Pretenţii. Sentința nr. 1523/2015. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1523/2015 pronunțată de Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN la data de 16-04-2015 în dosarul nr. 13013/225/2014
Dosar nr._ - pretenții -
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA DROBETA-T. S. JUDEȚUL M.
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1523
Ședința publică de la 16 Aprilie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. F.
Grefier ședință A. M.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta P.F.A. BITEȘ Ș. și pe pârâta P. C. MALOVĂȚ, având ca obiect pretenții.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 09.04.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru termenul de astăzi, 16.04.2015, când a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Drobeta T. S. la data de 01.10.2014 sub nr._ reclamanta PFA Biteș Ș. a chemat în judecată pe pârâta P. C. Malovăț, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 60.000 lei, reprezentând prețul serviciilor efectuate în baza contractului de prestări servicii nr. 2549/01.10.2013, precum și la plata sumei de_ lei, reprezentând penalități de întârziere.
În fapt a arătat faptul că, la data de 01.10.2013 a încheiat contractul de prestări de servicii nr. 2549/01.10.2013, părți contractante fiind PFA Biteș Ș., în calitate de prestator, și P. comunei Malovăț în calitate de beneficiar.
De asemenea, a arătat că obiectul contractului îl constituie efectuarea de către prestator a lucrărilor stabilite de Legea nr. 165/2013, respectiv inventarierea terenurilor agricole și forestiere din unitatea administrativ teritorială Malovăț, iar durata acestor lucrări a fost stabilită până la data de 20.12.2013.
Reclamanta a subliniat faptul că potrivit punctului IV din contract, prețul serviciilor efectuate de prestator a fost stabilit de comun acord la suma de_ lei, fără a se prevedea modalitatea de plată, astfel că în aceste condiții se aplică regula generală prevăzută de codul civil, potrivit căreia plata prețului se va executa global în momentul în care prestatorul își îndeplinește obligația, potrivit principiului simultaneității executării obligațiilor.
S-a mai menționat că la data de 17.12.2013, a predat Primăriei Malovăț anexele 1-9 conform Normelor de aplicare a Legii nr. 165/2013, îndeplinindu-și astfel obligația asumată prin contractul de prestări de servicii nr. 2549/01.10.2013.
Precizez reclamanta că până în prezent P. Malovăț a plătit suma de_ lei din contravaloarea contractului, rămânând astfel de achitat suma de_ lei. Potrivit punctului 6.2 din contract, dacă beneficiarul nu achită prețul serviciilor la termenul stabilit, este obligat la plata unor penalități de 0,1%/zi de întârziere din suma datorată. Astfel, având în vedere că din data de 20.12.2013 și până în prezent sunt 280 de zile, iar penalitatea de întârziere este de 60 lei/zi, rezultă o sumă totală de_ lei penalități de întârziere. Această sumă, împreună cu cea de_ lei rămasă de achitat din contract, totalizează suma de_ lei pentru care solicită obligarea la plată a Primăriei Malovăț.
Reclamanta mai menționează că a contactat în mai multe rânduri P. Malovăț în încercarea de a o convinge la plata obligațiilor asumate prin contract, inclusiv prin notificarea din data de 02.06.2014, însă s-a lovit de fiecare dată de refuzul acesteia.
În drept, acțiunea a fost întemeiată pe disp. art. 998 și urm. C. civil.
În dovedirea cererii de chemare în judecată, s-a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, și a probei cu interogatoriul pârâtei, sens în care a depus la dosar în copie, contractul de prestări servicii încheiat la data de 01.10.2013, procesul verbal de predare-primire încheiat la data de 17.12.2013, adresa nr. 3378 din 17.12.2013 emisă de P. comunei Malovăț.
Cererea a fost timbrată cu taxă de timbru în valoare de 2.641 lei (chitanță . nr._ din 22.10.2014).
Instanța, având în vedere dispozițiile art. 201, alin. 1 din Noul Cod de procedură civilă a comunicat pârâtului un exemplar al cererii de chemare în judecată și înscrisurilor anexate, cu mențiunea că are obligația de a depune întâmpinare în termen de 25 zile de la comunicarea cererii de chemare în judecată, sub sancțiunea decăderii din dreptul de a mai propune probe și de a mai invoca excepții, în afara celor de ordine publică.
La data de 26.11.2014, pârâta P. comunei Malovăț a depus la dosar întâmpinare (fila 37-39), prin care a solicitat respingerea acțiunii ca inadmisibilă și nefondată, arătând că a achitat suma de 30.000 lei reprezentând partea ce i se cuvenea din contractul înregistrat sub nr. 2549/01.10.2013, diferența de 60.000 lei urmând a fi achitată în urma virării sumelor de către Instituția Prefectului jud. M.. Astfel, prin adresa nr.4883/12.06.2014, primită de la Instituția Prefectului jud. M., potrivit art. XIX, alin.1-3 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 8/2014 pentru modificarea și completarea unor acte normative și alte măsuri fiscal bugetare în cazuri bine justificate de insuficiența resurselor financiare proprii, comunele pot fi sprijinite pentru cofinanțarea activității de inventariere a terenurilor, prevăzută de Legea nr. 165/2013.Suma calculată în cuantum de 6 lei pe hectar se va vira în contul unității administrative teritoriale cu condiția ca documentația să fia avizată de oficiul de cadastru și publicitate imobiliară.
Pârâta a mai învederat faptul că PFA BITEȘ Ș. nu a întocmit corect documentația și nu a obținut avizul documentației de inventariere cu nr. de înregistrare de la O.J.C.P.I. fapt care a condus la întârzieri în efectuarea plăților.
Urmare a adresei nr._/24.11.2014, înaintată de Instituția Prefectului, jud. M. și înregistrată sub nr. 4524/24.11.2014 la P. . se solicită informații pe baza cărora Instituția Prefectului va înainta solicitarea Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară pentru alocarea și virarea sumelor de cofinanțare, P. . acestei adrese, transmite cele solicitate printr-un tabel cu situația privind stadiul achitării plății serviciilor specialist în măsurători topografice și în identificarea parcelelor Legea 165/2013.
În drept, au fost invocate disp. art. 205 Cod procedură civilă, Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.8/2014, Legea nr. 165/2013 cofinanțarea activității de inventariere a terenurilor.
La întâmpinare au fost atașate în copie următoarele înscrisuri: adresa nr. 4883/12.06.2014 emisă de Instituția Prefectului Județului M., adresa nr._/24.11.2014 emisă de Instituția Prefectului Județului M., adresa nr. 4524/24.11.2014 emisă de P. comunei Malovăț, adresa nr. 4524/24.11.2014 emisă de P. comunei Malovăț, contractul de prestări servicii încheiat la data de 01.10.2013, procesul verbal încheiat la data de 17.12.2013, procesul verbal de predare-primire încheiat la data de 17.12.2013, adresa nr._.12.2013 emisă de P. comunei Malovăț.
La data de 10.12.2014, reclamanta PFA Biteș Ș. a depus la dosar răspuns la întâmpinare (filele 54-55), la care a atașat în fotocopie, adresa OCPI nr. 58/03.02.2014, adresa OCPI nr. 823/14.02.2014, adresa OCPI nr. 1023/26.02.2014, adresa ANCPI nr. 665/21.02.2014, adresa Instituției Prefectului nr. 3270/16.04.2014, adresa Instituției prefectului nr. 3278/16.04.2014, adresa OCPI nr. 2873/03.06.2014, procesul verbal de ședință din 28.05.2014.
La data de 17.02.2015, reclamanta PFA Biteș Ș. a depus la dosar precizare la acțiune (fila 116 dosar), prin care a arătat că solicită obligarea pârâtei P. . plata sumei de 3.200 lei reprezentând contravaloare diferență neachitată a prețului serviciilor efectuate în baza contractului de prestări servicii nr. 2549 /01.10.2013, precum și la plata sumei de 16.800 lei reprezentând penalități de întârziere datorate în baza aceluiași contract.
La termenul de judecată din 19.02.2015, instanța a încuviințat pentru reclamantă proba cu înscrisurile de la dosar și proba cu interogatoriul pârâtei, iar pentru pârâtă proba cu înscrisurile depuse la dosar.
De asemenea, din oficiu, instanța a dispus emiterea unei adrese către P. comunei Malovăț pentru a comunica dacă a achitat reclamantei vreo sumă de bani din debit, în caz afirmativ să indice despre ce sumă este vorba.
La data de 06.03.2015, P. comunei Malovăț a depus la dosar adresa nr. 851/27.02.2015, prin care a comunicat relațiile solicitate de instanța și a înaintat în copie, factura nr. 1/05.02.2014, factura nr. 2/05.08.2014, OP nr. 61/20.01.2015 și procesul verbal de predare-primire nr. 2474/24.06.2014.
La data de 06.04.2015, reclamanta PFA Biteș Ș. a depus la dosar o cerere prin care a arătat că înțelege să renunțe la proba cu interogatoriul pârâtei.
Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză, instanța reține următoarele
Între reclamantul PFA Biteș Ș., în calitate de prestator, și pârâta P. . de beneficiar, s-a încheiat contractul de prestări servicii nr. 2549 /01.10.2013 (fila 29 dosar).
Potrivit art. 2.1 din contract (fila 29), obiectul convenției a constat în efectuarea de către prestatorul reclamant PFA Biteș Ș. în favoarea beneficiarului pârât a următoarelor servicii:
-identificarea terenurilor agricole și forestiere din cadrul unității administrativ teritoriale
-transpunerea în format digital a terenurilor inventariate, în format dxf.
În cuprinsul art. 4.1. din contract s-a stipulat că prețul reprezentând contravaloarea serviciilor prevăzute în contract este în sumă de 90.000 lei.
Potrivit art. 3.1 din contract, s-a menționat că prestatorul va realiza serviciile ce constituie obiectul contractului până la data de 20.12.2013.
Conform art. 6.2 din contract, s-a prevăzut că dacă beneficiarul nu achită prețul serviciilor, este obligat la plata unor penalități de întârziere de 0,1 % pe zi de întârziere din suma datorată.
Ulterior a fost încheiat procesul verbal de predare primire din 17.12.2013 între P. . Biteș Ș. (fila 31 dosar), act prin care, în baza contractului de prestări servicii nr. 2549/01.10.2013, s-a procedat la predarea anexelor 1 – 9, conform Normelor de aplicare a Legii nr. 165/2013.
La aceeași dată de 17.12.2013, pârâta P. . către OCPI M. documentația de inventariere întocmită de PFA Biteș Ș. în format digital dxf (fila 32 dosar).
Pârâta P. . către reclamantul PFA Biteș Ș. suma de 30.000 lei din prețul total de 90.000 lei prevăzut în contractul de prestări servicii (fila 121 dosar), rămânând o diferență neachitată în sumă de 60.000 lei reprezentând contravaloare servicii efectuate în baza în baza contractului de prestări servicii.
Pe parcursul desfășurării prezentului proces, pârâta P. . achitat către reclamantul PFA Biteș Ș. suma de 56.800 lei (fila 123 dosar) din diferența de 60.000 lei neachitată, reprezentând contravaloare servicii efectuate în baza în baza contractului de prestări servicii, rămânând un rest neachitat în valoare de 3.200 lei.
Prin acțiunea ce face obiectul prezentului dosar, reclamantul PFA Biteș Ș. a solicitat obligarea pârâtei P. . sumei de 60.000 lei reprezentând contravaloare diferență neachitată a prețului serviciilor efectuate în baza contractului de prestări servicii nr. 2549 /01.10.2013, precum și la plata sumei de 16.800 lei reprezentând penalități de întârziere datorate în baza aceluiași contract.
Prin precizarea la acțiune formulată ulterior de reclamant (fila 116 dosar), acesta a arătat că solicită obligarea pârâtei P. . sumei de 3.200 lei reprezentând contravaloare diferență neachitată a prețului serviciilor efectuate în baza contractului de prestări servicii nr. 2549 /01.10.2013, precum și la plata sumei de 16.800 lei reprezentând penalități de întârziere datorate în baza aceluiași contract.
Conform art. 1270 alin. 1 C.civ., contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante.
Potrivit dispozițiilor art. 1350 C.civ, care reglementează răspunderea contractuală:
(1) Orice persoană trebuie să își execute obligațiile pe care le-a contractat.
(2) Atunci când, fără justificare, nu își îndeplinește această îndatorire, partea este răspunzătoare de prejudiciul cauzat celeilalte părți și este obligată să repare acest prejudiciu, în condițiile legii.
Potrivit disp. art. 1516 alin. 1 din C.civ., creditorul are dreptul la îndeplinirea integrală, exactă și la timp a obligației.
A.. 2 al art. 1516 din C.civ. statuează faptul că atunci când fără justificare debitorul nu își execută obligația și se află în întârziere creditorul poate, la alegerea sa și fără a pierde dreptul la daune interese dacă i se cuvin, să ceară sau după caz să treacă la executarea silită a obligației.
Pentru angajarea răspunderii contractuale este necesară întrunirea cumulativă a următoarelor condiții: existența unor raporturi contractuale stabilite între părți, neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a obligațiilor contractuale, existența unui prejudiciu patrimonial, existența unei legături de cauzalitate între prejudiciu și nerespectarea obligațiilor contractuale, precum și vinovăția părții care a cauzat prejudiciul.
Față de situația de fapt reținută mai sus, instanța constată că între părți s-a născut un raport juridic ce este supus regulilor răspunderii civile contractuale.
Prin urmare, în temeiul regulilor teoriei generale a obligațiilor, creditorul pretins al unui raport juridic trebuie să probeze în fața instanței existența dreptului de creanță, caz în care revine debitorului sarcina dovezii fie a nevalabilității raportului juridic, fie a stingerii obligației în modurile recunoscute de Codul civil, cel mai frecvent fiind acela al plății. De asemenea, în raportul juridic bilateral, fiecare parte trebuie să execute prestația sa.
Instanța are în vedere disp. art. 1169 C.proc.civ., potrivit cărora partea care face o susținere în cursul procesului trebuie să o dovedească.
Din cuprinsul înscrisurilor aflate la dosarul cauzei, în special contractul de prestări servicii nr. 2549 /01.10.2013 (fila 29), procesul verbal de predare primire din 17.12.2013 între P. . Biteș Ș. (fila 31) și adresa de înaintare din 17.12.2013 către OCPI M. a documentației de inventariere întocmită de PFA Biteș Ș. în format digital dxf (fila 32), instanța constată că pârâta nu a achitat în totalitate prețul serviciilor efectuate de reclamant în baza contractului de prestări servicii nr. 2549 /01.10.2013, pârâta cumulând în prezent un debit restant în sumă de 3.200 lei.
Examinând conținutul clauzelor inserate de părți în contractul de prestări servicii nr. 2549 /01.10.2013 (fila 29), instanța apreciază că reclamantul și-a îndeplinit obligațiile asumate prin acest contract.
Astfel, precum s-a menționat mai sus, potrivit art. 2.1 din contract (fila 29 dosar), obiectul convenției a constat în efectuarea de către prestatorul reclamant PFA Biteș Ș. în favoarea beneficiarului pârât a următoarelor servicii:
-identificarea terenurilor agricole și forestiere din cadrul unității administrativ teritoriale
-transpunerea în format digital a terenurilor inventariate, în format dxf.
Potrivit art. 3.1 din contract, s-a menționat că prestatorul reclamant va realiza serviciile ce constituie obiectul contractului până la data de 20.12.2013.
Instanța observă că reclamantul a respectat termenul stabilit în contract, întrucât la data de 17.12.2013 a fost predată către pârâtă documentația de inventariere întocmită în format digital dxf, în acest sens fiind încheiat procesul verbal de predare primire din 17.12.2013 între P. . Biteș Ș. (fila 31).
De asemenea, instanța observă că reclamantul a întocmit documentația de inventariere în formatul digital dxf menționat în mod expres în cuprinsul contractului de prestări servicii.
Faptul că reclamantul a întocmit documentația de inventariere în format digital dxf rezultă și din adresa emisă la aceeași dată de 17.12.2013 de P. . M., adresă în cuprinsul căreia se menționează că se înaintează documentația de inventariere întocmită de PFA Biteș Ș. în format digital dxf (fila 32).
Pârâta P. . că reclamantul PFA Biteș Ș. nu și-a îndeplinit în mod corespunzător obligația asumată prin contractul de prestări servicii întrucât documentația întocmită a fost restituită de către organele centrale, precum și că nu ar fi obținut avizul OCPI cu privire la documentația de inventariere întocmită.
Instanța apreciază că nu sunt întemeiate apărările invocate de pârâtă pentru motivele ce vor fi expuse în continuare:
Cu privire la faptul că reclamantul nu ar fi obținut avizul OCPI cu privire la documentația de inventariere întocmită, instanța observă că în contractul de prestări servicii nr. 2549 /01.10.2013 (fila 29) nu a fost stipulată o asemenea obligație în sarcina reclamantului.
Ca atare, în lipsa unei prevederi exprese în acest sens, pârâta P. . pretinde de la reclamant ca, în temeiul contractului de prestări servicii 2549 /01.10.2013 (fila 29), să îndeplinească o cerință suplimentară, ce excede obligațiilor asumate prin contract, pentru a putea condiționa în acest mod plata contravalorii prețului stabilit în contract.
Cu privire la aspectul că reclamantul PFA Biteș Ș. nu și-ar îndeplinit în mod corespunzător obligația asumată prin contractul de prestări servicii motivat pe faptul că documentația întocmită a fost restituită de către organele centrale, instanța constată că și această apărare este lipsită de temeinicie.
Sub acest aspect, la art.2.1 din contractul de prestări servicii nr. 2549 /01.10.2013(fila 29) s-a stabilit ca documentația de inventariere a terenurilor va fi transpusă în format digital, formatul dxf.
La data de 17.12.2013 reclamantul a predat către pârâtă documentația de inventariere întocmită în format digital dxf, în acest sens fiind încheiat procesul verbal de predare primire din 17.12.2013 între P. . Biteș Ș. (fila 31).
Ulterior, conform înscrisul aflat la fila 57, instanța observă că instituția de la nivel central Centrul Național de Cartografie a constatat existența la nivel național a unor probleme legate de transmiterea în format digital dxf a aspectelor legate de documentația de inventariere a terenurilor, motiv pentru care a emis o adresă către toate Oficiile de Cadastru și Publicitate Imobiliară din țară, prin care s-a solicitat să se înainteze în format xls documentația întocmită.
În baza acestei adrese, la data de 14.02.2014 OCPI M. a emis adresa nr. 823 /14.02.2014 către P. . 58 dosar), prin care s-a solicitat să se transmită documentația de inventariere în noul format.
Ulterior, la data de 03.06.2014 OCPI M. a transmis către P. . nouă adresă cuprinzând alte modificări intervenite ulterior. În acest sens, prin adresa nr. 2873/03.06.2014 OCPI M. a transmis către P. . verbal încheiat la data de 28.05.2014 cuprinzând noile reglementări privind întocmirea documentației.
Ca urmare a acestor noi modificări și noi reglementări privind documentația de inventariere a terenurilor, reclamantul a întocmit o nouă documentație în concordanță cu aceste prevederi, iar la data de 24.06.2014 s-a încheiat un nou proces verbal de predare primire între P. . Biteș Ș. (fila 124 dosar).
Prin aspectele menționate mai sus, instanța a urmărit să pună în evidență faptul că documentația de inventariere a terenurilor a fost întocmită de către reclamantul PFA Biteș Ș. în concordanță cu obligațiile asumate de părți prin contractul de prestări servicii, iar motivele care au impus întocmirea unei noi documentații, ce a fost predată la data de 24.06.2014, nu sunt imputabile reclamantului, întrucât se referă la aspecte ulterioare încheierii contractului.
Împrejurarea că, ulterior momentului predării inițiale din 17.12.2013 de către reclamant a documentației de inventariere întocmită potrivit clauzelor din contractul de prestări servicii, organele centrale au impus noi cerințe de genul transmiterii documentației într-un alt format digital și au instituit noi reglementări și reguli privind întocmirea documentației, nu înseamnă că reclamantul nu și-ar fi îndeplinit în mod corespunzător obligațiile asumate prin contract.
Atâta vreme cât între părți nu s-a încheiat un act adițional la contractul de prestări servicii inițial sau un alt contract de prestări servicii, în care să se insereze noile cerințe și noile reglementări intervenite, pârâta nu poate refuze să îi plătească reclamantului prețul stabilit în contract.
Față de motivele expuse mai sus, instanța concluzionează că nu sunt întemeiate apărările invocate de pârâta P. .> În ceea ce privește penalitățile de întârziere, instanța reține că acestea au fost calculate în temeiul art. 6.2 din contractul de prestări servicii nr. 2549/01.10.2013, prin care s-a stabilit că dacă beneficiarul (pârâta P. . prețul serviciilor ce fac obiectul contractului, acesta este obligat la plata unor penalități de întârziere de 0,1 % pe zi de întârziere din suma datorată, astfel încât se apreciază ca fiind întemeiată și această solicitare.
Având în vedere considerentele expuse mai sus, întrucât prin înscrisurile depuse la dosarul cauzei reclamanta a făcut dovada temeiniciei pretențiilor sale, astfel cum prevăd dispozițiile art. 249 C.p.civ., respectiv a dovedit existența unor raporturi contractuale între părți decurgând din contractul de prestări servicii nr. 2549/01.10.2013, coroborat cu împrejurarea că pârâta nu a achitat în totalitate contravaloarea prețului serviciilor efectuate în baza contractului de prestări servicii, în condițiile în care reclamantul și-a îndeplinit obligația asumată, în temeiul dispozițiilor art. 1270 alin. 1 C.civil, art. 1350 C.civil, art. 1516 C.civil, 1796 lit. b din C.civil, instanța va admite acțiunea, astfel cum a fost precizată ulterior, și va obliga pârâta să plătească reclamantului suma de 3.200 lei reprezentând diferență contravaloare contract prestării servicii nr. 2549/01.10.2013 și suma de 16.800 lei reprezentând penalități de întârziere.
În temeiul dispozitiilor art. 453 C. proc. civ. și art. 452 C.proc.civ., instanța având în vedere culpa procesuală a paratei în demararea procedurilor judiciare, va obliga pârâta să plătească reclamantului suma de 2.641 lei, reprezentând cheltuieli de judecată, respectiv taxa judiciară de timbru, potrivit chitantei nr._ (97) din 22.10.2014 (fila 25 dosar).
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea, astfel cum a fost precizată ulterior, formulată de reclamanta PFA Biteș Ș., cu sediul în Drobeta T.-S., ., ., . în contradictoriu cu pârâta P. comunei Malovăț, cu sediul în ..
Obligă pârâta să plătească reclamantului suma de 3.200 lei reprezentând diferență contravaloare contract prestării servicii nr. 2549/01.10.2013 și suma de 16.800 lei reprezentând penalități de întârziere.
Obligă pârâta să achite reclamantului suma de 2.641 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel, care se va depune la Judecătoria Drobeta T. S., în termen de 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 16.04.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
C. F. A. M.
Red. C.F./ Tehn. A.M.
4 ex./ 25.05.2015
Operator de date cu caracter personal
înregistrat sub numărul 6497
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 1508/2015. Judecătoria... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 1687/2015. Judecătoria... → |
|---|








