prezentei cauze și având în atenție principiul fundamental al soluționării cauzelor în termen optim și previzibil, instanța estimează că cercetarea procesului va avea o durată de 60 zile.

Nemaifiind alte cereri prealabile, instanța acordă cuvântul pentru propunerea de probe.

Apărătorul reclamantului solicită încuviințarea probei cu înscrisuri.

Instanța precizează că pârâta a formulat întâmpinare însă nu a solicitat încuviințarea de probatorii.

În temeiul art.255 coroborat cu art.258 și art.265 Cod procedură civilă, încuviințează pentru reclamant proba cu înscrisuri, apreciind că este legală, utilă, verosimilă, pertinentă și concludentă.

Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, în temeiul art. 244 alin. 1 C.proc.civ., instanța constată terminată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul pe fond.

Apărătorul reclamantului solicită admitere acțiunii așa cum a fost formulată în sensul obligării pârâtei la plata sumei de 700 lei reprezentând cheltuieli de judecată aferente dosarului_ al Curții de Apel C.. De asemenea, solicită obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată aferentei prezentei pricini, sens în care depune chitanța reprezentând onorariu de avocat.

Constatând lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept, în baza art. 394 C.proc.civ, președintele închide dezbaterile și, în temeiul art.397 C.proc.civ., reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Drobeta T. S. la data de 28.11.2014, sub numărul de dosar_, reclamantul A. F. a chemat în judecată pe pârâta DIRECȚIA DE S. PUBLICĂ M. pentru ca instanță să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 700 lei reprezentând cheltuieli de judecată provenite don dosarul nr._, al Curții de Apel C.. De asemenea, a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că a chemat în judecată Direcția de Sănătatea Publică M., pentru plata drepturilor salariale în temeiul Legii nr.330/2009, iar aceasta a declarat apel împotriva hotărârii Tribunalului M., apel ce a fost respins ca nefundat de către Curtea de Apel C.. Deși s-a depus la dosar chitanța reprezentând onorariu de avocat în cuantum de 700 lei și au fost solicitate cheltuieli de judecată, așa cum rezultă din decizia nr.1097/01.04.2014, instanța nu s-a pronunțat asupra lor.

În dovedirea acțiunii, reclamantul a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.

În drept, au fost invocate dispozițiile art.453 C.pro.civ.

La acțiune au fost atașate împuternicire avocațială și copia deciziei nr.1097/01.04.2014, pronunțată de Curtea de Apel C. în dosarul nr._ .

Examinând cererea de chemare în judecată, s-a constatat că aceasta nu îndeplinește cerințele prevăzute la art. 194-197 din Codul de procedura civilă, republicat, și, în conformitate cu art. 200 alin. 2 C.p.c., republicat, instanța a dispus prin rezoluția din data de 08.12.2014 comunicarea către reclamant a lipsurilor cererii de chemare în judecată, cu mențiunea ca, sub sancțiunea anularii cererii, conform art. 200 alin. 3 C.p.c., în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării, să înlăture neregularitățile constatate, respectiv să depună dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 54 lei.

În termen legal, la data de 19.12.2014, reclamantul a complinit lipsurile cererii de chemare în judecată în sensul că a depus dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 54 lei (f.16).

Potrivit rezoluției din data 22.12.2014, având în vedere dispozițiile art. 201, alin. 1 din Noul Cod de procedură civil, pârâtei i-a fost comunicat duplicatul cererii de chemare în judecată și al înscrisurilor atașate acesteia, cu mențiunea că are obligația de a depune întâmpinare în termen de 25 zile de la comunicarea cererii de chemare în judecată, sub sancțiunea decăderii din dreptul de a mai propune probe și de a mai invoca excepții, în afara celor de ordine publică.

La data de 29.01.2015, pârâta a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca netemeinică și nelegală.

A arătat că instituția a fost chemată în judecată de A. F., asistent medical principal la Cabinet medical PF 1 din cadrul Compartimentului Supraveghere epidemiologica, program național de imunizare si programe boli transmisibile, care solicita obligarea D.S.P. M. la plata sumei de 700 lei reprezentând cheltuieli de judecata provenite din dosarul nr. 83_ al Curții de Apel C..

Referitor la susținerile reclamantului cu privire la faptul că a depus la dosar chitanța avocat în cuantum de 700 lei și că a solicitat cheltuieli de judecată, însă instanța nu s-a pronunțat asupra lor, pârâta a învederat faptul că ca reprezentantul reclamantului a fost prezent în sala de judecată în momentul apelării dosarului, a depus chitanța privind onorariul de avocat, însă nu a solicitat cheltuielile de judecată, așa cum rezulta din decizia nr.1097/2014, pronunțată în dosarul nr._ al Curții de Apel C.. Astfel, reprezentantul reclamantului nu a solicitat cheltuielile de judecata efectuate în cauză, iar Curtea de Apel C. nu le-a acordat.

Instituția pârâtă a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.

Prin rezoluția din data de 30.01.2015, în temeiul art.201 alin.2 C.proc.civ., instanța a dispus comunicarea către reclamant a duplicatului întâmpinării, cu mențiunea de a formula răspuns, în termen de 10 zile de la comunicare. Reclamantul nu a formulat răspuns la întâmpinare.

Constatând îndeplinite condițiile legale, prin rezoluția din data de 20.02.2015, instanța a fixat primul termen de judecată la data de 26.03.2015 și a dispus citarea părților.

Sub aspectul materialului probator, instanța a încuviințat și administrat pentru reclamant proba cu înscrisuri.

Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma probelor administrate în cauza și raportat la dispozițiile legale în materie, instanța reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Drobeta T. S. la data de 28.11.2014, sub numărul de dosar_, reclamantul A. F. a chemat în judecată pe pârâta DIRECȚIA DE S. PUBLICĂ M. pentru ca instanță să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 700 lei reprezentând cheltuieli de judecată provenite don dosarul nr._, al Curții de Apel C.. De asemenea, a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Reclamantul a arătat că a chemat în judecată Direcția de Sănătatea Publică M., pentru plata drepturilor salariale în temeiul Legii nr.330/2009, iar aceasta a declarat apel împotriva hotărârii Tribunalului M., apel ce a fost respins ca nefundat de către Curtea de Apel C..

Din decizia nr.1097/01.04.2014, pronunțată de Curtea de Apel C., rezultă faptul că apărătorul reclamantului a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată.

Cu privire la susținerile pârâtei din întâmpinarea depusă la dosar, învederăm faptul că în situația în care s-ar fi consemnat greșit în Decizia Curții de Apel C. cu privire la solicitarea cheltuielilor de judecată, pârâta avea la dispoziție cererea de îndreptare eroare, iar cum aceasta nu a făcut dovada că a fost admisă o asemenea cerere, instanța apreciază că cele consemnate corespund adevărului .

Pe de altă parte, chiar dacă nu ar fi solicitat acordarea cheltuielilor de judecată în fața Curții de Apel C., pârâta are la dispoziție a acțiune separată prin care le poate recupera, ceea ce s-a întâmplat prin prezenta cerere .

Conform art. 453 Cod Procedură Civilă "partea care pierde procesul va fi obligata, la cererea părții care a câștigat, la plata cheltuielilor de judecată".

Fundamentul juridic al acordării cheltuielilor de judecată este reprezentat de culpa procesuală a părții „care cade în pretenții”, fapta acesteia generând răspunderea civilă delictuală al cărei conținut îl constituie obligația civilă de reparare a prejudiciului cauzat, respectiv de restituire a sumelor pe care partea care a câștigat procesul a fost nevoită să le realizeze.

Natura juridică a cheltuielilor de judecată fiind aceea de despăgubire acordată părții care a câștigat procesul pentru prejudiciul cauzat de culpa procesuală a părții care a căzut în pretenții, acestea vor reprezenta contravaloarea prejudiciului material determinat de pierderea efectiv suferită, respectiv sumele efectiv cheltuite în susținerea procesului ori pentru apărare.

Față de aceste aspecte, în condițiile în care partea a beneficiat de asistență juridică, iar plata apărătorului a fost efectuată, prejudiciul are caracter cert și este în legătură de cauzalitate cu fapta generatoare de răspundere, reclamantul apelând la asistență specializată, procedând la achitarea onorariului de avocat, ca urmare a necesității valorificării drepturilor sale pe cale judiciară.

Analizând cuantumul sumei solicitate cu titlu de onorariu avocat, raportat la dispozițiile art. 451 alin. (2) Cod Procedură Civilă, acestea nu au caracter disproporționat raportat la obiectul dosarului nr._, având în vedere că asistența juridică a fost asigurată la fond.

Pe cale de consecință, constatând îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, raportat la dispozițiile art. 451-455 Cod Procedură Civilă, urmează a admite cererea și a dispune obligarea pârâtei la plata către reclamant a sumei de 700 lei reprezentând cheltuieli de judecată aferente dosarului nr._ al Curții de Apel C..

De asemenea, raportat la dispozițiile art. 453 Cod Procedură Civilă, având în vedere că pârâtele au pierdut prezentul proces, fiind în culpă procesuală, urmează a fi obligate la plata cheltuielilor de judecată efectuate de reclamant în prezenta cauză, respectiv suma de 200 lei reprezentând onorariu de avocat conform chitanței din 03.09.2014 și suma de 454 lei reprezentând taxă judiciară de timbru conform chitanței . nr._ din 19.12..2014 (fila 16 dosar).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE :

Admite cererea formulată de reclamantul A. F., CNP_, cu domiciliul procesual ales la Cabinet Avocat N. B., cu sediul profesional în Drobeta T. S., ..30, ., ., și pe pârâta DIRECȚIA DE S. PUBLICĂ M., cu sediul în municipiul Drobeta T. S., ., județul M., C._.

Obligă pe pârâtă să achite reclamantului suma de 700 lei reprezentând cheltuieli de judecată aferente dosarului nr._ al Curții de Apel C..

Obligă pe pârâtă să achite reclamantului suma de 254 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune la Judecătoria Drobeta T. S. .

Pronunțată în ședință publică, azi, 26.03.2015, la sediul Judecătoriei Drobeta T. S..

PREȘEDINTE, GREFIER,

Red.MM/ Tehnored.SCL

4 ex./2 .

Operator de date cu caracter personal

înregistrat sub numărul 6497

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 1246/2015. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN