Plângere contravenţională. Sentința nr. 63/2015. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN
| Comentarii |
|
Sentința nr. 63/2015 pronunțată de Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN la data de 13-01-2015 în dosarul nr. 13347/225/2014
DOSAR NR._ - plângere contravențională
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA DROBETA T. S. JUDEȚUL M.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 63
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DTA DE 13.01.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: T. T.
GREFIER: B. M.
Pe rol soluționarea plângerii contravenționale formulată de petentul S. M. în contradictoriu cu intimatul I. M..
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns petentul, lipsă fiind intimatul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Instanța, cu privire la soluționarea prezentei cauze, conform art. 131 Cod procedură civilă, constată că potrivit art. 94 Cod procedură civilă este competentă general și material, iar potrivit art. 32 alin.2 din OG nr. 2/2001 este competentă teritorial.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța acordă cuvântul asupra probelor:
Petentul solicită proba cu înscrisurile de la dosarul cauzei.
În temeiul disp.art. 255 C. corob. cu disp.art. 258 C. încuviințează pentru părți proba cu înscrisurile de la dosarul cauzei, iar pentru intimat și proba cu mijlocul de probă - înregistrarea video a faptei contravenționale.
Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat, instanța constată cercetarea procesului încheiată în temeiul dispozițiilor art. 244 al. 1 din C.proc.civ. și în baza art. 392 C.proc.civ. declară deschise dezbaterile asupra fondului.
Petentul solicită instanței admiterea plângerii, anularea procesului verbal contestat și înlocuirea sancțiunii amenzii cu sancțiunea avertisment.
Față de disp.art. 394 C. constată închise dezbaterile și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea formulată la data de 07.10.2014 și înregistrată pe rolul Judecătoriei Drobeta T. S. sub nr._, petentul S. M. în contradictoriu cu intimatul I. M., a formulat plângere împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/23.09.2014 încheiat de I. M. prin care a fost sancționat contravențional conform prevederilor art. 108 alin.1 lit.d pct.3 din OG nr. 195/2002 rep., solicitând anularea acestuia ca fiind netemeinic și nelegal întocmit și exonerarea sa de la plata amenzii contravenționale, iar în subsidiar înlocuirea amenzii în cuantum de 810 lei cu sancțiunea avertismentului.
În motivarea plângerii, a arătat că locuiește în mun. Dr.Tr.S. și a condus autoturismul marca Cielo cu numărul de înmatriculare_ din data de 09.04.2014.
În data de 23.09.2014, a avut de efectuat un drum cu autoturismul de la Drobeta T. S. la Ostrovul M., jud. M. pentru rezolvarea unor probleme personale, iar pe timpul deplasării, după ieșirea din satul Hinova, a urmat drumul DN 56 B ce este paralel cu fluviul Dunărea și cu satul Ostrovul Corbului din corn. Hinova, drum ce nu trece prin . acesta. Cu ocazia trecerii prin zona satului Ostrovul Corbului, înainte de indicatorul ce semnaliza terminarea satului a fost oprit din mers de către un echipaj al Politici Rutiere și tras pe partea dreaptă a drumului. Cu această ocazie i s-a comunicat că a circulat cu viteza de 92 km/ora, fiind pe raza satului Ostrovu Corbului, fără a i se prezenta înregistrarea video de care se face vorbire în conținutul procesului verbal de constatare a sancțiunii.
Totodată precizează faptul că a mers cu o viteză mai mare, întrucât o mătușă de a sa se simțea rău, fiind bolnavă și urma să o aducă în mun. Dr.Tr.S. la un consult medical . Mai mult, apreciază că avea viteza de 92 km/oră.
Având în vedere faptul că nu are venituri salariale stabile, are în întreținere soția și un copil minor, precum și faptul că trăiește dintr-un ajutor social, solicită a se dispune înlocuirea sancțiunii contravenționale în valoare de 810 lei, cu avertisment, care este tot o sancțiune principală conform ari. 5, pct.2, lit. a, din OG nr. 2/2001 și care poate ajuta la îndreptarea situației de fapt.
La prezenta plângere a atașat procesul verbal de constatare a contravenției scria CP nr._ din 23.09.2014 și a solicitat proba cu înscrisuri, depunând în acest sens la dosar: copia procesului-verbal de contravenție și copia CI.
Plângerea a fost legal timbrată cu taxa de timbru de 20 lei conform art. 19 din OG nr. 80/2013 (chitanța . nr._/07.10.2014 – fila 3 dosar).
Intimatul a formulat întâmpinare la data de 10.11.2014 (f. 15), prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată și menținerea procesului verbal contestat în forma în care a fost întocmit.
A arătat că, în data de 23.09.2014, aflându-se în serviciu de supraveghere și control al traficului rutier, pe D.N.56B. județul M., agentul șef de poliție M. D. a acționat cu aparatul radar în vederea depistării încălcărilor prevederilor legale privind regimul de viteză, folosind aparatura de supraveghere a traficului rutier și măsurare a vitezei de deplasare a autovehiculelor, marca ,.AUTOVISION" montată pe autospeciala cu numărul de înmatriculare MAI_.
La ora 07.56, a fost înregistrat cu aparatul radar autoturismul cu numărul de înmatriculare_, care rula cu viteza de 92 km/h, pe DN 56B, în localitatea Ostrovul Corbului, județul M., pe un sector de drum cu limită de viteză de 50 km/h, depășind, astfel, viteza legală cu 42 km/ h.
După oprirea regulamentară, conducătorul auto a fost identificat în persoana numitului S. M., i s-a comunicat abaterea săvârșită, încadrarea legală și sancțiunea aplicată.
Astfel, s-a încheiat procesul-verbal . nr._ pentru încălcarea prevederilor art. 121 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 1391/2006, respectiv pentru depășirea vitezei legale cu 42 km/h. stabilind sancțiunea amenzii în cuantum de 810 lei și 6 puncte de penalizare, conform art. 108 alin. (1) Ut. d) pct.3 și art. 102 alin.2 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completări/e ulterioare.
Aparatul radar deține buletin de verificare metrologică valabil, iar acesta își face automat autotestarea la punerea sistemului în funcțiune, conform manualului de utilizare.
De asemenea, agentul șef de politie M. D. deține atestatul nr._/ 16 din 21.05.2013 conform căruia este autorizat să desfășoare activități de utilizare și exploatare a aparatului radar „AUTOVISION", iar aparatul a fost verificat metrologic conform buletinului de verificare metrologică numărul_ din data de 15.04.2014.
În concluzie, consideră că procesul verbal contestat este întocmit cu respectarea prevederilor O.G. nr.2/ 2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare și nu sunt motive de anulare a acestuia.
În dovedirea celor menționate, a solicitat proba cu înscrisuri și proba cu înregistrarea video a faptei contravenționale.
Față de aspectele prezentate, solicită respingerea plângerii ca neîntemeiată și menținerea procesului verbal ca valabil încheiat.
În conformitate cu prevederile art. 411 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de Procedură Civilă, solicită judecarea cauzei și în lipsa reprezentantului instituției.
A atașat buletinul de verificare metrologică a aparatului radar, raportul agentului constatator, atestat operator radar „AUTOVISION" și CD-ul privind abaterea săvârșită de petent.
Petentul nu a formulat răspuns la întâmpinare.
Sub aspectul materialului probator au fost administrate proba cu înscrisurile de la dosar și proba cu mijlocul material de probă, respectiv, înregistrarea video.
Analizând materialul probator administrat în cauză instanța reține că, prin procesul verbal de contravenție . nr._/23.09.2014 încheiat de I. M. petentul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 810 lei și 6 puncte de penalizare pentru săvârșirea contravenției prev.de art. 108 alin.1 lit. d pct.3 din OU.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice – republicată, cu modificările și completările ulterioare.
S-a reținut că, la data de 23.09.2014, în jurul orei 07.56, a fost înregistrat cu aparatul radar autoturismul cu numărul de înmatriculare_ ,condus de petent, care rula cu viteza de 92 km/h, pe DN 56B, în localitatea Ostrovul Corbului, județul M., pe un sector de drum cu limită de viteză de 50 km/h, depășind, astfel, viteza legală cu 42 km/ h.
Procesul-verbal a fost semnat de către petent, cu obiecțiunea că „Nu are obiecțiuni”.
Conform art. 34 din O.G. nr. 2/2001, instanța investită cu soluționarea plângerii analizează legalitatea și temeinicia procesului-verbal și hotărăște asupra sancțiunii.
Cu privire la legalitatea procesului-verbal, instanța reține că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor prev. de art. 16 și 17 din O.G. nr. 2/2001 cuprinzând toate mențiunile obligatorii indicate de aceste texte legal.
În ceea ce privește temeinicia, instanța reține că procesul-verbal face dovada situației de fapt menționate în cuprinsul său până la proba contrară, probă ce incumbă petentului potrivit art. 249 C.p.c., întrucât cel ce face o susținere înaintea judecății trebuie să o dovedească.
Petentul, însă, nu a făcut dovada existenței unei alte situații de fapt decât cea reținută în sarcina sa prin procesul – verbal de contravenție, din contră instanța constată că săvârșirea faptei reținută în sarcina sa a fost constatată printr-un mijloc tehnic omologat și verificat metrologic, potrivit dispozițiilor art.6 pct.20 din OUG nr.195/2002 privind circulația pe drumurile publice, acesta fiind aparatul radar, a cărui documentație a fost depusă la dosar (f.17-18).
Potrivit art.109 alin.2 din O.U.G.nr.195/2002 privind circulația rutieră, constatarea contravenției se poate face și cu ajutorul unor mijloace tehnice omologate și verificate metrologic, consemnându-se aceasta în procesul-verbal, cerințe pe care agentul constatator le-a respectat.
Astfel, procesul verbal contestat conține elementele necesare pentru identificarea aparatului radar care a măsurat viteza cu care circula autoturismul condus de petent, precum și numărul de înmatriculare al autoturismului pe care acesta este montat –autoturismul MAI_.
Din înscrisul aflat la fila 17 în dosar instanța retine de asemenea că aparatul individualizat în procesul verbal este verificat metrologic, fiind emis pentru acesta buletinul de verificare metrologica nr._/15.04.2014.
Mai mult, potrivit buletinului de verificare metrologică, aparatul radar măsoară nu numai în regim staționar, ci și în regim de deplasare.
Agentul constatator era autorizat să desfășoare activități de utilizare și exploatare a aparatului radar conform atestatului nr._/20/21.05.2013, depus la fila 18, emis de Serviciul Poliției Rutiere din cadrul I. Mehedinti.
Între procesul verbal de contravenție și probele depuse de intimată în susținerea acestuia există legătură, în sensul că acestea se coroborează.
Instanța apreciază ca înregistarea video probează fără dubiu săvârșirea faptei consemnate în procesul-verbal, respectiv că autoturismul petentului a atins viteza de 92 km/h, cât si faptul că acesta rula în localitate.
În concluzie, instanța constată că petentul a condus autoturismul cu nr. de înmatriculare_, cu viteza de 92 km/h în localitatea Ostrovul Corbului, județul M., pe un sector de drum cu limită de viteză de 50 km/h.
În ceea ce privește sancțiunea aplicată, raportat la dispozițiile art. 5 alin. 5 și ale art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001, instanța apreciază că aceasta a fost corect individualizată, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșite fapta, de modul și de mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă precum și de circumstanțele personale ale contravenientului, fiind aplicat minimul amenzii contravenționale prevăzut de lege pentru contravenția săvârșită.
Raportat la datele speței, care evidențiază atitudinea procesuală nesinceră a petentului, faptul că a fost depășită cu mult viteza legală, instanța nu și-a putut forma convingerea în sensul că acesta nu va mai repeta fapta în lipsa aplicării unei amenzi contravenționale. Altfel spus, înlocuirea sancțiunii amenzii, cu avertisment nu este de natură să asigure corectarea comportamentului contravenientului.
Față de considerentele expuse mai sus, dat fiind faptul că prezumția de veridicitate a procesului-verbal contestat nu a fost răsturnată prin proba contrară făcută de către petent, acesta nereușind să facă dovada unei alte situații de fapt decât cea descrisă de agentul constatator, în temeiul art.34 coroborat cu art.31 din OG nr.2/2001, instanța urmează să respingă plângerea.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge plângerea formulată de petentul S. M., având CNP_, domiciliat în municipiul Drobeta T. S., ., județul M., în contradictoriu cu intimatul I. M., cu sediul în municipiul Drobeta T. S., .. 75, județul M..
Cu apel în 30 de zile de la comunicare, ce va fi depus la Judecătoria Drobeta T. S..
Pronunțată în ședință publică azi 13.01.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
T. T. M. B.
Red. TT/Tehnored.MB
4 ex./2 pag./21.01.2015/Cod operator 6497
Poz.reg. 1208/2014
| ← Fond funciar. Sentința nr. 254/2015. Judecătoria DROBETA-TURNU... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 379/2015.... → |
|---|








