Pretenţii. Sentința nr. 2233/2015. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN

Sentința nr. 2233/2015 pronunțată de Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN la data de 16-06-2015 în dosarul nr. 13807/225/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA DROBETA-T. S.

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 2233/2015

Ședința publică de la 16 Iunie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE I. P.

Grefier ședință M. C.

Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe reclamant V. I. și pe pârât NEGRETU EDOARD LEONARDO, având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns: reclamantul asistat de av. Ț. Ș., martorii T. A. și S. M. G..

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că s-a comunicat declarația martorului N. C. în baza adresei IPJ M. nr._/11.06.2015 .

Av. Ț. Șt. prentru reclamant depune certificatele de căsătorie și de divorț ale pârâtului.

Av. Ț. Șt. pentru reclamant solicită revenirea cu adresa la IPJ M. pentru a comunica dacă petentul a fost amendat sau dacă a venit vreodată la poliție.

Reclamantul învederează instanței că pârâtul n-a fost amendat, că refuză să-i dea împrumutul, poliția l-a chemat și el nu s-a prezentat.

Instanța respinge cererea privind revenirea cu adresă către IPJ M. ca nefiind utilă.

În temeiul art. 318 și urm. C.p.c. sunt audiați martorii T. A. și S. M. G., declarațiile acestora consemnate fiind atașate la dosar.

Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat, in temeiul art.244 C. proc. civ. constată închisă cercetarea procesului si potrivit art. 392 C.proc.civ., deschide dezbaterile asupra fondului.

Reclamantul reprezentat de av. Ț. Șt. solicită admiterea așa cum a fost formulată, obligarea pârâtului la plata sumei de 4500 euro către reclamant, arată că singura probă e declarația tatălui pârâtului care recunoaște că a existat acest împrumut, cu cheltuieli de judecată și depune chitanță onorariu avocat.

Instanța in temeiul art.394 C. proc. civ constată închise dezbaterile si retine cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Deliberând asupra actelor și lucrărilor dosarului instanța constatăurmătoarea situație de fapt și de drept:

Prin cererea adresată acestei instanțe înregistrată sub nr._ la data de 15.10.2014, reclamantul V. I. a chemat în judecată pe pârâtul N. L. pentru ca prin hotărâre judecătoreasca, sa fie obligat la restituirea sumei de 4500 euro pe care i-a imprumutat-o in data de 15.06.2013,cu cheltuieli de judecata.

În fapt, a arătat că in data de 15.06.2013 paratul NEGRETU L. i-a cerut împrumut suma de 4500 euro, spunandu-i ca îi va înapoia acești bani dupa o luna de zile.

În baza promisiunii pârâtului că-i va restitui acești bani in luna iulie reclamantul arată că a fost de acord și i-a dat banii pârâtului în prezenta soției sale si a numitei S. G. (soția paratului la acea data).

In luna iulie paratul a susținut ca nu îi poate înapoia banii invocând tot felul de pretexte, de fiecare data promitea și apoi a amânat restituirea împrumutului pana in luna iulie 2014.

Întrucât nici in iulie 2014 paratul nu si-a îndeplinit obligația, a formulat plângere la Politie, însa paratul nu a dat curs solicitării Politiei de a se prezenta în vederea audierii, fiind audiat insa tatăl acestuia, Negretu C., care in declarația data in fata organelor de politie, in lucrarea_/_ din 05-07.2014, a recunoscut ca paratul, fiul sau, a luat împrumutul în suma de 4500 euro, pe care nu a restituit-o.

In prezent, paratul evita sa-l mai întâlnească si de fiecare data cand îl caută, îi găsește doar pe părinții acestuia care susțin ca nu stiu nimic de el.

In dovedirea acțiunii solicită proba cu înscrisuri, și proba cu adresa către Politia Tr. S., Biroul de Ordine Publica, pentru a inainta declarația numitului Negretu C., data in lucrarea nr._/_ din 05.07.2014, precum și proba cu martorii Negretu C., cu domiciliul in Dr. Tr. S., .. 39 și S. G., domiciliata in ., jud. M..

La dosar a depus: adresa IPJ M.- Biroul de Ordine Publică nr._/_/09.07.2014 și plicul de comunicare, împuternicire avocațială, certificat de căsătorie și de divorț, chitanță onorariu avocat.

Reclamantul a depus ulterior note scrise prin care a arătat că procedura medierii este opțională și nu mai este obligatorie.

În cursul cerecetării judecătorești, reclmantul a solicitat înlocuirea martorului N. C. cu martorul T. A..

Cererea a fost timbrată cu 1.105,00 lei taxă judiciară de timbru.

Pârâtul NEGRETU EDOARD LEONARDO, a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acesteia acțiunii întrucât împrumutul despre care vorbește reclamantul nu este real.

Arată că a fost căsătorit cu S. M. G. care este fina de botez a reclamantului insa intre presupusul imprumut si fosta sa soție nu exista nici o legătura.

Arată că dacă împrumutul ar fi real ar fi trebuit ca parata in cauza sa fie si numita S. G. M. care, asa cum arata reclamantul, la data pretinsului imprumut era soția sa si este evident ca banii i-ar fi consumat împreuna, dar cum acesta nu putea sa o cheme in judecata pe fina sa pentru o datorie inexistenta a inteles sa o folosească in calitate de martor.

Pârâtul susține că împrumutul nu exista si implicit nici datoria sa către reclamant.

In ceea ce privește probele solicitate de către reclamant arată că în cererea de chemare în judecată, se menționează că în casa erau doar ei si soțiile lor nu și tatăl lui și totodată arată că se opune la audierea în calitate de martori a soțului și a rudelor si afinilor pana la gr.IV inclusiv, precum și față de disp.art.309 pct.2 c.pr.civ. care dispune ca actele civile nu pot fi dovedite cu martori daca valoarea acestora depășește 250 lei, și întrucât în cauza nu s-a invocat imposibilitatea constituirii unui inscris doveditor și în acest sens arată că acțiunea este inadmisibilă.

În cauză s-a administrat proba cu martorii T. A. și S. M. G., proba cu înscrisurile depuse de reclamant și s-a efectuat adresa către poliție pentru a comunica declarația martorului N. C. dată în cadrul lucrării penale nr._/_/09.07.2014, care a fost înaintată la dosar în copie certificată în baza adresei IPJ M. nr._/11.06.2015.

Analizând întregul material probator administrat in cauza, instanța reține următoarele:

Reclamantul V. I. a chemat în judecată pe pârâtul N. L. pentru ca sa fie obligat la restituirea sumei de 4500 euro pe care i-a imprumutat-o, susținând că in data de 15.06.2013 paratul NEGRETU L. i-a cerut împrumut suma de 4500 euro, spunandu-i ca îi va înapoia acești bani dupa o luna de zile, iar reclamantul a fost de acord și i-a dat banii pârâtului în prezenta soției sale si a numitei S. G. (soția paratului la acea data), dar paratul a susținut ca nu îi poate înapoia banii invocând tot felul de pretexte, de fiecare data promitea și apoi a amânat restituirea împrumutului pana in luna iulie 2014 și că paratul evita sa-l mai întâlnească si de fiecare data cand îl caută, îi găsește doar pe părinții acestuia care susțin ca nu stiu nimic de el.

Declarațiile martorilor T. A. și S. M. G. audiați în cauză (filele 45 și 46), ca și declarația extrajudiciară a tatălui pârâtului, N. C. (fila 44), confirmă susținerile reclamantului în sensul că împrumutul a avut loc și că paratul NEGRETU L. i-a cerut reclamantului împrumut suma de 4500 euro, spunându-i ca îi va înapoia acești bani după o lună de zile.

La dosarul cauzei nu există nicio dovadă a restituirii împrumutului, iar pârâtul s-a apărat numai pe inexistența împrumutului întrucât acesta nu poate fi dovedit prin proba cu martori ci numai printr-un înscris care nu există în acest caz.

Într-adevăr, potrivit art.309 alin.2 teza întâi din codul de procedură civilă „Niciun act juridic nu poate fi dovedit cu martori, dacă valoarea obiectului său este mai mare de 250 lei.”, dar, potrivit alin.4 pct.1 din același articol „De asemenea, este inadmisibilă proba cu martori dacă pentru dovedirea unui act juridic legea cere forma scrisă, în afară de cazurile în care:

1. partea s-a aflat în imposibilitate materială sau morală de a-și întocmi un înscris pentru dovedirea actului juridic;”.

Instanța reține că reclamantul este unchiul și nașul de botez al fostei soții a pârâtului, calitate în care i-a primit pe ambii în vizita în care a fost solicitat împrumutul de către pârât. Este evident că datorită relațiilor strânse dintre părți, reclamantul s-a aflat în acel moment într-o imposibilitate morală de a-și întocmi un înscris, ceea ce-i conferă posibilitatea de a proba împrumutul prin martori.

Potrivit art.2164 alin.1 C.civ. „În lipsa unei stipulații contrare, împrumutatul este ținut să restituie aceeași cantitate și calitate de bunuri pe care a primit-o, oricare ar fi creșterea sau scăderea prețului acestora.”, astfel că instanța, constatând că între părți a avut loc un împrumut pentru suma de 4500 euro, va admite acțiunea precizată formulată de reclamantul V. I. în contradictoriu cu pârâtul NEGRETU EDOARD LEONARDO și va obliga pârâtul la restituirea către reclamant a sumei de 4500 euro reprezentând împrumut acordat.

Întrucât pârâtul a căzut în pretenții, instanța îl va obligă la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1598 lei reprezentând taxa de timbru (de 1098 lei) și onorariu de avocat (de 500 lei).

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea precizată formulată de reclamant V. I., CNP_, domiciliat in Drobeta T. S., ., ., ., în contradictoriu cu pârâtul NEGRETU EDOARD LEONARDO, CNP:_, domiciliat in Drobeta T. S., .. 39, județul M..

Obligă pârâtul la restituirea către reclamant a sumei de 4500 euro reprezentând împrumut acordat.

Obligă pârâtul la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1598 lei reprezentând taxa de timbru (de 1098 lei) și onorariu de avocat (de 500 lei).

Cu apel care se va depune la Judecătoria Dr.Tr.S..

Pronunțată în ședință publică, azi, 16.06.2015.

P. GREFIER

Red.I.P.

Tehnored.CEM

Cod operator 6497

M.C. 06 Iulie 2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 2233/2015. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN