Pretenţii. Sentința nr. 1417/2015. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN

Sentința nr. 1417/2015 pronunțată de Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN la data de 08-04-2015 în dosarul nr. 15207/225/2014

Dosar nr._ - pretenții –

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA DROBETA-T. S.

SENTINȚA CIVILĂ NR. 1417

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 08.04.2015

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE – P. L. TELUȚA

GREFIER –V. Ș. A.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamantul S. JUDEȚEAN DE URGENȚĂ DROBETA TR S. și pe pârâtul O. A. C., având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Instanța, din oficiu, invocă excepția lipsei calității procesuale a pârâtului și rămâne în pronunțare pe această excepție.

INSTANȚA

Prin cererea adresată acestei instanțe la data de 07.11.2014 și înregistrată sub nr._ reclamantul S. Județean de Urgență Drobeta T. S. în contradictoriu cu pârâtul O. A. C. a solicitat ca instanța prin hotărârea ce o va pronunța să oblige pârâtul la plata sumei de 200 lei plus dobânzi și penalități până la data plății efective cu titlu de despăgubiri civile.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că la data de 16.05.2011 numitul O. A. C. a fost internat în cadrul unității spitalicești, în urma unei agresiuni, beneficiind de îngrijiri medicale in perioada 16.05-17.05.2011, iar în urma acestei internări, figurează în evidențele contabile ca debitor cu suma de 200 lei, în baza art. 313 din Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătății.

A susținut că în repetate rânduri a făcut diligentele necesare pentru a afla informații cu privire la numele persoanei vinovate de producerea agresiunii, însă fără nici un rezultat.

Totodată a menționat faptul că deși paratul a fost înștiințat de plata spitalizării, nu a depus la secretariatul unității nici o dovadă din care să reiese numele făptuitorului, alte date referitoare la stadiul dosarului, daca a depus plângere penală sau dacă se afla vreun dosar pe rol in acest sens și ținând seama că termenul de prescripție este de 5 ani, fiind vorba de creanțe - bugetare, completând cu refuzul părții vătămate de a transmite date referitoare la numele persoanei vinovate, a formulat prezenta cerere de chemare în judecată pentru recuperarea sumei datorate.

A mai arătat că, potrivit art. 313 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății „persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătății altei persoane răspund potrivit legii și au obligația să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistența medicală acordată. Sumele reprezentând cheltuielile efective vor fi recuperate de către furnizorii de servicii medicale. Pentru litigiile având ca obiect recuperarea acestor sume, furnizorii de servicii medicale se subrogă în toate drepturile și obligațiile procesuale ale caselor de asigurări de sănătate și dobândesc calitatea procesuală a acestora, în toate procesele și cererile aflate pe rolul instanțelor judecătorești, indiferent de faza de judecată.”

În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 313 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății și art. 119-127 și 124-127 din Cod pr. fiscala.

Cererea este scutita de plata taxei judiciare de timbru.

Cererea de chemare în judecată a fost însoțită de înscrisuri doveditoare.

Prin rezoluția din 20.11.2014 instanța a dispus comunicarea către pârât a unui exemplar al acțiunii și înscrisurilor anexate, cu mențiunea de a formula întâmpinare în termen de 25 zile de la comunicare.

Având în vedere că pârâtul nu a formulat întâmpinare, instanța, față de dispozițiile art. 201 alin. 4 C. pr. civ., prin rezoluția din 06.01.2015, a fixat termen al data 04.03.2015, cu citarea părților.

La data de 04.03.2015, instanța, constatând lipsa de procedură, a dispus amânarea cauzei la data de 08.04.2015, în vederea îndeplinirii procedurii de citare cu acesta.

La termenul de astăzi, instanța, a invocat din oficiu excepția lipsei calității procesuale a pârâtului și a rămas în pronunțare pe această excepție.

Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

În conformitate cu dispozițiile art. 248 C. pr. civ. instanța va analiza mai întâi excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului O. A. C..

Din cuprinsul înscrisurilor depuse la dosar de către reclamanta rezulta că pârâtul a beneficiat de servicii medicale de urgență în perioada în perioada 16.05-17.05.2011, iar în urma acestei internări, figurează în evidențele contabile ca debitor cu suma de 200 lei.

Cheltuielile de spitalizare ocazionate de internarea pârâtului, în perioada sus amintita, s-au ridicat la suma de 200 lei, potrivit decontului de cheltuieli întocmit de unitatea medicala.

Prin prezenta acțiune reclamanta S. Județean de Urgență Drobeta T. S. solicită obligarea pârâtului, victima a unei agresiuni, la plata sumei de 200 lei, reprezentând cheltuieli de spitalizare, invocând în drept dispozițiile art. 313 din Legea nr. 95/2006.

Prevederile art. 313 alin. 1 din Legea nr. 95/2006 privind reforma in domeniul sănătății statuează următoarele: persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătății altei persoane răspund potrivit legii si au obligația sa repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistenta medicala acordata. Sumele reprezentând cheltuielile efective vor fi recuperate de către furnizorii de servicii medicale.

Din analiza textului de lege mai sus enunțat rezulta ca legiuitorul a stabilit in mod imperativ categoria de persoane căreia ii revine obligația de a repara prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale, constând in cheltuielile de spitalizare ocazionate de asistenta medicala acordata, in sensul ca aceasta obligație revine persoanelor care prin faptelor lor au adus daune sănătății altei persoane. Ca atare, furnizorul de servicii medicale nu se poate îndrepta cu solicitarea sa de recuperare a cheltuielilor de spitalizare ocazionate de asistenta medicala acordata chiar împotriva persoanei vătămate, întrucât dispozițiile legale aplicabile in aceasta materie nu prevăd aceasta posibilitate.

În ceea ce privește referirile făcute de reclamantă la art. 313 din Legea nr. 95/2006, instanța constată că textul de lege invocat de aceasta este inoperant împotriva pârâtului, deoarece pârâtul nu este persoana care să fi adus prin fapta sa daune sănătății persoanei spitalizate, ci este chiar persoana căreia i-au fost produse aceste vătămări.

Potrivit art. 220 din Legea nr. 95/2006, persoanele care nu fac dovada calității de asigurat beneficiază de servicii medicale numai în cazul urgentelor medico chirurgicale.

Instanța are în vedere și dispozițiile art. 92 alin. 1 din Legea nr. 95/2006 potrivit cărora acordarea asistenței medicale publice de urgență, la toate nivelurile ei, este o datorie a statului și un drept al cetățeanului.

Totodată, potrivit disp. art. 91 din Legea nr. 95/2006 statuează că asistența medicală publică de urgență în faza spitalicească este asigurată de spitalele orășenești, municipale, județene și regionale aflate în structura Ministerului Sănătății Publice și/sau a autorităților publice locale.

De asemenea, conform prevederilor art. 93 din Legea nr. 95/2006, finanțarea acordării asistentei medicale publice de urgenta se face de la bugetul de stat si din venituri proprii, prin bugetul Ministerului Afacerilor Interne, prin bugetele ministerelor și instituțiilor cu rețea sanitară proprie, din donații și sponsorizări, precum și din alte surse prevăzute prin lege.

Instanța apreciază că pârâtul, în calitate de persoana vătămată, nu este titularul obligației de reparare a prejudiciului cauzat reclamantei ca urmare a acordării îngrijirilor medicale pârâtului, nefiind persoana vinovată de producerea daunelor aduse propriei sănătăți.

Instanța constată că nu există nici o dispoziție legală care sa oblige persoana vătămată, în speță pârâtul, să formuleze plângere penala împotriva făptuitorului.

Având în vedere cele expuse mai sus, raportat la dispozițiile art. 313 din Legea nr. 95/2006 cu modificările ulterioare, instanța va admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului O. A. C. și va respinge acțiunea ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului O. A. C..

Respinge acțiunea formulată de S. Județean de Urgență Dr. Tr. S., cu sediul în Drobeta T. S., ., nr. 4, județul M., având Cod fiscal_, în contradictoriu cu pârâtul O. A. C., cu dom. în ., județul M., având ca obiect pretenții, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală.

Cu apel în 30 de zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Dr. Tr. S..

Pronunțată în ședință publică, azi, 08.04. 2015.

PREȘEDINTE GREFIER

Red. PLT./ Tehn.VȘA

4 ex./2 .

Operator de date cu caracter personal

înregistrat sub numărul 6497

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 1417/2015. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN