Plângere contravenţională. Sentința nr. 682/2015. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN

Sentința nr. 682/2015 pronunțată de Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN la data de 16-02-2015 în dosarul nr. 991/828/2014

Dosar nr._ - plângere contravențională

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA DROBETA T. S.

Sentința civilă nr. 682

Ședința publică din :16.02.2015

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE: Z. A. D.

GREFIER: E. NICOLĂSECU

Pe rol fiind judecarea procesului civil privind pe petenta . în contradictoriu cu intimatul I. DE S. PENTRU CONTROLUL ÎN TRANSPORTUL RUTIER- I.S.C.T.R, având ca obiect plângere contravențională.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns consilier juridic M. I. pentru petentă și martorul M. I. C., lipsă intimata.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, la interpelarea instanței, petentul prin reprezentant apreciază că Judecătoria Dr.Tr. S..

Instanța, cu privire la verificarea competenței prezentei cauze, conform art.131 Noul Cod procedură civilă, constată că potrivit art. 126 C.proc.civ., art. 94 pct. 3 Noul Cod procedură civilă este competentă general și material, iar potrivit art.32 alin.2 din OG 2/2001 este competentă teritorial.

Instanța pune în discuție estimarea procesului.

Reprezentantul petentei estimează că procesul poate dura două termene de judecată.

Instanța având în vedere dispozițiile art.238 Noul Cod procedură civilă, ținând seama de obiectul litigiului, constată că plângerea poate fi soluționată în termen de 3 luni.

Nemaifiind excepții de invocat și cereri prealabile de formulat, instanța acordă cuvântul asupra probelor.

Reprezentantul petentei solicită încuviințarea probei cu înscrisurile de la dosarul cauzei, precum și proba testimonială cu martorul M. I. C., indicat de către petentă prin plângerea formulată.

În baza art. 258 și 292 urm. Noul C.proc.civ, văzând că au fost solicitate în termenul procedural prevăzut de lege, încuviințează pentru ambele părți proba cu înscrisuri, iar în baza art. 258 și 309 Noul C.proc.civ. pentru petentă și proba testimonială cu martorul indicat în plângere, respectiv M. I. C., apreciindu-le ca fiind legale, verosimile, pertinente, concludente și utile soluționării cauzei, după care,

Instanța procedează la audierea martorului prezent, sub prestare de jurământ, răspunsurile sale au fost consemnate în declarația anexată la dosar.

Instanța constată cercetarea procesului finalizată (art. 244 C.) și în baza art. 392 C. declară deschise dezbaterile în fond și acordă cuvântul reprezentantului petentei pe fondul cauzei.

Consilier juridic M. I. pentru petentă solicită admiterea plângerii, anularea procesului verbal ca fiind nelegal întocmit și exonerarea petentei de la plata amenzii contravenționale aplicate, arătând că sancțiunea aplicată este prea mare în raport de contravenția reținută și nu este atât de gravă, nu corespunde limitelor stabilite de art. 7 alin. 1 din HG 69/2012, iar petentei nu i s-a dat posibilitate să formuleze obiecțiuni, întrucât procesul verbal contestat s-a încheiat la sediul intimatei.

Precizează că la data de 24.06. 2014, conducătorul auto din cadrul petentei a prezentat organelor de control toate actele existente la bord pentru marfa transportată contra cost în trafic internațional, respectiv licența, avizul de însoțire a mării și autorizația de transport.

A învederat că la ora 13.05, conducătorul auto a semnat două procese verbale, de fapt două formulare de control, aflate la filele 51 și 52 dosar, iar documentele au rămas la agentul constatator.

Mai arată că în jurul orelor 14,30, conducătorul auto a fost lăsat să plece fără a i se aduce la cunoștință că poate formula obiecțiuni și nici s-a luat în considerare faptul că acesta era însoțit de o altă persoană, respectiv martorul audiat la termenul de astăzi.

În subsidiar, solicită înlocuirea sancțiunii aplicate, cu sancțiunea avertismentului, întrucât este o amendă într-un cuantum foarte mare care ar crea dificultăți financiare societății petente, cu atât mai mult cu cât în perioada de iarnă acesta nu prestează efectiv activitate în urma căreia să obțină venituri, cu toate că angajații sunt plătiți lunar.

.

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată la data de 23.07.2014, sub nr._, pe rolul Judecătoriei Topoloveni, petenta S.C L. S. SRL, în contradictoriu cu intimatul I. DE S. PENTRU CONTROLUL ÎN TRANSPORTUL RUTIER-I.S.C.T.R, a formulat plângere contravențională împotriva procesului verbal de constatare și stabilire a sancțiunii contravenționale . nr._/24.06.2014, solicitând anularea acestuia și înlăturarea sancțiunilor contravenționale aplicate.

În dovedire, a atașat la plângere următoarele înscrisuri: contract de leasing, anexa 4 la contract, proces verbal de afișare nr. 1822 din 15.07-2014, procesul verbal contestat, buletin de control, carte de identitate_, Certificat de înregistrare la Oficiul Registrul Comerțului, antecontract de vânzare - cumpărare, scadențar și CMR.

Intimatul a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii, întrucât petenta se face vinovată de săvârșirea contravenției reținută în sarcina sa.

La termenul de judecată din data de 05.12.2014, instanța din oficiu a invocat excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei Topoloveni, întrucât pretinsa contravenție a fost săvârșită pe DN6, km.333, localitatea S., județul M..

Prin sentința civilă nr. 1232/05.12.2014 pronunțată de Judecătoria Topoloveni în dosarul nr._, s-a admis excepția de necompetența teritorială a Judecătoriei Topoloveni și s-a dispus declinarea competenței de soluționare a plângerii formulată de petenta L. S. SRL- Pitești în contradictoriu cu intimatul I. DE S. PENTRU CONTROLUL TRANSPORTUL RUTIER-I.S.CTR., în favoarea acestei instanțe.

Examinând cu prioritate cauza dedusă judecății prin prisma excepției invocate, Judecătoria Topoloveni a reținut următoarele aspecte:

Potrivit disp. art.31 alin. l din OG nr.2/2001 republicată, împotriva procesului verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia.

Dispozițiile art.32 alin.2 din același act normativ prevăd că plângerea împreună cu dosarul cauzei se trimit de îndată judecătoriei în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția.

În același sens, s-a ținut cont și dispozițiile art.118 alin. l din O.U.G. nr. 195/2002, care prevăd că împotriva procesului verbal de constatare a contravenției se poate depune plângere (...) la judecătoria în a cărei rază de competență a fost constatată fapta.

La data de 16.01.2015, cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Drobeta Turn S. sub același număr de dosar.

Petenta a mai depus la dosar împuternicire și răspuns la întâmpinare.

Prin răspunsul la întâmpinare, petenta a solicitat admiterea plângerii, să se constate nelegal și netemeinic procesul verbal întocmit și să se dispună anularea acestuia .

In subsidiar, s-a solicitat înlocuirea sancțiunii amenzii aplicate, cu cea a avertismentului.

Cu privire la punctul 1, apreciază că susținerea intimatei că nu a deținut si nu a prezentat la controlul efectuat de reprezentanții acesteia contractul de leasing în copie conformă cu originalul pentru autoutilitara cu nr. de înmatriculare_, pe care petenta o deținea în leasing la data controlului, proprietar fiind SCANIA CREDIT ROMÂNIA IFN SA, nu corespunde realității. Petenta susține că s-a prezentat agenților constatatori dosarul existent la bordul autoutilitarei, în care se găseau toate documentele prevăzute de HG 69/2012, inclusiv cele precizate de art. 4, pct.57.3. Precizează că la momentul controlului, conducătorul auto se întorcea dintr-o cursa din Serbia, trecuse prin mai multe vămi în care i s-au verificat aceleași documente si nu au fost sesizate nereguli.

Mai arată că societatea sa își desfășoară activități de transport International de marfă de mai mult timp, își cunoaște foarte bine obligațiile impuse de lege și nu a avut niciodată probleme cu legea.

Precizează că, cu ocazia controlului s-au întocmit formularul de control în trafic . nr._ (fila 51 dosar) si buletinul de control în trafic . nr._ (fila 52 dosar), ambele documente fiind semnate si de șoferul angajat al firmei sale si datate 24.06.2014 ora 13,05, însă din conținutul acestora nu reiese că fi avut probleme, ci dimpotrivă se menționează si se bifează rubricile ,,Fără abateri" sau „Nu" pentru rubrica „Măsuri de siguranță si/sau securitate".

Referitor la punctul 2 precizează că la data și ora întocmirii procesului verbal, 24.06.2014,ora 13,45, reprezentantul său era de față, dar nu i s-a adus la cunoștință nici o faptă contravențională, nu i s-a prezentat spre semnare decât cele două acte: formularul de control si buletinul de control (filele 51-52 dosar), nu însă si procesul-verbal de constatare a contravenției (fila 44 dosar). Nu i s-a adus la cunoștință dreptul de a face obiecțiuni la constările din procesul verbal.

De asemenea, petenta arară că nu s-au respectat nici prevederile art. 19 din OG 2/2001, in sensul că la momentul controlului erau martori de față, pentru că au fost oprite si controlate si alte mijloace de transport marfă, în același interval orar în care a fost controlat și conducătorul său auto, dar agentul constatator nu a respectat legea si a consemnat la rubrica „Alte mențiuni" ca nu a fost de față, si astfel nu a putut formula obiecțiuni.

Cu privire la punctul 3, petenta punctează faptul că a respectat întrutotul legislația în vigoare.

Referitor la mențiunea că ISCTR nu ar avea posibilitatea să restituie amenda achitata in cazul admiterii plângerii decât în cuantumul efectiv virat acesteia, petenta apreciază ca este o cerere prematură .

Referitor la punctul 4, consideră că plângerea formulată este temeinică si legală, pentru motivele susținute in cuprinsul acesteia.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată. In fapt, in data de 24.06.2014 ora 13:05 pe DN6, km 333, pe raza localității Șimian, județul M., a fost oprit si verificat ansamblul de vehicule format din autovehiculul cu numărul de înmatriculare_ si semiremorca cu numărul de înmatriculare_, utilizat de către L. S. 2007 SRL în baza copiei conforme nr._ a licenței de transport, condus de numitul M. I.-C., în timp ce efectua transport rutier contra cost.

Reglementările naționale privind efectuarea transportului rutier se regăsesc în O.G. nr. 27/2011 privind transporturile rutiere, cât și în OMTI nr.980/2011 prin care au fost aprobate Normele Metodologice privind aplicarea prevederilor referitoarea la organizarea și efectuarea transporturilor rutiere și a activităților conexe acestora stabilite prin O.G. nr.27/2011 privind transporturile rutier.

A precizat că cele două acte normative anterior menționate creează cadrul general pentru aplicarea directă a prevederilor Regulamentului (CE) nr. 1.071/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 21 octombrie 2009 de stabilire a unor norme comune privind condițiile care trebuie îndeplinite pentru exercitarea ocupației de operator de transport rutier.

Art. 39 alin. l din OMTI 980/2011 pentru aprobarea normelor metodologice privind aplicarea prevederilor referitoarea la organizarea și efectuarea transporturilor rutiere și a activităților conexe acestora stabilite prin O.G. nr.27/2011 privind transporturile rutier, prevede: "(1) Pentru a efectua transport rutier contra cost de mărfuri, operatorul de transport rutier trebuie să dețină la bordul autovehiculului copia conformă a licenței comunitare valabilă pentru transportul rutier de mărfuri, documentul de transport, precum și toate celelalte documente specifice, prevăzute de reglementările în vigoare, pentru fiecare categorie și/sau tip de transport rutier.

(2) În sensul alin. (1), prin document de transport se înțelege scrisoarea de transport tip C.M.R., prevăzută de Convenția referitoare la contractul de transport internațional de mărfuri pe șosele (Convenția C.M.R.), la care România a aderat prin Decretul nr. 429/1972, al cărei model este prevăzut în anexa nr. 14 la prezentele norme metodologice ".

S-a mai susținut că, conform art.44 din același act normative, suplimentar față de documentul de transport, în cazul transportului rutier contra cost de mărfuri, la bordul vehiculului rutier trebuia să se mai afle: legitimația de serviciu valabilă a conducătorului auto (document ce lipsea de la bordul vehiculului); certificatul de competență profesională al conducătorului auto valabil pentru tipul de transport efectuat; contractul de închiriere/leasing, în original sau în copie conformă cu originalul, în cazul în care vehiculul rutier este deținut cu contract de închiriere sau de leasing, după caz; atestatul de conducător auto prevăzut la art. 5 din Regulamentul (CE) nr. 1072/2009, după caz.

Precizează că dispozițiile de mai sus se coroborează cu prevederile H.G. nr.69/2012 care stabilește încălcările prevederilor Regulamentului (CE) nr. 1.071/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 21 octombrie 2009 de stabilire a unor norme comune privind condițiile care trebuie îndeplinite pentru exercitarea ocupației de operator de transport rutier, ale O.G. nr.27/2011 privind transportul rutier, precum și sancțiunile și măsurile aplicabile în cazul constatării de către inspectorii de trafic al ISCTR a acestor încălcări.

La momentul controlului, în urma verificărilor efectuate, s-au constatat următoarele:

a) nerespectarea de către operatorul de transport rutier a obligației de a asigura existența la bordul vehiculelor cu care efectuează transport rutier contra cost a unuia sau mai multor documente dintre următoarele, după caz:

contractul de leasing sau de închiriere, după caz, în original ori copie conformă cu originalul, în cazul în care vehiculul rutier este deținut cu contract de leasing sau de închiriere.

Astfel, în urma controlului efectuat si a verificării documentelor aflate la bordul vehiculului s-a constatat ca OT L. S. 2007 SRL nu deține autoutilitara cu numărul de înmatriculare_ in proprietate, ci in leasing, așa cum reiese din certificatul de înmatriculare OT în care este trecut la rubrica utilizator, iar la rubrica deținător este trecuta SCANIA CREDIT ROMÂNIA IFN SA. In aceasta situație OT trebuia sa asigure existenta la bord a contractului de leasing in original sau in copie conform cu originalul, pe care conducătorul auto M. I.-C. trebuia sa-1 prezinte la momentul controlului.

Mai arată că a fost întocmit formular de control în trafic . r._ semnat de către conducătorul auto.

A fost întocmit si Buletin de control în trafic . nr._ semnat de către conducătorul auto.

Învederează că fapta reținută în sarcina petentei constituie contravenție prevăzută de art.4 pct.57.3 din HG 69/2012 și sancționată de ar.7 alin.l.

Intimata apreciază că plângerea nu poate fi luata în considerație întrucât fapta săvârșită conține toate elementele constitutive ale unei contravenții, agentul constatator respectând prevederile exprese ale art.13, 14, 16 alin. l, 6 și 7, 17, 19 și 25-27 din O.G. nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu privire la întocmirea, modul de încheiere si comunicare al procesului-verbal de contravenție.

Astfel, petenta are toate elementele de identificare, procesul-verbal de contravenție conține descrierea faptei, contravenția, temeiul legal în baza căruia a fost sancționată.

Ceea ce a dus la întocmirea procesului-verbal este expresia nudei contravenții, iar petentul nu poate invoca în apărarea sa propria culpa, iar motivația petentului nu este în măsură să îl exonereze de răspundere.

Intimata arată că pentru a putea răsturna prezumția de nevinovăție și a fi exonerată de aplicarea sancțiunii contravenționale, petenta trebuie să dovedească faptul că la data aplicării sancțiunii contravenționale, conducătorul auto deținea la bordul vehiculului rutier contractul de leasing sau de închiriere, după caz, în original sau copie conformă cu originalul, în cazul în care vehiculul este deținut cu contract de leasing sau de închiriere.

Intimata arată că petenta a dat dovadă de rea-credință, prin aplicarea art. 187 alin. 11 lit. a C.p.c. introducând pe rolul instanței plângerea contravențională, fără a exista motive temeinice.

În drept, intimata și–a întemeiat susținerile pe dispozițiile art. 205-208 C.p.c., art. 4 pct. 57.3 din HG 69/2012 privind stabilirea încălcărilor prevederilor Regulamentului ( CE) nr. 1.071/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 21 octombrie 2009 de stabilire a unor norme comune privind condițiile care trebuie îndeplinite pentru exercitarea ocupației de operator de transport rutier, precum și a sancțiunilor și măsurilor aplicabile în cazul constatării acestor încălcări, O.G. nr. 27/2011 privind transporturile rutiere, OMTI nr. 980/2011 prin care au fost aprobate Normele Metodologice privind aplicarea prevederilor referitoare la organizarea și efectuarea transporturilor rutiere și a activităților conexe acestora stabilite prin OG nr. 27/2011, Regulamentul (CE) nr. 071/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 21 octombrie 2009 de stabilire a unor norme comune privind condițiile care trebuie îndeplinite pentru exercitarea ocupației de operator de transport rutier.

Analizând plângerea contravențională în considerarea probelor de la dosar și prin raportare la dispozițiile legale incidente, instanța reține următoarea situație de fapt și de drept:

Prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/24 iunie 2014 încheiat de intimat, petenta a fost sancționată cu amendă contravențională în cuantum de 6000 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art.4 pct.57.3 din HG 69/2012 și este sancționată conform prevederilor art.7, alin. l din același act normativ.

Astfel, s-a reținut în sarcina sa că în data de 24.06.2014 ora 13:05 pe DN6, km 333, pe raza localității Șimian, județul M., a fost oprit si verificat ansamblul de vehicule format din autovehiculul cu numărul de înmatriculare_ si semiremorca cu numărul de înmatriculare_, utilizat de către L. S. 2007 SRL în baza copiei conforme nr._ a licenței de transport, condus de numitul M. I.-C., în timp ce efectua transport rutier contra cost.

Împotriva procesului-verbal menționat petenta a formulat plângere contravențională la data de 12 august 2013, în termenul legal prevăzut de art. 31 alin. 1 din OG nr. 2/2001.

În procedeul verificării legalității procesului-verbal de contravenție, instanța nu poate să se limiteze doar la aspectele invocate de către petent în cererea sa, ci trebuie să aibă în vedere și acele neregularități care rezultă din cuprinsul actului și care pot fi invocate de către aceasta din oficiu. În concret, acest demers presupune verificarea aspectelor de nelegalitate care sunt stabilite sub sancțiunea nulității absolute, putând fi astfel invocate și constatate de instanță din oficiu.

Sub aspectul legalității întocmirii procesului verbal de contravenție . nr._/24 iunie 2014, se observă că acesta este întocmit cu respectarea tuturor cerințelor prev. art. 16 si 17 din O.G.2/2001.

Astfel, în speță nu au fost identificate motive de nulitate absolută prevăzute de art. 17 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, care să poată fi invocate din oficiu, iar eventualele deficiențe de formă ale procesului-verbal de contravenție care trebuie să cuprindă elementele cerute de art. 16 din OG nr. 2/2001, sunt sancționate cu nulitatea relativă care nu poate fi invocată decât de partea interesată.

Fiind vorba de o nulitate virtuală, anularea actului intervine în condițiile art. 175 C.proc.civ. doar în măsura dovedirii unei vătămări care să decurgă din viciul constatat și care să nu poată fi înlăturată decât prin anularea actului.

Or, nu a invocat vătămarea sa și nici nu a dovedit vătămarea care să nu poată fi înlăturată altfel decât prin anularea procesului verbal contestat.

Instanța reține că au fost respectate dispozițiile art. 19 din OG nr. 2/2001, în sensul că procesul-verbal a fost întocmit în lipsa petentului, însă a fost menționat motivul, fiind astfel îndeplinite cerințele legale. Declarația martorului M. I. C. în sensul că se afla de față la ora întocmirii procesului – verbal nu poate fi luată în considerare având în vedere că acesta este angajatul petentului, declarația sa fiind subiectivă. Chiar trecând peste acest aspect, sancțiunea care ar interveni este nulitatea relativă care poate interveni în condițiile art. 175 C.proc.civ.. Or. Petentul nu a invocat și nu a dovedit vătămarea care să poată fi înlăturată altfel decât prin anularea procesului – verbal de contravenție.

De asemenea, instanța nu poate reține nerespectate dispozițiile art. 16, alin. 7 din OG nr. 2/2001, întrucât, petentul nefiind de față la întocmirea procesului-verbal, nu avea cum să facă obiecțiuni.

Analizând procesul-verbal de constatare a contravenției instanța reține că petenta a fost sancționată cu amendă în cuantum de 6.000 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art.4 pct.57.3 din HG 69/2012.

Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor, instanța reține că acesta este un act administrativ de autoritate, cu caracter jurisdicțional, ce face dovada deplină a situației de fapt până la proba contrară, potrivit art. 34 din O.G. nr. 2/2001

Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța).

Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța).

Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. v. România).

Prin urmare, procesul-verbal de contravenție se bucură de o prezumție relativă de veridicitate și autenticitate, care este permisă de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care contravenientului i se asigură accesul la justiție și dreptul la un proces echitabil, în sensul Convenției Europene a Drepturilor Omului.

Or, se reține că petentul nu a făcut dovada contrară, respectiv că a înaintat spre control contractul de leasing, întrucât din declarația martorului M. I. C., dincolo de caracterul subiectiv, rezultă că a înaintat un dosar cu mai multe înscrisuri, neputând menționa dacă se afla în interior și contractul în cauză.

Analizând fapta reținută în sarcina petentului, instanța reține că potrivit art. 4 din HG 69/2012, următoarele fapte reprezintă încălcări grave ale prevederilor Regulamentului (CE) nr. 1.071/2009, ale Regulamentului (CE) nr. 1.072/2009, ale Regulamentului (CE) nr. 1.073/2009 și ale Ordonanței Guvernului nr. 27/2011 și constituie contravenții, dacă acestea nu au fost săvârșite în astfel de condiții încât, potrivit legii penale, să constituie infracțiuni: 57. nerespectarea de către operatorul de transport rutier a obligației de a asigura existența la bordul vehiculelor cu care efectuează transport rutier contra cost a unuia sau mai multor documente dintre următoarele, după caz: 57.3. contractul de leasing sau de închiriere, după caz, în original ori copie conformă cu originalul, în cazul în care vehiculul rutier este deținut cu contract de leasing sau de închiriere.

Fapta este sancționată de art. 7, alin. 1, contravențiile prevăzute la art. 4 pct. 1 - 12, 14, 19 - 22, 25 - 61 și 77 se sancționează cu amendă de la 4.000 lei la 6.000 lei, care se aplică operatorului de transport rutier sau întreprinderii de transport rutier în cont propriu român/române sau străin/străine, după caz.

Pentru aceste considerente, se apreciază că, în ceea ce privește această faptă, procesul-verbal de contravenție este temeinic întocmit, apreciindu-se că petentul nu a răsturnat prezumția de temeinicie a procesului-verbal, iar pe de altă parte, intimatul a dovedit existența faptei și deci temeinicia procesului-verbal contestat.

În circumstanțierea faptei, instanța va reține împrejurarea că petentul nu a mai fost sancționat, fiind prima abatere ( așa cum rezultă din înscrisul de la fila 19), că deține un contract de leasing pe care însă nu l-a avut asupra sa, că a prezentat toate celelalte înscrisuri cerute de lege

Pentru aceste considerente, instanța va admite în parte plângerea contravențională.

Opinia instanței are la bază pe de o parte disp. art. 5 alin. 5 din OG nr. 2/2001 (potrivit cărora sancțiunea trebuie să fie proporțională cu pericolul social al faptei săvârșite), art. 21 alin. 3 din același act normativ (conform căruia la aplicarea sancțiunii trebuie să se țină cont și de „împrejurările în care a fost săvârșită fapta, modul și mijloacele de săvârșire ale acesteia, scopul urmărit, urmarea produsă și circumstanțele personale ale contravenientului”), precum și art. 7 alin. 3 din OG nr. 2/2001 (prin care se prevede că avertismentul se aplică și în cazul în care actul normativ de stabilire și sancționare a contravențiilor respective nu prevede în mod expres această sancțiune).

Pentru aceste considerente, instanța va admite în parte plângerea contravențională formulată de petent ., în contradictoriu cu intimat I. de S. pentru Controlul în Transportul Rutier, va dispune înlocuirea amenzii aplicate prin procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._/24 iunie 2014 cu AVERTISMENT și va menține restul dispozițiilor procesului verbal de contravenție.

În baza art. 453 C.prociv., instanța va lua act că nu se solicită cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite în parte plângerea contravențională formulată de petenta ., cu sediul în mun. Pitești, ., nr. 4, județul Argeș, C. RO-_, în contradictoriu cu intimat I. de S. pentru Controlul în Transportul Rutier, cu sediul în București, ..38, sector 1 .

Dispune înlocuirea amenzii aplicate prin procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._/24 iunie 2014 cu AVERTISMENT.

Menține restul dispozițiilor procesului verbal de contravenție.

Ia act că nu se solicită cheltuieli de judecată.

Cu apel în 30 zile de la comunicare, apel ce se va depune la Judecătoria Drobeta T. S..

Pronunțată în ședință publică azi 16 februarie 2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

A. D. Z.E. N.

Red. AD.Z/Thred.EN - ex..4/ pag. 2/

Data – 11 martie 2015

Cod operator 6497

Poz.507/2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 682/2015. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN