Plângere contravenţională. Sentința nr. 75/2015. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN

Sentința nr. 75/2015 pronunțată de Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN la data de 13-01-2015 în dosarul nr. 75/2015

Dosar nr._ plângere contraventionala

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA DROBETA-T. S.

Sentința civilă Nr. 75

Ședința publică de la 13 ianuarie 2015

Completul constituit din:

PREȘEDINTE P. I.

Grefier ședință M. C.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petent D. M. și pe intimat Compania Naționala de Autostrăzi si Drumuri Naționale România S.A.( C.)-CESTRIN, având ca obiect plângere contraventionala.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dosarul este la primul termen de judecată.

Verificându – și din oficiu competenta, întrucât se află la prima zi de înfățișare, potrivit art. 131 din NCPC, instanța constată că este competentă să judece prezenta cauză atât din punct de vedere general, material, în conformitate cu dispozițiile art. 10 ind. 1 din Lg. 15/2002, cu modificările ulterioare care derogă de la art. 32 al. 1 din OG 2 /2001.

În baza art. 258 cod pr. civ coroborat cu art. 292 cod pr. civ., încuviințează pentru ambele părți, proba cu înscrisuri, apreciind că este utilă și pertinentă soluționării cauzei.

În temeiul art. 394 Cod pr. civ. declară închise dezbaterile și reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Deliberând asupra actelor și lucrărilor dosarului instanța constată:

La data de 07.10.2014 a fost înregistrată pe rolul instanței plângerea contravențională formulată de petentul D. M. împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . Nr._/22.09.2014, încheiat de intimata Compania Naționala de Autostrăzi si Drumuri Naționale România S.A.( C.)-CESTRIN prin care a solicitat să se constate nulitatea absolută a acestuia, arătând că este netemeinic si nelegal.

A arătat că prin actul constestat, a fost sancționat contravențional, in baza disp. art. 8 alin.2 din O.G. nr.15/2002 modificata, cu amenda in cuantum de 250 lei și suma de 125 lei reprezentând despăgubiri, reținându-se ca vehiculul Dacia 1310 L, cu număr de înmatriculare_, al cărei proprietar este a circulat la data de 15.09.2013, pe DN67, Km 38+800m, in localitatea Meriș, fara a deține rovinieta valabila, iar fapta săvârșita constituie contravenție continua conform art. 8 alin.1 din O.G.nr.15/2002.

Petentul susține că nu este persoana vinovata de săvârșirea contraventiei întrucât la data de 15.09.2013 a încheiat cu numitul P. M. D. din ., contractul de vânzare cumpărare pentru un vvehicul folosit, iar de la acea dată autoturismul a intrat în posesia cumpărătorului, care i-a achitat ca preț al vînzării suma de 2000 lei.

A arătat că noul proprietar avea obligația să radieze autoturismul de la numele său în termen de 30 de zile de la cumpărare și să-l transcrie pe numele său.

Petentul consideră că sancțiunea pentru fapta constatată a fost pe nedrept aplicată altei persoane, întrucât la data menționată nu a condus autoturismul, și nu mai este proprietarul de drept al acestuia.

În concluzii a solicitat admiterea plângerii contravenționale in sensul constatării nulității absolute a actului contestat.

In drept și-a întemeiat plângerea pe disp. O.G. nr.2/2001.

In apărare a solicitat proba cu înscrisurile atașate constând în: procesul-verbal de constatare a contravenției ., Nr._/22.09.2014, copia contractului de vanzare-cumpare incheiat la data de 15.09.2013, a certificat de atestare fiscală pentru persoane fizice privind Impozitele și taxele Locale din data de 18.09.2013, certificat de înmatriculare si taxa de timbru in cuantum de 20 lei.

Plângerea a fost legal timbrată.

Intimata Compania Naționala de Autostrăzi si Drumuri Naționale România S.A.( C.), prin subunitatea acesteia, CESTRIN a formulat întâmpinare solicitând respingerea plângerii ca neîntemeiată și menținerea procesului verbal. A arătat că în fapt, la data de 14.07.2014, pe DN67, Km 38+800;, pe raza localității Meris, vehiculul cu nr. de înmatriculare_, aparținând petentului D. M., a fost surprins/a că a circulat pe drumurile naționale fară a deține rovinieta valabilă, iar la data de 22.09.2014, a fost întocmit Procesul Verbal de Constatare a Contravenției . nr._ de către C. - CESTRIN. Cu privire la faptă a arătat că aceasta constituie contravenție potrivit art. 8 al. 1 din OG 15/2002.

Față de apărările petentului a arătat că conform art. 7 și art. 1 al. 1 lit. b) din O.G. 15/2002, obligația de plată a rovinietei îi revine proprietarului sau utilizatorului vehiculului care este menționat în certificatul de înmatriculare și că utilizator este persoana fizică sau juridică înscrisă în certificatul de înmatriculare, care are în proprietate sau care, după caz, poate folosi vehiculul în baza unui drept legal.

A arătat că contractul de vânzare-cumpărare încheiat între D. M. și cocontractant produce efecte doar față de părțile care l-au încheiat, neputând fi opus terților. Acest act are valoarea unui act sub semnătură privată, data acestuia nu este opozabila terților și orice schimbare a proprietarului/utilizatorului autoturismului în cauză devine opozabilă terților doar"după transcrierea dreptului de proprietate în evidențele serviciului public comunitar regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor competent.

Atâta timp cât petentul/a figurează ca și proprietar/a al autovehiculul în certificatul de înmatriculare, cât și în evidențele serviciului public comunitar regim permise de conducere și înmatriculări, nicio altă persoană fiind menționată în calitate de utilizator, acesta are calitatea de subiect activ al raportului juridic contravențional, potrivit disp. art. 8 coroborat cu art. 1 lit. B din O.G. 15/2002, și acestuia/eia îi revine obligația de a face dovada valabilității rovinietei.

Referitor la condițiile legale ce trebuie îndeplinite pentru transmiterea dreptului de proprietate asupra unui autovehicul, a arătat că sunt incidente prevederile Ordinului Ministrului de Interne nr. 1501/2006, ale H.G. nr. 610/1992, ale O.U.G. nr. 195/2002, ale O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscală.

Astfel, conform art. 24 alin.2 lit.d din Ordinul 1501/2006 privind procedura inmatriculării, înregistrării, radierii și eliberarea autorizației de circulație provizorie sau pentru probe a vehiculelor: "Proprietarii de vehicule înmatriculate sau înregistrate sunt obligați să solicite radierea din circulație în termen de 30 de zile de la data trecerii vehiculului înregistrat în proprietatea altei persoane".

Art. 11 alin. 4 din O.U.G. nr. 195/2002 prevede că ""în cazul transmiterii dreptului de proprietate asupra unui vehicul, datele noului proprietar se înscriu în evidențele autorităților competente simultan cu menționarea încetării calității de titular al înmatriculării a fostului proprietar".

A arătat că petentul nu a dovedit că, la data constatării contravenției, autoturismul cu număr de înmatriculare_ ar fi fost radiat din evidențele poliției, de pe numele său.

Potrivit art. 8 alin. 1 din O.G. 15/2002, fapta de a circula fără a deține rovinietă valabilă constituie contravenție continuă și se sancționează cu amendă, cuantumul amenzii contravenționale fiind prevăzut în anexa nr. 2 a O.G. 15/2002.

Potrivit dispozițiilor art.l, alin. 2 din Ordonanța nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, începând cu data de 01 iulie 2002 a fost introdus tariful de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România, aplicat tuturor utilizatorilor români pentru toate autovehiculele înmatriculate care sunt folosite pe rețeaua de drumuri naționale din România și structurat în funcție de perioada de parcurs și de staționare, de încadrarea în clasa de emisii poluante (EURO), de masa totală maximă autorizată (MTMA) și de numărul de axe, după caz.

A mai arătat că Procesul Verbal de Constatare a Contravenției R14 nr._ îndeplinește toate condițiile prevăzute de O.G. nr. 15/2002, coroborat cu O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, fiind întocmit, cu respectarea prevederilor art. 9, alin. 2 si 3 din O.G. nr. 15/2002, în lipsa contravenientului și a martorilor, constatarea contravenției fiind efectuată cu ajutorul mijloacelor specifice ale Sistemului Informatic de Emitere, Gestiune, Monitorizare și Control a Rovinietei - S.I.E.G.M.C.R., contravenientul fiind identificat pe baza datelor furnizate de Ministerul Administrației și Internelor - Direcția Regim Permise de Conducere și înmatriculare a Vehiculelor.

În baza prevederilor art.7 din Legea nr.455/2001 coroborate cu prevederile art. 19 din O.G. nr.2/2001, rezultă că Procesul Verbal de Constatare a Contravenției a fost întocmit și semnat cu respectarea prevederilor legale și conține mențiunea expresă că a fost generat și semnat electronic de către agentul constatator S. A., cu certificatul calificat emis de CertSIGN S.A.

În concluzii a solicitat respingerea contestației ca fiind nefondată și neîntemeiată și, în subsidiar, menținerea Procesului Verbal de Constatare a Contravenției . nr._ ca fiind temeinic și legal.

A mai solicitat judecarea si in lipsa în temeiul Art. 223, alin. 3 C. Pr. Civila.

In drept, și-a întemeiat întâmpinarea pe dispozițiile O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, Legea nr.455 / 2001 privind semnătura electronică, Ordinul M.T.I nr. 769 / 2010 cu modificările și completările ulterioare - Norme metodologice pentru aplicarea tarifului de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România.

În susținerea întâmpinării a solicitat proba cu înscrisurile atașate constând în: proba foto obținută cu sistemul SIEGMCR, autorizația de control a agentului constatator; certificat calificat pentru semnătura electronică cu valoare legală, dovada de comunicare către petent, și orice alte probe doveditoare vor reieși din dezbateri.

Petentul a formulat răspuns la întâmpinarea intimatei solicitând înlăturarea apărărilor invocate de acestea ca nefondate. A susținut că la data de 17.09.2013 autoturismul ce face obiectul contravenției a fost scos din evidențele fiscale de la numele său, și a acționat în judecată pe noul proprietar al acestuia, acțiune ce face obiectul dosarului_/225/2014 aflat pe rolul instanței, iar în concluzii a solicitat anularea procesului verbal.

Instanța a încuviințat proba cu înscrisurile depuse de ambele părți.

Analizând întregul material probator administrat in cauza, instanța reține următoarele:

Cu privire la legalitatea procesului-verbal, instanța reține că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor prev. de art. 16 și 17 din O.G. nr. 2/2001 cuprinzând toate mențiunile obligatorii indicate de aceste texte legale.

Petentul susține că procesul-verbal intocmit in prezenta cauza este netemeinic și nelegal ca urmare a faptului ca nu exista identitate intre persoana sancționată contravențional si persoana vinovata de săvârșirea contraventiei-contravenient.

Cu privire la prezumția de temeinicie a procesului-verbal, instanța reține că există identitate între persoana sancționată și persoana vinovată de săvîrșirea faptei contravenționale, acesta fiind proprietarul de drept al autoturismului.

Astfel din analiza dispozițiilor art. 7 si 8, coroborate cu cele cuprinse in art. 1, alin.l, pct. B din O.G. nr. 15 / 2002 reiese, cu claritate, ca responsabilitatea achitării rovinietei revine persoanei înscrise in cartea de identitatea autoturismului ca deținător sau utilizator al autoturismului, indiferent de persoana care conduce efectiv autoturismul la momentul constatării contravenției.

Înscrierea in cartea de identitatea a utilizatorului este o condiție de opozabilitate, iar formalitățile prevăzute de dispozițiile O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare si a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România sunt necesare pentru a face actul incheiat de parti opozabil si persoanelor ce nu au participat la încheierea lui. Aceasta forma de opozabilitate este obligatorie, iar nerespectarea sa se sancționează cu impozabilitatea actului juridic fata de terți, el producând efecte doar intre părțile contractante, nu si fata de terți.

Cum în urma contractului de vânzare -cumpărare noul proprietar nu face demersurile necesare transcrierii dreptului de proprietate, acesta nu poate exonera pe vechiul proprietar de vina de a circula fără rovinietă. Întrucât petenta figurează ca și proprietar al autovehiculul în certificatul de înmatriculare, cât și în evidențele Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și înmatriculări, si nicio altă persoană nu este menționată în calitate de utilizator, acesta are calitatea de subiect activ al raportului juridic contravențional, potrivit disp. art. 8 coroborat cu art. 1 lit. B din O.G. 15/2002, și acesteia îi revine obligația de a face dovada valabilității rovinietei. De asemenea certificatul de scoatere din evidența mijloace de transport nu face dovada proprietarului/utilizatorului .

Astfel, petenta, in calitate de persoana înscrisa in certificatul de înmatriculare si in cartea de identitate a vehiculului, este subiect activ al contravenției săvârșite, dar acesta se poate regresa împotriva cumpărătorului autoturismului, pentru recuperarea sumei reprezentând cuantumul amenzii si a despăgubirii plătite, care nu si-a îndeplinit obligația legala de a se prezenta la organele competente sa efectueze transcrierea transmiterii dreptului de proprietate, de pe numele petentului pe numele sau.

Cum petentul nu a contestat alte aspecte ale procesului verbal, instanța consideră neîntemeiată plângerea formulată urmând să o respingă ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge ca neîntemeiată plângerea formulată de petent D. M., CNP :_, domiciliat in Drobeta T. S., ., BI.Z10 ., ., având CNP_, in contradictoriu cu Compania Naționala de Autostrăzi si Drumuri Naționale România S.A.( C.), prin CESTRIN, cu sediul în București, sector 6, .. 401 A, CUI:_, Nr. Reg. Corn. J40/552/15.01.2004.

Cu apel care se va depune la Judecătoria Drobeta T. S..

Pronunțata in ședința publica, astăzi, 13.01.2015

P. GREFIER

Poz.842/2014

Red. S.N.

M.C. 02.02.2015

Operator de date cu caracter personal

înregistrat sub numărul 6497

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 75/2015. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN