Plângere contravenţională. Sentința nr. 3414/2015. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN

Sentința nr. 3414/2015 pronunțată de Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN la data de 12-11-2015 în dosarul nr. 3414/2015

Dosar nr._ plângere contravențională

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA DROBETA-T. S.

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 3414/2015

Ședința publică de la 12 Noiembrie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE M. - G. U.

Grefier ședință A. - M. B.

Pe rol judecarea cauzei Civile privind pe petentul P. L. S. și pe intimatul I. M., având ca obiect plângere contravențională.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care,

Având în vedere că ambele părți au solicitat judecata în lipsă, în temeiul art. 223 alin. 3 Cod procedură civilă, instanța constată cauza în stare de judecată.

În temeiul art.131 Cod procedură civilă, fiind primul termen de judecată, când părțile sunt legal citate în fața instanței, instanța și-a verificat, din oficiu, competența, constatând că este competentă general, material și teritorial să judece prezenta pricină, având ca obiect plângere contravențională în temeiul art. 131 Cod procedură civilă rap. la art. 32 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, având în vedere că locul săvârșirii presupusei contravenții este situat în raza judecătoriei Drobeta-T.-S., respectiv pe DN6 pe raza comunei S., județul M..

În baza art. 258 alin. 1 rap. la art. 255 Cod procedură civilă încuviințează pentru ambele părți proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, iar pentru intimat proba cu înregistrarea video, apreciindu-le admisibile și apte să ducă la soluționarea cauzei.

Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, în temeiul art. 244 alin. 1 C.proc.civ., instanța constată terminată cercetarea judecătorească și, în temeiul art.397 C.proc.civ., reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Asupra cauzei de față, deliberând, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe, la data de 06.04.2015, sub nr._, petentul P. L. S., a formulat plângere contravențională împotriva procesului verbal de contravenție . . numărul_ încheiat de I.PJ - M., Serviciul Rutier - BRDEN, la data de 18.03.2015.

În fapt, petentul a arătat că, în data de 18.03.2015 orele 23:30 în timp ce se deplasa cu autoturismul marca Mazda 3 pe DN6 pe raza comunei S., jud. M. din direcția Drobeta T. S. către localitatea de domiciliu A., jud. Teleorman, unde a fost oprit de un echipaj al Politiei Rutiere fiind surprins de aparatul radar circulând cu viteza de 72 km/h depășind limita legala admisa pentru acel sector de drum.

Petentul a arătat ca agenții de politie au avut un comportament deontologic, i-au adus la cunoștința motivul pentru care a fost oprit, a cooperat cu aceștia, a prezentat toate documentele necesare efectuării controlului si totodată a recunoscut ca este in culpa.

A învederat faptul că este adevărat ca sectorul de drum unde a fost sancționat se afla . a fost sancționat la ora 23:30. temperatura de aproximativ 1 grad Celsius, traficul practic era inexistent, iar pietonii sau alți participanți la trafic lipseau cu desăvârșire. In aceste condiții a adaptat viteza de deplasare ținând cont de împrejurări, în special de caracteristicile și starea drumului (având in vedere faptul ca DN6 are o lățime considerabila), starea și încărcătura vehiculului, condițiile atmosferice și intensitatea circulației, pentru a putea opri vehiculul în limita câmpului de vizibilitate. Mai mult decât petentul a arătat că deține permis de conducere categoria „B" din anul 1999 (de aproximativ 15 ani in care nu a fost implicat in niciun eveniment rutier), in prezent are 33 ani, vârsta la care organismul său este extrem de rezistent la oboseală și alți factori perturbatori, este ușor adaptabil la situații noi, poate reacționa prompt, consumă judicios energia si adoptă un stil de condus preventiv-defensiv.

F. de desfășurarea acestor evenimente, si având in vedere prevederile art.21 alin.3 din OG 2/2001, in sensul ca sancțiunea se aplica in limitele prevăzute de actul normativ si trebuie sa fie proporționala cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările in care a fost săvârșita fapta, de modul si mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsa, precum si de circumstanțele personale ale contravenientului si de celelalte date înscrise in procesul-verbal, petentul a solicitat sa analizeze cele prezentate si daca apreciază ca sunt elemente suficiente, sa înlocuiască sancțiunea aplicata cu avertisment.

In drept, a invocat dispozițiile pe art.16 si următoarele O.G nr.2/2001, O.U.G 195/2002.

În scop probatoriu, a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.

La dosar au fost depuse: procesul-verbal . numărul_/18.03.2015, copie permis de conducere petent, copie carte de identitate petent.

Plângerea contravențională a fost legal timbrată cu taxă de timbru judiciar în cuantum de 20 lei, conform chitanței . nr._/02.04.2015, aflată la fila 4 dosar.

Petentul a solicitat judecarea in lipsa, conform art.242 (2) C.proc.civ.

Instanța a dispus, prin rezoluția din 01.05.2015 (f.15), în raport de dispozițiile art. 200 al. 1 C. Pr. Civ, comunicarea cererii de chemare în judecată și a înscrisurilor anexate, intimatului, cu mențiunea că are obligația de a formula întâmpinare, în termen de 25 de zile, de la comunicare, sub sancțiunea de a nu mai propune probe sau de a invoca excepții.

La data de 13._, intimatul a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată și menținerea procesului-verbal ca valabil încheiat.

În fapt a arătat că, la data de 18.03.2015, aflându-se în serviciu de supraveghere și control al traficului rutier, pe DN 6, în localitatea S., județul M., agentul șef principal de poliție F. V. a acționat cu aparatul radar în vederea depistării încălcărilor prevederilor legale privind regimul de viteză, folosind aparatura de supraveghere a traficului rutier și măsurare a vitezei de deplasare a autovehiculelor, marca „AUTOVISION’’, montată pe autospeciala cu numărul MAI_ .

La orele 23.16, a fost înregistrat cu aparatul radar, autoturismul cu numărul de înmatriculare 1JTY307, care rula cu viteza de 72 km/h, în localitatea S., județul M., pe un sector de drum cu limită de viteză de 50 km/h, depășind, astfel, viteza legală cu 22 km/h.

După oprirea regulamentară, conducătorul auto a fost identificat în persoana numitului P. L. S., iar agentul constatator a constatat și faptul că acesta nu a respectat obligația de a purta centura de siguranță, în timpul circulației pe drumurile publice. în consecință, i s-au comunicat abaterile săvârșite, încadrarea legală și sancțiunile aplicate.

Astfel, s-a încheiat procesul-verbal . nr._ pentru încălcarea prevederilor art. 121 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 1391/2006, respectiv pentru depășirea vitezei legale cu 22 km/h. stabilind sancțiunea amenzii în cuantum de 390 lei și 3 puncte de penalizare, conform art. 108 alin. (I) Ut. b) pct.2 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Totodată, petentul a fost sancționat contravențional și potrivit prevederilor art.108 alin.l pct.3 din O.U.G. nr.195/ 2002, privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificări completările ulterioare, pentru nerespectarea obligației de a purta, in timpul circulației pe drum publice, centura de siguranță, iar agentul constatator i-a aplicat reclamantului sancțiunea avertisment și 2 puncte de penalizare.

A precizat faptul că aparatul radar deține buletin de verificare metrologică valabil, iar acesta face automat autotestarea la punerea sistemului în funcțiune, conform manualului de utilizare.

De asemenea, a învederat faptul că agentul șef principal de politie F. V deține atestatul nr._/ 25 din 21.05.2013 conform căruia este autorizat să desfășoare activități de utilizare și exploatare a aparatului radar „AUTOVISION" și că acest aparat a fost verificat metrologic conform buletinului de verificare metrologică numărul_ din data de 17.04.2014.

A mai arătat că petentul recunoaște faptele contravenționale reținute în sarcina sa, iar, prin plângerea contravențională, solicită doar înlocuirea sancțiunii amenzii cu sancțiunea avertismentului, ceea ce dovedește atitudinea sa culpabilă.

În concluzie, intimatul a considerat că procesul verbal contestat este întocmit cu respectarea prevederilor O.G. nr.2/ 2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare și nu sunt motive de anulare a acestuia.

În scop probatoriu, intimata a solicitat proba cu înscrisuri și proba cu înregistrarea video

În conformitate cu prevederile art. 411 din Legea 134/2010 privind Codul de Procedură Civila, a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

La dosar au fost depuse următoarele înscrisuri: buletinul de verificare metrologica al aparatului radar, raportul agentului constatator și atestat operator „AUTOVISION" și CD-ul privind abaterea săvârșită de petent.

Prin rezoluția din 14.05.2015, aflată la fila 23 dosar, instanța a dispus comunicarea unui exemplar de pe întâmpinare, către petent, cu mențiunea de a depune la dosar, răspuns la întâmpinare, în termen de 10 de zile de la comunicare.

Prin rezoluția din 12.06.2015, aflată la fila 27 dosar, instanța a fixat primul termen de judecată la data de 17.09.2015 și a dispus citarea părților.

În scop probatoriu, instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisurile depuse la dosar și proba cu înregistrarea video, apreciindu-le admisibile și apte să ducă la soluționarea cauzei.

Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma probelor administrate in cauza și raportat la dispozițiile legale in materie, instanța reține următoarele:

Prin procesul-verbal . nr._/ 18.03.2015 petentul a fost sancționat contravențional pentru încălcarea prevederilor art. 121 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 1391/2006, respectiv pentru depășirea vitezei legale cu 22 km/h. stabilind sancțiunea amenzii în cuantum de 390 lei și 3 puncte de penalizare, conform art. 108 alin. (I) Ut. b) pct.2 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Totodată, petentul a fost sancționat contravențional și potrivit prevederilor art.108 alin.l pct.3 din O.U.G. nr.195/ 2002, privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificări completările ulterioare, pentru nerespectarea obligației de a purta, in timpul circulației pe drum publice, centura de siguranță, iar agentul constatator i-a aplicat reclamantului sancțiunea avertisment și 2 puncte de penalizare.

Instanța constată faptul că plângerea contravențională a fost formulată în termenul de 15 zile prevăzut de art. 31 al. 1 din O.G. nr. 2/2001.

Conform art. 34 din O.G. nr. 2/2001, instanța investită cu soluționarea plângerii analizează legalitatea și temeinicia procesului-verbal și hotărăște asupra sancțiunii.

Procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției beneficiază, de regulă, de prezumția de legalitate și temeinicie, prezumție care, deși neconsacrată legislativ, este unanim acceptată, atât în doctrina de specialitate, cât și în practica instanțelor judecătorești.

O astfel de prezumție nu încalcă dreptul petentului la un proces echitabil, nefiind de natură a încălca prezumția de nevinovăție.

Analizând legalitatea procesului-verbal, instanța constată că, în cauză, poate fi aplicată această prezumție, întrucât exista o proporționalitate între mijloacele folosite, scopul urmărit și în același timp se asigură posibilitatea petentului de a-și dovedi susținerile și de a combate prezumția de legalitate și temeinicie, prin contestarea procesului-verbal de contravenție în instanță.

Procesul-verbal fost întocmit cu respectarea dispozițiilor prev. de art. 16 și 17 din O.G. nr. 2/2001, cuprinzând toate mențiunile obligatorii indicate de aceste texte legale, și anume: numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele, prenumele contravenientului, data și locul săvârșirii faptei, semnătura agentului.

În ceea ce privește temeinicia, instanța reține că procesul-verbal face dovada situației de fapt menționate în cuprinsul lui până la proba contrară, probă ce incumbă petentului, potrivit art. 249 C. pr. civ., întrucât cel ce face o susținere în cursul procesului trebuie să o dovedească.

Din vizionarea c.d.-ului depus la dosar de intimată rezultă că la orele 23.16, în data de 18.03.2015 a fost înregistrat cu aparatul radar, autoturismul cu numărul de înmatriculare 1JTY307, care rula cu viteza de 72 km/h, în localitatea S., județul M., pe un sector de drum cu limită de viteză de 50 km/h, depășind, astfel, viteza legală cu 22 km/h.

După oprirea autorurismului politistul rutier a constatat faptul că șoferul nu a respectat obligația de a purta centura de siguranță, în timpul circulației pe drumurile publice. în consecință, i s-au comunicat abaterile săvârșite, încadrarea legală și sancțiunile aplicate.

Prin plângerea contravenționala petentul nu a negat săvârșirea celor doua contraventii ci a solicitat doar reindividualizarea sanctiunii amenzii aplicate, din probele administrate rezultând aceeași situatie de fapt cu cea constatată prin procesul verbal.

În ceea ce privește proporționalitatea sancțiunii amenzii aplicate, prin raportare la dispozițiile art. 5 alin. 5 din OG nr. 2/2001, coroborate cu cele ale art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001, instanța apreciază că aceasta a fost corect individualizată. Astfel, instanța apreciază că prin petentul nu conștientizează gravitatea faptei sale, riscul la care se expune atât pe sine, cât și pe cei din jur. Prin urmare, doar aplicarea sancțiunii amenzii nu este suficientă pentru corectarea comportamentului contravențional al acestuia.

Față de considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 34 coroborat cu art. 31 din OG nr. 2/2001, instanța urmează să respingă ca neîntemeiată plângerea formulată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge plângerea contravenționala formulată de petentul P. L. S., CNP_ domiciliat in A., ., ., . în contradictoriu cu intimatul I. M., cu sediul in Drobeta T. S., .. 75, județul M..

Cu apel în 30 de zile de la comunicare apel ce se depune la Judecătoria Dr. Tr. S.

Pronunțată în ședință publică azi, 12.11.2015

P., GREFIER,

M. - G. U. A. - M. B.

Red. M.G.U./Tehn. B.A.M.

4 ex./..2015

Operator de da21te cu caracter personal înregistrat sub numărul 6497

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 3414/2015. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN